Alocuţiune la şedinţa de bilanţ a Ministerului Justiţiei privind activitatea din anul 1996,

Bucureşti, 22 martie 1997 

 

Societatea are nevoie de justiţie,

Justiţia are nevoie de sprijinul celorlalte puteri

Într-un sistem constituţional democratic, Ministerul de Justiţie este o zonă de confluenţă între două puteri ale statului de drept. Este instituţia prin intermediul căreia Guvernul administrează puterea judecătorească, fără a avea, bineînţeles, nici un fel de influenţă asupra deciziilor specifice care ţin de esenţa actului de justiţie. Dacă judecătorul răspunde de legalitatea şi temeinicia hotărârilor sale, Ministerul de Justiţie răspunde de condiţiile generale în care se desfăşoară activitatea magistraţilor şi de promovarea reglementărilor pe care aceştia trebuie să le aplice.

Au trecut deja câţiva ani de când, prin lege, dar şi prin practica judiciară, România s-a angajat într-un proces necesar de reformă a Justiţiei. Rezultatele, în bună măsură salutare, nu sunt totuşi la nivelul aşteptărilor. Mă tem însă că şi aşteptările unor categorii de oameni, nu neapărat justiţiabili, sunt îngrijorătoare. Pentru că aceşti oameni aşteaptă de la justiţie soluţii globale de ameliorare a relaţiilor sociale şi chiar reţete sigure de însănătoşire a unei societăţi care intră în convalescenţă. Ar fi o mare eroare să se pretindă Justiţiei să schimbe ea însăşi lumea în care trăim. Justiţia o poate influenţa, dar nu o poate determina.

Societatea are nevoie de justiţie aşa cum şi Justiţia are nevoie de profesionişti de înaltă clasă, cunoscuţi şi stimaţi pentru corectitudinea şi #deplina lor integritate morală. Nu este cazul să insist asupra acestui capitol. Dar aceste exigenţe calitative sunt acum dublate de cele de ordin cantitativ determinate de creşterea continuă a numărului de cauze deferite Justiţiei spre soluţionare.

 

Respectul cuvenit magistraturii

Condiţiile vitrege îi fac pe mulţi magistraţi să se îndrepte către sectorul privat. Există prea puţini doritori să intre în magistratură din rândurile tinerilor absolvenţi. ªi nu întotdeauna aceste „păsări rare” sunt tratate cu respectul şi interesul cuvenit.

Reforma Justiţiei a însemnat, între altele, reînfiinţarea curţilor de apel şi crearea unor noi judecătorii. Obiectivele urmărite s-au realizat numai în parte. Pentru că noile sau vechile sedii nu dispun de localuri corespunzătoare.

Prezenţa mea aici nu este câtuşi de puţin simbolică. Statul român are astăzi voinţa politică fermă de a sprijini magistratura, ca instituţie, şi pe magistraţi, ca personalităţi marcante şi respectabile ale comunităţilor cărora le aparţin. În condiţiile în care bugetul de stat concretizează dureros de exact imperativul acestui timp de austeritate, cum se exprimă practic acest sprijin?

În primul rând prin adoptarea unei serii de legi menite să uşureze viaţa profesională şi personală. Sunt gata deja proiectele care vizează modificarea legii de organizare judecătorească, salariile magistraţilor şi taxele de timbru. Pentru ca aceste proiecte să ajungă în timp util în Parlament mai e nevoie de cooperarea altor componente guvernamentale. Sper ca ele să înţeleagă nevoia de sprijin pe care o resimte astăzi justiţia română.

În aceeaşi ordine de idei consider că primăriile, prefecturile şi toate instituţiile cu competenţe în acest domeniu trebuie să se implice foarte serios în găsirea de soluţii pentru problema aproape tragică a sediilor în care îşi desfăşoară activitatea parchetele şi instanţele judecătoreşti. În Bucureşti, dar nu numai în Bucureşti, situaţia acestor sedii aduce grave prejudicii eficienţei, autorităţii, imaginii şi solemnităţii necesare actului de justiţie. Cred că sediul care era destinat în perioada dictaturii unui grandios muzeu al realizărilor epocii comuniste, trebuie să devină un Palat al Justiţiei, pentru ca justiţia, găzduită acum de un palat măcinat de timp şi de cutremure, să nu ni se înfăţişeze ea însăşi ca un muzeu.

 

Corelarea legislaţiei cu normele europene

Mi se par absolut necesare câteva iniţiative legislative menite să asigure o calitate mai bună a ceea ce oamenii numesc „împărţirea dreptăţii”, precum şi corelarea legislaţiei noastre cu legislaţia europeană.

Se află în diverse stadii de elaborare modificări ale Codului de procedură penală în sensul extinderii controlului judecătoresc asupra unor acte procedurale din cursul urmăririi penale. De asemenea, se discută oportunitatea înfiinţării instituţiei judecătorului de instrucţie, care poate conferi o independenţă mai mare magistratului investigator. Mi se par utile şi iniţiativele de modificare a venerabilului nostru Cod de procedură civilă, în direcţia unei mai mari rapidităţi a procesului, mai ales în ceea ce priveşte domeniile administrării probelor şi delimitării competenţelor între instanţe.

Pentru a onora aceste priorităţi de armonizare a dreptului intern cu dreptul comunitar, cred că în Codul penal ar trebui cuprinse modalităţi alternative de executare a pedepselor, pentru a diminua posibilitatea ca penitenciarul să fie considerat mai degrabă o şcoală a infracţiunii decât un mijloc de reeducare. Evident, nu trebuie să ne întoarcem la fantomele executării pedepsei în sânul colectivului de muncă, dar ar trebui să ţinem seama de o serie de date criminologice, sociologice şi psihologice fără de care justiţia penală rămâne un simplu act mecanic. De altfel, starea de astăzi a penitenciarelor lasă mult de dorit iar bugetul despre care am mai pomenit nu permite soluţii serioase prin investiţii. Trebuie să gospodărim, deocamdată, mai bine ceea ce avem.

 

Prestigiul şi credibilitatea justiţiei

Totul pleacă şi se învârte în jurul resurselor financiare. Dar nu totul se reduce la bani, mai ales dacă avem în vedere că se pierd sau se rătăcesc dosare, dispar acte, hotărârile se redactează cu întârziere. De multe ori, eforturile judecătorilor şi ale personalului administrativ aferent depăşesc limita unei cerinţe normale, datorită creşterii continue a numărului de cauze aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti. Alteori, însă, eforturile suplimentare vin din nevoia de a anula efectul unor ne-glijenţe sau incompetenţe.

Preocupările de ameliorare a condiţiilor şi de înlăturare a deficienţelor din activitatea instanţelor judecătoreşti sunt comune Ministerului de Justiţie, Guvernului şi Preşedintelui. În acelaşi timp, instituţiile şi cetăţenii aşteaptă măsuri concrete pentru realizarea programului de luptă împotriva corupţiei şi crimei organizate, pe care l-am lansat nu cu mult timp în urmă. Acest program are nevoie de spirjinul fiecărui magistrat.

Odată terminată instrumentarea unei cauze la nivelul Poliţiei şi al Parchetului, întreaga responsabilitate a ritmului şi a calităţii soluţionării ei se află în mâinile judecătorilor. Sunt numeroase situaţii în care Justiţia a avut de pierdut prestigiu şi credibilitate din cauza tergiversărilor, a amânărilor repetate din dosare privind acte de corupţie sau fapte care au implicat personalităţi susceptibile să facă uz de trafic de influenţă.

Interesul meu faţă de statutul şi prestigiul Justiţiei nu este un amestec în treburile Justiţiei pentru că niciodată nu voi interveni, sub nici o formă, în soluţionarea unui caz. Am afirmat că nu există o umbrelă protectoare deasupra nimănui, pot spune că nu există nici intenţii de a acuza pe cineva cu orice preţ. Eficienţa luptei împotriva criminalităţii şi a corupţiei, în special, nu se măsoară neapărat în numărul de arestări şi condamnări, ci în felul în care devin funcţionale şi eficiente mecanismele administrative, financiare sau judiciare chemate să le combată.

Este o problemă a întregii societăţi româneşti de astăzi, o problemă care pune în discuţie modul în care este conceput şi pus în mişcare statul de drept. Este şi o problemă a Preşedintelui României.

 

Deontologia profesională

Pentru a asigura magistraţilor statutul de care au nevoie şi pe care îl merită, este nevoie ca Ministerul de Justiţie să-şi exercite permanent şi rolul de control la nivelul permis de lege, acela al respectării deontologiei profesionale. Este nevoie şi de implicarea Consiliului Superior al Magistraturii pentru ca toate cazurile în care moralitatea unui judecător este pusă sub semnul îndoielii să-şi găsească soluţia, potrivit adevărului şi interesului general al societăţii. Călcând strâmb, nu mai poţi pretinde încrederea că vei judeca drept.

Următorul bilanţ al Ministerului Justiţiei, pentru anul în curs, s-ar cuveni să găsească aceste probleme rezolvate cel puţin în parte, pentru ca să vină la rând alte probleme, care probabil nu vor înceta să apară. Aşa sunt legile vieţii, nici un parlamentar nu le-ar putea modifica. Veţi găsi la mine sprijinul permanent al unui om care vă înţelege problemele şi care caută permanent soluţii pentru ele, împreună cu toţi factorii răspunzători, prin lege, de buna funcţionare a Justiţiei în România.