Alocuţiune la şedinţa solemnă dedicată comemorării începutului revo-luţiei anticomuniste din Bucureşti, Parlamentul României, 21 decembrie 1996
Reprezentanţii aleşi ai poporului român comemorează astăzi, în Parlament, începutul revoluţiei anticomuniste din Bucureşti odată cu evenimentele tragice care au avut loc la 21 decembrie 1989, în Piaţa Universităţii şi în împrejurimi. La fel ca şi în cazul Timişoarei, nu suntem la o aniversare, pentru că o tragedie şi o jertfă, datorită cărora noi ne putem afla astăzi aici, se cuvin comemorate cu pietate şi cu recunoştinţă.
La Bucureşti, ca şi la Timişoara, au fost oameni care au murit pentru libertate şi pentru o viaţă mai bună. Din respect pentru memoria acestor oameni nu voi ţine un discurs despre semnificaţiile gestului lor sau despre revoluţia română. Eu cred că primul lucru la care trebuie să ne gândim acum este ce ar fi aşteptat de la noi cei care au murit atunci şi cei care sunt acum eroi în viaţă. Ce fel de Românie a fost în sufletele şi în visele lor?
Nevoia de adevăr
Acei ce nu mai sunt ar fi aşteaptat de la noi, în primul rând, adevărul. Adevărul despre ceea ce s-a petrecut în întunericul acelor zile şi nopţi de iarnă, când ei au fost împuşcaţi sau călcaţi de şenile, ca şi despre tot ce s-a întâmplat în zilele următoare. Acest adevăr este pentru noi o datorie neîmplinită.
Al doilea lucru pe care cred că şi l-au dorit a fost ca sacrificiul lor să nu fie inutil. Iar din acest punct de vedere, mai importante decât discursurile, coroanele de flori sau decoraţiile, sunt faptele. Ceea ce avem de făcut în spiritul revoluţiei române se numeşte simplu: datorie.
Parlamentarii au datoria de a discuta şi vota legile care să consfinţească un stat definitiv democratic şi o economie sănătoasă, aptă să asigure o societate prosperă. Guvernul are datoria de a organiza eficient efortul general al societăţii, cu respect faţă de cetăţean şi faţă de banul public. Justiţia trebuie să asigure oamenilor, tuturor oamenilor, dreptate. Armata trebuie să fie pregătită să-şi apere ţara, să apere tradiţiile şi să se adapteze la exigenţele internaţionale ale mileniului care vine. Poliţia trebuie să asigure ordinea publică şi liniştea cetăţenilor, iar serviciile secrete să se ocupe de siguranţa naţională şi numai de aceasta.
Am credinţa că Preşedintele trebuie să fie turnul de veghe al acestui sistem, gata să intervină atunci când o verigă nu funcţionează cum trebuie, gata să se corecteze el însuşi, atunci când i se atrage atenţia cu temei asupra propriilor greşeli.
Să ştim să ne folosim libertatea
Dacă aceste lucruri simple şi fireşti sunt îndeplinite, atunci nu vom mai avea niciodată un stat totalitar şi nu va mai fi nevoie niciodată de o revoluţie. Trebuie să ştim să folosim libertatea pe care ne-au dăruit-o cei ce au ieşit în stradă în decembrie 1989. Mulţi, prea mulţi au înţeles prin libertate, libertatea de a fura din avutul public, libertatea de a minţi, libertatea de a-i înjosi pe alţii. Într-un moment greu pentru ţară, trebuie să ne folosim libertatea în primul rând pentru a construi o solidaritate în muncă, în cinste şi demnitate. Libertatea şi drepturile fiecăruia există numai în măsura în care, cerând să-i fie respectate, fiecare respectă, la rândul său, libertatea şi drepturile celorlalţi.
Dumnezeu să-i odihnească în pace pe cei ce s-au jertfit. Dumnezeu să-i ocrotească pe cei răniţi, în această lume care s-a dovedit adeseori prea crudă, prea rea sau prea făţarnică pentru a le înţelege suferinţa. Dumnezeu să ne călăuzească gândul, drumul şi fapta, spre binele ţării.
Fie ca, după şapte ani de căutări, Dumnezeu să binecuvânteze poporul român şi viitorul României.
