Discuţie cu
bătrânii şi alţi săteni din Teleorman, septembrie 1996
Tradiţii încă vii
Când am hotărât să
vin în Teleorman, am aflat că aici se mai păstrează vechea şi buna
tradiţie a Sfatului Bătrânilor. Aşa că, o să vă spun ce am de spus, după
care am să rog mai marii acestui Sfat să-mi dea şi mie unele poveţe.
Multe din legile
scrise şi mai întâi nescrise s-au născut la noi, ca şi la alţii, din
tradiţii. „Batem palma?” este un alt fel de a spune „Ne-am înţeles, eu
fac asta, dumneata faci asta” – şi totul după reguli simple: facem cum
trebuie şi la timp. Aşa s-au născut contractele.
Aş face însă referire
la tradiţia aceasta, care este şi a dumneavoastră, de a nu vă spune
părerea înainte de a şti exact cum stau lucrurile. Astăzi, la oraş mai
cu seamă, dar şi pe uliţă sau la bodegă, toată lumea ştie ce n-a văzut,
crede ce a auzit şi-i pune pe alţii la zid aşa, dintr-o dată, fără nici
o chibzuială. Mulţi se răzgândesc cu uşurinţă când e vorba de ce au
promis ei, dar aproape niciodată când e vorba să-l judece pe altul.
„Las’ că ştim noi, nu ne mai învăţaţi voi pe noi” poţi să auzi la
fiecare colţ de stradă. Ei bine, tocmai aici înţeleg că stă rolul şi
influenţa dumneavoastră. Dacă peste tot, în toate colectivităţile, mai
mici sau mai mari, oamenii ar vrea să înveţe să stea de vorbă şi cum să
stea de vorbă, lucrurile ar merge altfel şi toată societatea ar avea de
câştigat.
Vreau să vă spun că
lucrurile nu merg bine şi pentru că există o distanţă mare, ca să nu zic
o ruptură, între stat şi sat. Oamenii statului nu prea ştiu cum o duc
oamenii satului. Nu se întreabă ce au de făcut ca satele să se ridice
şi, mai ales, cu ce le-a rămas statul dator satelor. Au ţăranii pământ
şi unelte? Au şcoală şi dascăli? Au doctor? Au cum ajunge în satul vecin
la primărie sau la oraş?
Dacă vrea să fie un
stat modern, democratic şi civilizat, dacă vrea „să intre în Europa”,
statul român nu poate pleca doar cu câteva bunătăţi în traistă şi să-şi
lase „acasă” satele şi nevoile.
România fără sat şi
fără ţărani n-ar mai fi România. Pământul cel rodnic şi invidiat îl au
satele, agricultura o fac ţăranii şi tot ei ne păstrează tradiţiile şi
buna cuviinţă – atâtea câte au rămas.
Dumneavoastră ştiţi
că la vot aveţi de ales între o mulţime de candidaţi pentru Parlament şi
din 16 candidaţi la Preşedinţie. Eu candidez în numele partidelor şi
organizaţiilor cetăţeneşti care formează Convenţia Democratică. Aceasta
s-a gândit că toate promisiunile sale din campania electorală să le
scrie negru pe alb într-un Contract cu România, adică cu dumneavoastră.
Iată, cineva tocmai
întreabă: dacă CDR a semnat contractul, ceilalţi cum fac, cum semnează?
La dumneavoastră, semnătura e votul, ştampila pe care o puneţi sau nu o
puneţi pe Cheie, adică pe semnul electoral al CDR. Dacă voturile pentru
Cheie vor fi destule şi ţara o să aibă un guvern CDR, atunci Convenţia
va trebui să-şi îndeplinească tot şi exact ce scrie în contract. Iar
dacă nu o va face, în contract scrie clar: ori ne dăm demisia, ori
dumneavoastră aveţi dreptul să renunţaţi la noi.
În timpul mandatului
meu, ţăranii nu vor plăti impozit agricol,
iar pământul şi
pădurile vor fi restituite
Scrie în Contract şi
aşa m-am angajat şi eu, la Ruginoasa, unde am deschis campania
electorală, că, până în anul 2000, ţăranii nu vor plăti impozit agricol.
Am promis, de asemenea, că guvernul CDR va da o lege pentru ca ţăranii
desproprietăriţi de comunişti să-şi primească înapoi tot pământul şi
pădurile.
În faţa ţăranilor din
Ruginoasa şi a altor mii de ţărani veniţi acolo din alte sate din
Moldova, m-am angajat, aşa cum astăzi mă angajez în faţa dumneavoastră
că, dacă voi fi ales Preşedintele României, voi urmări îmbunătăţirea
condiţiilor de viaţă din sate prin pietruirea şi iluminarea drumurilor,
alimentarea cu apă, conectare la reţeaua telefonică, repararea şcolilor
şi mărirea pensiilor.
Ca părinte şi
profesor, ştiu demult ce greu vă este să vă întreţineţi copiii la şcoală.
Dar ei trebuie să înveţe ca şi ceilalţi copii. Ţara are nevoie de mintea
lor, de talentul lor, de meseriile pe care le vor învăţa. Voi sprijini
guvernul CDR să creeze cât mai multe înlesniri, să acorde burse şi
gratuităţi, pentru ca nepoţii dumneavoastră să vină la liceu şi la
universitate.
Bunicii mei au fost
ţărani, tatăl meu a fost agronom, mama stă acum la ţară. Ştiu ce a
însemnat şi ce înseamnă satul şi ţăranii pentru România. Le ştiu
greutăţile. Vreau să fiu un preşedinte al tuturor românilor, al celor
care se zbat pentru o pâine, al celor care stau la coadă pentru o
butelie, al celor care au şi ei dreptul la lumină şi apă caldă, al celor
care scriu cereri pe care acum nu le citeşte nimeni.
Sunt convins că, după
patru ani, când îmi voi încheia mandatul de preşedinte, satele româneşti
vor fi mai bine gospodărite, se vor ridica multe case noi şi acareturi
solide, pământul va fi lucrat cum trebuie şi roadele vor fi mai bogate.