Discuţie cu bătrânii şi alţi săteni din Teleorman, septembrie 1996 

 

Tradiţii încă vii

Când am hotărât să vin în Teleorman, am aflat că aici se mai păstrează vechea şi buna tradiţie a Sfatului Bătrânilor. Aşa că, o să vă spun ce am de spus, după care am să rog mai marii acestui Sfat să-mi dea şi mie unele poveţe.

Multe din legile scrise şi mai întâi nescrise s-au născut la noi, ca şi la alţii, din tradiţii. „Batem palma?” este un alt fel de a spune „Ne-am înţeles, eu fac asta, dumneata faci asta” – şi totul după reguli simple: facem cum trebuie şi la timp. Aşa s-au născut contractele.

Aş face însă referire la tradiţia aceasta, care este şi a dumneavoastră, de a nu vă spune părerea înainte de a şti exact cum stau lucrurile. Astăzi, la oraş mai cu seamă, dar şi pe uliţă sau la bodegă, toată lumea ştie ce n-a văzut, crede ce a auzit şi-i pune pe alţii la zid aşa, dintr-o dată, fără nici o chibzuială. Mulţi se răzgândesc cu uşurinţă când e vorba de ce au promis ei, dar aproape niciodată când e vorba să-l judece pe altul. „Las’ că ştim noi, nu ne mai învăţaţi voi pe noi” poţi să auzi la fiecare colţ de stradă. Ei bine, tocmai aici înţeleg că stă rolul şi influenţa dumneavoastră. Dacă peste tot, în toate colectivităţile, mai mici sau mai mari, oamenii ar vrea să înveţe să stea de vorbă şi cum să stea de vorbă, lucrurile ar merge altfel şi toată societatea ar avea de câştigat.

Vreau să vă spun că lucrurile nu merg bine şi pentru că există o distanţă mare, ca să nu zic o ruptură, între stat şi sat. Oamenii statului nu prea ştiu cum o duc oamenii satului. Nu se întreabă ce au de făcut ca satele să se ridice şi, mai ales, cu ce le-a rămas statul dator satelor. Au ţăranii pământ şi unelte? Au şcoală şi dascăli? Au doctor? Au cum ajunge în satul vecin la primărie sau la oraş?

Dacă vrea să fie un stat modern, democratic şi civilizat, dacă vrea „să intre în Europa”, statul român nu poate pleca doar cu câteva bunătăţi în traistă şi să-şi lase „acasă” satele şi nevoile.

România fără sat şi fără ţărani n-ar mai fi România. Pământul cel rodnic şi invidiat îl au satele, agricultura o fac ţăranii şi tot ei ne păstrează tradiţiile şi buna cuviinţă – atâtea câte au rămas.

Dumneavoastră ştiţi că la vot aveţi de ales între o mulţime de candidaţi pentru Parlament şi din 16 candidaţi la Preşedinţie. Eu candidez în numele partidelor şi organizaţiilor cetăţeneşti care formează Convenţia Democratică. Aceasta s-a gândit că toate promisiunile sale din campania electorală să le scrie negru pe alb într-un Contract cu România, adică cu dumneavoastră.

Iată, cineva tocmai întreabă: dacă CDR a semnat contractul, ceilalţi cum fac, cum semnează? La dumneavoastră, semnătura e votul, ştampila pe care o puneţi sau nu o puneţi pe Cheie, adică pe semnul electoral al CDR. Dacă voturile pentru Cheie vor fi destule şi ţara o să aibă un guvern CDR, atunci Convenţia va trebui să-şi îndeplinească tot şi exact ce scrie în contract. Iar dacă nu o va face, în contract scrie clar: ori ne dăm demisia, ori dumneavoastră aveţi dreptul să renunţaţi la noi.

 

În timpul mandatului meu, ţăranii nu vor plăti impozit agricol,

iar pământul şi pădurile vor fi restituite

Scrie în Contract şi aşa m-am angajat şi eu, la Ruginoasa, unde am deschis campania electorală, că, până în anul 2000, ţăranii nu vor plăti impozit agricol. Am promis, de asemenea, că guvernul CDR va da o lege pentru ca ţăranii desproprietăriţi de comunişti să-şi primească înapoi tot pământul şi pădurile.

În faţa ţăranilor din Ruginoasa şi a altor mii de ţărani veniţi acolo din alte sate din Moldova, m-am angajat, aşa cum astăzi mă angajez în faţa dumneavoastră că, dacă voi fi ales Preşedintele României, voi urmări îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă din sate prin pietruirea şi iluminarea drumurilor, alimentarea cu apă, conectare la reţeaua telefonică, repararea şcolilor şi mărirea pensiilor.

Ca părinte şi profesor, ştiu demult ce greu vă este să vă întreţineţi copiii la şcoală. Dar ei trebuie să înveţe ca şi ceilalţi copii. Ţara are nevoie de mintea lor, de talentul lor, de meseriile pe care le vor învăţa. Voi sprijini guvernul CDR să creeze cât mai multe înlesniri, să acorde burse şi gratuităţi, pentru ca nepoţii dumneavoastră să vină la liceu şi la universitate.

Bunicii mei au fost ţărani, tatăl meu a fost agronom, mama stă acum la ţară. ªtiu ce a însemnat şi ce înseamnă satul şi ţăranii pentru România. Le ştiu greutăţile. Vreau să fiu un preşedinte al tuturor românilor, al celor care se zbat pentru o pâine, al celor care stau la coadă pentru o butelie, al celor care au şi ei dreptul la lumină şi apă caldă, al celor care scriu cereri pe care acum nu le citeşte nimeni.

Sunt convins că, după patru ani, când îmi voi încheia mandatul de preşedinte, satele româneşti vor fi mai bine gospodărite, se vor ridica multe case noi şi acareturi solide, pământul va fi lucrat cum trebuie şi roadele vor fi mai bogate.