Discurs la lansarea programului prezidenţial „Acum pentru România“, Bucureşti, 27 iunie 1996 

 

Un zâmbet nu substituie un program de redresare

Vă mulţumesc pentru că aţi acceptat să fiţi prezenţi la lansarea programului pe care vreau să-l propun cetăţenilor României în calitate de candidat la Preşedinţie. Am considerat că la un asemenea eveniment, pe care îndrăznesc să-l socotesc important în contextul anului electoral 1996, nu puteau lipsi liderii politici ai Opoziţiei democrate, directorii marilor trusturi de presă, analiştii politici, liderii de opinie şi personalităţile culturale, conducătorii marilor centrale sindicale, reprezentanţii corpului diplomatic acreditat la Bucureşti. Am avut, am  şi voi avea nevoie de un contact permanent cu dumneavoastră, în calitate de participanţi sau de martori lucizi la evenimentele acestei perioade de dinainte şi de după 1989.

De ce lansez acum acest program? Acum, când alegerile locale nu s-au încheiat încă şi mai sunt trei luni până la debutul campaniei prezidenţiale propriu-zise?

Din respect pentru cei care în toamnă vor fi chemaţi să aleagă, consider că ei trebuie să cunoască din timp cine sunt cei care candidează pentru cea mai înaltă funcţie în stat şi cu ce ofertă vine fiecare candidat în faţa naţiunii. Vremea când un simplu zâmbet substituia un program de redresare a ţării a trecut demult.

Convenţia Democratică şi-a lansat oferta electorală prin Contractul cu România în urmă cu şapte luni, într-un moment în care multe formaţiuni politice considerau încă departe alegerile din 1996.

A lansa o ofertă politică nu înseamnă numai a gândi sau a tipări un text, ci şi a-l supune dezbaterii publice, a-l face cunoscut oamenilor, a-l duce în fiecare sat, în fiecare oraş. Iar pentru o asemenea muncă este nevoie de timp.

Rezultatele alegerilor locale şi sondajele de opinie arată foarte clar că, doar în zonele în care oamenii sunt informaţi, competiţia electorală devine efectivă. Convenţia Democratică şi eu, personal, nu dorim să vorbim în toamnă despre handicapul de informare, despre tot felul de piedici, de altfel reale, puse în calea Opoziţiei. Nu dorim să ne oferim singuri scuze. Dorim să câştigăm alegerile şi vrem să asigurăm electoratului toate posibilităţile de a lua cunoştinţă de oferta noastră politică, în amănunt.

 

 

A venit momentul pentru un preşedinte al tuturor

Cu fiecare zi care trece ne dăm seama că România se află pe un drum greşit. Cu fiecare zi care trece România în care trăim se îndepărtează tot mai mult de imaginea României pe care ne-o dorim. România de astăzi nu este ţara pe care ne-au lăsat-o strămoşii, ci rezultatul a 45 de ani de comunism şi a şase ani de neglijenţe şi de guvernare iresponsabilă. România a devenit mai mult ţara unora, decât a tuturor.

După şase ani de dezordine postcomunistă, de balansare ezitantă între Est şi Vest, de discursuri despre forţa legii pe fondul unui fenomen general şi erodant de corupţie şi despre o democraţie socială care nu ţine cont de interesele celor care muncesc, produc şi suferă în România, a venit momentul să ne luăm ţara înapoi. A venit momentul unui Parlament care să respecte legile pe care le votează şi care să reacţioneze mai rapid şi mai adaptat nevoilor permanente sau urgente ale ţării. A venit momentul unui Guvern care să obţină rezultate reale, nu numai statistici care nu spun nimic, nimănui. A venit momentul pentru un preşedinte al tuturor.

Programul pe care, începând de astăzi, îl supun atenţiei dumneavoastră, cuprinde zece seturi de principii şi de soluţii majore pentru problemele cu care se confruntă, în opinia mea, instituţia prezidenţială a României de astăzi.

Prima dintre aceste probleme priveşte relaţia cu cetăţenii. Preşedintele ţării trebuie să-şi exercite atribuţiile ţinând seama de ceea ce au nevoie cei care l-au ales şi nu de presiunile unor funcţionari publici sau ale unor grupuri de interese. Avem nevoie de o schimbare fundamentală de mentalitate la nivelul acestei instituţii menite prin lege să-i reprezinte pe toţi. Altfel, vom trăi într-o ţară prezidată încă patru ani nu de un om, ci de o limuzină neagră, nu de un program politic, ci de o campanie electorală perpetuă.

 

Garant al legalităţii şi al ordinii publice

În al doilea rând, propun ţării o preşedinţie care să fie principalul garant al legalităţii şi al ordinii. Aceasta presupune responsabilitate şi severitate atât faţă de cei care încalcă legea, cât şi faţă de cei chemaţi s-o aplice. Acum, când românii au început să importe droguri şi să exporte prostituţie şi spărgători calificaţi, este nevoie mai mult ca oricând de o legislaţie şi de o justiţie capabile să facă faţă acestui val infracţional. Preşedintele poate susţine adoptarea unor acte normative şi poate solicita modificarea unor legi deja adoptate, poate numi şi revoca din funcţii demnitari şi înalţi magistraţi cu atribuţii în domeniul asigurării legalităţii şi ordinii publice. El are suficiente pârghii pentru a face ca legea să pătrundă şi să se aplice în fiecare instituţie, în fiecare localitate, în orice cartier rău famat sau stradă prost luminată.

A treia problemă în care trebuie să se implice direct instituţia prezidenţială a devenit un subiect dureros de comun pentru viaţa noastră de fiecare zi. Este vorba despre corupţie. Preşedintele României trebuie să se simtă responsabil pentru toate acţiunile întreprinse de cei cu care lucrează direct şi pentru toate problemele de corupţie de care ar fi acuzaţi cei pe care i-a numit în funcţie. Preşedintele României nu-şi poate permite să strângă mâna oricui, să colaboreze cu oricine. El trebuie să devină, prin atitudine şi nu prin declaraţii, un exemplu de corectitudine pe care oamenii să-l perceapă ca atare, pe care oamenii să-l respecte.

 

Obligaţii şi responsabilitate direct asumată

Programul în baza căruia candidez la preşedinţie oferă un loc aparte cinstei şi dreptăţii, două noţiuni despre care se învaţă încă la şcoală, în familie sau la biserică, dar care au rămas la mii de kilometri depărtare de realitatea în care trăim. Mi se pare corect şi drept ca o lege specială să definească clar responsabilitatea ministerială şi statutul funcţionarului public. Mi se pare corect şi drept ca preşedintele, parlamentarii şi miniştrii să renunţe la cheltuieli exorbitante. O asemenea măsură, într-o ţară ca România, nu respiră populism, ci bunul simţ elementar al adecvării la realitate.

Potrivit Constituţiei, Preşedintele are un rol esenţial în formarea Guvernului şi are pârghii importante pentru a veghea asupra modului în care funcţionează o guvernare. Din păcate, până astăzi aceste atribuţii au fost exercitate fie decorativ, fie pe furiş. Preşedintele trebuie să devină garantul unei guvernări responsabile şi benefice pentru toţi românii. Viitorul Guvern al României trebuie să fie mai puţin preocupat de menţinerea sa la putere şi mai mult de buna gestionare a treburilor ţării. S-a vorbit mult prea mult despre guvernări de sacrificiu în condiţiile în care singurii sacrificaţi cu adevărat au fost cetăţenii, cei care întreţin Executivul prin impozite. Ca preşedinte, îmi propun să imprim această linie de responsabilitate pentru modul de guvernare a ţării. Voi păstra un contact permanent cu Guvernul, fără a abuza, fără a ştirbi în vreun fel autoritatea primului ministru.

Cred cu tărie că Preşedintele, comandant suprem al forţelor armate şi preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, are obligaţia de a susţine întărirea capacităţii de apărare a României. Aceasta presupune nu numai modernizarea tehnică a oştirii, dar şi promovarea demnităţii şi onoarei militare. Preşedintele nu trebuie să fie un oştean în civil, ci acel liant necesar dintre oştire şi ţară.

 

Integrare europeană reală, rapidă şi armonioasă

România are nevoie, astăzi mai mult decât oricând, de o reprezentare în plan extern perfect relaţionată cu interesele ei naţionale. Iar principalul ei interes este promovarea unei politici externe care să-i redea încrederea în propriile forţe şi locul respectuos  şi responsabil, pe care îl merită, în concertul din ce în ce mai zgomotos al naţiunilor.

Pentru instituţia prezidenţială, menită, potrivit Constituţiei, să reprezinte ţara la cel mai înalt nivel, integrarea reală, rapidă şi armonioasă a României în structurile politice şi de apărare europene şi euro-atlantice este un obiectiv de o importanţă covârşitoare. El trebuie atins în paralel cu dezvoltarea unor relaţii normale şi reciproc profitabile cu ţările vecine, cu principalii actori de pe scena politică din centrul şi estul Europei. A venit momentul să stingem tensiunile care blochează în prezent încheierea unor tratate de bază şi procesul de reconciliere, în mod particular cu Ungaria şi Ucraina.

A venit momentul ca România să devină un adevărat factor de echilibru şi de cooperare europeană, primind şi, în acelaşi timp, oferind lumii securitate şi cooperare. Pentru a pretinde şi a obţine un asemenea statut, bazat pe recunoaşterea necondiţionată a integrităţii teritoriale, independenţei şi suveranităţii României în orice context, este nevoie de dezvoltarea unor relaţii permanente şi stabile cu centrele de influenţă ale marilor organizaţii internaţionale, cu marile familii politice europene şi mondiale cu care partidele tradiţionale din România au deja legături trainice.

 

O societate a dialogului şi solidarităţii

Vreme de 50 de ani, în România s-au investit bani în obiective ineficiente şi poluante, s-au investit efort şi creativitate pentru creşteri în statistici, pe cât de spectaculoase, pe atât de false. Eu cred că a venit vremea să investim în poporul român. Cred că a venit vremea ca fiecare român să primească un preţ onest pentru munca lui. Cred că a venit vremea pentru un preşedinte împotriva sărăciei. Ea este astăzi ocupantul inamic în faţa căruia nu putem lupta, ca altă dată, otrăvind fântânile sau retrăgându-ne în munţi. Trebuie să luptăm cu sărăcia prin mijloace economice, printr-o politică generală corectă, în aşa fel încât, odată cu România, să poată intra în Europa nu numai un imn, un drapel sau o clasă de privilegiaţi, ci un întreg popor bine răsplătit pentru munca sa, bine hrănit şi bine educat. Pentru aceasta, programul pe care îl propun prevede măsuri pentru corecta gestionare a datoriei publice, eliminarea oricăror discriminări între întreprinderile de stat şi cele private, lupta împotriva monopolurilor, privatizarea băncilor şi asigurarea unor pieţe financiare eficiente şi stabile.

Acest program aşează bunăstarea ţăranului în centrul luptei împotriva sărăciei. Pentru a putea produce mult şi ieftin, ţăranul român are nevoie de credite, nu de vizite, nu de promisiuni electorale. Multe din măsurile pe care Convenţia Democratică şi-a propus să le adopte împotriva sărăciei se află în Contractul cu România. Iar Preşedintele va fi un garant pentru îndeplinirea acestui contract pe care şi-a pus semnătura şi pentru care răspunde personal.

ªtiu că România de astăzi are nevoie de o nouă relaţie între cei care conduc şi societate. Este nevoie de programe şi de politici flexibile, adaptate fiecărei categorii de cetăţeni. Nu ne mai putem permite să discutăm despre tineret în general. S-a spus, în glumă, că fiecare dintre români se doreşte preşedinte, de unde numărul foarte mare de candidaţi. Eu cred, însă, că ţara are nevoie de un preşedinte pentru toţi românii, de un preşedinte capabil să-i dea fiecăruia ţara înapoi.

Pe de altă parte, România trebuie să devină o ţară a solidarităţii în care cetăţenii organizaţi potrivit intereselor lor să poată lupta eficient pentru propriile drepturi. Această organizare a societăţii civile trebuie încurajată şi stimulată de preşedinte. În ceea ce mă priveşte, fără să fiu preşedinte, acţionez în această direcţie de şase ani.

Imediat după despărţirea de comunism, românii au trăit o adevărată euforie a afirmării individuale, a luptei solitare pentru drepturi, bani sau carieră profesională. Cu trecerea timpului, cu cât instituţiile devin mai numeroase iar birocraţia tinde să ne sugrume, lupta unui singur om nu mai este eficientă. O Românie pentru toţi este o Românie a dialogului şi a cooperării între toţi cetăţenii săi.

Nici bunăstarea şi nici solidaritatea socială nu sunt utopii, sunt obiective politice şi civice care presupun în primul rând voinţa de a le atinge. Guvernanţii României din ultimii şase ani nu au avut o asemenea voinţă pentru că au fost educaţi să gândească şi să acţioneze în cadrul unui stat omnipotent dar, în acelaşi timp, din ce în ce mai neputincios în rezolvarea problemelor de zi cu zi ale oamenilor.

A venit momentul să alegem alţi oameni, să alegem o altă cale. Noi, românii, am mai trecut prin perioade dificile, dar am avut uneori  şi şansa unor conducători capabili să scoată ţara la liman. De şase ani avem aceiaşi conducători şi aceleaşi probleme. Guvernanţii îşi aduc aminte de problemele oamenilor doar o dată la patru ani. Trebuie să sfârşim cu această amnezie, trebuie să ne aducem aminte în fiecare zi de unde vin voturile şi de unde vine puterea.

 

Ţară demnă, pentru noi şi urmaşii noştri

Marea provocare politică a mandatului prezidenţial care începe peste câteva luni este revigorarea mândriei naţionale. România trebuie condusă şi reprezentată pe plan internaţional în aşa fel încât fiecare cetăţean al ei să fie mândru că s-a născut aici şi că trăieşte aici.

Astăzi ne mândrim cu nume ca Eminescu, Brâncuşi, Enescu sau Cioran. Ele ne dau certitudinea că poporul nostru poate genera valori perene. Dar datoria noastră este să lăsăm motive temeinice de mândrie şi pentru cei ce vor trăi aici după noi. Dragostea de ţară ne cheamă să reclădim prezentul, nu să ne mulţumim cu ce a fost, ridicând ode unui trecut pentru care noi, cei de astăzi, nu avem nici un merit.

Acestea sunt principiile pe care vreau să aşez Preşedinţia, dacă poporul român va hotărî că merit să devin Preşedintele României. Îi chem pe toţi cei care simt că aceste idei le sunt apropiate să mi se alăture, dincolo de orice fel de adversităţi mărunte, dincolo de ambiţii trecătoare, dincolo de oboseala a şase ani de lupte politice, dincolo de disperarea unui prezent cenuşiu. ªtiu că există oameni capabili să pună în mişcare enorma maşinărie a schimbării şi a normalităţii. Îi cunosc şi mă voi bizui în permanenţă pe ei. ªtiu că viitorul este al nostru. Vă cer să strângem rândurile şi să avem curajul de a-l zidi.