Sinteză a unor discursuri ţinute în calitate de Preşedinte al Convenţiei Democratice

din România la întâlnirile cu organizaţiile de tineret democrat-creştine,

liberale, ecologiste, civice din CDR, Bucureşti, 1995 

 

Minţi noi în zona deciziei

De fiecare dată când mă adresez tinerilor, mă gândesc că nimic nu este mai puternic, mai viu şi mai neiertător decât mintea unui om tânăr. Noi, cei care ne numim maturi, avem ezitări, temeri, eşecuri care ne marchează, avem dubii şi avem resentimente, avem memoria încărcată. La vârsta tinereţii lumea se vede mult mai limpede, culorile sunt mult mai tari şi, în general, totul este mult mai simplu.

România contemporană este complicată şi cenuşie. Un labirint mohorât şi trist. Probabil că acesta este semnul cel mai pregnant al lipsei minţilor tinere din zonele de luare a deciziilor. Una dintre cele mai grave date desprinse din sondajele de opinie se referă la intenţia de absenteism la vot a tinerilor, la indiferenţa lor faţă de fenomenul politic.

Cel mai simplu ar fi să aruncăm vina pe ei, pe tineri. Să ne spunem şi să le spunem că pe noi, la vârsta lor, ne preocupau numai lucrurile importante. Uitând, bineînţeles, ţigările fumate pe ascuns, certurile cu părinţii, ceaiurile dansante, muzica rock, fugile de acasă şi iubirile clandestine. Pe de altă parte, pentru înstrăinarea de politică a celei mai dinamice categorii de vârstă, poate fi găsit un responsabil: generaţia care dă cei mai mulţi oameni politici în acest moment, generaţia părinţilor voştri. Dar aceasta şi pentru că ei şi-au asumat într-un moment de schimbare o răspundere.

Indiferent de cauze, consecinţele sunt suportate de noi toţi. Rolul tinerilor, încă puţini la număr, care fac politică, este să vorbească mereu cu cei din generaţia lor, convingându-i că, dacă ei stau deoparte, locul nu va rămâne gol, ci va fi umplut cu oameni care nu-i cunosc şi nu-i înţeleg. Sau nu vor să-i înţeleagă. Viitorul, aflat în sloganele mai multor partide, nu este numai o posibilă realitate politică, ci, în primul rând, o certă realitate fizică. Va veni oricum... Iar în acel viitor, tinerii de azi vor fi maturii. La ei se vor uita cu acelaşi reproş tăcut cei care astăzi de-abia s-au născut. Pentru indiferenţa de azi faţă de politica generaţiei părinţilor voştri veţi fi judecaţi de generaţia fiilor voştri.

Nu văd nici un motiv care să împiedice angajarea noastră solidară pe un drum comun; nu înţeleg cum ne-am putea situa la capetele  unui pod pe sub care realitatea s-ar scurge nepăsătoare faţă de tot ce dorim şi am putea realiza împreună.

În decembrie 1989, pe lângă mişcările politice, pe lângă revoluţia din stradă, pe lângă cutremurul declanşat în structurile puterii, au avut loc milioane de revoluţii individuale. Au fost şocuri, au avut loc revelaţii, au avut loc mutaţii în spiritul şi în conştiinţa multor români. În fiecare dintre ei s-a născut atunci imaginea unui alt viitor, unei alte zile de mâine. Acest viitor este cel care ne-a reunit în întâlnirile şi dialogurile noastre. Fiindcă eu cred că, indiferent de vârstă, indiferent de universul nostru interior, de fericirile şi de tristeţile fiecăruia dintre noi, dorim acelaşi viitor. Care a început deja.

 

Cuşca socială

ªtiu că mulţi tineri, supăraţi pe ce au văzut în jurul lor, au început o construcţie pe cont propriu. Satisfacţia, pe care nu le-a oferit-o societatea, au decis s-o obţină la nivel individual. ªi-au construit firme, afaceri, cariere. Mulţi au reuşit. Prin munca lor au ajuns să aibă aproape tot ce le trebuie. Dar, de jur împrejurul lor, lumea se clatină. Mizeria creşte... La fel şi incompetenţa. La fel şi corupţia. Spuneam odată că ei sunt în situaţia celor care, în mijlocul unei veri caniculare, stau liniştiţi într-o casă dotată cu instalaţie de aer condiţionat. Dar ce se va întâmpla când se blochează sistemul energetic naţional? Tot confortul, dar şi tot efortul pot fi anulate de condiţiile exterioare. Niciodată nu suntem singuri. Suntem, aşa cum spunea un mare savant, prinşi în cuşca socială a epocii noastre. Singura şansă pentru o evoluţie reală este evoluţia întregii societăţi. Iar aceasta se poate realiza doar prin restructurarea ei. Nu prin înfrumuseţări, nu prin machiaje savante, nu prin mici modificări. Ci prin schimbări radicale.

Putem pierde din vina noastră, din cauza noastră sau din vina celor în seama cărora ne abandonăm, ieşind din joc, din comoditate sau din refuzul de a ne implica, din refuzul de a dialoga într-o limbă îmbătrânită, socotită nesinceră, compromisă sau, mai grav, moartă. Dar cine să ne asculte dacă nu facem să se audă limba noastră adevărată, vie, problemele noastre reale, proiectele noastre, voinţa noastră negrevată de vreun compromis sau trădare de sine?

Singurul lucru asupra căruia nimeni nu poate opera este timpul. Ce nu putem rezolva noi astăzi va trebui să rezolvaţi voi mâine, când va fi mult mai greu. Chiar dacă din privirile copiilor mei, sau ale studenţilor mei, sau ale colaboratorilor mei tineri, îmi dau seama că, văzut prin ochii celor ce au 25-30 de ani, efortul nostru are ceva sisific în el, sunt convins că singura şansă este ca noi să continuăm această luptă, astfel încât mâine voi să semnaţi marea victorie.

Într-o vreme în care mulţi români s-au lăsat copleşiţi de victoria parţială a revoluţiei din decembrie 1989, de o viaţă tot mai grea şi de un viitor tot mai nesigur pentru ei; în timp ce mulţi alţi tineri au ales să se descurce pe cont propriu şi să refuze implicarea de orice fel în viaţa publică, voi aţi ales calea cea grea a politicii. Simplitatea, discreţia şi devotamentul vostru, consecvenţa şi optimismul cu care aţi trecut peste cele mai grele momente ale ultimilor şase ani, trebuie să constituie un exemplu pentru fiecare dintre politicienii acestei ţări.

Sunteţi urmaşii partidelor care, la răscruce de veacuri, au făcut România mare şi modernă. Sunteţi continuatorii unor familii politice care au plătit cu sute de ani de temniţă şi cu mii de vieţi devoţiunea lor pentru o Românie democratică, deşi, atunci, acest ţel părea altora lipsit de orice speranţă.

Un partid care îşi înfiinţează o organizaţie de tineret face un pas înainte pe drumul consolidării, pentru că tineretul este cel mai sensibil barometru al primejdiilor politice şi sociale. El simte primul ameninţarea unei dictaturi sau a unei recesiuni economice. În fond, ce avere mai de preţ decât viitorul are un om tânăr?

 

Azi e prima zi din restul vieţii noastre

Numai un partid care are o formaţiune de tineret serioasă este un partid cu perspective. Îmi face plăcere să constat că, într-o epocă în care sunt vânturate atâtea şi atâtea miraje, tinerii români se simt atraşi de doctrinele politice tradiţionale ale ţării. Mă mai bucur că dumneavoastră aţi recepţionat mesajul politic al Convenţiei Democratice într-un mod nedeformat: nu suntem o structură amorfă, nu ne propunem să obţinem voturi anulând diferenţele dintre partidele membre, nici speculând o tradiţie istorică, ci, dimpotrivă, potenţând-o.

Avem nevoie de dumneavoastră. Fără tineri, politica este un joc închis, de cabinet, lipsit de perspective. Deşi ne mândrim cu faptul că adunăm sub simbolul cheii cele două partide istorice ale României, nu ne bazăm nici doctrina şi nici strategia pe trecut. Există, însă, o enormă experienţă şi o moralitate politică pe care vrem să le transmitem viitorului. Vehiculul acestui mesaj sunteţi dumneavoastră.

Vă doresc succes, răbdare, dar nu prea multă, forţă, curaj. ªi nu uitaţi că azi e prima zi din restul vieţii voastre.