Alocuţiune la
aniversarea centenarului Bibliotecii Centrale din Bucureşti, martie 1995
Triada profesor –
bibliotecă – student
În lumea universitară
a ultimului veac, triada profesor – bibliotecă – student este structura
de rezistenţă a sistemului şi este limpede pentru noi toţi că această
structură de mediere şi intercesiune va continua să rămână esenţială.
Trezorieră a informaţiei acumulate de generaţii succesive şi mărturie
palpabilă a creşterii exponenţiale a acestei acumulări, biblioteca este
şi instrumentul sistematizării fără de care această informaţie ar deveni
factor de entropie.
Suntem nu doar
depozitarii, ci şi gestionarii memoriei ştiinţifice şi culturale pe care
se întemeiază universitatea. Şi, dacă înţelegem universitatea ca pe o
comunitate, în acelaşi timp vizibilă şi nevăzută, de idei şi de oameni
reuniţi laolaltă de nobila pasiune a adevărului, avem în custodie chiar
temeiurile acestei comunităţi, Larii şi Penaţii acelei familii de
spirite căreia vrem, generaţie după generaţie, să ne integrăm.
Între cunoaşterea
stratificată şi cea născândă
Fără devotamentul
discret şi lipsit de alte orgolii, în afara celui al lucrului bine făcut,
biblioteca universitară nu ar putea fi nici măcar concepută. Ctitorii
României moderne au cunoscut prea bine acest principiu moral şi
profesional atunci când, acum un veac, au întemeiat-o ca instituţie de
cultură şi educaţie.
Este posibil ca aceia
care vor aniversa al doilea centenar al Bibliotecii Centrale
Universitare să se refere la alte mijloace decât cele de care dispunem
azi pentru stocarea şi ordonarea informaţiei. Dar se vor referi, fără
nici o îndoială, la acelaşi spirit şi la aceeaşi nobilă misiune de
mediator între cunoaşterea stratificată prin efortul generaţiilor de
predecesori şi cea născândă, a prezentului şi a viitorului, în care
Univesitatea şi Biblioteca se înfăţişează ca feţele aceleiaşi medalii.
Sper din toată inima
să nu fie nevoie să aşteptăm bicentenarul Bibliotecii Centrale
Universitare pentru ca şi factorii de decizie, care tuteleză financiar
instituţiile noastre, să înţeleagă că această componentă a universului
academic are o valoare socială şi culturală care depăşeşte cu mult orice
costuri concrete pentru supravieţuirea ei; că viitorul ştiinţei nu poate
fi despărţit de tradiţia ştiinţifică şi de cei care îi poartă de grijă.
Vreau să sper că nu va mai trece mult până ce munca va fi răsplătită
după cum merită şi nu în funcţie de falsele dihotomii ale dogmelor
trecutului, pentru care producţia de fiare era foarte importantă şi cea
de informaţie nu era luată în seamă.
Într-o lume a
informaţiei, calitatea de custode şi de ordonator al acesteia trebuie
să-şi afle cât mai repede recunoaşterea şi răsplata. Chiar dacă, pentru
moment, devotamentul şi profesionalismul specialiştilor celei mai
importante biblioteci universitare din România, fără de care nici un
profesor nu ar putea supravieţui asaltului de carte ştiinţifică, sunt
răsplătite doar prin profundul nostru respect colegial.