Alocuţiune la aniversarea centenarului Bibliotecii Centrale din Bucureşti, martie 1995 

 

Triada profesor – bibliotecă – student

În lumea universitară a ultimului veac, triada profesor – bibliotecă – student este structura de rezistenţă a sistemului şi este limpede pentru noi toţi că această structură de mediere şi intercesiune va continua să rămână esenţială. Trezorieră a informaţiei acumulate de generaţii succesive şi mărturie palpabilă a creşterii exponenţiale a acestei acumulări, biblioteca este şi instrumentul sistematizării fără de care această informaţie ar deveni factor de entropie.

Suntem nu doar depozitarii, ci şi gestionarii memoriei ştiinţifice şi culturale pe care se întemeiază universitatea. Şi, dacă înţelegem universitatea ca pe o comunitate, în acelaşi timp vizibilă şi nevăzută, de idei şi de oameni reuniţi laolaltă de nobila pasiune a adevărului, avem în custodie chiar temeiurile acestei comunităţi, Larii şi Penaţii acelei familii de spirite căreia vrem, generaţie după generaţie, să ne integrăm.

 

Între cunoaşterea stratificată şi cea născândă

Fără devotamentul discret şi lipsit de alte orgolii, în afara celui al lucrului bine făcut, biblioteca universitară nu ar putea fi nici măcar concepută. Ctitorii României moderne au cunoscut prea bine acest principiu moral şi profesional atunci când, acum un veac, au întemeiat-o ca instituţie de cultură şi educaţie.

Este posibil ca aceia care vor aniversa al doilea centenar al Bibliotecii Centrale Universitare să se refere la alte mijloace decât cele de care dispunem azi pentru stocarea şi ordonarea informaţiei. Dar se vor referi, fără nici o îndoială, la acelaşi spirit şi la aceeaşi nobilă misiune de mediator între cunoaşterea stratificată prin efortul generaţiilor de predecesori şi cea născândă, a prezentului şi a viitorului, în care Univesitatea şi Biblioteca se înfăţişează ca feţele aceleiaşi medalii.

Sper din toată inima să nu fie nevoie să aşteptăm bicentenarul Bibliotecii Centrale Universitare pentru ca şi factorii de decizie, care tuteleză financiar instituţiile noastre, să înţeleagă că această componentă a universului academic are o valoare socială şi culturală care depăşeşte cu mult orice costuri concrete pentru supravieţuirea ei; că viitorul ştiinţei nu poate fi despărţit de tradiţia ştiinţifică şi de cei care îi poartă de grijă. Vreau să sper că nu va mai trece mult până ce munca va fi răsplătită după cum merită şi nu în funcţie de falsele dihotomii ale dogmelor trecutului, pentru care producţia de fiare era foarte importantă şi cea de informaţie nu era luată în seamă.

Într-o lume a informaţiei, calitatea de custode şi de ordonator al acesteia trebuie să-şi afle cât mai repede recunoaşterea şi răsplata. Chiar dacă, pentru moment, devotamentul şi profesionalismul specialiştilor celei mai importante biblioteci universitare din România, fără de care nici un profesor nu ar putea supravieţui asaltului de carte ştiinţifică, sunt răsplătite doar prin profundul nostru respect colegial.