Declaraţie, în calitate de preşedinte al Convenţiei Democratice din România, după semnarea protocolului de colaborare dintre PDSR, PUNR, PRM şi PSM, Bucureşti, 20 ianuarie 1995 

 

Pact nefast pentru ţară, semnat de PDSR, PUNR, PRM şi PSM

Semnarea protocolului de colaborare dintre PDSR, PUNR, PRM şi PSM reprezintă un act politic asupra gravităţii şi consecinţelor căruia Convenţia Democratică din România este obligată să atragă atenţia întregii naţiuni române. Acest pact recunoaşte oficial participarea la guvernare a forţelor politice care şi-au făcut un crez din denigrarea Revoluţiei din decembrie 1989, din elogierea făţişă a dictaturii, din blocarea reformelor economice şi a procesului de democratizare. Asocierea acestor forţe reacţionare la actul de decizie politică reprezintă negarea tuturor angajamentelor pe care PDSR şi le-a asumat în faţa naţiunii şi o sfidare a opţiunilor marii majorităţi a cetăţenilor ţării care, dincolo de preferinţele de moment pentru un partid sau altul, se pronunţă în favoarea progresului economic şi democratic al României.

Încă din toamna anului 1992, după alegeri, CDR şi-a afirmat disponibilitatea cooperării cu PDSR şi cu alte partide care susţin procesul de reformă economică şi politică, cu o singură condiţie – aceea ca partidele naţional-comuniste şi nostalgice, PRM şi PSM, să nu fie asociate acestei coaliţii. Această soluţie a fost respinsă de Preşedintele Ion Iliescu, a cărui preferinţă pentru un guvern de „uniune naţională” urmărea tocmai asocierea la putere a forţelor politice reacţionare care îl susţinuseră în campania electorală din 1992. Rezultatul acestui refuz a fost guvernul Văcăroiu, un guvern PDSR minoritar, susţinut în Parlament de PUNR, PRM şi PSM.

Succesivele moţiuni de cenzură pe care Opoziţia democratică le-a prezentat în Parlament au avut menirea de a pune în lumină pe ce forţe politice se sprijină Guvernul Văcăroiu şi de a dovedi în ce măsură acest guvern îşi sabotează propriul program de reforme prin asocierea sa cu segmentele cele mai ostile reformei din Parlament şi din electorat.

În iarna 1993/1994, când marile centrale sindicale au solicitat accelerarea reformelor prin constituirea unei coaliţii mai largi, cu excluderea celor două partide naţionalist-comuniste, PRM şi PSM, cu care au refuzat orice dialog tocmai pe baza atitudinii ostile a acestor partide faţă de progresul reformei, CDR a propus PDSR constituirea unei alte majorităţi parlamentare formate din PDSR, CDR şi PD (FSN). Această mare coaliţie în sprijinul democraţiei şi progresului, care ar fi putut reprezenta o pârghie esenţială pentru accelerarea procesului de înnoire a ţării, a fost din nou refuzată de Preşedintele Iliescu şi de către PDSR doar fiindcă această formulă nu le-ar mai fi permis să domine guvernarea necondiţionat.

Refuzul de a colabora în vreun fel cu partidele susţinătoare ale reformei nu a încetat de atunci să fie plătit de PDSR, care s-a văzut silit să împartă puterea mai întâi cu PUNR, iar acum cu partidele nostalgice, PRM şi PSM. Astfel, PDSR abdică de la obsesiva sa pretenţie de a fi socotit un partid emanat de Revoluţia din decembrie şi de la orice speranţă de a fi vreodată recunoscut drept partid social-democrat, nici una dintre aceste determinări nefiind compatibilă cu alianţa pe care acum a oficializat-o.

Din nefericire, un preţ cu mult mai mare pentru aceste jocuri politice este plătit de naţiunea română, al cărei viitor democratic este grav compromis prin acest pact. Impunând ţării o guvernare născută exclusiv din interese de grup, dând apă la moară forţelor şovine, agresive şi antidemocratice, PDSR oferă aliaţilor săi toate instrumentele pentru agravarea politicii falimentare de stagnare economică, atentând direct la nivelul de trai al cetăţeanului, precum şi la libertăţile democratice cucerite prin revoluţie. Prin acest pact, PDSR se dovedeşte a fi nu susţinătorul reformelor şi al democraţiei, cum a promis, ci groparul progresului democratic al României.

Sfidând voinţa naţiunii şi nesocotind interesele majore ale ţării, PDSR deschide, de asemenea, calea unei grave izolări politice externe a României, cu consecinţe la fel de grave pentru viaţa de fiecare zi a cetăţeanului şi pentru viitorul naţiunii. Recunoaşterea demersurilor României în plan extern s-a întemeiat în bună măsură pe faptul că au fost susţinute şi de Opoziţia democratică. Acum, PDSR îşi permite să le compromită din nou prin această adevărată mineriadă politică.

România devine unicul stat european în care participă la guvernare forţe politice care şi-au declarat făţiş opţiunile reacţionare de esenţă fascistă. Această nouă „originalitate” va fi neîndoielnic sancţionată cu promptitudine de comunitatea internaţională prin stoparea investiţiilor şi diminuarea relaţiilor de cooperare. E greu de crezut că un guvern aliat oficial cu partide violent anti-occidentale va avea cum progresa în procesul de integrare în structurile euro-atlantice.  Ne putem chiar întreba dacă nu cumva stoparea acestui proces de integrare este adevăratul scop al pactului politic.

 

Alternativa: o mare coaliţie a reformei

Pactul semnat de PDSR cu PRM şi PSM lichidează ce mai rămăsese din cuceririle Revoluţiei din decembrie 1989, asociind din nou la putere pe cei care o exercitau, spre disperarea naţiunii, înainte de prăbuşirea dictaturii. Nepăsători faţă de dezastrul pe care tocmai această clasă politică l-a provocat, reprezentanţii ei actuali vor continua să submineze reforma economică şi democraţia, vor continua să ţină populaţia ţării, pe care o dispreţuiesc, în frig şi în mizerie, numai pentru ca puterea să le aparţină doar lor. Vor continua să izoleze România printr-o politică şovină şi anti-occidentală, vor continua să compromită şansele naţiunii de a deveni un membru respectat şi prosper al comunităţii internaţionale.

În faţa acestei primejdii fără precedent în istoria ultimilor cinci ani, CDR adresează un apel tuturor forţelor politice democratice, sindicatelor, asociaţiilor civice, tuturor oamenilor de bună credinţă din această ţară: să ne unim forţele, să nu lăsăm ca viitorul României să fie primejduit şi compromis de jocurile iresponsabile ale Puterii; să formăm împreună o mare coaliţie a reformei; să folosim toate mijloacele  constituţionale pentru a nu permite distrugerea democraţiei, libertăţii şi şanselor de progres ale României!