|
EMIL
CONSTANTINESCU
PREŞEDINTELE ROMÂNIEI 1996-2000
PUNCT DE
VEDERE ASUPRA
DECIZIEI
CURŢII CONSTITUŢIONALE NR. 375 DIN 6 IULIE 2005 REFERITOARE LA
SESIZĂRILE DE NECONSTITUŢIONALITATE A LEGII PRIVIND REFORMA ÎN
DOMENIUL JUSTIŢIEI
I.Critica argumentelor Curţii
Constituţionale
Decizia nr. 375 din 6 iulie a Curţii Constituţionale (CCR)
a constatat, cu majoritate de voturi, neconstituţionalitatea a
cinci grupuri de prevederi legale din legea privind reforma
justiţiei..
Deşi decizia CCR este general obligatorie şi trebuie să fie pusă
în aplicare, analiza motivărilor prezentate de CCR conduce la
concluzia că soluţiile pronunţate sunt eronate.
I. Prevederile art. I pct. 26 şi pct. 27 din Titlul XV al
Legii, cu referire la art. 24 alin. (2) şi (4) din Legea nr.
317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii (CSM):
Textele
legale declarate neconstituţionale au următorul conţinut:
„(2) În
perioada mandatului, judecătorii şi procurorii aleşi ca membri ai
Consiliului Superior al Magistraturii nu pot desfăşura activitatea
de judecător sau procuror. La încetarea mandatului, membrii
Consiliului Superior al Magistraturii revin în funcţia de
judecător sau procuror deţinută anterior alegerii.”
„(4)
Funcţiile de conducere deţinute de judecătorii sau procurorii
aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii încetează
de drept la data publicării hotărârii Senatului în Monitorul
Oficial.”
CCR
consideră că aceste prevederi legale încalcă art. 133 alin. (2)
lit. (a) din Constituţie, text din care rezultă că din Consiliul
Superior al Magistraturii (CSM) fac parte 9 judecători
şi 5 procurori, precum şi art. 125 alin. (1) din legea
fundamentală, care stabileşte principiul inamovibilităţii
judecătorilor.
În
realitate însă, potrivit art. 125 alin. (3) şi art. 133 alin. (2)
din Constituţie, funcţiile de judecător şi de procuror sunt
incompatibile cu orice altă funcţie publică sau privată (cu
excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior), aşadar
şi cu aceea de membru al CSM, care este o funcţie de demnitate
publică. În plus, reglementările actuale interzic deja pentru doi
dintre membrii CSM (preşedintele şi vicepreşedintele) să aibă
activitate de judecător sau procuror.
Iar în
privinţa inamovibilităţii, trebuie observat că:
(a)
potrivit art. 125 alin. (1) din Constituţie, „Judecătorii
numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, în condiţiile
legii” (aşadar legea fundamentală permite ca pe cale de
lege adoptată de Parlament să se stabilească conţinutul
inamovibilităţii);
(b)
inamovibilitatea priveşte însăşi calitatea de judecător, iar nu o
anumită „funcţie” (poziţie ierarhică) în cadrul sistemului
judecătoresc.
II.
Prevederile art. II alin. (1) şi alin. (2) din Titlul XV al Legii:
Textele
legale declarate neconstituţionale au următorul conţinut: „(1)
În termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a prezentei legi,
membrii în funcţie ai Consiliului Superior al Magistraturii sunt
obligaţi să opteze între funcţia de conducere la instanţele
judecătoreşti sau parchete şi calitatea de membru al Consiliului
Superior al Magistraturii.
(2) În
cazul în care judecătorii şi procurorii prevăzuţi la alin.(1) nu
îşi exercită dreptul de opţiune în termenul stabilit sau nu mai
funcţionează la o instanţă sau parchet de acelaşi grad cu instanţa
sau parchetul unde erau numiţi la momentul alegerii îşi pierd
calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii.”
CCR
consideră că aceste prevederi legale încalcă art. 133 alin. (4)
din Constituţie, care prevede că durata mandatului membrilor CSM
este de 6 ani, precum şi principiul constituţional al
inamovibilităţii.
În realitate însă, prin prevederile declarate neconstituţionale nu
se aduce deloc atingere duratei mandatului membrilor CSM, fiindcă
aceştia pot opta pentru păstrarea calităţii de membru al CSM, caz
în care mandatul are o durată de 6 ani, astfel cum stabileşte
Constituţia.
În plus,
şi sub acest aspect sunt aplicabile observaţiile anterioare cu
privire la inamovibilitate, în sensul că:
(a)
potrivit art. 125 alin. (1) din Constituţie, „Judecătorii
numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, în condiţiile
legii” (aşadar legea fundamentală permite ca pe cale de
lege adoptată de Parlament să se stabilească conţinutul
inamovibilităţii);
(b)
inamovibilitatea priveşte însăşi calitatea de judecător, iar nu o
anumită „funcţie” (poziţie ierarhică) în cadrul sistemului
judecătoresc.
III.
Sintagma „alta decât aceea de judecător sau procuror” din
noul alin. (8) al art. 81 al Legii nr. 303/2004 privind statutul
magistraţilor (conform Titlului XVII, art. I, pct. 93 din Lege):
Prevederea
declarată neconstituţională face parte din următorul text legal:
„Judecătorii şi procurorii care beneficiază de pensie de serviciu
potrivit alin. (1), (2) şi (4) pot cumula pensia de serviciu cu
veniturile realizate dintr-o activitate profesională, alta decât
cea de judecător sau procuror, indiferent de nivelul veniturilor
respective.”
CCR consideră că în acest fel
se creează o discriminare a judecătorilor şi procurorilor care
beneficiază de pensie de serviciu, contravenindu-se principiului
egalităţii în drepturi prevăzut de art. 16 alin. (1) din
Constituţie, în sensul că procurorii şi judecătorii beneficiari
ai pensiei de serviciu sunt discriminaţi faţă de ceilalţi
pensionari, care pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o
activitate profesională.
În
realitate, CCR abandonează propria jurisprudenţă formată pe
parcursul unei perioade îndelungate în cadrul a extrem de
numeroase dosare, jurisprudenţă conform căreia principiul
egalităţii nu înseamnă uniformitate, ci implică un tratament
diferit la situaţii diferite în ceea ce priveşte exercitarea
efectivă a drepturilor recunoscute şi garantate de Constituţie. În
cazul de faţă, situaţia magistraţilor este în mod evident diferită
faţă de aceea a altor categorii profesionale şi, de aceea,
diferenţele de regim juridic nu încalcă principiul constituţional
al egalităţii.
În plus,
dacă s-ar da curs motivării prezentate de Curtea Constituţională,
s-ar ajunge la contestarea de către alte categorii profesionale a
diverselor drepturi recunoscute prin lege în beneficiul
magistraţilor în considerarea – pe bună dreptate – a situaţiei
speciale a acestora din urmă. Cu alte cuvinte, decizia Curţii
Constituţionale poate îndemna la opunerea unora dintre categoriile
de cetăţeni faţă de alte categorii cât priveşte recunoaşterea prin
lege a consecinţelor fireşti ale specificităţii.
IV.
Prevederile art. I pct. 93 din Titlul XVII al Legii, cu referire
la art. 82 din Legea nr. 303/2004 privind statutul magistraţilor:
Textul
legal declarat neconstituţional are următorul conţinut:
„Judecătorii,
procurorii, magistraţii-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie şi personalul de specialitate juridică prevăzut la art.86
alin.(1) nu pot fi menţinuţi în funcţie după împlinirea vârstei de
pensionare prevăzută de Legea nr.19/2000 privind sistemul public
de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările
şi completările ulterioare.”
CCR consideră că interdicţia menţinerii în funcţie a
judecătorilor şi procurorilor după împlinirea vârstei standard de
pensionare are caracter discriminatoriu în raport cu celelalte
categorii de cetăţeni, încălcând prevederile constituţionale ale
art. 16 alin. (1). De asemenea, se mai consideră că sunt încălcate
şi principiile independenţei şi inamovibilităţii judecătorilor
(art. 124 alin. 3 şi art. 125 alin. 1). În sfârşit, sunt invocate
prevederile unor „documente internaţionale” referitoare la
activitatea magistraţilor.
În realitate, nici în această situaţie nu ar fi fost cazul ca
instanţa de control constituţional să îşi abandoneze îndelungata
jurisprudenţă conform căreia principiul egalităţii nu înseamnă
uniformitate, ci implică un tratament diferit la situaţii diferite
în ceea ce priveşte exercitarea efectivă a drepturilor recunoscute
şi garantate de Constituţie.
De
asemenea, şi de această dată trebuia să se observe că,
potrivit art. 125 alin. (1)
din Constituţie, „Judecătorii numiţi de Preşedintele României
sunt inamovibili, în condiţiile legii” (aşadar legea
fundamentală permite ca pe cale de lege adoptată de Parlament să
se stabilească conţinutul inamovibilităţii, inclusiv vârsta de
pensionare). Tot astfel, nu se vede cum independenţa judecătorilor
şi procurorilor ar fi asigurată în cazul pensionării acestora la,
de exemplu, 70 ani, dar nu ar mai fi asigurată în cazul
pensionării la o vârstă ceva mai mică.
În
sfârşit, nici unul dintre „documentele internaţionale” invocate de
CCR nu fac parte dintre acelea enumerate de art. 20 din
Constituţie („Declaraţia Universală a Drepturilor Omului,
pactele şi celelalte tratate la care România este parte”),
singurele pe care CCR putea să le ia în considerare în vederea
sesizării unei sesizări de neconstituţionalitate, ci sunt pur şi
simplu nişte recomandări. De altfel, la analiză se poate constata
faptul că acestea conţin prevederi extrem de generale, a căror
substanţă nu a fost încălcată prin prevederile legale declarate
neconstituţionale.
V.
Prevederile art. IV alin. (1), alin. (6) şi alin. (7) din Titlul
XVII al Legii, cu referire la Legea nr. 303/2004 privind statutul
magistraţilor:
Textele
legale declarate neconstituţionale au următorul conţinut:
„(1) La
data intrării în vigoare a prezentei legi, încetează mandatele de
conducere ale judecătorilor şi procurorilor de la curţile de apel,
tribunale, tribunale specializate şi judecătorii, precum şi ale
procurorilor de la parchetele de pe lângă acestea.
(6)
Durata mandatelor judecătorilor şi procurorilor care exercită, la
data intrării în vigoare a prezentei legi, alte funcţii de
conducere decât cele prevăzute la alin.(1) este de 3 ani, de la
data învestirii.
(7)
Mandatele judecătorilor şi procurorilor care ocupă alte funcţii de
conducere decât cele prevăzute la alin.(1) încetează, dacă la data
intrării în vigoare a prezentei legi durata acestora a depăşit 3
ani de la învestire.”
CCR
consideră că aceste prevederi legale încalcă principiul
inamovibilităţii judecătorilor, consacrat prin art. 125 alin. (1)
din Constituţie, principiu care se aplică atât în privinţa duratei
funcţiei de judecător, cât şi a duratei mandatului funcţiei de
conducere.
În
realitate, potrivit art. 125 alin. (1) din Constituţie, „Judecătorii
numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, în condiţiile
legii” (aşadar legea fundamentală permite ca pe cale de
lege adoptată de Parlament să se stabilească conţinutul
inamovibilităţii). În plus, CCR şi-a abandonat propria
jurisprudenţă, stabilită prin Deciziile nr. 17/2002, nr. 91/2002
şi nr. 147/2002 şi care au fost pronunţate într-o materie
similară, mai precis referitor la modificarea si completarea din
anul 2002 a Legii nr. 94/1992 privind organizarea si funcţionarea
Curţii de Conturi. Cu acel prilej, soluţionând criticile de
neconstituţionalitate îndreptate împotriva unei legi adoptate de
guvernarea P.S.D. prin care s-a dispus încetarea mandatului unor
membri ai Curţii de Conturi, CCR a adoptat teza contrară, astfel:
„Curtea retine ca, de principiu, inamovibilitatea constituie
garantia de independenta recunoscuta pentru magistrati, precum si
pentru unele categorii de functionari publici, de natura sa dea
acestora siguranta ca nu vor fi demisi din functie sau mutati,
chiar prin promovarea in functii superioare, fara acordul lor. In
acelasi sens, chiar pentru tragerea la raspundere disciplinara a
celor pentru care este prevazuta aceasta garantie, sunt stabilite,
prin lege, proceduri speciale, de natura sa ii puna la adapost de
arbitrariu si de incalcarea independentei lor, proceduri care
prevad conditii diferite fata de cele ale dreptului comun
disciplinar.
Curtea Constitutionala constata ca masura incetarii mandatului
membrilor Curtii de Conturi mai inainte de termen, ca urmare a
reorganizarii activitatii si reducerii numarului de membri care
compun aceasta Curte, masuri stabilite prin dispozitiile legii
organice de modificare si completare a Legii nr. 94/1992 privind
organizarea si functionarea Curtii de Conturi, nu incalca
dispozitiile art. 139 alin. (4) din Constitutie cu privire la
inamovibilitatea si independenta membrilor Curtii de Conturi. In
acest caz masura stabilita prin art. II din lege reprezinta o
cauza de incetare a mandatului inainte de termen, care se adauga
la cele prevazute la art. 116 din Legea nr. 94/1992, republicata,
text care de altfel a si fost modificat si completat in acest sens,
conform art. I pct. 39 din legea care formeaza obiectul
controlului de constitutionalitate.”
II. Conflictul de interese
Au fost
trei sesizări de neconstituţionalitate:
1.
Prima, semnată de 140 de deputaţi şi senatori
PSD
2.
A doua, semnată de 25 de senatori PRM
3.
A treia, înaintată de Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie, sub semnătura preşedintelui ÎCCJ.
Între
autorii celor trei sesizări şi judecători de la Curtea
Constituţională, exista următorul conflict de interese:
-
Senator Rodica Stănoiu- Judecător Şerban Viorel
Stănoiu
-
Alexandra Ninosu- Petre Ninosu
-
Alexandrina Cochinescu- Nicolae Cochinerscu.
-
Gabriela Gaşpar- Acsinte Gaşpar
Art. 25
din Codul de Procedură Civilă, prevede obligaţia judecătorului de
a se abţine de la soluţionarea unui litigiu în care este implicat
soţul sau soţia. Acest articol se aplică şi procedurilor din faţa
Curţii Constituţionale.
Conform
Legii Curţii Constituţionale nr. 47/1992 republicată în 2003,
prevederile acestei legi se completează cu cele ale Codului de
procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile.
Nu
numai raportul formal dintre cei patru soţi judecători de la
Curtea Constituţională şi soţiile lor în poziţie de reclamant dar
şi aspectul substanţial al conflictului de interese având în
vedere că toate prevederile constatate ca neconstituţionale sunt
aplicabile magistraţilor, dar inclusiv celor 3 soţii reclamante
care sunt judecătoare la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Mai mult, conflictul de interese priveşte şi propria
situaţie a judecătorilor de la Curtea Constituţională. Acestea au
declarat ca fundamental neconstituţionale prevederile art. 81,
alin. 8 din titlul XVII, care interzicea cumulul remuneraţiei de
judecător cu pensia de serviciu, suspendând pe durata mandatului
plata pensiei de serviciu.
În situaţia de pensionari sunt 5 judecători: Acsinte
Gaspar, Kozsokar Gabor, Ion Predescu, Şerban Stănoiu, Nicolae
Cochinescu.
III. Soluţii pentru
evitarea unor situaţii similare
A.
Modificarea Legii Curţii Constituţionale
Plecând de la recenta decizie a CC, de la caracterul
vădit subiectiv al acesteia, precum şi de la evidenta influenţă
politică a unor partide asupra carierei majorităţii membrilor CC,
s-au formulat în aceste zile nu numai critici, dar şi propuneri de
modificare a Legii de funcţionare a Curţii Constituţionale.
Trebuie însă să vă spun că posibilitatea de schimbare a acestei
legi este extrem de limitată în condiţiile în care ea nu poate
face abstracţie, în nici un caz, de normele constituţionale.
1.
Presupunând că se va introduce instituţia
revocării judecătorilor aflaţi în conflict de interese, vor fi
două probleme:
-
Cine îi va putea recuza?
-
Şi, mai ales, cine ar rezolva o asemenea cerere?
Aceeaşi Curte, cu aceeaşi majoritate.
2.
Chiar şi acum, conform legislaţiei în vigoare
şi a unor principii de drept general valabile, judecătorii aflaţi
în conflict de interese au îndatorirea să se abţină de la
soluţionarea respectivelor sesizări. Judecătorii Curţii
Constituţionale nu au făcut-o. Dar dacă o făceau? Rămâneau 6
judecători cu opinii contrare: 3 la 3. Dacă, pentru ieşirea din
blocaj, decisiv ar fi fost votul preşedintelui, verdictul ar fi
fost tot cel din 6 iulie.
B.
Revizuirea Constituţiei.
Ieşirea din acest cerc vicios nu este decât una:
revizuirea Constituţiei prin:
1.
Completarea art. 143 care prevede că “judecătorii Curţii
Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară şi
18 ani vechime în activitate juridică sau în învăţământul juridic
superior”. Propunerea mea este ca la acest text să se adauge: “să
nu fi depăşit, la data numirii, vârsta de 60 de ani şi să nu fi
deţinut în ultimii 10 ani o funcţie publică determinată de
apartenenţa la un partid politic”.
Spun 60 de ani pentru că în acest fel judecătorii în
funcţie nu vor depăşi 67 de ani, ceea ce mi se pare rezonabil.
Şi spun
10 ani în care să nu fi avut o funcţie publică determinată de
apartenenţa la un partid politic (respectiv senator, deputat sau
ministru), pentru a include 2 cicluri parlamentare cuprinzând
ambele “puteri” care ar alterna la guvernare.
-
Precizez că, în Legea Curţii Constituţionale din 1992, textul
constituţional privitor la “incompatibilităţi” a fost completat în
sensul că “în cazul în care candidatul face parte dintr-un partid
politic, acordul său trebuie să cuprindă angajamentul
“candidatului de a demisiona, la data numirii, din partidul
politic al cărui membru este”. Acest adaus la Constituţie a fost
binevenit dar s-a dovedit insufficient pentru înlăturarea oricărei
suspiciuni de influenţă sau dependenţă. Dacă, în cazul unui simplu
membru de partid, demisia poate fi considerată credibilă, în
situaţia celor care şi-au clădit cariera juridică pe apartenenţa
şi zelul lor politic, o asemenea demisie nu este o garanţie
suficientă a independenţei lor.
- Dacă
restricţia propusă ar fi introdusă numai în Legea Curţii
Constituţionale, mă tem că ea ar putea fi contestată iar actuala
Curte ar considera-o neconstituţională. Deci numai Constituţia- ca
voinţă a majorităţii Parlamentului şi a majorităţii populaţiei,
consultate prin referendum- poate rezolva situaţia.
2.
Revizuirea Constituţiei va putea rezolva şi problema ivită prin
modificarea Constituţiei operată în 2003 când, prin art. 147 (4),
deciziile Curţii au devenit automat obligatorii pe data publicării
în Monitorul Oficial. Va trebui deci să se revină la textul
vechi al Constituţiei din 1991 care prevedea că:
În cazurile de neconstituţionalitate a unei legi sau a
unor articole din lege, legea se traansmite spre reexaminare.
Dacă legea este adoptată în aceeaşi formă, de data aceasta cu o
majoritate de 2/3 din numărul membrilor fiecărei Camere, obiecţia
de neconstituţionaliate este înlăturată iar promulgarea este
obligatorie.
Aşa a fost 12 ani şi n-a existat nici o criză de felul
celei ivite acum. Nu este normal ca o instanţă, fie ea şi Curtea
Constituţională, să devină un al doilea for legislativ, ba chiar
un supra-legiuitor.
3.
În fine, pentru toţi cei care cred că
funcţionarea statului de drept în România implică imperios o Curte
Constituţională cu o componenţa în afara oricărei suspiciuni de
influenţă politică, trebuie spus că mandatele a 6 (din 9) actuali
judecători ai Curţii expiră în 2010 şi în 2013. O
întinerire
a Curţii nu se va putea realiza mai devreme dacât dacă se va
revizui şi art. 142 din Constituţie în sensul -
reducerii numărului de judecători la 7
- reducerii mandatului
la 6 ani şi al
- innoirii Curţii din
2 în 2 ani cu căte 2
judecători.
Dacă numărul de
judecători ar rămâne 9 (sau s-ar majora), orice modificare a legii
Curţii Constituţionale sau a Constituţiei nu va afecta mandatele
actualilor judecători.
4. Modificarea numărului de
judecători şi a duratei mandatului lor va impune şi dispoziţii
tranzitorii: primele numiri fiind pentru 6, 4 şi respectiv 2 ani.
Astfel, vor putea candida şi judecătorii care au exercitat numai
parţial actualul mandat (fără ca, prin cumul, să depăşească 6
ani).
Utilizarea Curţii
Constituţionale pentru tergiversarea proceselor penale
Mecanismele de control ale constituţionalităţii sunt utilizate în
materie penală în vederea tergiversării soluţionării cauzelor
penale, îndeosebi în domeniul criminalităţii organizate şi al
combaterii corupţiei.
Practic, toate marile dosare
penale au trecut şi pe la Curtea Constituţională. Soluţionarea
unei excepţii de neconstituţionalitate durează de la jumătate de
an pânp la un an. Reţeaua avocaţilor PSD ( Iorgovan, Neagu, Roibu,
Marin Popa, Nazat) a trimis în perioada 1997-2004 un număr mare de
dosare privind inculpaţi pentru crimă organizată şi corupţie din
clientela PSD, sufocând activitatea Curţii Constituţionale.
Concluzii
Analiza
faptelor confirmă ideea pe care am enunţat-o de la bun început:
prezenta criză e doar la suprafaţă o criză politică. Ea e în
esenţa ei o criză de sistem, de un conflict de interese
fundamental între instituţii - aşa cum au fost ele distorsionate
deliberat de PSD în frunte cu Ion Iliescu – şi societatea
românească, a cărei voinţă de integrare europeană este majoritară
şi fermă. În aceste condiţii, rezolvarea actualei crize nu poate
reprezenta responsabilitatea exclusivă a guvernului sau a
partidelor din Alianţă, şi cu atât mai puţin responsabilitatea
exclusivă a preşedintelui ţării. Criza de sistem în faţa căreia ne
aflăm afectează prezentul şi viitorul întregii societăţi, şi nu
poate fi rezolvată decât cu susţinerea fermă a societăţii
româneşti. De aceea, fac apel acum la toate organizaţiile şi
asociaţiile civice ferm angajate în susţinerea democraţiei şi a
progresului, la personalităţile vieţii publice şi intelectuale, la
reprezentanţii mass-media, să nu lase doar în seama guvernanţilor
soluţionarea unei probleme care ne afectează pe toţi. Să
declanşeze o dublă acţiune – o dezbatere naţională cu privire la
statutul şi obligaţiile Curţii Constituţionale şi la modul în care
acestea au fost pervertite şi instrumentalizate de oligarhia
coruptă din PSD, şi o mişcare de masă care, prin semnături,
pichetări, articole de opinie şi alte acţiuni de tip civic care să
găsească, prin referendum sau prin alte mijloace constituţionale,
calea reformării reale şi durabile a justiţiei, inclusiv a Curţii
Constituţionale.
13 iulie
2005
|