Scrisoare deschisă adresată Televiziunii Romāne
Domnule Preşedinte - Director
General al SRTV,
Raportul prezentat astăzi, 27 octombrie
2004, de către Preşedintele Ion Iliescu īn Parlament, face din nou
referiri directe la perioada 1996-2000. Aprecierile negative ale
Preşedintelui Ion Iliescu cu privire la perioada īn care am fost
Preşedinte al Romāniei nu sīnt primele de acest fel, ele fiind
pronunţate cu diverse ocazii, fără ca cineva să īi poată replica.
Īn ceea ce mă priveşte, īn ultimii patru ani nu mi s-a dat
posibilitatea la Televiziunea Romānă să răspund unor astfel de
aprecieri.
De aceea, considerīnd că sīnt
reprezentantul cel mai autorizat al administraţiei 1996-2000, īn
calitate de fost Preşedinte al Romāniei īn această perioadă, de
lider al Opoziţiei īntre 1992 şi 1996, vă solicit realizarea unei
emisiuni īn care să participe cei doi Preşedinţi ai Romāniei de
după 1989 şi īn care aceştia să analizeze, comparativ, realizările
şi neīmplinirile din societatea romānească post-decembristă.
Consider că această dezbatere este
necesară pentru ca romānii să se lămurească cu privire la evoluţia
Romāniei după 1989, evoluţie privită din punctele de vedere
diferite ale celor două persoane care se bucură de cea mai mare
legitimitate de a vorbi despre aceste lucruri.
Dezbaterile pe care le-am avut cu
domnul Ion Iliescu īn campaniile electorale din 1992 şi 1996 apar
şi astăzi īn conştiinţa publică ca singulare īn viaţa politică
romānească din punctul de vedere al substanţei şi al caracterului
civilizat al discuţiei. Consider că o asemenea nouă dezbatere īn
2004 ar putea reprezenta un model pentru cum trebuie să arate o
dispută autentică, fără atacuri la persoană şi injurii, aşa cum
s-a īntīmplat īn 2000 şi aşa cum se pare că va fi şi īn 2004.
Prin urmare, aştept să fim invitaţi,
Preşedintele Iliescu şi cu mine, la o īntīlnire faţă īn faţă,
transmisă īn direct, pe canalul 1 al Televiziunii Romāne, la o oră
de maximă audienţă. Ar fi, totodată, din partea conducerii SRTV, o
dovadă că televiziunea publică nu este subordonată politic şi că
īşi păstrează totuşi independenţa, īn ciuda presiunilor la care
este supusă.
27 octombrie 2004
Emil Constantinescu
Preşedintele Romāniei 1996-2000
|