Guvernul neglijează integrarea în favoarea interesului electoral

DECLARAŢIA
domnului Emil Constantinescu, preşedintele Acţiunii Populare,
la conferinţa de presă din 27 mai 2004

Am decis să repun în discuţie problematica integrării europene din trei motive.
Mai întîi, pentru că integrarea a fost, este şi rămâne o temă de politică majoră, vizând interesul naţional al României.
Apoi, pentru că procesul de integrare, acum monitorizat îndeaproape de oficialii Uniunii Europene, se apropie de două scadenţe iminente. La 15 iunie va avea loc reuniunea UE-România, care va examina ritmul negocierii şi implementării legislaţiei europene, dar şi modul cum au fost respectate angajamentele asumate de guvernul Năstase, adică cele 131 de teme „pentru acasă” cu care s-a încercat soluţionarea situaţiei de criză în care s-a intrat în martie cu ocazia dezbaterilor raportului Nicholson. Celălalt termen este în septembrie cînd va apărea raportul de ţară.
Al treilea motiv pentru care am decis să intervin pe tema integrării este că îmi propusesem să discut aceste probleme într-o emisiune de multă vreme programată la ProTV, numai că am fost anunţat acum o zi că această emisiune nu poate avea loc deoarece, fiind campanie electorală, liderii partidelor nu au voie să apară în emisiuni televizate. Este cel puţin ciudat că, pe tema integrării europene, liderii partidului de guvernământ – uneori chiar candidaţi în alegerile locale, cum este domnul Geoană –, se pot exprima oricând şi oricât, dar nu şi liderii partidelor de opoziţie. Din nou se dovedeşte, dacă mai era nevoie, că interesele electorale ale PSD sunt prioritare, în dauna interesului naţional.
Pentru alegerile locale, PSD şi-a mobilizat toate mijloacele, de la agresarea şi şantajarea competitorilor la presiunea asupra televiziunilor, blocînd orice dezbatere demnă de acest nume, numai şi numai pentru interesele sale electorale. Tema cea mai importantă a anului 2004 nu este cea a perpetuării puterii partidului-stat, ci încheierea în acest an a negocierilor cu Uniunea Europeană. A devenit evident pentru oricine că prioritatea regimului Iliescu-Năstase este păstrarea cu orice preţ a puterii în beneficiul propriu, al oligarhiei de baroni PSD şi de clienţi şi complici ai acestei oligarhii prădătoare. În schimb, integrarea este tratată cu nepăsare, iar criticile sînt respinse cu aroganţă.
Încheierea negocierilor cu Uniunea Europeană, principala responsabilitate politică a guvernului Năstase, este şi cel mai răsunător eşec al acestui guvern. Acţiunea Populară, eu personal, am semnalat pericolul iminent al ratării termenelor care trebuiau respectate de guvern încă din anul trecut, şi am cerut atunci preşedintelui Iliescu să devină el însuşi garantul acestui proces. Cele semnalate de noi la începutul lui 2003 au devenit flagrante la sfârşitul aceluiaşi an, odată cu Raportul de ţară al Comisiei Europene, care nu a acordat României statutul de economie de piaţă funcţională în 2003, statut pe care îl acordase Bulgariei încă din 2002. În primele luni ale anului 2004, rezoluţia Parlamentului European a agravat lucrurile, semnalând că, România a încetat să îndeplinească condiţiile politice ale integrării în UE, deoarece legea nu este respectată, iar justiţia şi administraţia sunt aservite intereselor de grup ale partidului de guvernământ.
Guvernul Năstase şi-a luat atunci 131 de angajamente, faţă de România şi faţă de Uniunea Europeană. S-a recurs şi la o restructurare, nu mai puţin de 7 miniştri primind atribuţii în privinţa integrării europene. La 15 iunie va fi evaluată îndeplinirea acestor angajamente, iar în septembrie – nu în noiembrie, ca de obicei, datorită faptului că urmează să se schimbe radical componenţa Comisiei Europene în urma alegerilor pentru Parlamentul European –, se va da publicităţii raportul de ţară. Or, pentru păstrarea cu orice preţ a avantajului electoral care permite PSD să abuzeze de putere pentru a-şi îmbogăţi liderii, constatăm acum, la mai puţin de o lună faţă de termenul decisiv de 15 iunie, că angajamentele asumate de Guvernul Năstase nu pot fi îndeplinite. Şi, mai mult, că, angajat exclusiv în bătălia electorală pentru controlul asupra administraţiei locale, guvernul Năstase ia măsuri populiste în flagrant contrast cu direcţiile necesare integrării. Îngheţarea datoriilor unui mare număr de întreprinderi falimentare, încălcarea dreptului de proprietate prin preconizatele măsuri de rebranşare obligatorie a proprietarilor care au decis să-şi creeze propria alternativă faţă de preţurile aberante impuse de monopolul de stat asupra încălzirii apartamentelor - reflex clar al refuzului de a reforma sistemul energetic şi de termoficare - sunt doar două recente exemple ale sabotării de către guvern a procesului de integrare europeană.
O altă acţiune a partidului de guvernământ care dovedeşte lipsa totală de responsabilitate faţă de propriile angajamente a condus la decapitarea a două ministere cu sarcini importante în această privinţă - Ministerul de Externe şi cel al Administraţiei Publice şi Internelor – în speranţa cîştigării posturilor de primar la Bucureşti şi Cluj. În realitate, partidul domnului Năstase a trimis în concediu exact pe acei doi miniştri care poartă într-o mare măsură răspunderea eşecului integrării europene. Preocupat mai mult de utilizarea fondurilor europene în beneficiul firmelor la care e acţionar, ministrul Ioan Rus rămîne vinovat, direct şi personal, de gravele deficienţe în funcţionarea poliţiei şi a administraţiei publice de care răspunde. Este responsabil de politizarea instituţiilor în subordine, de aservirea poliţiei şi a administraţiei intereselor politice ale oligarhiei PSD şi de o întreagă birocraţie coruptă, ale cărei abuzuri sunt zilnic demascate de presă şi de opinia publică. Tot astfel, socotim că ministrul de externe Mircea Geoană este direct responsabil de gravele erori diplomatice care au suscitat numeroase tensiuni în relaţia politică dintre România şi Uniunea Europeană. Dacă domnul Năstase îşi imaginează că poate transforma două eşecuri lamentabile într-o victorie, se înşeală amarnic.
Acţiunea Populară a denunţat încă de acum 6 luni malversaţiile păstorite de ministrul Ioan Rus, care, exact ca doamna Puwak, a abuzat de poziţia sa pentru a dirija fonduri europene către firmele în care are un interes direct, pe care însă a omis să-l declare aşa cum i-o cere legea. Revenim asupra acestei chestiuni şi azi, şi vom reveni până ce se vor lua măsurile care se impun.
În privinţa politicii externe, ar fi incorect să nu recunoaştem că, într-un context internaţional radical modificat de tragedia de la 11 septembrie 2001, aderarea României la NATO a devenit o realitate. Ministrul Geoană personal, ca şi întregul guvern Năstase, sunt însă răspunzători de faptul că au condus în aşa fel procesul politic de integrare în NATO încât l-au transformat, dintr-un proces complementar de integrare în structurile Occidentului democratic, într-o alternativă la integrarea europeană. În mod particular, ministrul de externe, cu excesul său de zel şi o superficialitate încrezută, a suscitat tensiuni politico-diplomatice în relaţia României cu Uniunea Europeană. Imediat după numirea sa în funcţia de ministru de externe, în ianuarie 2001, domnul Geoană a preluat şi funcţia de preşedinte în exerciţiu al OSCE, în virtutea desemnării, încă din 1999, a ţării noastre pentru această importantă demnitate internaţională. În mai 2001, OSCE a avut obligaţia de a contribui la soluţionarea crizei din Macedonia. Fără prea multe consultări, şi fugind de responsabilitatea care îi revenea direct, preşedintele în exerciţiu al OSCE a evitat să se implice direct în rezolvarea crizei şi a numit ca reprezentant personal al său în Macedonia pe fostul ambasador american Robert Frowlick. Acesta, considerat autoritar şi neinspirat de către partenerii de dialog, departe de a soluţiona, a agravat criza, determinînd partidele politice albaneze să semneze un acord secret cu rebelii albanezi. Acest acord, imediat respins de preşedintele Trajkovski şi de Parlamentul macedonean, a suscitat o tensiune majoră cu comandamentul francez al trupelor ONU, precum şi cu cea mai mare parte a statelor NATO şi UE. A fost nevoie de o reuniune de urgenţă a miniştrilor de externe ai statelor NATO la Budapesta şi de înlocuirea ambasadorului american cu Max van der Stoel, experimentatul fost Comisar pentru minorităţi, pentru ca, abia în august 2001, să poată fi găsită o soluţie criza macedoneană.
Exact un an mai târziu, în august 2002, a izbucnit un conflict diplomatic deschis pe tema competenţelor Curţii Penale Internaţionale. Am declarat public încă de atunci că România avea obligaţii aparte faţă de SUA prin Parteneriatul Strategic, astfel că decizia de a semna acordul de non-extrădare cerut de Statele Unite era inevitabilă. Dar diplomaţia, al cărei şef era domnul Geoană, a eşuat lamentabil în faţa partenerilor din Uniunea Europeană, dovedindu-se incapabilă să sa explice în prealabil argumentele acestui gest unilateral al României. O combinaţie caracteristică de desconsiderare şi ineficienţă a dus la tensionarea relaţiilor politico-diplomatice cu UE, la periclitarea credibilităţii noastre în privinţa politicii externe - dosar încheiat încă din 2000, şi în virtutea căruia guvernul României avea obligaţii precise pe care domnul Geoană le-a încălcat.
Această atitudine arogantă s-a manifestat şi în chestiunea atât de spinoasă a războiului din Irak.
România guvernată de PSD a rămas codaşă în integrare nu doar în structurile europene, ci şi în procesul complex de reformă politico-militară impus de aderarea la NATO, drept care domnul Geoană, ca şi întregul cabinet Năstase, a încercat să compenseze prin exces de zel deficienţele de care rămâne responsabil, împingând diplomaţia românească în cea mai gravă criză de încredere în relaţia cu ţările membre UE de la mineriadele din 1990-1991 şi până azi.
Aşadar, cel puţin o dată pe an, domnul Geoană a provocat câte o criză majoră în relaţia cu UE. Aceasta e contribuţia sa personală la îndeplinirea obiectivului de maxim interes naţional al integrării europene. Fie că a neglijat, cu superficialitate şi suficienţă, dialogul constant cu partenerii europeni, fie că nu mai are nici o audienţă şi nici un fel de credit în cancelariile europene, fiind ignorat de interlocutori, domnul Geoană şi-a limitat mandatul la o relaţie – cât de bună rămâne încă de văzut în viitorul imediat – cu oficialii americani. Excesul de zel, agitaţia fără sens şi insolenţa atitudinilor pe care ministrul de externe le copiază după modelul şefului său de partid, au compromis construcţia unor relaţii cordiale de cooperare regională moştenită din administraţia precedentă şi au lăsat România exclusiv la discreţia actualei administraţii din SUA.
Îl cunosc destul de bine pe domnul Geoană. I-am prelungit mandatul de ambasador la Washington pentru că în mediul politic american îşi construise relaţii folositoare ţării pe baza prestigiului guvernării CDR. Domnul Geoană a fost un ambasador util României la Washington, dar se pare că şi-a depăşit nivelul de competenţă atunci când a devenit ministru de externe al României. Pe de altă parte, nu am motive să cred că, brusc realocat spre o poziţie eligibilă pentru care nu are pregătirea necesară şi care presupune nu să joci tenis cu senatorii americani, ci să porţi de grijă unei capitale covîrşite de probleme deosebit de grave şi celor peste 2 milioane de cetăţeni români care o locuiesc, domnul Geoană va compensa cu ceva marile sale erori de la Externe.
Precipitat, avid de succese şi de foloase imediate, domnul Geoană nu este în nici un caz o soluţie pentru Bucureşti după ce a ratat şansa de a fi o soluţie pentru integrarea armonioasă şi demnă a României în spaţiul politic european şi euroatlantic.


27/05/2004                                                                                                                   Biroul de presa al Actiunii Populare