Comemorarea a
16 ani de la Revoluţia din Decembrie 1989
Biroul de presa
al Actiunii Populare da publicitatii comunicatul domnului Emil
Constantinescu, presedintele Romaniei in perioada 1996 - 2000, in
legatura cu comemorarea a 16 ani de la revolutia din decembrie
1989.
Comemorarea evenimentelor din decembrie 1989 este
un prilej nu doar de pietate si de exprimare a omagiului nostru
fata de jertfele eroice din acele zile de neuitat, ci si de
analiza lucida a acelor evenimente, care au schimbat destinul
Romaniei.
In acest sens,
consider ca repetarea obsesiva a tezei conform careia nu cunoastem
si nu putem cunoaste „adevarul despre Revolutie” este o noua
manipulare la care e supusa opinia publica. Spre deosebire de anii
1990-1996, cand imprejurarile concrete din decembrie 1989 erau in
mod deliberat mascate si prezentate ca enigme ale istoriei
recente, cercetarile intreprinse de Parchetul Militar, intre 1997
si 2000, au stabilit adevarul cu privire la crimele comise intre
17 si 31 decembrie 1989. Anchetele laborioase pe care Parchetul
Militar le-a intreprins au condus in cazul marii majoritati a
dosarelor la redactarea rechizitoriilor si la depunerea acestora
in justitie, unde o mare parte a acestor dosare au fost judecate
in fond si in recurs, incheindu-se cu sentinte definitive. In
ciuda obstructionarii acestui complicat proces dupa revenirea PSD
la putere in 2000, procesul a fost incetinit, dar nu a putut fi
anulat. Asa se face ca, in prezent, se cunoaste cu exactitate
pentru cea mai mare parte a operatiilor represive dintre 17 si 22
decembrie, precum si pentru diversiunile etichetate ca „lupta
contra teroristilor” din zilele urmatoare, nu doar identitatea
precisa si calitatea celor care au tras, ci si persoanele care au
dat ordin sa se traga, cand si in ce imprejurari anume. Toata
aceasta imensa documentatie este de domeniu public si poate fi
cunoscuta oricand si de oricine doreste sa afle cine se face
vinovat de mortii si ranitii lui Decembrie 1989.
In aceste
conditii, repetarea mecanica a tezei conform careia nu se cunoaste
adevarul despre revolutie nu e doar zadarnica. Ea foloseste doar
persoanelor si institutiilor a caror responsabilitate in crimele
comise atunci este dovedita sau e pe cale de a fi dovedita, si
care au tot interesul sa mentina aparenta unor incertitudini
imposibil de depasit cu privire la aceste evenimente.
E
evident ca, avand datoria de a intelege cat mai complet un
eveniment istoric, adevarul justitiei ne este indispensabil, dar
nu suficient. Justitia poate stabili cine a faptuit crimele, cine
a ucis si ranit miile de victime de atunci, si din ordinul cui.
Analiza politica si istorica sunt insa chemate ca, pornind de la
faptele dovedite in justitie, sa puna in lumina interesele
individuale sau de grup care au condus la crima, sa desemneze in
mod documentat responsabilitatile politice si morale, si sa
descifreze semnificatia istorica a evenimentelor. Abia acum, cand
justitia e pe cale sa incheie dificilul proces de cercetare
juridica a faptelor, istoricii si politologii au o baza solida de
analiza. Avand in vedere exigentele uneo cercetari de asemenea
amploare, solicit CSAT sa decida declasificarea integrala a
tuturor documentelor secrete dintre 15 decembrie 1989 si 5
ianuarie 1990, astfel incat specialistii sa poata lua cunostinta
de continutul lor integral. De asemenea, solicit Guvernului
Romaniei sa adopte un act normativ care sa permita accesul
specialistilor la arhivele CC al PCR si ale altor institutii
centrale de partid si de stat pentru ultimul trimestru al anului
1989. Solicit, in fine, Ministerului Administratiei si Internelor
sa ia toate masurile ce se impun, inclusiv sanctiunile prevazute
legal pentru a impiedica obstructionarea accesului la documentele
respective din arhivele judetene si centrale.
Datorita vointei politice ferm manifestate in timpul
Administratiei pe care am condus-o intre 1996 si 2000, ca si acum,
incepand din 2005, azi cunoastem cu precizie identitatea fiecarui
faptuitor si pe cea a majoritatii instigatorilor la omor din
decembrie 1989. In acest stadiu, putem deja afirma ca reprimarea
revoltei populare izbucnite la Timisoara si care a cuprins o buna
parte din tara pana pe 22 decembrie 1989 a fost inlocuita,
incepand din dupa amiaza zilei de 22, de o diversiune militara si
mediatica menita sa legitimeze un grup de putere care nu
participase defel la revolta, ci doar, in parte, la reprimarea
acesteia. Aceasta diversiune a imbracat doua aspecte convergente
si care s-au potentat reciproc, acela de lupta contra asa-zisilor
teroristi si cel complementar, al „revolutiei in direct”. Epitetul
de „teroristi” a fost initial lansat de Ceausescu pentru a
descalifica protestul de la Timisoara, fiind apoi preluat de
beneficiarii loviturii de stat din dupa-amiaza zilei de 22
decembrie pentru a manipula opinia publica. Avand in vedere faptul
ca nici una macar dintre anchetele cat se poate de temeinice nu au
descoperit nici o urma de teroristi, fie ei straini sau indigeni,
dovedind in schimb ca intre 22 si 30 decembrie 1989 au tras
militari, membri ai Garzilor Patriotice, activisti de partid si
securisti care respectau cu totii ordinele noii guvernari, putem
trage concluzia ca aceasta psihoza de masa a teroristilor a fost
de fapt o diversiune minutios pusa la cale pentru a da
legitimitate grupului care se instalase in vidul de putere creat
de fuga lui Ceausescu, si pentru a abate atentia de la caracterul
anti-comunist al revoltei populare. Participanti exclusiv la
spectacolul televizat al Revolutiei in direct, activistii de
partid care i-au luat locul lui Ceausescu au reusit sa apara in
ochii opiniei publice interne si internationale ca autentici
autori ai revolutiei reale si ca salvatori ai natiunii. Pe aceasta
baza au construit apoi sistemul oligarhic securisto-comunist care
a jefuit si continua inca sa jefuiasca Romania si poporul roman.
22 decembrie
2005
Emil Constantinescu
Presedintele
Romaniei 1996-2000
Anexe
Avand in vedere faptul ca principalul instrument al diversiunii
care a ascuns opiniei publice „adevarul despre revolutie” a fost
reprezentat de mass-media – adica, in decembrie 1989, de radioul
si de televiziunea de stat – consideram necesar sa oferim unele
date concrete care dovedesc cum a fost inventat asa-numitul
pericol terorist in directa legatura cu controlul instituit asupra
mass-media imediat dupa fuga lui Ceausescu. Aceste date rezulta
din cercetarea minutioasa, anchetarea si reconstituirea
evenimentelor de catre generalul Dan Voinea, care a instrumentat
in intregime intre 1997 si 2000 dosarul Radio, depus in
instanta si judecat inainte de alegerile din 2000, in vreme ce
dosarul Televiziune, repartizat altul procuror, a
stagnat. Intrat in lucru in 2005, urmeaza sa fie si el inaintat
curand tribunalului.
Pe baza
documentelor militare cercetate – in speta, a Jurnalelor Operative
ale unitatilor militare din Bucuresti si provincie din lunile
decembrie 1989 si ianuarie 1990 – au fost identificate toate
cadrele militare de profesie sau in termen, participante la
operatiile din zona cladirii Radiodifuziunii din str. Nuferilor
(in prezent Berthelot). Procurorul Voinea a solicitat si obtinut
marturia fiecaruia dintre militari, ca si separat marturia
fiecaruia dintre ranitii civili, operand apoi o reconstituire
minutioasa a fiecarui episod al evenimentelor, minut cu minut,
identificand de fiecare data cine a tras, la ce ora, din ce
directie si inspre cine, astfel incat in prezent fiecare victima
supravietuitoare cunoaste numele, prenumele si, daca e cazul,
gradul celui care l-a ranit, iar identitatea completa a celor
vinovati de omor este precis stabilita.
S-a constatat
ca aceasta cladire a fost de catre militarii UM 01908 (antiaeriana
Bucuresti), comandati de colonelul Amariucai. Sub comanda
aceluiasi ofiter, unitatea fusese, in noaptea de 21 spre 22
decembrie 1989 si in dimineata de 22, pana la ora 10, printre cele
care au tras impotriva demonstrantilor si au operat arestari in
Piata Universitatii, iar in dupa amiaza zilei de 22 decembrie
primise ordinul de a ocupa intreaga cladire a Radioului, etaj cu
etaj, dispunand si tragatori cu mitraliere pe acoperisurile
invecinate, precum si TABuri si tragatori pe strazile din jur.
Conform
marturiei tuturor celor anchetati, militarii nu fusesera instruiti
nici la inceputul misiunii de lupta, nici pe parcurs, in legatura
cu eventuali teroristi, ci doar cu controlul accesului in cladirea
Radiodifuziunii. Concluzia acestei complexe operatii de
reconstituire este clara: cladirea nu a fost atacata de nimeni.
Militarii de pe cladiri, ca si cei din Piata Virgiliu si de pe
cladirea fostului Comandament de Infanterie si Tancuri de pe Str.
Stirbei Voda (in prezent cladirea PNA), au tras in cei care ocupau
cladirea Radio si invers. Au mai facut victime membrii Garzilor
Patriotice de la Radio, si Garzile Patriotice de la ITB din Piata
Virgiliu, pregatite sa lupte contra manifestantilor din noaptea de
21 decembrie: membrii lor, carora li s-au adaugat civili care
primisera arme. Identificati, toti acestia au recunoscut si au
fost inculpati in procesul judecat in anul 2000, in care toti cei
vinovati, militari sau civili, au primit sentinte definitive
Intre timp,
redactorilor din Radio li se ceruse sa obtina aprobarea pentru
difuzarea oricarei stiri, inclusiv a celor care anuntau atacuri
teroriste, otravirea apelor si alte pericole imaginare, apeland
doua numere de telefon, unul la TVR in biroul lui Teodor Brates,
celalalt in cladirea CC, la care raspundeau generalii Gusa si
Vlad.
De asemenea, se
cunoaste ca, la TVR, a fost deplasata, tot din Piata Universitatii
unde trasese in demonstrantii pasnici pana la amiaza zilei de 22
decembrie, unitatea comandata de colonelul Oana (in prezent
general), plus militari din unitatea de parasutisti de la Buzau
(inclusiv faimosul colonel Trutulescu).
Tot intre 1997
si 2000, au fost finalizate si dosarele Timisoara, Cluj,
Dambovita, Buzau, Sibiu si Otopeni. Dosarul Timisoara,
judecat in fond si recurs in 1999, si incheiat cu sentinte
definitive in anul 2000, prin care generalul Victor Atanasie
Stanculescu si Mihai Chitac, conducatori ai represiunii de la
Timisoara, au fost condamnati la 15 ani de inchisoare. Ulterior,
in timpul mandatului presedintelui Ion Iliescu, Procurorul
General Joita Tanase a introdus recurs in anulare, rejudecarea
fiind tergiversata pana azi.
In dosarul
Cluj, in care de asemenea sunt cunoscuti toti autorii,
cercetarile s-au incheiat in 1999, iar procesul, judecat in fond
in anul 2000, s-a judecat apoi si in recurs, si s-a incheiat cu
sentinte definitive pronuntate de Inalta Curte de Casatie si
Justitie in vara anului 2005.
La Targoviste,
de asemenea, ancheta desfasurata incepand din 1997 s-a incheiat in
2000 printr-un proces in urma caruia colonelui Chemenici (ulterior
avansat general de catre Ion Iliescu), comandantul Garnizoanei
Targoviste, a fost condamnat prin sentinta definitiva in 2000. La
Sibiu, dosarul (insumand 17.000 de file), a ajuns in justitie,
dar, in 2002, a fost restituit Parchetului Militar pentru
completare. In fine, dosarul Otopeni, instrumentat de procurorul
Popov, a ajuns si el in tribunal in 2005, si comandantul
aeroportului, generalul Draghin, a fost condamnat prin sentinta
definitiva.
22 decembrie
2005
Biroul de presa al AP
|