Comemorarea a 16 ani de la Revoluţia din Decembrie 1989

 

Biroul de presa al Actiunii Populare da publicitatii comunicatul domnului Emil Constantinescu, presedintele Romaniei in perioada 1996 - 2000, in legatura cu comemorarea a 16 ani de la revolutia din decembrie 1989.

 

          Comemorarea evenimentelor din decembrie 1989 este un prilej nu doar de pietate si de exprimare a omagiului nostru fata de jertfele eroice din acele zile de neuitat, ci si de analiza lucida a acelor evenimente, care au schimbat destinul Romaniei.

In acest sens, consider ca repetarea obsesiva a tezei conform careia nu cunoastem si nu putem cunoaste „adevarul despre Revolutie” este o noua manipulare la care e supusa opinia publica. Spre deosebire de anii 1990-1996, cand imprejurarile concrete din decembrie 1989 erau in mod deliberat mascate si prezentate ca enigme ale istoriei recente, cercetarile intreprinse de Parchetul Militar,  intre 1997 si 2000, au stabilit adevarul cu privire la crimele comise intre 17 si 31 decembrie 1989. Anchetele laborioase pe care Parchetul Militar le-a intreprins au condus in cazul marii majoritati a dosarelor la redactarea rechizitoriilor si la depunerea acestora in justitie, unde o mare parte a acestor dosare au fost judecate in fond si in recurs, incheindu-se cu sentinte definitive. In ciuda obstructionarii acestui complicat proces dupa revenirea PSD la putere in 2000, procesul a fost incetinit, dar nu a putut fi anulat. Asa se face ca, in prezent, se cunoaste cu exactitate pentru cea mai mare parte a operatiilor represive dintre 17 si 22 decembrie, precum si pentru diversiunile etichetate ca „lupta contra teroristilor” din zilele urmatoare, nu doar identitatea precisa si calitatea celor care au tras, ci si persoanele care au dat ordin sa se traga, cand si in ce imprejurari anume. Toata aceasta imensa documentatie este de domeniu public si poate fi cunoscuta oricand si de oricine doreste sa afle cine se face vinovat de mortii si ranitii lui Decembrie 1989.

 In aceste conditii, repetarea mecanica a tezei conform careia nu se cunoaste adevarul despre revolutie nu e doar zadarnica. Ea foloseste doar persoanelor si institutiilor a caror responsabilitate in crimele comise atunci este dovedita sau e pe cale de a fi dovedita, si care au tot interesul sa mentina aparenta unor incertitudini imposibil de depasit cu privire la aceste evenimente.

            E evident ca, avand datoria de a intelege cat mai complet un eveniment istoric, adevarul justitiei ne este indispensabil, dar nu suficient. Justitia poate stabili cine a faptuit crimele, cine a ucis si ranit miile de victime de atunci, si din ordinul cui. Analiza politica si istorica sunt insa chemate ca, pornind de la faptele dovedite in justitie, sa puna in lumina interesele individuale sau de grup care au condus la crima, sa desemneze in mod documentat responsabilitatile politice si morale, si sa descifreze semnificatia istorica a evenimentelor. Abia acum, cand justitia e pe cale sa incheie dificilul proces de cercetare juridica a faptelor, istoricii si politologii au o baza solida de analiza. Avand in vedere exigentele uneo cercetari de asemenea amploare, solicit CSAT sa decida declasificarea integrala a tuturor documentelor secrete dintre 15 decembrie 1989 si 5 ianuarie 1990, astfel incat specialistii sa poata lua cunostinta de continutul lor integral. De asemenea, solicit Guvernului Romaniei sa adopte un act normativ care sa permita accesul specialistilor la arhivele CC al PCR si ale altor institutii centrale de partid si de stat pentru ultimul trimestru al anului 1989. Solicit, in fine, Ministerului Administratiei si Internelor sa ia toate masurile ce se impun, inclusiv sanctiunile prevazute legal pentru a impiedica obstructionarea accesului la documentele respective din arhivele judetene si centrale.

            Datorita vointei politice ferm manifestate in timpul Administratiei pe care am condus-o intre 1996 si 2000, ca si acum, incepand din 2005, azi cunoastem cu precizie identitatea fiecarui faptuitor si pe cea a majoritatii instigatorilor la omor din decembrie 1989. In acest stadiu, putem deja afirma ca reprimarea revoltei populare izbucnite la Timisoara si care a cuprins o buna parte din tara pana pe 22 decembrie 1989 a fost inlocuita, incepand din dupa amiaza zilei de 22, de o diversiune militara si mediatica menita sa legitimeze un grup de putere care nu participase defel la revolta, ci doar, in parte, la reprimarea acesteia. Aceasta diversiune a imbracat doua aspecte convergente si care s-au potentat reciproc, acela de lupta contra asa-zisilor teroristi si cel complementar, al „revolutiei in direct”. Epitetul de „teroristi” a fost initial lansat de Ceausescu pentru a descalifica protestul de la Timisoara, fiind apoi preluat de beneficiarii loviturii de stat din dupa-amiaza zilei de 22 decembrie pentru a manipula opinia publica. Avand in vedere faptul ca nici una macar dintre anchetele cat se poate de temeinice nu au descoperit nici o urma de teroristi, fie ei straini sau indigeni, dovedind in schimb ca intre 22 si 30 decembrie 1989 au tras militari, membri ai Garzilor Patriotice, activisti de partid si securisti care respectau cu totii ordinele noii guvernari, putem trage concluzia ca aceasta psihoza de masa a teroristilor a fost de fapt o diversiune minutios pusa la cale pentru a da legitimitate grupului care se instalase in vidul de putere creat de fuga lui Ceausescu, si pentru a abate atentia de la caracterul anti-comunist al revoltei populare. Participanti exclusiv la spectacolul televizat al Revolutiei in direct, activistii de partid care i-au luat locul lui Ceausescu au reusit sa apara in ochii opiniei publice interne si internationale ca autentici autori ai revolutiei reale si ca salvatori ai natiunii. Pe aceasta baza au construit apoi sistemul oligarhic securisto-comunist care a jefuit si continua inca sa jefuiasca Romania si poporul roman.

 

22 decembrie 2005                                                                                                      Emil Constantinescu

Presedintele Romaniei 1996-2000

 

Anexe

 

            Avand in vedere faptul ca principalul instrument al diversiunii care a ascuns opiniei publice „adevarul despre revolutie” a fost reprezentat de mass-media – adica, in decembrie 1989, de radioul si de televiziunea de stat – consideram necesar sa oferim unele date concrete care dovedesc cum a fost inventat asa-numitul pericol terorist in directa legatura cu controlul instituit asupra mass-media imediat dupa fuga lui Ceausescu. Aceste date rezulta din cercetarea minutioasa, anchetarea si reconstituirea evenimentelor de catre generalul Dan Voinea, care a instrumentat in intregime intre 1997 si 2000 dosarul Radio, depus in instanta si judecat inainte de alegerile din 2000, in vreme ce dosarul Televiziune, repartizat altul procuror, a stagnat. Intrat in lucru in 2005, urmeaza sa fie si el inaintat curand tribunalului.

 Pe baza documentelor militare cercetate – in speta, a Jurnalelor Operative ale unitatilor militare din Bucuresti si provincie din lunile decembrie 1989 si ianuarie 1990 – au fost identificate toate cadrele militare de profesie sau in termen, participante la operatiile din zona cladirii Radiodifuziunii din str. Nuferilor (in prezent Berthelot). Procurorul Voinea a solicitat si obtinut marturia fiecaruia dintre militari, ca si separat marturia fiecaruia dintre ranitii civili, operand apoi o reconstituire minutioasa a fiecarui episod al evenimentelor, minut cu minut, identificand de fiecare data cine a tras, la ce ora, din ce directie si inspre cine, astfel incat in prezent fiecare victima supravietuitoare cunoaste numele, prenumele si, daca e cazul, gradul celui care l-a ranit, iar identitatea completa a celor vinovati de omor este precis stabilita.

S-a constatat ca aceasta cladire a fost de catre militarii UM 01908 (antiaeriana Bucuresti), comandati de colonelul Amariucai. Sub comanda aceluiasi ofiter, unitatea fusese, in noaptea de 21 spre 22 decembrie 1989 si in dimineata de 22, pana la ora 10, printre cele care au tras impotriva demonstrantilor si au operat arestari in Piata Universitatii, iar in dupa amiaza zilei de 22 decembrie primise ordinul de a ocupa intreaga cladire a Radioului, etaj cu etaj, dispunand si tragatori cu mitraliere pe acoperisurile invecinate, precum si TABuri si tragatori pe strazile din jur.

Conform marturiei tuturor celor anchetati, militarii nu fusesera instruiti nici la inceputul misiunii de lupta, nici pe parcurs, in legatura cu eventuali teroristi, ci doar cu controlul accesului in cladirea Radiodifuziunii. Concluzia acestei complexe operatii de reconstituire este clara: cladirea nu a fost atacata de nimeni. Militarii de pe cladiri, ca si cei din Piata Virgiliu si de pe cladirea fostului Comandament de Infanterie si Tancuri de pe Str. Stirbei Voda (in prezent cladirea PNA), au tras in cei care ocupau cladirea Radio si invers. Au mai facut victime membrii Garzilor Patriotice de la Radio, si Garzile Patriotice de la ITB din Piata Virgiliu, pregatite sa lupte contra manifestantilor din noaptea de 21 decembrie: membrii lor, carora li s-au adaugat civili care primisera arme. Identificati, toti acestia au recunoscut si au fost inculpati in procesul judecat in anul 2000, in care toti cei vinovati, militari sau civili, au primit sentinte definitive

Intre timp, redactorilor din Radio li se ceruse sa obtina aprobarea pentru difuzarea oricarei stiri, inclusiv a celor care anuntau atacuri teroriste, otravirea apelor si alte pericole imaginare, apeland doua numere de telefon, unul la TVR in biroul lui Teodor Brates, celalalt in cladirea CC, la care raspundeau generalii Gusa si Vlad.

De asemenea, se cunoaste ca, la TVR, a fost deplasata, tot din Piata Universitatii unde trasese in demonstrantii pasnici pana la amiaza zilei de 22 decembrie, unitatea comandata de colonelul Oana (in prezent general), plus militari din unitatea de parasutisti de la Buzau (inclusiv faimosul colonel Trutulescu).

 Tot intre 1997 si 2000, au fost finalizate si dosarele Timisoara, Cluj, Dambovita, Buzau, Sibiu si Otopeni. Dosarul Timisoara, judecat in fond si recurs in 1999, si incheiat cu sentinte definitive in anul 2000, prin care generalul Victor Atanasie Stanculescu si Mihai Chitac, conducatori ai represiunii de la Timisoara, au fost condamnati la 15 ani de inchisoare. Ulterior, in timpul mandatului presedintelui Ion Iliescu,  Procurorul General Joita Tanase a introdus recurs in anulare, rejudecarea fiind tergiversata pana azi.

 In dosarul Cluj, in care de asemenea sunt cunoscuti toti autorii, cercetarile s-au incheiat in 1999, iar procesul, judecat  in fond in anul 2000, s-a judecat apoi si in recurs, si s-a incheiat cu sentinte definitive pronuntate de Inalta Curte de Casatie si Justitie in vara anului 2005.

La Targoviste, de asemenea, ancheta desfasurata incepand din 1997 s-a incheiat in 2000 printr-un proces in urma caruia colonelui Chemenici (ulterior avansat general de catre Ion Iliescu), comandantul Garnizoanei Targoviste, a fost condamnat prin sentinta definitiva in 2000. La Sibiu, dosarul (insumand 17.000 de file), a ajuns in justitie, dar, in 2002, a fost restituit Parchetului Militar pentru completare. In fine, dosarul Otopeni, instrumentat de procurorul Popov, a ajuns si el in tribunal in 2005, si comandantul aeroportului, generalul Draghin, a fost condamnat prin sentinta definitiva.

 

22 decembrie 2005                                                                                                                                      Biroul de presa al AP