Adevărul despre corupţia de stat şi crima organizată din România

 

          În legătură cu scandalul de la cotidianul Adevărul, vă prezentăm un fragment din cartea “Adevărul despre România” semnată de domnul Emil Constantinescu, în care Preşedintele Acţiunii Populare atrăgea atenţia, în urmă cu aproape un an, asupra jocurilor de interese din spatele ziarului Adevărul. Fragmentul, intitulat “Tranzacţie prin interpuşi” apare la pagina 47 din capitolul “Adevărul despre corupţia de stat şi crima organizată din România” al cărţii publicate în 10 iulie 2004.

“Tranzacţie prin interpuşi

Joi, 12 aprilie 2001

          În ziarul Evenimentul zilei, sub titlul Hotelul Marriott inaugurat de un „sobor” de V.I.P.-uri, citesc o relatare despre prezenţa la această manifestare opulentă, în plin post al Paştelui, a Preşedintelui României, Ion Iliescu, a primului ministru, Adrian Năstase, a conducerii Parlamentului, a numeroşi consilieri prezidenţiali, miniştri, reprezentanţi ai conducerii PSD şi PRM. Consiliul de administraţie al hotelului este reprezentat la ceremonie de Dumitru Tinu – directorul ziarului Adevărul. Preşedintele României şi primul ministru rostesc discursuri elogioase, după care taie panglica inaugurală. Pe ecranele televizoarelor, toată ţara poate vedea imagini de la acest eveniment de mare rezonanţă naţională. În centrul atenţiei, proprietarul afacerii, Fahti Taher, zâmbeşte cu superioritatea celui care a plătit lăutarii. Din nou România şi-a dat în petec. În ce ţară din lumea civilizată, ba chiar în dictaturi obscure din Lumea a Treia, se mai cunosc cazuri în care toată conducerea ţării participă la inaugurarea unui hotel?

Miercuri, 1 ianuarie 2003

          În prima zi a Anului nou, într-un accident dubios de maşină, îşi pierde viaţa directorul ziarului Adevărul. Opinia publică este şocată. Se reconstituie filmul zilei. Înainte de a pleca pe drumul care avea să-i fie ultimul, Dumitru Tinu a avut o întâlnire la Hotel Marriott cu Viorel Hrebenciuc, vicepreşedintele PSD şi persoana-cheie în toate afacerile „curate” ale PSD, întâlnire înregistrată de camerele de supraveghere ale hotelului. Când lumea era încă impresionată de dispariţia popularului ziarist, izbucneşte un scandal legat de succesiunea la averea acestuia. Se află că, în partaj, se află o avere estimată la un milion de dolari şi că Dumitru Tinu era acţionar unic al ziarului Adevărul. Cum se poate câştiga cu un condei onest un milion de dolari? Un alt patent românesc? Sau e vorba de o tipică tranzacţie prin interpuşi a filierei mafia arabă – partid – guvern – media?

 

          Informaţiile din ultimele zile confirmă analiza realizată de preşedintele Constantinescu.

 

23 martie 2005

Biroul de presă al Acţiunii Populare