Scrisoare deschisă

 

            Luni, 12 iunie 2006, preşedintele Emil Constantinescu a trimis o scrisoare deschisă preşedintelui României, primului ministru al Guvernului, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, ministrului culturii şi primarului general al Capitalei, pe care o reproducem mai jos:

 

Cred că, asemenea majorităţii bucureştenilor, sunteţi la curent cu efectele dezastruoase ale nenumăratelor intervenţii brutale în peisajul urban al Bucureştilor, şi în special a celor din zona Catedralei Sf. Iosif care au dobândit recent o notorietate nedorită în plan naţional şi internaţional. Îngrijorător este că,  în pofida protestelor a peste 30.000 cetăţeni, a poziţiilor oficiale extrem de critice exprimate de Vatican, de Nunţiatura Apostolică de la Bucureşti, de reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române, ai Cultului Mozaic şi ai altor culte din România, precum şi de parlamentari europeni, autorităţile române nu au găsit o soluţie pentru stoparea lucrărilor.

E limpede că o construcţie de înălţimea (şi adâncimea) proiectatei „Catedral Plaza” implică mari costuri prezente, dar mai ales enorme câştiguri în viitor. Doar astfel se poate explica încăpăţânarea cu care autorii şi beneficiarii proiectului refuză schimbarea amplasamentului preferând să mutileze şi ce a mai rămas cruţat de furia lui Ceauşescu, în inima oraşului faţă de care nu au nici o urmă de respect. Există, neîndoielnic, o încrengătură de grupuri economico-politice solid reprezentate la nivelul Primăriei Generale a Bucureştilor, în egală măsură responsabile de degradarea iremediabilă a vechiul centru istoric al Bucureştilor, lăsat în paragină, şi de plănuita desfigurare a centrului modern al oraşului, în zona vechiului Palat Regal şi a Ateneului Român.

În plus, pentru a cheltui mai puţin şi a câştiga mai mult, comanditarii blocului din preajma Catedralei Sf. Iosif sunt capabili să pericliteze securitatea seismică a unui întreg cartier şi chiar a clădirii pe care urmează să o construiască. Este motivul pentru care proiectantul original al structurii de rezistenţă a clădirii, Emanuel E. Necula, şi-a retras colaborarea la proiect denunţând cu indignare modificările operate ulterior cu ignorarea riscurilor la care o asemenea construcţie ar expune întreaga zonă. Ca şi în vremea dictaturii comuniste, construcţiile supradimensionate cu alterarea definitivă a peisajului urban sunt decise peste capul bucureştenilor.

Având în vedere că această situaţie afectează nu numai Capitala, ci şi interesul naţional periclitând chiar decizia asupra aderării României la Uniunea Europeană, consider indispensabilă intervenţia Preşedintelui României, a Primului Ministru şi a Parlamentului. Instituţiile fundamentale ale statului nu pot rămâne indiferente când acest interes este grav afectat de marea corupţie care duce la implicarea administraţiei locale în degradarea şi mutilarea Capitalei. Mii de cetăţeni cer stoparea neîntârziată a construcţiei „Catedral Plaza” şi a amplasării altor blocuri gigantice în zone centrale, depozitare ale memoriei istorice a naţiunii române fără consultarea opiniei publice. Ca urmare, solicit din partea Dumneavoastră o acţiune energică şi decisivă pentru stoparea lucrărilor de construcţie şi proiectare din perimetrul cuprins între Catedrala Sf. Iosif, Piaţa Revoluţiei, Muzeul Naţional de Artă şi Ateneul Român.

Cu speranţa că instituţiile statului vor susţine acest demers,

Emil Constantinescu

12 iunie 2006