Mesajul președintelui Emil Constantinescu la al XVII-lea simpozion
internațional
“Experimentul Pitești – Reeducarea prin tortură”
29 septembrie – 1 octombrie 2017
Am avut onoarea și privilegiul să fiu alături de dumneavoastră la
multe dintre edițiile simpozionului internațional „Experimentul
Pitești – Reeducarea prin tortură”. Apreciez în mod deosebit
organizatorii acestui simpozion și regret că anul acesta nu îi pot
reîntâlni.
Destinul meu a fost profund marcat de întâlnirea cu deţinuţii
politici din regimul comunist şi viaţa mea a stat sub semnul înalt
al celor ce au luptat pentru apărarea valorilor morale și
demnității neamului nostru și au suferit în numele acestor
idealuri torturi inimaginabile în închisorile comuniste.
Am avut onoarea și privilegiul să-i cunosc, încă din copilărie, pe
mulți dintre aceștia. În perioada mandatului de președinte al
României, dar și înainte, ca președinte al Convenției Democratice,
mulți dintre aceștia mi-au fost colaboratori apropiați. Mulți
dintre aceștia mi-au fost colaboratori apropiați și mai târziu și
sunt mândru că împreună am reușit să finalizăm proiectul unui
monument dedicat rezistenței anticomuniste. Anul trecut, în luna
mai, „Aripi” născute din suferință și jertfă s-au înălțat simbolic
spre viitor, de pe soclul unei ideologii criminale. Niciodată nu
este prea târziu pentru adevăr, iar astăzi, în București, din
locul în care altădată trona statuia lui Lenin, primim lecția
suferinței, luptei și credinței.
La Pitești, simpozionul trăiește și va continua să trăiască atâta
vreme cât întregul adevăr va fi spus, atâta vreme cât va fi nevoie
să aflăm ce s-a întâmplat cu toți cei arestați, torturați, uciși.
Deținuților politici le datorăm trecutul, prezentul și viitorul
nostru și avem datoria să onorăm trecutul lor.
Emil Constantinescu
|