COMUNICAT
Fundaţia Română pentru Democraţie a
organizat miercuri, 8 iulie 2015, o întâlnire privind stadiul
lucrărilor de finalizare a monumentului Aripi, închinat
rezistenţei anticomuniste, la care au participat sculptorul Mihai
Buculei, creatorul monumentului Aripi, prof. dr. arhitect
Alexandru Beldiman, coordonatorul proiectului de amplasare a
monumentului în Piaţa Presei Libere, Octav Bjoza, preşedinte AFDPR,
Bogdan Stanoevici, secretar de stat în Ministrul Culturii, dr.
Traian Negrei, directorul Administraţiei Monumentelor şi
Patrimoniului Turistic – Primăria Municipiului Bucureşti, Radu
Preda, preşedinte al Institutului de Investigare a Crimelor
Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), alături de
reprezentanţi ai Administraţiei prezidenţiale şi Primăriei
Municipiului Bucureşti, parlamentari şi consilieri reprezentând
întregul spectru politic.
Monumentul Aripi este un reper
artistic de care Bucureştiul, capitală europeană, are nevoie, dar
şi împlinirea unei datorii faţă de cei care au plătit cu viaţa şi
libertatea lor în timpul dictaturii comuniste pentru libertatea
noastră de azi.
Emil Constantinescu a subliniat că
iniţiativa FRD nu are nicio conotaţie politică: „România are
nevoie de un reper moral pentru însănătoşirea societăţii şi un
exemplu de solidaritate. Construcţia acestui monument reprezintă
un asemenea exemplu”.
Aripile cântăresc 130 de tone, au o
înălţime de 28 de metri şi se vor înălţa simbolic în Piaţa Presei
Libere, în locul unde a fost amplasată în timpul dictaturii
comuniste statuia lui Vladimir Ilici Lenin. Sculptorul Mihai
Buculei, al cărui tată a fost deţinut politic la Aiud, descrie
amplasarea monumentului astfel: „Imaginaţi-vă un tumul de granit,
cu iarbă în jur, tăiat la 45 de grade. Impresia este că aripile se
desprind de pământ”.
Dimensiunile şi greutatea monumentului
au obligat echipa de arhitecţi coordonată de profesorul Alexandru
Beldiman să recurgă la soluţii ingenioase şi cele mai moderne
tehnologii în domeniu. Proiectul de amplasare a Aripilor prevede
executarea unei platforme sinusoidale, în spatele căreia se înalţă
tumulul amintit de sculptorul Mihai Buculei, iar în faţa acesteia
este prevăzut un spaţiu pietonal acoperit de granitul roşu- ironie
a istoriei - recuperat din soclul statuii lui Lenin.
Dl. Traian Radu Negrei director al
Administraţiei Monumentelor şi Patrimoniului Turistic din
Primăria Municipiului Bucureşti, întors de la un comandament la SC
Electromecanica Ploieşti SA, a prezentat stadiul monumentului din
inox compus din 3 Aripi şi termenul de finalizare al acestora. În
prezent se efectuează operaţiuni de finisare prin sablare la
primele două aripi, urmând ca în a doua jumătate a lunii iulie să
fie finisată şi a treia aripă. După sablare se va aplica pe
fiecare aripă şi un strat de protecţie cu o substanţă ce nu
afectează aspectul lucrării.
Paralel cu operaţiunile de finisare se
efectuează şi o scanare 3D a fiecărei aripi, în vederea stabilirii
cu exactitate a montajului in situ. Butucul metalic aferent
fiecărei aripi este prevăzut cu 38 de găuri pentru buloane de
prindere într-o ramă cu acelaşi număr de găuri, încastrată în
soclul din beton.
Executantul a estimat că cele 3 aripi
vor fi recepţionate la 15 august, urmând a fi transportate pe un
dispozitiv în jurul datei de 10 septembrie (perioada estimată
pentru obţinerea aprobărilor de transport). Din cauza
dimensiunilor agabaritice (lăţimea unei aripi este de 9 m), pe
traseul de la Ploieşti până la montajul in situ, este necesar a se
demonta 8 obstacole. Transportul se va efectua pe trailere, în
coloană şi va fi asigurat de către SC Felbermayr SRL.
Reprezentanţii partidelor politice
prezenţi la întâlnire şi-au declarat susţinerea pentru proiectul
Aripi şi vor vota la şedinţa Consiliului General al Municipiului
Bucureşti din 16 iulie în favoarea alocării sumelor necesare
pentru transportul şi amplasarea monumentului în Piaţa Presei
Libere.
Un anunţ care l-a determinat pe Octav
Bjoza, preşedintele AFDPR, să mărturisească: „De când maestrul
Buculei a câştigat concursul pentru construirea unui monument
închinat rezistenţei anticomuniste, au murit peste 40.000 dintre
foştii deţinuţi politici. Astăzi mai suntem doar 3000 şi mă bucur
că pot participa la dezvelirea Aripilor”.
Radu Preda, preşedintele Institutul de
Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER),
consideră că Bucureştiul este mutilat din punct de vedere istoric,
lipsit de o cultură memorială şi că, pornind de la monumentul
Aripi, se poate dezvolta ulterior un discurs de prezentare a
oraşului.
Iniţiativa construirii unui monument
închinat rezistenţei anticomuniste a aparţinut Asociaţiei Foştilor
Deţinuţi Politici, care a solicitat în 1997 sprijinul
preşedintelui României. În cei 18 ani scurşi de la demararea
acestui proiect grandios, Fundaţia Română pentru Democraţie,
condusă de Emil Constantinescu, a susţinut fiecare demers şi
fiecare etapă legată de finalizarea monumentului.
Biroul de presă
9 iulie 2015
|