COMUNICAT
Cu ocazia Summit-ului Consiliului European de la Riga din 21-22
mai 2015 consacrat Parteneriatului Estic, la invitaţia
preşedintelui şi a primului ministru din Letonia, s-a desfăşurat o
conferinţă a liderilor democraţi din Uniunea Europeană şi din
ţările vecine cu tema European Neighbourhood . Iniţiativa
organizării acestei conferinţe a aparţinut fostului preşedinte a
Letoniei (1999-2007), Vaira Vike-Freiberga, chairman Club de
Madrid, Nijami Ganjavi International Center şi lui Vladis Zatlers,
preşedintele Letoniei 2007-2011.
Ţările de la graniţa Uniunii Europene au fost reprezentate de Emil
Constantinescu, preşedintele României 1996-2000, Danilo Turk,
preşedintele Sloveniei 2007-2012, Petar Stoyanov, preşedintele
Bulgariei 1997-2002 şi Iveta Radicova, prim ministru al Slovaciei
2010-2012. Ţările vecine U.E. au fost reprezentate de Viktor
Yushchenko, preşedintele Ucrainei 2005-2010, Boris Tadic,
preşedintele Serbiei 2004-2012, Rexhep Meidani, preşedintele
Albaniei 1997-2002 şi Zlatko Lagumdzija, primul ministru al
Bosniei şi Hezegovinei 2001-2002.
Participanţii la conferinţă au fost primiţi la Palatul
prezidenţial marţi 19 mai, de preşedintele Letoniei Andris Berzins
şi la sediul Guvernului de primul ministru Laimdota Straujuma.
În cadrul acestor discuţii, foştii preşedinţi şi prim miniştri au
împărtăşit experienţa lor în managementul unor situaţii de criză
în perioada tranziţiei post-comuniste şi a integrării sau
asocierii la Uniunea Europeană.
În cadrul conferinţei din 20 mai 2015, preşedintele Constantinescu
a prezentat discursul „Europa, între speranţe şi anxietăţi” şi a
expus în cadrul unui panel contribuţia României la realizarea unui
climat de pace şi stabilitate în Europa Centrală şi în Balcani.
La finalul conferinţei, s-a trimis o scrisoare deschisă către
Summit-ul Parteneriatului Estic şi un text semnat de foştii lideri
din Europa de Sud-Est privind poziţia preşedinţilor şi primilor
miniştri participanţi la conferinţă privind construcţia unor
relaţii de cooperare stabile între Uniunea Europeană şi ţările
vecine.
Biroul de presă
20 mai 2015 |