Interviuri

Emil Constantinescu

Preşedintele României 1996-2000

E.S. domnului Crin Antonescu, preşedintele Senatului, Parlamentul României

E.S. domnului Victor Ponta, primul ministru al Guvernului României

24 februarie 2014

Stimate domnule preşedinte al Senatului,

Stimate domnule prim ministru,

Am hotărât cu greu să vă scriu pentru că în momentul în care au început manifestaţiile populare din Piaţa Universităţii din ianuarie 2012 am decis să nu mai comentez public evenimentele politice din România. Am intervenit doar prin scrisori deschise adresate preşedintelui Comisiei Europene şi preşedintelui Parlamentului European atunci când implicarea acestora în politica internă a României a creat o situaţie dificilă pentru funcţionarea corectă a democraţiei în ţara noastră.

Acum când România se află într-o criză instituţională care, deşi nejustificată, poate avea consecinţe grave pe termen lung, mă adresez dumneavoastră în calitate de deţinători ale unora din cele mai importante poziţii în conducerea statului, preşedinte al Senatului şi prim ministru. Aceste înalte demnităţi vă obligă atunci când apare o contradicţie între interesul statului şi interesele partizane care decurg din poziţia dumneavoastră de şefi ai unor partide politice să acţionaţi ca oameni de stat şi nu ca oameni politici.

Prelungirea actualei crize instituţionale nu are nicio justificare ideologică, economică sau socială. Nu are nici, cel puţin, o justificare politică. Naşterea alianţei U.S.L. a răspuns unei crize politice creată prin mişcări de stradă spontane care au generat în cele mai multe ţări, după căderea guvernelor contestate, haos şi instabilitate. Este ceea ce nu s-a întâmplat în România tocmai datorită existenţei unei alternative politice credibile.

Poate pentru mine, care am participat personal la un alt tip de confruntări politice cu încărcătură ideologică şi consecinţe din perioada dictaturii comuniste, ar fi fost mai dificil să iniţiez o asemenea alianţă, dar vă asigur că oricând m-aş fi retras pentru a permite altora să construiască un instrument politic care să servească interesului naţional.

Acum lucrurile sunt mult mai clare. O majoritate largă a cetăţenilor României a validat prin vot alianţa U.S.L., programul de guvernare şi programul politic pe termen lung al acesteia care viza şi alegerile prezidenţiale. Încălcarea voinţei populare liber exprimate este, în aceste condiţii, un act nedemocratic, indiferent de motivele invocate atât timp cât nu există niciun semnal de schimbare a opţiunilor cetăţenilor, aşa cum au fost ele exprimate în alegerile parlamentare şi locale din 2012 şi în cadrul referendumului din iulie 2012.

Invocarea dezacordului privind schimbarea unor persoane cu alte persoane şi a unor posturi cu alte posturi în cadrul unei coaliţii guvernamentale nu are niciun temei serios. Ştim prea bine cu toţii că nu există personaje providenţiale sau soluţii miraculoase care să rezulte din acest joc de funcţii şi persoane şi este o insultă la adresa bunului simţ ca cineva să gândească şi să acţioneze în acest sens.

Ceea ce se întâmplă acum este, în mod evident, doar o confruntare de orgolii de partid şi de orgolii personale păgubitoare pentru toţi. Experienţa tristă a ultimilor 25 de ani arată că, în general, schimbările pripite de acest gen nu fac decât să dezvăluie penuria acută de persoane competente şi oneste, penurie pe care partidele politice nu au reuşit să o rezolve până acum. Cred că aţi putea face un prim pas înainte dedicând mai mult timp dialogului cu tinerii care şi-au construit cariere individuale performante în instituţii şi companii europene sau internaţionale pentru a-i determina să contribuie la mai bună administrare a ţării noastre.

Sper să acceptaţi că este datoria dumneavoastră să vă concentraţi asupra actelor guvernării, ameliorării legislaţiei şi problemelor economice şi sociale şi nu asupra unor dispute nesemnificative. În mod paradoxal, această criză instituţională prelungită loveşte România tocmai când aceasta se bucură de creştere economică, stabilitate financiară, o mai bună folosire a fondurilor europene, condiţii mai bune de dezvoltare a agriculturii şi perspectiva de creştere a exporturilor şi a investiţiilor de capital străin. În loc să se fructifice această conjunctură favorabilă, se menţine o criză creată în mod artificial, care blochează deja de prea mult timp acţiunile curente ale unor instituţii ale statului, contrariază observatorii externi şi exasperează populaţia ţării.

Împingerea acestei crize spre ruperea alianţei U.S.L. va avea consecinţe extrem de grave, implicând schimbări în cascadă de persoane la toate nivelurile: miniştri, secretari de stat, şefi de agenţii guvernamentale şi judeţene, ceea ce, ştim bine, va bloca administrarea treburilor statului şi activitatea economică, cu consecinţe în înrăutăţirea condiţiilor de viaţă ale cetăţenilor.

Nu ştiu în ce măsură consilierii dumneavoastră au făcut un studiu de impact şi au evaluat costurile unei astfel de mişcări politice hazardate. Mai grave decât costurile economice, administrative şi sociale mi se par daunele morale care pot afecta o societate aflată, cu deosebire în ultimii 14 ani, într-o acută criză morală. O nerespectare a mandatului clar pe care cetăţenii vi l-au acordat pune în discuţie nu numai viitorul relaţiei dintre Preşedinţie – Parlament – Guvern, dar şi sinceritatea cu care v-aţi asumat un proiect comun în trecutul apropiat.

După 9 ani de relaţii tensionate între Preşedinţie şi Guvern, cetăţenii aşteptau, în fine, o colaborare onestă şi principială şi nu doar o coabitare forţată între aceste instituţii. Declaraţiile pe care le-aţi făcut în ultimele zile creează un mare semn de întrebare asupra viitorului acestei relaţii. Disputele care au în vedere un minister de forţă şi o poziţie de vice-prim ministru însărcinat cu probleme de securitate naţională şi ordine publică acreditează suspiciunile privind intenţia de folosire abuzivă a acestor funcţii îndelung alimentată de declaraţiile preşedintelui ţării, din ultimul an.

Dumneavoastră aţi susţinut permanent, şi mulţi oameni de bună credinţă au acceptat ideea, că proasta funcţionare a justiţiei şi a multor alte instituţii importante este cauzată de prezenţa în acestea a unor ofiţeri acoperiţi ai serviciilor de informaţii, care au creat o periculoasă structură subterană. Numai o implicare comună a unui preşedinte şi a unui prim ministru, ambii oneşti, neşantajabili şi decişi să instaureze un adevărat stat de drept, pot rezolva această problemă. La fel cum şi mult clamata luptă împotriva corupţiei nu poate avea rezultate decât dacă o astfel de colaborare exemplară va exista între dumneavoastră, pentru a face împreună curăţenie în administraţie şi în toate instituţiile statului. Dacă acest lucru se va întâmpla, vom putea scăpa de umilitoarea postură din coada clasamentelor europene şi să avansăm încet spre o poziţie onorabilă.

În ultimii ani, România a jucat un rol nesemnificativ în politica mondială, europeană şi regională, limitat cel mai adesea la cel de executant servil al directivelor adoptate de organismele din care face parte. O colaborare bine orchestrată dintre Preşedinţie – Guvern – Parlament, după alegerile prezidenţiale din această toamnă, poate schimba rapid această situaţie creând un nou cadru de relaţii personale cu partenerii externi, bazate pe încredere şi respect reciproc.

Domnilor înalţi demnitari,

Cetăţenii ţării noastre au aşteptări enorme de la dumneavoastră. Nu vă pierdeţi timpul în dispute sterile între dumneavoastră şi între partidele dumneavoastră pentru că aveţi multe de făcut împreună. Nu vă irosiţi energia în declaraţii televizate. Este sub demnitatea dumneavoastră să faceţi turul televiziunilor de ştiri şi să daţi declaraţii pe culoare sau pe stradă. Călătorind în ultimele decenii în multe ţări de pe mapamond vă pot spune – şi consilierii dumneavoastră pot detalia această observaţie acest lucru – că nu există nicio ţară din lume unde înalţi demnitari ai statului (poate cu excepţia defuncţilor dictatori ai Cubei şi Venezuelei) să petreacă atât timp în emisiuni televizate. Este la latitudinea dumneavoastră să restabiliţi onoarea şi demnitatea rangului funcţiei dumneavoastră, a miniştrilor şi a conducerii Parlamentului. Transparenţa în faţa presei şi a cetăţenilor atât de necesară în democraţie se poate asigura prin purtători de cuvânt, înalţi funcţionari, consilieri şi experţi.

În Statele Unite, marile proiecte naţionale sunt prezentate elitei intelectuale şi tineretului înalt educat de către liderii naţiunii în mediul academic al universităţilor de prestigiu. Ţara nu se conduce la televizor şi e bine să ştiţi că în spatele unui rating înşelător nu se află numai adeziune, ci de multe ori consternare sau aversiune.

Mi-am permis să vă spun aceste lucruri neplăcute pentru că, în perioada mult mai grea a mandatului meu prezidenţial, am acceptat maximum una sau două participări la interviuri televizate în direct pe parcursul unui an şi nu am răspuns solicitărilor presei nici atunci când eram acuzat pe nedrept.

Lumea este sătulă de conflicte. Cea mai mare parte a cetăţenilor nu aşteaptă să fiţi simpatici, spirituali şi spontani, ci oameni de stat dedicaţi cu seriozitate şi sobrietate unor proiecte pe termen lung. Nu vi se cere să fiţi prieteni deşi mulţi, printre care şi eu, am sperat aceasta, ci să colaboraţi pentru transpunerea lor în realitate. Dar mai ales să nu vă certaţi şi să nu vă denigraţi reciproc. Şi nu este vorba numai de dumneavoastră, ci de toţi colaboratorii dumneavoastră cărora, în calitate de adevăraţi lideri, puteţi să le impuneţi o altă conduită. Toate derapajele verbale care par trecătoare lasă urme adânci în conştiinţa publică. Deşi în tot timpul mandatului meu şi de la finalul acestuia până în prezent nu am pronunţat nici măcar un cuvânt critic la adresa primului ministru, a vreunui parlamentar sau a unui reprezentant al coaliţiei majoritare, imaginea C.D.R. a rămas, în ciuda unor realizări incontestabile pe plan intern şi extern, ca una a conflictelor tocmai din cauza excesului de declaraţii publice contradictorii din partea membrilor coaliţiei. Depăşirea cu înţelepciune a crizei actuale poate constitui un precedent pozitiv pentru viaţa politică a ţării în viitor.

Într-o Românie democratică va veni şi timpul să fiţi „fost preşedinte” sau „fost prim ministru”. Abia atunci, eliberaţi de presiunea colaboratorilor apropiaţi şi a votanţilor necunoscuţi veţi afla adevărul despre contribuţia dumneavoastră la progresul naţiunii şi veţi putea măsura prestigiul dumneavoastră profesional şi moral în respectul oamenilor.

Domnule preşedinte al Senatului,

Domnule prim ministru,

Ca oameni cu educaţie înaltă ştiţi prea bine că atunci când o orchestră execută o piesă din repertoriul muzicii clasice (numită uneori şi „grea”), toate instrumentele formează un ansamblu armonic, deşi fiecare dintre ele interpretează partituri diferite. Este poate cea mai potrivită metaforă pentru o societate a valorilor împărtăşite pe care ne-o dorim cu toţii. Aş vrea să sper că această scrisoare nu va prefaţa un Recviem, ci dimpotrivă Uvertura unei simfonii interpretate Da Capo al Fine pentru înălţarea spirituală şi morală a unei societăţi prea îndelung bulversată de zgomotele scandalului cotidian.

Cu gândurile cele mai distinse,

Emil Constantinescu