Prof. dr. Emil Constantinescu

Preşedintele României 1996-2000

Domnului José Manuel Durão Barroso

Preşedintele Comisiei Europene

27 iulie 2012

Stimate domnule preşedinte Barroso,

Vă scriu în calitate de fost preşedinte al României între 1996-2000 şi de lider al societăţii civile şi al opoziţiei democratice anticomuniste şi proeuropene în perioada 1990-1996, pentru a-mi exprima îngrijorarea faţă de modul în care au fost afectate interesele politice, economice şi financiare ale României prin poziţia adoptată de Comisia Europeană faţă de schimbările politice din România din luna iulie 2012. Este vorba de schimbările de la nivelul conducerii Senatului şi Camerei Deputaţilor şi Avocatului Poporului efectuate de o nouă majoritate parlamentară şi de suspendarea preşedintelui României, care urmează să fie supusă în 29 iulie unui referendum popular în vederea demiterii sau confirmării în funcţie.  

Din ianuarie 2012, de când au început marile mişcări populare de protest împotriva preşedintelui Băsescu, cu solicitarea demiterii acestuia, mi-am impus să nu iau nicio atitudine publică pe teme de politică internă. Ce mă face să iau o poziţie acum este faptul că deşi toate schimbările politice din România au fost supuse avizului Curţii Constituţionale şi au fost declarate constituţionale de către aceasta, ele au fost apreciate de mai mulţi oficiali ai Comisiei Europene, ai Parlamentului European sau ai cancelariilor unor state occidentale în termeni duri, ca un grav derapaj democratic, ajungându-se până la catalogări de tipul „lovituri de stat” sau „metode puciste”. Mai gravă a fost proferarea unor ameninţări privind amânarea integrării în spaţiul Schengen sau a unor monitorizări suplimentare. Pot să înţeleg emoţia provocată de viteza luării unor decizii ale noii majorităţi parlamentare sau de către Guvernul român, dar de aici până la utilizarea unor catalogări care nu respectă proprietatea termenilor este o mare distanţă. Aceste etichetări pripite au avut rolul de a amplifica tensiunea politică internă în România şi sunt considerate o cauză a deprecierii cursului monedei naţionale.

Ceea ce mă preocupă însă cel mai mult este invocarea încălcării principiilor juridice şi etice europene. Faţă de modul în care a fost abordat acest episod mă îngrijorează acum mai mult modul în care sunt respectate aceste principii la nivelul de conducere al Uniunii Europene. Ca unul  care, împreună cu Lech Walesa, Tadeusz Mazowiecki, Vaclav Havel, Arpad Goncz, Jelio Jelev, Vytautas Landsbergis, Martin Laar, am participat la elaborarea şi construcţia proiectului integrării fostelor state comuniste din Europa Centrală şi de Est în Uniunea Europeană, vă mărturisesc că am văzut Uniunea Europeană ca o structură politică de cooperare şi înţelegere reciprocă în scopul realizării unor obiective comune privind securitatea, progresul economic şi statul de drept şi nu ca un instrument de impunere a unor condiţii care vizează libertatea de alegere democratică a forurilor de conducere naţionale. Îmi pun întrebarea dacă  la nivelul Comisiei Europene există preocuparea pentru o cunoaştere mai profundă a particularităţilor legislative, sociale şi culturale din noile state membre UE din Europa Centrală şi câtă încredere putem avea în dialogul Comisiei Europene cu diferite componente ale societăţii civile dacă în cazul evenimentelor recente din ţara noastră câţiva agenţi de influenţă au putut determina, utilizând unele ziare influente din Occident, o reacţie disproporţionat negativă asupra unor evenimente scoase din context sau care pur şi simplu nu au existat în realitate. Cred că aceste exagerări ar fi putut fi evitate dacă ar fi existat un dialog cu reprezentanţi de marcă ai mediului academic şi ai unor reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, altele decât cele apropiate fostei majorităţi. În acest sens, transmit alăturat o scrisoare către dumneavoastră care conţine un Apel al intelectualilor români, printre semnatarii căruia se numără rectori (preşedinţi) şi decani ai unor mari universităţi, scriitori, artişti, muzicieni şi activişti civici reputaţi. Ar fi putut fi consultaţi, de asemenea, într-o speţă care priveşte funcţia de şef de stat, şi preşedinţii post-comunişti ai României, mai ales că între mine şi preşedintele Iliescu există diferenţe ideologice iremediabile, precum şi Majestatea Sa Regele Mihai I, detronat şi exilat de către comunişti în 1947.

Domnule preşedinte,

Am analizat din punct de vedere juridic, Raportul Comisiei Europene privind reforma în justiţie şi lupta împotriva corupţiei în România din iulie 2012, cu ajutorul unor reputaţi specialişti, printre care prof. dr. Nicolae Popa, fost decan al Facultăţii de Drept a Universităţii Bucureşti, preşedinte al Curţii Constituţionale a României (2001-2004) şi preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (2004-2009) şi profesor Mircea Criste, doctor summa cum laude al Universităţii Aix-en-Provence, profesor de drept constituţional la Universitatea din Timişoara, procuror general al României 1998-2001, ambasador 2001-2004, ale căror opinii vi le transmit în anexă. În acord cu mai mulţi alţi foşti judecători ai Curţii Constituţionale şi ai Curţii Supreme de Justiţie, am constatat că el conţine o serie de informaţii inexacte de natură constituţională şi instituţională, preluate de la susţinătorii preşedintelui suspendat al României fără o verificare corespunzătoare şi însoţite de erori de apreciere. Consideraţia care poate produce efectele cele mai grave în destabilizarea sistemului politic din România este cea legată de necesitatea întrunirii unui cvorum pentru demiterea preşedintelui de peste 50% din numărul celor înscrişi în listele electorale. Vă atragem atenţia, domnule preşedinte, că în această privinţă Constituţia României nu conţine nicio prevedere legată de îndeplinirea unui cvorum de participare sau de aprobare, astfel încât orice decizie legislativă în această materie nu poate fi neconstituţională. Dacă ne raportăm la standardele din celelalte ţări ale Uniunii Europene care nu pot fi conform raportului (pag.3) inferioare celor cerute României, este evident că o asemenea cerinţă nu se regăseşte în majoritatea legislaţiilor ţărilor Uniunii Europene. Constituţia Germaniei nu prevede instituţia referendumului. În Lituania, preşedintele Rolandas Paksas a fost demis de către Parlament în anul 2004 fără referendum. Mai multe ţări din UE: Bulgaria, Italia, Malta, Letonia, Polonia, Portugalia, Ungaria legiferează un referendum fie consultativ fie legislativ, în general fără condiţionarea unui cvorum aprobativ, iar atunci când o fac acesta este unul inferior celui de 50% (Ungaria 25%, Danemarca 40%) dar doar pentru amendamentele constituţionale. Constituţia Austriei, din care s-a inspirat şi Constituţia României, prevede un referendum pentru demiterea preşedintelui şi paşi asemănători celor prevăzuţi şi respectaţi în România fără a se cere însă un cvorum. Într-o asemenea situaţie, un punct de reper nu poate fi decât expertiza furnizată de Comisia Europeană pentru democraţie prin drept (Comisia de la Veneţia) căreia Consiliul Europei i-a solicitat un aviz pentru cazul în speţă. Recomandarea făcută de către aceasta în Codul de bune practici în materie de referendum este ca nicio hotărâre să nu fie luată prin cvorum deoarece un cvorum de participare (un procentaj minim) determină interesul opoziţiei de a se abţine mai degrabă decât să voteze împotriva lui. Or, mai constată Comisia de la Veneţia, încurajarea fie a  abţinerii de la vot, fie a impunerii punctului de vedere a minorităţii nu este sănătoasă pentru democraţie.

Nu ştiu dacă autorii Raportului au ştiut sau nu au vrut să ia în considerare că legea referendumului fusese modificată de fosta majoritate şi că referendumul de demitere al preşedintelui României din 2007 s-a desfăşurat în condiţiile în care participarea la vot a fost atunci de 44,45%, el fiind declarat valid de Curtea Constituţională. În fapt, primul ministru al Guvernului român a cedat în faţa presiunilor Comisiei Europene, acceptând toate recomandările făcute în partea finală a Raportului. Preşedintele interimar Crin Antonescu a procedat la fel, pentru a evita orice suspiciuni de încălcare a principiilor democraţiei. Îmi permit însă să vă atrag atenţia că în cazul în care referendumul care va avea loc peste câteva zile, în 29 iulie, nu se va realiza cu cvorumul impus dar o mare majoritate se va pronunţa pentru demiterea preşedintelui, se va crea o situaţie de criză politică extremă şi responsabilitatea Comsiei Europene nu va putea fi evitată.

În Raportul Comisiei Europene către Parlamentul European şi Consiliu privind progresele înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperare şi  verificare există şi alte recomandări la limita respectării suveranităţii unui stat membru al UE, atunci când se sugerează în termeni ultimativi ce decizii să ia ori să nu ia Guvernul României sau preşedintele României.

În mod cu totul eronat, în Raport se face constatarea, preluată din discursul susţinătorilor preşedintelui suspendat, că au fost limitate competenţele Curţii Constituţionale şi Guvernul Ponta a fost somat să restabilească aceste competenţe prin retragerea Ordonanţei nr. 38/2012 şi să redea dreptul Curţii să controleze, printre altele, şi hotărârile parlamentului.

Premiza de la care s-a pleacat este greşită şi ea califică recomandarea ca aducând atingere suveranităţii naţionale. Competenţele Curţii Constituţionale sunt înscrise în art. 146 din Constituţie şi printre ele nu se numără şi cea supusă discuţiei. În consecinţă, ea nu are valoare constituţională, nu reprezintă voinţa supremă populară de la care legiuitorului nu-i este permis a deroga. Textul constituţional, în urma revizuirii din 2003, conferă legiuitorului dreptul de a adăuga la competenţele constituţionale ale Curţii. Aşa a apărut această competenţă dată Curţii prin legea nr. 177/28.09.2010. Ea este o competenţă de ordin legislativ, legiuitorul având aceeaşi legitimitate suverană de a o modifica sau abroga, precum aceea de a o edicta.

În aceeaşi logică se înscrie şi cerinţa imperativă de a nu se acorda graţieri pe perioada Preşedinţiei interimare.

Este vorba despre o competenţă de natură constituţională acordată Preşedintelui României (art. 94/d), recunoscută şi celui care asigură interimatul funcţiei (art. 98/2), exercitată fără o prealabilă autorizare internă sau externă. De altfel, propunerea limitării acestei competenţe, formulată în modul cel mai străveziu posibil cu dedicaţie specială pentru o singură persoană, ar putea avea consecinţe pe care Raportul ar fi trebuit să le prevadă. Ea ar face ca graţierea să nu poată fi acordată nimănui, chiar dacă raţiuni de ordin umanitar ar impune-o. Pentru a evita asemenea consecinţe, de nimeni dorite, dar şi pentru a-şi atinge totodată scopul, poate că ar fi fost mai potrivit ca această recomandare să se refere precis la persoana vizată, deşi era evident şi existau declaraţii clare ale preşedintelui interimar, anterioare Raportului, că nu va acorda o graţiere fostului prim ministru Adrian Năstase.

Domnule preşedinte Barroso,

Nu îmi este foarte clar care au fost raţiunile intervenţiei în favoarea preşedintelui suspendat, dar dacă acestea provin din dorinţa de a sprijini în noile state membre ale UE şefi de stat docili în faţa unor măsuri luate de Comisia Europenă, chiar dacă ei sunt şantajabili prin actele lor de corupţie sau prin derapajele de la democraţie, mi se pare un lucru grav. La fel de periculoase mi se par şi judecăţile partizane în funcţie de interesele diferitelor grupuri ideologice din Parlamentul European. Nu aceasta este Europa pe care familia şefilor de stat din ultimul deceniu al secolului XX am visat-o. Nu aceasta este Europa pentru care peste 1.000 de români şi-au dat viaţa în lupta cu trupele dictatorului Ceauşescu în decembrie 1989. Nu aceasta este Europa pentru care cetăţenii României au îndurat în timpul mandatului meu de preşedinte cumplite suferinţe pe lângă care privaţiunile actualei crize par minore.

Odată cu alegerea mea ca preşedinte al României, a încetat orice monitorizare de către Consiliul Europei a României pentru că noi ne-am asumat atunci toate reformele necesare, inclusiv costurile lor, respectând strict legislaţia Uniunii Europene, chiar dacă ea nu era încă în vigoare în România, după cum mi-am asumat toate obligaţiile ce reveneau statelor NATO, chiar dacă nu făceam parte din organizaţie. Acum, când suntem membri cu drepturi depline ai UE, dorim să fim trataţi ca atare, respectându-ni-se toate drepturile şi mai ales demnitatea, aşa cum şi noi respectăm drepturile şi demnitatea celorlalte state, precum şi eforturile remarcabile ale Comisiei Europene de a promova interesul comun şi prestigiul UE în lumea contemporană.

În ultimii 20 de ani cetăţenii României s-au plasat în toate sondajele la nivel european pe primul loc la gradul de încredere în Uniunea Europeană. Nici neocomuniştii, nici fosta Securitate, nici extremiştii naţionalişti n-au reuşit să creeze un cât de mic curent anti-european sau anti-NATO. Dacă în aceste zile de iulie acest curent anti-european, care a apărut deja, se va dezvolta datorită unei imixtiuni percepută ca arogantă împotriva voinţei populare, ca unul care mi-am dedicat întreaga activitate şi viaţă idealului european, voi fi primul care voi regreta.

Cu sentimente alese,

Emil Constantinescu