EMIL CONSTANTINESCU

Președinte

Profesor, Rector

Lider civic

Geolog, Explorator





16 decembrie 2020

În cadrul conferinţei „Leadership global în secolul XXI”, organizată de Academia Mondială de Artă şi Ştiinţă în parteneriat cu Oficiul ONU de la Geneva, moderează sesiunea „Academia: integrarea cercetării în elaborarea și implementarea politicilor”.

1 decembrie 2020

Participă la ceremonia oficială dedicată Zilei Naţionale a României, la Arcul de Triumf.

27 noiembrie 2020

Ia cuvântul la video-conferinţa,, Gestionarea pandemiei de COVID-19, între umanitate și necesitate. Sistemul educațional și cel medical în contextul luptei cu virusul”, organizată de Centrul Cultural European Româno-Panarab şi Institutul de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului.

10 octombrie 2020

Este keynote speaker la sesiunea „Mediu şi energie verde” din cadrul video-conferinţei internaţionale la nivel înalt „Intensificarea cooperării regionale pentru implementarea obiectivelor de dezvoltare durabilă” organizată de Departamentul de Dezvoltare Durabilă al Guvernului României şi Cooperarea Economică la Marea Neagră (BSEC).

8 octombrie 2020

Se adreseazã, on-line, participanţilor la ediţia 23 a Eurasian Economic Summit, organizat de Marmara Group Foundationdin Istanbul, în cadrul sesiunii cu tema“New Power Balances in Globalization and Respect and Governance” dedicatã foștilor șefi de stat.

1 – 2 octombrie 2020

În cadrul Stress Congress 2020, organizat de Fundaţia Internaţionalã Ana Aslan, ia cuvântul în sesiunea inauguralã și la masa rotundã “Dimensiunea spiritualã în relația stres - longevitate”.

30 septembrie 2020

La Sofia (Bulgaria), are întâlniri cu directorul Institutului de Studii Balcanice al Academiei Bulgarede Știinţe, prof. Roumiana Preshlenova și cu rectorul Universitãţii Sf. Kliment Ohridski, prof. Anastas Gerdjikov.

24 – 29 septembrie 2020

Aflat în vizitã la Salonic (Grecia), se întâlnește cu directorul Institutului de Studii Patristice, prof. Symeon Paschalidis; președintele Institutului de Studii Balcanice, prof. Paroula Naskou-Perraki; directorul Centrului de Studii Bizantine din cadrul Universitãţii Aristotel, prof. Konstantinos Christou; conducerea Universitãţii Aristotel (prof. Nikos Papaioannou, rector și prof. Dimitrios Koveos, prorector pentru cooperare academicã).

23 septembrie 2020

La Plovdiv (Bulgaria), are o întâlnire cu directorul Centrului de Cercetare și MuzeuluiTrakart, Georgi Ivanov.

15 septembrie 2020 

Ia cuvântul la e-conferinţa internaţionalã „Coeziune socialã în regiunea Mãrii Negre” organizatã de Rețeaua Universitãților de la Marea Neagrã în colaborare cu Adunarea Parlamentarã a Cooperãrii Economice la Marea Neagrã (PABSEC).

10 septembrie 2020 

Participã la dezvelirea bustului poetului kazah Abai Kunanbayev, aflat în piațeta din București care îi poartã numele.

Acordã un interviu cu postului naţional de televiziune din Kazahstan.

Ia parte la ședinţa on-line a Comitetului Executiv al Academiei Mondiale de Artã și Știinţã.

Deschide ediţia a treia a Școlii Anuale de Studii Bizantine și Postbizantine, organizatã de Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizaţia Levantului. Ediţia 2020, desfãșuratã on-line, poartã titlul „Culturã și spiritualitate bizantinã și postbizantinã în Moldova, Valahia și spațiul balcanic”.

13 iulie 2020 

ţine un discurs în cadrul panelului 2 al conferinţei on-line „The Relevance of the Russell-Einstein Manifesto”, organizatã de Academia Mondialã de Artã și Știinţã și Nizami Ganjavi International Center.

17 iunie 2020

Modereazã panelul ”The responsibility of the academic environment in elaborating a vision and strategy for global governance in the 21st century”, în cadrul video-conferinţei internaţionale ”Global Leadership for the 21st Century. Strategies for Transformative Global Leadership”, organizatã de Institututul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizaţia Levantului, Academia Mondialã de Artã și Știinţã și Biroul ONU de la Geneva.

15 iunie 2020

ţine un discurs la sesiunea de deschidere a  video-conferinţei internaţionale ”Global Leadership for the 21st Century. Strategies for Transformative Global Leadership”, organizatã de Institututul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizaţia Levantului, Academia Mondialã de Artã și Știinţã și Biroul ONU de la Geneva.

13 iunie 2020

Pãstreazã un moment de reculegere în Piaţa Universitãţii, în memoria victimelor mineriadei din 13-15 iunie 1990, de la care se împlinesc 30 de ani. Împreunã cu rectorul Universitãţii din București, prof. Marian Preda, îl întâmpinã pe premierul Ludovic Orban și participã la întâlnirea acestuia cu foști rectori și prorectori ai UB, în biblioteca Facultãţii de Filologie.

3 iunie 2020

ţine un discurs la video-conferinţa „Cum va arãta lumea dupã pandemie? Rolul mediului academic în gestionarea Obiectivelor de dezvoltare durabilã”, proiect lansat de Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizaţia Levantului în parteneriat cu Nizami Ganjavi International Center. Foști șefi de stat, totodatã oameni de științã, și reprezentanți ai mediului academic prezintã propunerile lor pentru abordarea viitoare a Obiectivelor de dezvoltare durabilã.

29 mai 2020

Ii acordã un interviu jurnalistului Ion Cristoiu.

28 mai 2020

Conduce lucrãrile ședinţei Comitetului Director al Institututului de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizaţia Levantului.

24 mai 2020

La 30 de ani de la retragerea Ligii Studenților de la mitingul-maraton din primãvara lui 1990, dupã votul din “duminica orbului”, Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului lanseazã un studiu de cercetare științificã a fenomenului Piața Universitãții. Studiul face parte dintr-un amplu proiect de istorie recentã a Levantului: “De la revoluțiile din Estul Europei, la Primãvara arabã”, cu o duratã de cinci ani. Studiul “Revoluție și reformã: cazul românesc” debuteazã cu “Fenomenul Piața Universitãții”, care va fi urmat de “Mineriadele din 1990 și 1999, între reprimarea mișcãrilor democratice și tentative de loviturã de stat asupra autoritãților democratice” și “Tranziția de la democrația originalã la democrația consolidatã, un parcurs încheiat?”. Prin studiul fenomenului Piața Universitãții, Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului se alãturã inițiativei Universitãții din București, cu care va lucra în parteneriat și va colabora cu Fundația Românã pentru Democrație în vederea valorificãrii documentelor și înregistrãrilor cu mãrturii ale participanților direcți, aflate în arhiva acesteia.

14 mai 2020

ţine discursul principal în deschiderea video-conferinţei internaţionale “Cum va arãta lumea dupã pandemie?”, organizatã de Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului și Rețeaua Universitãților de la Marea Neagrã.

11 martie 2020

Conduce lucrãrile Sedinţei Comitetului Director al Institututului de Studii Avansate pentru Cultura si Civilizaţia Levantului.

9 martie 2020

Participã la ceremonia militarã și religioasã organizatã de „Ziua deţinuţilor politici anticomuniști din perioada 1944-1989”și depuneo coroanã de flori la monumentul„Aripi” din Piaţa Presei libere.

7 martie 2020

În sala Auditorium Maximum a Universitãţii Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, ţine un discurs în deschiderea spectacolului caritabil „Doina Cornea. Lumina din întuneric” dedicat strângerii fondurilor necesare înfiintãrii Fundaţiei Doina Cornea.

4 martie 2020

Este invitat la ceremonia decernãrii Premiului European Coudenhove-Kalergi președintelui Klaus Iohannis, în Sala Unirii a Palatului Cotroceni.

20 februarie 2020

Participã la inaugurarea expoziției licitației caritabile a Colecției Doinei Cornea, laCasa de Licitații A10 by Artmark. Expoziția conține artã din colecția Doinei Cornea, tablouri pictate de aceasta, manuscrise, recuzita de lucru, inclusiv obiecte personale, precum biroul sãu, ceasul de mânã sau cunoscuta bascã din lânã, tricotatã de Doina Cornea.

14 februarie 2020

Participã la ceremonia acordãrii titluluiDoctor Honoris Causa academicianului Eugen Simion de cãtre Universitatea Politehnica din București.

30 ianuarie 2020

Îl primește pe Nurbakh Rustemov, noul ambasador al Republicii Kazahstan în România.

29 ianuarie 2020

ţine un discurs la conferinţa organizatã în Aula Academiei Românecu ocazia împlinirii a 30 de ani de la înfiinţarea Institutului de Cercetare a Calitãţii Vieţii.

22 ianuarie 2020

În prezenţa președintelui Republicii Elene, Prokopios Pavlopoulos, susţine discursul „The Cultural Heritage and survival in a multicultural region entity. The example of Romania in the Balkans and on Levent Cultural Heritage” la masa rotundã “The Many and the Few: Multitude and Virtue”. Evenimentul,  organizat la Universitatea din Atena, este dedicat împlinirii a 2.500 ani de la bãtãliile de la Termopile și Salamis.

21 ianuarie 2020

Participã la a XX-a Întâlnire la nivel înalt a Nizami Ganjavi International Center cu tema „Climate change: it’s impact on the life and the cultural heritage of the Mediterranean”, desfãţuratã în amfiteatrul Muzeului Acropole din capitala Greciei.

20 ianuarie 2020

Participã la conferinţa știinţificã „Thermopylae & Salamis: evaluating their importance in the modern world”, organizatã de Marianna Vardinoyannis Foundation, sub patronajul și cu participarea președintelui Republicii Elene, Prokopios Pavlopoulos, la Opera Naţionalã Greacã – Centrul Cultural al Fundaţiei Stavros Niarchos din Atena.

18 ianuarie 2020

La invitaţia Casei Regale, ia parte la concertul de galã și la recepţia dedicate împlinirii a 30 de ani de la venirea în România a MS Margareta.

17 ianuarie 2020 

Deschide lucrãrile ediţiei a VI-a a conferinţei Bucharest Model NATO, simulare a unui summit NATO, organizatã de liceeni în sala „Atelier” a Teatrului Naţional I. l. Caragiale.

15 ianuarie 2020

De Ziua Culturii Naţionale, este invitat la concertul organizat de Ministerul Culturii la Ateneul Român.