|
AGENDA 1999
16 ianuarie 1999 Ia parte la deschiderea oficială a cursurilor Colegiului Naţional de Apărare.
20 ianuarie 1999 Îl primeşte, la Palatul Cotroceni, pe domnul Andrew Vorkink, directorul Băncii Mondiale.
21 ianuarie 1999 Prezidează şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).
26 ianuarie 1999 Prezidează şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).
31 ianuarie 1999 Participă la şedinţa de constituire a plenului Consiliului Consultativ al Fundaţiei pentru Domul din Aachen, Germania.
2 februarie 1999 La Palatul Elisabeta, participă la Adunarea Generală a Asociaţiei Naţionale a Intreprinderilor de Software.
8 februarie 1999 Se întâlneşte cu Regele Abdullah al Iordaniei, cu ocazia funeraliilor Regelui Hussein.
4 martie 1999 Îl primeşte pe Preşedintele Republicii Polone, Alexander Kwasniewski, aflat în vizită de stat la Bucureşti.
12 martie 1999 În cadrul Reuniunii trilaterale la nivel înalt România – Bulgaria – Turcia desfăşurată la Sinaia se întâlneşte cu preşedinţii Petăr Stoianov şi Suleyman Demirel.
16 martie 1999 Prezidează şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).
18 martie 1999 La Palatul Cotroceni, îl primeşte pe Preşedintele Austriei, Thomas Klestil, cu prilejul vizitei de stat în România.
19 martie 1999 Îl primeşte pe domnul Milos Zeman, Primul ministru al Republicii Cehe.
26 martie 1999 Vizitează judeţul Maramureş şi se întâlneşte cu locuitorii din zonele calamitate în urma alunecărilor de teren.
1 aprilie 1999 La Universitatea din Bucureşti, participă la Reuniunea Rectorilor Universităţilor Francofone.
5 aprilie 1999 Primeşte, la Palatul Cotroceni, delegaţia condusă de domnul ambasador Sergio Balanzino, Secretar General Adjunct al NATO.
6 aprilie 1999 Îl primeşte, la Bucureşti, pe Adjunctul Secretarului de Stat al SUA, domnul Strobe Talbott.
15 aprilie 1999 Participă la Colocviul Calitatea de cetăţean şi democraţia umanistă în Europa, în faţa noilor provocări, desfăşurat la Palatul Parlamentului.
22 – 25 aprilie 1999 Participă la Summitul NATO de la Washington (SUA) şi la Reuniunea specială „NATO + 5”,consacrată reconstrucţiei Europei de Sud-Est. La Universitatea Harvard, ia parte la SimpozionulValorile culturale şi progresul uman.
4 mai 1999 La Palatul Cotroceni, se întâlneşte cu Primul ministru al Regatului Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, domnul Tony Blair.
7 – 9 mai 1999 Are loc vizita Sanctităţii Sale Papa Ioan Paul al II-lea în România. Asistă, alături de Sanctitatea Sa Papa Ioan Paul al II-lea, la liturghia ortodoxă din Piaţa Unirii.
10 mai 1999 În prezenţa sa, la Palatul Cotroceni, are loc ceremonia de reinstituire a celui mai vechi şi mai important Ordin românesc, „Steaua României”, după 122 de ani.
15 mai 1999 Participă la Reuniunea şefilor de stat din Europa Centrală de la Lvov (Ucraina).
16 mai 1999 I se decernează titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Duke din Statele Unite ale Americii.
27 – 28 mai 1999 Se află în vizita oficială în Ucraina, la invitaţia Preşedintelui Leonid Kucima.
30 mai 1999 Participă, la Palatul Naţional al Copiilor din Bucureşti, la Gala Laureaţilor Festivalului internaţional „Micul Prinţ”.
1 iunie 1999 Îl primeşte pe Lordul Russel Johnston, Preşedintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, aflat în vizită oficială în România.
10 iunie 1999 Participă la Conferinţa Dezvoltarea infrastructurilor în România, în cadrul Forumului Economic Franco – Român desfăşurat la Bucureşti.
15 iunie 1999 O primeşte pe doamna Leni Fischer, Preşedinta de onoare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei.
16 iunie 1999 Se întâlneşte cu Preşedintele Republicii Elene, domnul Constantinos Stephanopoulos, aflat în vizită de stat în România.
18 iunie 1999 Prezidează şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).
22 iunie 1999 La Palatul Cotroceni, o primeşte pe doamna Madeleine Albright, Secretar de Stat al Statelor Unite ale Americii.
30 iunie – 2 iulie 1999 Participă la Reuniunea economică la nivel înalt a ţărilor din Europa Centrală şi de Est de la Salzburg (Republica Austria).
6 – 7 iulie 1999 La invitaţia Preşedintelui Suleyman Demirel, efectuează o vizită oficială în Republica Turcia.
8 iulie 1999 Se întâlneşte, la Palatul Cotroceni, cu domnul Javier Solana, Secretar General al NATO.
9 iulie 1999 Ia parte la festivităţile de absolvire a promoţiei 1999 a Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.
11 iulie 1999 În calitate de invitat principal la sesiunea inaugurală a Conferinţei Asociaţiei Internaţionale a Preşedinţilor de Universităţi de la Bruxelles (Regatul Belgiei), rosteşte discursul Universitatea secolului XXI: Spre o nouă etică a responsabilităţii.
13 iulie 1999 Participă la Reuniunea Comisiei de Acţiune România – SUA care are loc la Bucureşti.
14 iulie 1999 În prezenţa sa, la Predeal, se desfăşoară simpozionul „Solidaritatea între generaţii pentru înfăptuirea unei societăţi a tuturor vârstelor”.
15 iulie 1999 Îl primeşte, la Palatul Cotroceni, pe generalul Wesley Clark, Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa.
22 iulie 1999 Se întâlneşte cu domnul Vuk Draskovici, conducătorul Mişcării Sârbe pentru Reînnoire.
30 iulie 1999 Participă la Summitul de la Sarajevo (Bosnia şi Herzegovina) consacrat Pactului de Stabilitate în Sud-Estul Europei.
7 august 1999 La Atlanta (SUA), i se decernează Premiul Asociaţiei Baroului American, pentru promovarea statului de drept în România.
3 – 5 septembrie 1999 Participă la cea de a 8-a Întâlnire la Nivel Înalt a Francofoniei, care are loc la Moncton (Canada).
19 septembrie 1999 La Bucureşti, deschide cea de-a doua ediţie a Conferinţei Internaţionale Caspian Energy to Europe.
20 septembrie 1999 Se întâlneşte cu Majestăţile lor Regele Harald al V-lea şi Regina Sonja ai Norvegiei cu prilejul vizitei de stat în România.
24 septembrie 1999 Îl primeşte pe Cancelarul Federal al Germaniei, dr. Gerhard Schroder.
27 – 28 septembrie 1999 Se află în vizită de stat în Republica Franceză. Se întâlneşte cu Preşedintele Jaques Chirac şi cu Primul minstru Lionel Jospin.
1 octombrie 1999 La Craiova, participă la deschiderea anului universitar 1999-2000.
4 octombrie 1999 Participă la al 15-lea Congres Planetar al Asociaţiei Exploratorilor Spaţiului Cosmic desfăşurat la Bucureşti.
5 octombrie 1999 La Palatul Parlamentului, participă la deschiderea Forumului cu tema Necesitatea şi premisele dezvoltării societăţii informaţionale în România. Vizitează Târgul Internaţional pentru Tehnologia Informaţiei, Comunicaţii şi Birotică.
18 octombrie 1999 Prezidează şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).
19 octombrie 1999 Se întâlneşte cu ziariştii participanţi la Forumul Presei Române de Pretutindeni.
24 octombrie 1999 Se întâlneşte cu Emirul Sheikh Hamad Bin Khalifa Al-Thani, cu prilejul vizitei de stat în Qatar.
25 octombrie 1999 Se întâlneşte cu Emirul Shaikh Jaber Al-Ahmad Al-Jaber Al-Sabah, cu prilejul vizitei de stat în Kuwait.
9 noiembrie 1999 Este invitat la festivitatea de reinstituire a zilei de 8 noiembrie ca zi a Ordinului Mihai Viteazul.
10 – 11 noiembrie 1999 Se află în vizită oficială în Kazahstan. I se decernează titlul de Doctor Honoris Causa al Universităţii Euroasiatice „L. N. Gumilov”.
18 noiembrie 1999 Participă la Summitul Organizaţiei pentru Cooperare şi Securitate în Europa (OSCE) de la Istanbul (Republica Turcia).
25 noiembrie 1999 Prezidează şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT).
29 noiembrie 1999 La Sala Polivalentă din Bucureşti, participă la ceremonia de deschidere a exerciţiului NATO – Cooperative Determination 1999.
30 noiembrie 1999 Îl primeşte, la Palatul Cotroceni, pe William Cohen, Secretar de Stat al Apărării al Statelor Unite ale Americii.
6 decembrie 1999 Se întâlneşte cu Preşedintele Republicii Albania, Rexhep Meidani, aflat în vizită oficială în România.
11 decembrie 1999 La Helsinki (Republica Finlanda), participă la Reuniunea la nivel înalt a Uniunii Europene, în cadrul căreia se hotărăşte invitarea României la începerea negocierilor de aderare la Uniunea Europeană.
22 decembrie 1999 Decernează Diplomele aniversare şi Medaliile de aur „10 ani de la Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989”.
|