Interviu acordat ziarului Ring, Bucureşti, 5 martie 2012

 

Fostul preşedinte al statului a dezvăluit, în exclusivitate pentru „ring”, secretele ce stau în spatele alegerilor din Rusia. Mai mult, Emil Constantinescu explică şi motivele pentru care Putin va respinge orice colaborare cu Traian Băsescu.

Aflat la Sesiunea aniversară a Asociaţiei Comunelor din România ce a avut loc la Rin Grand Hotel, la care a participat şi Ion Iliescu, fostul preşedinte Emil Constantinescu a acordat ziarului „ring” primul interviu după o perioadă de două luni în care domnia sa a preferat să nu vorbească cu presa.

Ce părere aveţi despre rezultatul alegerilor din Rusia?

Până la urmă, poporul îşi alege conducătorii care corespund mentalităţii majorităţii. Democraţia nu înseamnă numai o constituţie democratică, sau o legislaţie democratică, sau chiar alegeri libere. Democraţia înseamnă conştiinţă cetăţenească. Este foarte greu din afară să judeci votul unor cetăţeni dintr-o altă ţară. La o majoritate atât de concludentă, este evident că o mare parte a societăţii din Rusia de astăzi are încredere în preşedintele Putin. Există probabil motive, iar unele dintre ele vin foarte de departe, din istoria URSS şi a Rusiei ţariste. Preşedintele Putin a reuşit să valorifice nu numai nostalgia, dar şi sentimentul profund de mare putere pe care Rusia l-a avut, pe temelia unui spaţiu imens şi prin politica sa de forţă şi se pare că în alegerea între structuri mai democratice, de tip european, şi apărarea statutului de mare putere a Rusiei, cetăţenii înclină spre acesta din urmă. Ceea ce vedem acum în Rusia prin amploarea manifestaţiilor civice sunt mugurii societăţii ruseşti de mâine, care se va dezvolta în relaţie cu extinderea clasei de mijloc, iar de acest lucru este conştient şi Putin.

Realegerea lui Putin va îmbunătăţi relaţiile Rusiei cu România?

Aceasta nu este atât o problemă de politică, ci una de psihologie. Eu pot spune acest lucru exemplificând cu ce s-a întâmplat în timpul mandatului meu. Orice observator european sau mondial este conştient că, în timpul mandatului meu, politica externă a României şi-a schimbat complet cursul şi orientarea. Până în 1996, România mersese politic în urma Rusiei şi vorbim aici şi de tratatul ce s-a semnat cu URSS în 1991, dar vorbim şi de cel doar parafat în 1996, care numai din intervenţia mea ca lider al opoziţiei a fost blocat. Acel tratat condiţiona intrarea României în NATO sau în Uniunea Europeană de acordul Rusiei. Şi pe plan intern, până în 1996 România mima într-un mod stupid toate tipurile de aşa-zisă reformă din URSS, cum ar fi „cupoanele Văcăroiu” care imitau „cupoanele Ciubais” care ajunseseră în mâinile oligarhiei KGB-iste. Am avut însă foarte mare grijă să menajez orgoliile Rusiei la nivelul personal al liderilor ei. Deşi România se manifestase ferm pentru integrarea NATO, am reuşit să creez o relaţie personală amicală cu preşedintele Elţin.

De ce spuneţi că este vorba despre o relaţionare la nivel psihologic?

Pentru că ăsta este sufletul rus. Pentru rus contează mai mult atitudinea, cum te porţi cu el decât ceea ce îi poţi oferi. Respectul este primordial. A contat că la o conferinţă NATO a liderilor din Europa Centrală, când în prezenţa lui Xavier Solana, secretar general al NATO, ministrul adjunct de Externe al Rusiei era atacat pentru presiunile asupra ţărilor foste comuniste, eu am declarat că România nu se simte ameninţată de Rusia şi că respectăm statutul ei de mare putere atât timp cât nu contravine intereselor strategice ale României. Şi, într-adevăr, nu am simţit presiuni din partea Rusiei, nici în situaţia extremă când am ordonat oprirea survolului avioanelor ruseşti în tranzit spre Kosovo.

Retragerea trupelor din Transnistria - „cadoul lui Lucinschi de ziua mea”

L-aţi cunoscut personal pe Putin?

Da. La înmormântarea preşedintelui Elţin, unde a fost prezent şi preşedintele Camerei Deputaţilor ca reprezentant oficial, iar eu am fost atunci invitat de familie şi de preşedintele Putin. Doamna Elţin mi-a scris după aceea o scrisoare în care îmi spunea că soţul ei, când se întorcea de la conferinţele europene, îi povestea despre discuţiile noastre. În construirea acestei relaţii, un rol deosebit l-a avut preşedintele Lucinschi. La OSCE am reuşit deblocarea conferinţei de la Istanbul când împreună cu Petru Lucinschi am reuşit să îl conving pe preşedintele Boris Elţin să accepte articolul privind retragerea trupelor din Transnistria. Până la urmă, preşedintele Lucinschi l-a convins spunând că este 19 noiembrie, ziua mea de naştere şi spunând în glumă că poate fi şi un cadou de ziua mea. Iată cum aceste relaţii la nivel personal pot să depăşească anumite animozităţi.

Cunoscându-l pe Putin, ce poate face Traian Băsescu pentru a relaţiona cu Rusia?

În momentul de faţă nu poate face nimic. Preşedintele Băsescu a avut în trecut o atitudine arogantă faţă de Rusia, complet nejustificată. Afirmaţii de tip „Gasprom este Armata Roşie” sau „Marea Neagră nu este un lac rusesc” pot fi uitate de opinia publică românească, dar ruşii nu uită niciodată nimic şi ţi-o plătesc atunci când te aştepţi mai puţin. Unul dintre cele mai jenante momente pentru România a fost atitudinea dispreţuitoare pe care, într-o conferinţă în faţa presei occidentale, a avut-o preşedintele Putin la adresa lui Traian Băsescu, pe care l-a nominalizat în derâdere. Cât timp preşedintele Băsescu va fi la conducerea României, Putin nu-l va ierta.

Cât de necesară este în zilele acestea o relaţie importantă cu Rusia?

Este enorm de importantă! Se spune că Războiul Rece a început când Churchill şi Stalin nu s-au mai suportat. Acest lucru este valabil şi acum. Rolul preşedintelui este de a construi nişte relaţii amiabile care să fie în interesul ţării sale, în interesul regional, dar pentru aceasta trebuie să-ţi construieşti relaţii în numele unor principii şi mai este nevoie de ceva: să fii respectat înainte de mandat, în timpul mandatului şi după acesta. Dacă am vorbit despre cei care îl aleg pe Putin, putem vorbi şi despre cei care îl aleg pe preşeditele României. Dacă românii aleg preşedintele după modul în care reuşeşte să spună glume sau să fie popular, atunci nu ne mai putem mira de consecinţe.