Interviu acordat cotidianului „Adevărul”, publicat vineri, 11 iunie şi sâmbătă, 12 iunie 2010

 

Secretele Mineriadei

„Adevărul": Cât din „fenomenul Piaţa Universităţii" v-a creat ca viitor lider al societăţii civile şi preşedinte?

Emil Constantinescu: Ce a contat nu a fost Piaţa Universităţii, ci poziţia de rector. Pentru că în mentalul colectiv românesc exista această parte bună: respectul faţă de elitele intelectuale. Universitatea a fost un simbol. Poziţia mea în Alianţa Civică şi apoi în CDR s-a datorat poziţiei mele de rector. Inclusiv Corneliu Coposu s-a hotărât să mă susţină, plecând de la ideea că un rector al Universităţii este respectat. Nu eram cunoscut ca nume, ci ca funcţie.

Jurnalistul Petre Mihai Băcanu a declarat într-un interviu că dumnealui şi Ana Blandiana v-au „făcut" preşedinte.

Asta nu e altceva decât o poveste care place la public... Ana Blandiana a anunţat candidatura mea, dar nu ea m-a propus.

Aţi fost şi cel care a deschis balconul din Piaţa Universităţii? Cum aţi făcut-o?

Toate Revoluţiile au avut nevoie de un balcon. Balconul era unde se afla Decanatul Facultăţii de Geologie, chiar deasupra biroului meu. Studenţii s-au gândit că dacă ar folosi o staţie de amplificare şi s-ar putea vorbi din balcon, atunci manifestaţia ar putea căpăta acest caracter de şcoală a democraţiei. Am putut să deschid balconul fiindcă şi colegii mei de la Facultatea de Geologie au fost de acord.

Cristian Paţurcă a declarat recent că Marian Munteanu era „securistul Pieţei".

E un lucru care mă întristează foarte mult, succesul pe care îl au astfel de manipulări succesive. Rolul lui Marian Munteanu a fost excepţional, Piaţa avea nevoie de o figură charismatică! Iar ideologul era Mihai Gheorghiu, vicepreşedintele Ligii Studenţilor în 1990. Noi, ziua, ne vedeam de treabă, se ţineau cursurile - de la care nu lipsea nimeni, la orele mele amfiteatrul era plin -, iar seara se deschidea balconul. Şi, la final, eram ultimul care plecam.

„Interesul occidentului era pentru polonia"

Cum arăta anticamera balconului după ce se liniştea „Piaţa"?

Studenţii făceau ordine. Când venea femeia de serviciu, dimineaţă, găsea curat. Tot la finalul serii se stabilea programul pentru ziua următoare, se făceau propuneri pentru discursuri şi se stabilea ordinea în care se va vorbi. Societatea românească a fost izolată sub comunism şi acum izbucnea, prin „Piaţa Universităţii", cu această plăcere de a comunica în public.

A existat o susţinere financiară pentru „Piaţa Universităţii"?

N-a existat nimic! Nici nu era nevoie, pentru că în afară de staţia de amplificare, nu mai erau necesare alte resurse. În plus, pe vremea aceea se bea apă de la robinet, nu exista moda apei plate.

Ion Iliescu a declarat pentru „Adevărul" că „Piaţa Universităţii" era finanţată din Occident, mai exact de către americani.

Îmi pare rău că încă sunt persoane care cred în propriile lor manipulări. Iliescu crede în propriile manipulări.

Domnule Constantinescu, aţi fost agent CIA?

Domnişoară, ajungem într-o zonă penibilă. Nimeni nu m-a acuzat pe faţă de acest lucru. Şi pot să vă comunic că n-a existat această implicare americană. Am avut posibilitatea să discut într-o ambianţă deschisă şi cu Gorbaciov şi cu Thatcher şi cu Kohl... Şi ce pot să vă spun este ceva ce, pentru România, la acea vreme, era foarte trist. N-a existat niciun fel de interes de intervenţie în România, interesul Occidentului era pentru Polonia.

Şi Gorbaciov?

Avea mult prea multe probleme în Rusia în 1990 şi singurul lucru pe care îl dorea era să scape de obligaţiile din această zonă. De fapt, singurul lucru care-l interesa era relaţia cu Germania şi modul în care ar putea obţine sprijin economic de la Germania şi SUA. Tot ce a venit pentru Gorbaciov a venit din partea României, prin politica lui Ion Ilisecu.

Măgureanu împărţea fotografii Poliţiei

 „Piaţa" a avut parte de multe diversiuni, de manipulări. Ştiaţi cine erau diversioniştii care urmăreau s-o discrediteze şi cum se organizau?

Mulţi erau sub acoperire, iar cei activi făceau parte din fosta Securitate Bucureşti, cea mai ticăloasă unitate. Fiecare avea informaţiile lui directe. De pildă, unul din vecinii mei de bloc din Pajura era şoferul unui colonel de Securitate. Într-o zi, dimineaţa, când ne-am întâlnit la maşină, mi-a zis: „Domnule profesor, v-am văzut în Piaţă."

I-am răspuns: „Mă îndoiesc că Televiziunea Română mă dă pe mine." Şi el zice: „Nu, v-am văzut pe un material filmat, al şefului. În fiecare dimineaţă îl duc pe colonel la Intercontinental, acolo are o cameră unde se schimbă, îşi pune nişte blugi rupţi şi coboară în Piaţă. Şi de acolo filmează tot ce se întâmplă."

Şi informaţii despre cei „mari" care erau în spatele acestor instrumentări?

Din datele „Dosarului Mineriadei" se ştie foarte bine că atunci când la 12 iunie Guvernul a luat hotărârea să elimine şi ultimele pâlcuri de oameni din Piaţă, greviştii foamei, a existat o întâlnire la Poliţie. Directorul SRI, Virgil Măgureanu, a înmânat reprezentanţilor Poliţiei fotografii ale tuturor persoanelor care trebuiau eliminate.

Mai târziu, de ce n-a existat nicio acuzaţie pentru Virgil Măgureanu, chiar şi sub mandatul dumneavoastră ca preşedinte?

N-a fost acuzat pentru că „Dosarul Mineriadei" a fost blocat. În timpul mandatului lui Ion Iliescu din 2000, totul era blocat. În 2004 m-am dus personal la Procuratura Generală şi am depus o plângere penală ca să reactivez dosarul.

În întâlnirile pe care le-aţi avut cu Virgil Măgureanu aţi vorbit vreodată despre Piaţă şi evenimentele din 13-15 iunie 1990?

Nu, niciodată. Nu e un subiect de discuţie! Lui Virgil Măgureanu i-am semnat numirea de conferenţiar la Universitatea Bucureşti...

 

 „Minerii au distrus selectiv“

Emil Constantinescu, preşedinte al României între 1996 şi 2000, vorbeşte despre culisele Mineriadei din iunie 1990. Fostul preşedinte, astăzi în vârstă de 70 de ani, admite că minerii au ştiut exact ce oameni să atace şi ce birouri să devasteze la Universitate.

„Adevărul": Cum aţi trăit evenimentele din 14-15 iunie, când minerii au „descins" la Universitate?

Emil Constantinescu: Mă aflam la Florenţa, să semnez un parteneriat cu Universitatea de acolo. Am văzut venirea minerilor la televizor, imagini filmate de reporteri străini. Italienii ne-au spus că ne oferă azil politic - eram împreună cu un coleg -, dar noi le-am răspuns că tot ce vrem e o maşină să ne ducă la Roma, ca să luăm primul avion spre România. Ce am apucat să fac, totuşi, a fost să dau un telefon acasă: băiatul meu avea examen în dimineaţa de 14 iunie, urma să poarte o cămaşă albă... Din fericire, examenul era spre prânz, aşa că am reuşit să-l avertizez la timp.

Când aţi ajuns înapoi în ţară, care era priveliştea pe care aţi găsit-o în urma minerilor?

Eram şeful laboratorului de raze X pentru studii mineralogice. Reuşisem prin contracte, chiar în vremea lui Ceauşescu, să cumpărăm cu o sută de mii de dolari un aparat de raze X, din Germania. Ce am găsit? L-au distrus cu topoarele, au lăsat o rangă înfiptă şi ceva pe care era scris „Aşa ai să mori şi tu!". Şi microscoapele le-au distrus cu topoarele, iar Poliţia era tot timpul lângă ei.

Au intrat şi în biroul dumneavoastră?

Eram doi în birou - colegul meu fusese secretar de partid al Facultăţii, dar era un om cumsecade -, iar biroul lui era intact, până şi creionul era la locul lui! Al meu, în schimb, era răvăşit complet. Aveam în pregătire şapte lucrări care ar fi trebuit să plece în străinătate. Le-au rupt şi au urinat pe ele. Minerii au distrus, dar selectiv. Vă daţi seama: nişte mineri veniţi din Valea Jiului nu doar că ştiau unde să mă caute, dar ştiau până şi care este biroul meu şi care e cel al colegului!

Ce aţi aflat despre cum s-a făcut informarea minerilor?

Cu o seară înainte, la 13 iunie, au pătruns în Universitate cei de la Servicii...

Interesul Serviciilor

La 14-15 iunie 1990, minerii au fost lăsaţi să intre în Bucureşti. Din experienţa pe care o aveţi cu mineriadele din 1999, în '90 de ce nu s-a intervenit? Putem încerca o abordare comparativă?

Nu există nicio asemănare între Mineriadele din ianuarie şi februarie care au pregătit terenul, din iunie 1990 şi apoi din 1991 - care se încadrează în terorismul de stat pentru că au fost iniţiate, pregătite, conduse şi apoi recompensate chiar de către stat, reprezentat de Puterea de atunci. Mineriadele din 1999 au fost organizate împotriva statului democratic. În acest caz, însă, statul democratic a reuşit să învingă.

Cât din instrumentarea mineriadelor a venit din interiorul ţării şi cât din exterior?

Mineriadele din 1990 şi 1991 au avut în spate interesul Serviciilor, al fostei nomenclaturi, al fostei Securităţi şi al oligarhiei care se năştea. Iar Mineriadele din 1999 au avut ca unic scop înlăturarea preşedintelui ţării.

Dar prezenţa unui diplomat rus la Costeşti, despre care vorbea Miron Cozma şi pe care aţi confirmat-o şi dumneavoastră la acea vreme?

Mineriadele din 1999 au fost documentate de către SRI în timpul mandatului meu şi am primit mai multe rapoarte. În rapoartele SRI există informaţii despre prezenţa unor persoane străine - despre care, sigur, se poate susţine că erau acolo pentru informare, dar şi despre prezenţa indirectă a „mişcării troţkiste" din Franţa, o mişcare fals sindicală, care a fost implicată în zona Târgu Jiu. Mă aşteptam la această implicare internaţională în 1999, era firească. Am luat şi unele măsuri, dar pe acestea nu am de ce să le comunic.

„Problemele sunt în sânul Procuraturii"

Pe parcursul anchetării lui Miron Cozma, în timpul mandatului dumneavoastră, au fost descoperite şi elemente exacte referitoare la implicarea lui Ion Iliescu în Mineriade?

Nu s-a urmărit acest lucru... Eu nu am intervenit în dosar în niciun fel. Relaţia mea cu justiţia a fost una singură: când am devenit preşedinte, oamenii au simţit că pot să aibă libertate.

Totuşi, cum vă poziţionaţi faţă de implicarea lui Iliescu în fenomenul Mineriadelor?

Asta deja ţine de un alt domeniu: responsabilitatea politică. Aceasta ţine de vot. Dacă poporul l-a votat pe Ion Iliescu în 2000, înseamnă că a considerat că preşedintele Iliescu n-are nicio responsabilitate politică. Pentru că o responsabilitate în justiţie ai doar atunci când există o implicare directă, când ai dat un ordin.

De ce se încearcă blocarea „Dosarului Mineriadei"?

Problemele sunt în sânul Procuraturii. Evenimentele din 13-15 iunie 1990 conţin şi infracţiuni care sunt imprescriptibile. Prima dintre ele este tortura. Torturarea celor presupuşi a fi în Piaţa Univeristăţii s-a petrecut în două unităţi militare, la Măgurele şi la Băneasa. Au fost oameni torturaţi barbar chiar de către organele armate şi ale Serviciilor, în prezenţa procurorilor. Numele procurorilor care au asistat la torturi se cunosc, iar cei care ar trebui anchetaţi, judecaţi şi condamnaţi se află chiar în Procuratură.

Aţi reuşit să-l arestaţi pe Miron Cozma. Nu v-au învins minerii, dar v-au învins „structurile", cum aţi declarat în timpul mandatului.

Nu mă refeream la „structuri", ci mai degrabă la Servicii, mai ales cele din presă. După 2001, în timpul mandatului lui Ion Iliescu, generali care făceau parte din fosta Securitate şi care au contribuit şi la Mineriade au fost răspândiţi în afaceri, dar mai ales în presă. Dar presa a dezinformat şi în timpul Mineriadei din 13-15 iunie 1990. Ziarul „Adevărul" scria la 15 iunie că Poliţia a găsit arme şi droguri în subsolurile Facultăţii de Arhitectură...

Favoruri pentru Cozma

Ion Iliescu i-a oferit lui Miron Cozma, fost lider al minerilor, recompense pentru „meritele excepţionale" din timpul Mineriadei de la 13-15 iunie, potrivit unor informaţii scoase la iveală ieri de Asociaţia „21 Decembrie".

„Am avut prima întâlnire în sediul Guvernului, la o masă la care se aflau preşedintele Iliescu, prim-ministrul Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu (...), care mi-au făcut oferta de a deveni şeful Gărzii Naţionale", a fost declaraţia dată de Miron Cozma în 2005, ca martor în „Dosarul Mineriadei". Printre funcţiile pe care Puterea i le-ar fi propus lui Cozma se numărau şi cele de guvernator de Valea Jiului sau consul în Africa de Sud.