Interviu apărut în revista săptămânală Observator cultural, 10-16 aprilie 2008

 „Dupa 1989, au existat patru mari manipulari“. Interviu cu Emil CONSTANTINESCU

   

 

A fost comentata si, as spune, ras comentata o situatie: plecarea dvs. de la premiile revistei noastre, in momentul in care am citit pe scena mesajul trimis de Neculai Constantin Munteanu, laureatul Premiului special al redactorilor revistei. Mesajul este publicat in acest numar al revistei. De ce ati plecat de la premiile revistei noastre?

 

Pentru ca, timp de 18 ani, am inghitit prea multa minciuna si prea multe insulte in numele acestor minciuni.

Ce a spus Neculai Constantin Munteanu vi s-a parut o minciuna? O insulta?

 

In mod categoric, cel putin la partea la care am asistat eu. Partea de minciuna era in propozitia in care se spunea ca presedintele Constantinescu s-a declarat invins de Securitate inainte de a lupta cu ea. In aceasta propozitie nu exista nici o legatura cu realitatea. Este o rastalmacire care tine de manipularea comunista. Fraza mea, care a fost publicata, si care provenea de la o oarecare intilnire cu medicii si farmacistii taranisti, spunea ca, intr-un anume fel, m-au invins in comunicare. Era un context in care eu spuneam cum, ca presedinte, am luptat impotriva fostei Securitati.

Credeti ca si Neculai Constantin Munteanu este robul unei asemenea manipulari?

 

Nu este robul, este actorul unei asemenea manipulari. In ultimii trei ani, am inteles si eu mai bine ce s-a intimplat in anii precedenti, incepind cu 1990 si pina acum, observind cum cei mai vajnici luptatori impotriva comunismului sau Securitatii colaborasera cu Securitatea sau scrisesera texte omagiale.
Nu e cazul lui Neculai Constantin Munteanu.
Nu este cazul.


Discutam Securitatea cu elemente furnizate de Securitate

Cartea Ultimii sapte ani de-acasa cuprinde dosarul lui de urmarit, anchetele impotriva sa declansate de Securitate.


Problema este ca noi discutam Securitatea cu elementele furnizate de Securitate. Daca am trece peste acest episod intimplat la premiile revistei Observator cultural, in care mi-am aparat demnitatea, cred ca am facut bine ca am plecat. Asta m-a scutit sa ascult si partea a doua, care, dupa ce am citit-o in ziare, pot spune ca a fost o oda omagiala dedicata actualului presedinte, dupa modelul textelor omagiale care i se adresau lui Ceausescu. Acest episod mi-a intunecat placerea de a fi alaturi de oameni in mediul carora mi-am trait toata viata si pe care ii stimez. Era vorba de premii literare. Textele literare nu se confunda cu textele moralistilor.
Revista Observator cultural i-a acordat un premiu lui Neculai Constantin Munteanu. A premiat atitudinea din vremea comunismului.
Asta-i mai grav.

Ce e mai grav?

 

Ca era vorba de un premiu care premia atitudinea, ca era vorba de ceva moral. Ma revolta cind acest tip de literatura omagiala inchinata presedintelui Basescu primeste un premiu pe criterii morale.

Nu l-am premiat pe Neculai Constantin Munteanu pentru mesajul trimis galei, ci pentru cartea publicata anul trecut.

 

Da, eu nu reprosez nimic Observatorului cultural. Am inteles, din ce ati citit pe scena, ca era un mesaj primit cu citeva ore inainte de festivitate. N-aveati cum sa nu-l cititi. Am inteles ca nu puteati sa spuneti „nu-l citim“, n-ar fi fost corect. Eu altceva doream sa aduc in atentie. Cum spuneam, textele literare nu pot fi judecate asemenea textelor morale sau teologale. Literatura izvoraste din alt tip de trairi, uneori nuferii splendizi isi au radacinile in miluri puturoase. Aceasta da forta literaturii. Plecind de la acest mesaj trimis de Neculai Constantin Munteanu, putem aborda imoralitatea societatii romanesti intr-o noua viziune. Noi asistam la un fenomen in societatea romaneasca: dezbaterea este dominata de dramele reale ale fostilor colaboratori ai Securitatii. Ni se explica, cu talent si, uneori, cu forta literara, de ce unii oameni au facut, la un moment dat, anumite compromisuri.

Va referiti la oameni din lumea literara carora li s-a descoperit dosarul de colaboratori ai Securitatii?

 

Ma refer la oameni din presa si din lumea literara care au talentul de a scrie si care reprezinta o atractie pentru un public destul de larg. Ei au fost liderii de opinie ai luptei impotriva comunismului si a Securitatii din punctul de vedere al unei moralitati absolute. Ei au fost cei care au condamnat, i-au pus la zid pe toti, cu o violenta care putea fi justificata numai in numele unui adevar absolut.

Ne puteti da nume?

 

Nu. Nu vreau. Sint toate numele de ziaristi si de scriitori care au fost, in ultimul timp, descoperiti in dosarele Securitatii. In al doilea rind, aflam ca datele privind colaborarea lor cu Securitatea erau cunoscute dinainte si au fost acoperite de colegii lor, care luptau cu forta impotriva Securitatii. Fie ca acesti colegi faceau parte din Grupul de Dialog Social, fie ca faceau parte din Academia Catavencu, fie ca faceau parte din grupul exprimat de ziarul Cotidianul sau de Dilema veche. Sint grupuri in care s-au manifestat importanti lideri de opinie. In acelasi timp s-a creat o situatie curioasa: cei care nu au scris texte omagiale, cei care nu au colaborat cu Securitatea in nici un fel, cel putin nu sint interesanti in dezbaterea publica.


Eu nu accept sa fiu sacul de box al unor persoane

Inca o data spun: nu e cazul lui Neculai Constantin Munteanu. El nu e un colaborator al Securitatii si n-a scris texte omagiale.
Dumneavoastra puteti sa spuneti orice. Eu am sa ma aplec asupra cartii lui. Eu am fost atacat in mod direct de Neculai Constantin Munteanu si am sa ma aplec asupra cartii. De obicei nu vorbesc despre carti pe care nu le-am citit. Nu m-a interesat, pina acum, aceasta carte, Ultimii sapte ani de-acasa. Un ziarist in dosarele Securitatii, dar pentru ca m-a atacat in mod personal, voi citi cartea si voi incerca sa vad care sint aceste documente. Din ce am citit in presa, am dedus o destul de confuza interpretare a unor fenomene si am citit despre drama sa personala.

Trebuie sa vedeti cartea, poate veti fi mai lamurit.

 

Eu vorbesc acum doar despre mesajul trimis revistei, nu despre carte. Dar am sa ma aplec mai atent si asupra personajului Neculai Constantin Munteanu. Eu nu accept sa fiu sacul de box al unor persoane, indiferent cum s-ar numi ele. Pina acum am tacut. Anunt, cu aceasta ocazie, ca am sa raspund tuturor celor care ma ataca. Eu nu o fac pentru mine, nu simt nevoia unor aprecieri ale contemporanilor, am incheiat conturile cu istoria prin documentele si actiunile pe care le-am luat. Eu voi raspunde nu pentru mine, ci pentru tinara generatie care are nevoie de repere.

Asta e opinia lui Neculai Constantin Munteanu.


Intrebarea mea este urmatoarea: de ce, daca este vorba de atitudine, nicaieri in presa romana, la televiziunile romanesti, la posturile de radio, nu se gaseste timp pentru adevaratii rezistenti, pentru adevaratii eroi ai luptei comuniste, care, intimplator sau nu, s-au strins si au ramas in jurul meu? De pilda, nimeni nu pare interesat sa-i ia un interviu, care sa fie facut pentru tinara generatie care se naste acum si care n-a fost inca naclaita de compromisuri, lui Sorin Botez. Tuturor celor care mi-au luat mie interviuri le-am sugerat sa vorbeasca si cu Sorin Botez, un erou fara egal in lumea de astazi. Sorin Botez, ca lider al tineretului liberal, imediat dupa venirea Armatei Rosii, s-a ridicat impotriva comunismului, a fost inchis, a fost torturat dupa modelul Pitesti. E singurul supravietuitor din cei trei care au rezistat acestor torturi. Este o persoana care a refuzat, dupa 15 ani de inchisoare, compromisul de a scrie pentru revista Pentru patrie un articol in care sa vorbeasca despre blocurile care se construiau. Absolut in aceeasi situatie se afla si Ion Diaconescu – a stat inchis in lanturi, izolat, si a fost tratat de lumea literara romaneasca, ca sef de partid si ca presedinte al Camerei Deputatilor, ironic si „de sus“.

Nu era mai bine sa ramineti la gala si sa transmiteti ulterior un comunicat in care sa va delimitati de mesajul lui Neculai Constantin Munteanu?

 

Reactia mea a fost emotionala, fireasca, dar m-a intarit in calea pe care am ales-o: sa ma lupt in societatea civila, sa raspund deschis tuturor si de a declara razboi tuturor celor care creeaza minciuna, o folosesc, o raspindesc si o accepta.


A pierdut examenul chiar fiul sefului Securitatii

Intorcindu-ne la momentul acordarii premiilor revistei Observator cultural...

 

Nu, nu vreau sa ne intoarcem. Nu vreau sa mai discut despre acel moment pina nu lamurim aceasta problema: de ce personajele care sint propuse la un premiu pentru atitudinea lor, de ce acele personaje propuse ca modele sint tocmai persoanele care au facut anumite compromisuri? De ce nu sint premiate persoanele care n-au facut compromisuri?

Ce compromisuri a facut Neculai Constantin Munteanu? Ar trebui sa vedem activitatea sa la Europa libera, cind a fost expus presiunii Securitatii.

 

Voi vorbi si despre Europa libera. Dar as vrea sa mai spun un lucru. Eu nu ma compar, in nici un fel, cu Sorin Botez sau cu Ion Diaconescu, sau cu multi altii pe care i-au cunoscut si care m-au adoptat in anii ’90. Niciodata nu mi-am permis sa comentez compromisurile pe care cineva le-a facut in arest sau in anii de inchisoare. Este foarte greu sa-ti inchipui ce-ai fi facut intr-o asemenea situatie. In schimb, am constatat ca eu sint mai incomod decit aceste personaje eroice, persoane care se plaseaza in pozitia sfintilor. Nimeni nu ne cere sa fim sfinti. Romanii accepta martirajul pentru sfinti si ii utilizeaza pentru interventii pe linga Dumnezeu in numele celor pacatosi. In aceasta pozitie a fost plasat si Corneliu Coposu, care a fost atacat din toate directiile, inclusiv din zona care-l priveste pe domnul Neculai Constantin Munteanu. Imediat dupa ce a murit a fost ridicat la rangul de senior absolut, pentru a se lovi cu el in cei care mai erau pe scena.

Am constatat ca oameni ca mine sint mai greu de acceptat, tocmai pentru ca nu am fost un erou, dar am trait aici, in aceasta societate, am trait intr-o lume in care se scriu carti si se vorbea, am facut o cariera universitara in comunism, dar nu am scris niciodata un text in care sa pomenesc numele Ceausescu sau PCR. Acest lucru a insemnat intirzierea publicarii unor carti, cum a fost teza de la Academie. Am mers pe ideea ca, decit sa scriu numele lui Ceausescu, mai bine sa nu fie publicata. Am trait intr-un mediu in care Securitatea era puternic infiltrata, dar am dovedit ca pot sa am o atitudine: nimeni sa nu-ti ceara o colaborare. Erau unul dintre profesorii cei mai severi. Si am aflat mult mai tirziu ca pierduse examenul chiar fiul sefului Securitatii. Nimeni n-a venit sa-mi sugereze sa am grija cu el cind il examinez. Aceasta proba, ca se putea rezista, la nivel mediu, nu la nivelul eroilor, nu la nivelul celor care au suferit in inchisori, eu am trecut-o. In viata noastra obisnuita, se putea si altfel. Nu vreau sa transform interviul intr-o marturisire personala, dar este prima oara cind am ocazia sa vorbesc despre acest lucru. A venit si momentul sa fac aceste marturisiri, pe care nu le-am facut niciodata, pentru ca mi se parea indecent fata de ceilalti care au suferit si au platit. In plus, am dreptul sa fac aceste marturisiri, intr-un moment cind rup legatura cu politica si ma intorc in societatea civila.

Mai multa lume a vorbit in acest sens: ca se putea rezista in vremea comunismului. Fara sa faci acte de eroism, dar puteai sa refuzi colaborarea manifesta cu regimul.
Sigur, era vorba si de abtinerea de la anumite avantaje. De exemplu: desi lucrarile mele stiintifice au circulat in revistele cele mai importante din lume, eu n-am circulat. Eu am inteles care era jocul si nu am facut un compromis ca sa plec in strainatate. Am admis ca nu mai plec din tara, ca nu mai plec niciodata la vreun congres, desi eram invitat la toate marile congrese. Am avut si eu rude in Germania si am acceptat ca nu le voi vedea si ca nu ma voi duce in Germania. Am acceptat ca voi ramine lector toata viata, indiferent ce valoare stiintifica aveau lucrarile mele. Mi-am dat seama ca daca nu ceri avantaje, nici un fel de avantaje, nu aveai cum sa fii...

 

... santajat.

Da, nu aveai cum sa fii santajat. Imi place cuvintul pe care il folositi. Dar nu exista santaj in lipsa faptei sau a unui document. Ma intreb retoric si ii intreb pe cei care va citesc pe dumneavoastra: de ce eu nu sint santajat niciodata? I-am invitat pe toti sa fiu si eu obiectul unui santaj. Raspunsul meu este foarte clar: aveti ceva de dezvaluit? Aveti vreun document? Dati-l publicitatii! Eu stiu ca nu exista. Acest cuvint de care se abuzeaza, santaj, este valabil numai atunci cind ai comis ceva ce a contravenit unor dispozitii legale sau reguli morale.

Revenim: ce a reprezentat, pentru dvs., Europa libera, unde Neculai Constantin Munteanu era o voce respectata?

 

Sint de acord cu atitudinea lui Neculai Constantin Munteanu de la microfonul Europei libere si cu necesitatea unui astfel de premiu. Eu insumi am fost format si educat, inca din copilarie, in spiritul anticomunist. Eu am beneficiat enorm, in formarea constiintei, de programele BBC-ului si ale Europei Libere. De cind eram copil si pina in 1989, am ascultat Europa libera. Nu pot sa uit ce semnificatie a avut, pentru mine, noaptea din 16 spre 17 decembrie, cind Europa libera transmitea impuscaturile de la Timisoara si cind m-am hotarit ca asa nu se mai poate merge si ca eu insumi trebuie sa-mi schimb viata. Eu insumi datorez enorm Europei libere si oamenilor de la Europa libera. Am trait extraordinara bucurie, dupa caderea comunismului, de a vedea fetele unor oameni carora le auzeam doar vocile.

Si, daca spuneti asta, nu ne lasati sa dam un premiu?


Premiul este binevenit, insa mesajul lui Neculai Constantin Munteanu este inadecvat. De la Europa libera sint persoane care au jucat un rol de mentor pentru mine, cum este fostul director Nicolae Stinisoara, un om rar prin ingenuitatea sa morala, pe care si-a pastrat-o pina in acest moment, al unei virste inaintate. Este un simbol al puritatii morale. Mai vorbesc despre fostul director Mircea Carp, care este un om impecabil. Nu toti, din pacate, au fost in aceasta situatie. Problema nu este cea a alegerii lui Neculai Constantin Munteanu, pe care l-am urmarit cu inima deschisa in tot timpul cind vorbea la Europa libera. Problema este cea a mesajului pe care Neculai Constantin Munteanu l-a trimis mediului literar din sala. Acest mesaj este foarte periculos, el combina atitudinea impotriva a ceea ce a avut rau comunismul cu un mesaj de tip omagial care caracteriza, din pacate, o parte a intelectualitatii comuniste. Acest tip de mesaj omagial intr-o societate libera si democratica este absurd.


Directorul STS a fost de mine eliberat din functie si a revenit in 2001

Explicati-mi de ce, referitor la mandatul dvs. de presedinte, a ramas aceasta idee, pe care o preia si Neculai Constantin Munteanu: ca Emil Constantinescu a fost invins de securisti inainte de a fi incercat sa se lupte cu ei. La opt ani de la incheierea primului dvs. mandat persista aceasta idee.


De ce? Tocmai pentru ca am fost singurul care a invins Securitatea. Aceste lucruri sint foarte bine cunoscute. Am scris o carte, Adevaruri despre Romania, care nu numai ca n-a fost premiata de revista Observator cultural, dar a fost total boicotata, desi toata lumea se inspira din ea, cartea se da din mina in mina. Lumea literara si lumea presei, care dau sentinte, desi se inspira din aceasta carte – aproape toate dezvaluirile folosesc elemente din cartea mea – n-o mentioneaza. Probabil ca nici dvs. n-ati citit-o... Stiu ca e prea tirziu pentru un premiu, cartea a aparut in 2004, dar nu e niciodata tirziu pentru o tresarire de constiinta.

De ce spuneti ca ati fost singurul care a invins Securitatea?


Eu am mentionat decretele publicate in Monitorul oficial prin care, prin semnatura mea, au fost indepartati din serviciile secrete 38 de generali din fosta Securitate. 38! In al doilea rind, din dispozitia mea, in ianuarie 1997, a fost eliminat Ristea Priboi din Securitate. Si alti zeci de colonei. Eu singur, si numai eu, am fost cel care a curatat serviciile secrete de fostii securisti. Bineinteles, in 2001, cei mai multi dintre acesti generali si colonei au revenit, inclusiv pe posturi de directori.

Se putea, dupa ce au fost trecuti in rezerva, sa revina in structurile serviciilor secrete?


Da, au fost reactivati cu un grad mai mare. De exemplu: directorul STS-ului, Tudor Tanase, pe care, in ianuarie 1997, eu l-am eliberat din functie si l-am indepartat si din serviciile de informatii, pentru ca participase la ascultarile din acea vreme, in 2001 a fost readus, cu un grad sporit, in aceeasi functie. Dupa ce am terminat eu mandatul, lucrurile s-au refacut, structurile securiste s-au reactivat. Eu l-am somat pe presedintele Basescu, in 2005, public, la Timisoara, pe o scena unde era si Regele Mihai, sa-l elimine pe directorul STS. Traian Basescu l-a mentinut pe Tudor Tanase pina in 2006, cind a iesit la pensie. Asta-i ceream eu presedintelui Basescu cind aminteam de directorul STS mentinut in functie: sa dea o dovada concreta ca lupta impotriva comunismului.

Dar, tot in mandatul lui Traian Basescu, s-a dat drumul la dosare. Nu complet. Dar multe dosare de la SRI si SIE ajung la CNSAS. Iar dvs. n-ati facut-o.


Aici este o manipulare. Reactia impotriva mea este o justificare a lasitatii acelor asa-zisi reprezentanti ai societatii civile care au fost mandatati sa rezolve partea practica a acestei probleme.


Membrii Colegiului CNSAS raspindeau informatii sub forma unor birfe

Adica se puteau preda dosarele la CNSAS in timpul mandatului dvs.?


Da. Daca nu eram eu presedinte, nu exista legea privind accesul la dosarele de Securitate. Aceasta lege, inclusiv cu nefericita sintagma, „Securitatea ca politie politica“, putea sa duca la dezvaluirea totala a colaborarii cu Securitatea. Imediat dupa ce am promulgat legea, am avut doua intilniri cu cei care au fost alesi in Colegiul CNSAS. Le-am spus ca aceasta lege, prin litera ei, permite accesul la orice dosar de Securitate, indiferent unde s-ar afla el. Le-am spus membrilor Colegiului CNSAS ca daca va aparea un singur caz de dosar refuzat de servicii, voi pune aceasta problema in CSAT, pentru a desecretiza totul. Si le-am cerut sa ma informeze despre orice problema care apare in accesul la dosare. Din pacate, membrii Colegiului CNSAS nu mi-au cerut niciodata desecretizarea vreunui dosar cita vreme am fost presedinte. Membrii Colegiului CNSAS s-au ocupat de cu totul alte probleme, de gasirea unui sediu... Interesul lor a fost sa citeasca dosarele unor apropiati si sa raspindeasca informatii sub forma unor birfe. Acest transfer al propriei incompetente si lasitati a dus la acuzatiile care mi s-au facut mai tirziu. Eu mi-am rezolvat problema cu membrii colegiului CNSAS pentru ca i-am dat in judecata. Dupa cum stiti, am depus o plingere penala la Parchetul de pe Inalta Curte de Justitie si Casatie, impotriva tuturor membrilor colegiului CNSAS, acuzindu-i ca nu au respectat legea si nu au cerut dosarul privind colaborarea cu Securitatea al presedintelui Basescu.

Cind i-ati dat in judecata?

 

In 2005.

Care au fost rezultatele acestei plingeri penale?


In primul rind, documentele privind colaborarea presedintelui Basescu cu Securitatea au ajuns la CNSAS, in momentul in care am anuntat ca depun plingere penala impotriva directorului SRI. Eu am depus la dosar copiile documentelor. Intr-o adresa oficiala, catre tribunal, directorul SRI spunea ca documentele nu sint in arhiva SRI. In urma demersului meu privind trimiterea in justitie si anchetarea directorului SRI, la CNSAS au sosit adresele in care, sub semnatura noului director SRI, se precizeaza ca acele copii ale documentelor privind colaborarea lui Traian Basescu cu Securitatea „sint conforme cu originalul“. Sigur, presedintele Basescu a fost spalat de acuzatia colaborarii cu Securitatea prin acelasi mecanism, al „politiei politice“, sustinindu-se ca nu a adus atingere vreunei persoane.

Ce aratau acele copii depuse la tribunal, facute dupa documente care sint la CNSAS?


Aratau colaborarea lui Traian Basescu cu Securitatea.

Sub ce forma?


Erau documente oficiale care atestau ca in timpul studiilor la Institutul de Marina a fost informator al Securitatii, cu numere, cu acte, cu altele care priveau istoria dosarului sau, a traseului sau, inclusiv procesul-verbal de distrugere a dosarului de colaborare cu Securitatea al domnului Traian Basescu.

Era si angajamentul semnat de Traian Basescu?


Daca a fost distrus... Ce angajament sa fie?

Angajamentul cu Securitatea.


In momentul in care exista procesul-verbal de distrugere a dosarului, ce angajament sa avem? Angajamentul se gasea in acel dosar.

In ce faza e procesul?


Nu s-a teminat ancheta. Parchetul General nu mi-a raspuns nici pina astazi. Sesizarea mea se afla in aceeasi situatie in care se afla toate sesizarile impotriva presedintelui Basescu. Exista o lege a tacerii. Dar documentele pot sa fie cercetate la CNSAS. Eu nu l-am acuzat niciodata pe presedintele Basescu ca ar fi facut politie politica in sensul ca ar fi adus atingere dreptului unei persoane. Eu am spus doar ca a fost colaborator al Securitatii.


Traian Basescu a fost nomenclaturist

Paradoxul, domnule Constantinescu, este urmatorul: dvs. spuneti ca ati curatat serviciile secrete de fosti securisti, dar toate meritele, cu sau fara ghilimele, le ia presedintele Basescu, laudat pentru condamnarea comunismului, pentru deschiderea arhivelor, pentru accesul liber la dosare si predarea lor la CNSAS. Cum va explicati acest paradox?


Este normal sa fie asa. Ne intoarcem la problema moral-literara de la care am plecat. Toate persoanele care, intr-un fel sau altul, au colaborat cu Securitatea sau cu regimul comunist se simt confortabil cu presedintele Basescu. Aceasta este cheia. Presedintele tarii este un fost nomenclaturist (repet: nomenclaturist!). Exista publicat pe site-ul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului hotarirea Biroului Politic al Comitetului Central PCR in care se indica cele 2.400 de persoane care faceau parte din nomenclatura. Timp de zece ani si pina in momentul caderii comunismului, inclusiv in momentul caderii comunismului, Traian Basescu facea parte din acea nomenclatura. Iar manipularea si-a facut loc atunci cind domnul Neculai Constantin Munteanu si prietenii sai au preluat acea afirmatie din dezbaterea televizata din 2004: „Adriene, este drama acestui popor sa aleaga intre doi comunisti“. Fals! Nimeni n-a observat ca nu se alegea intre doi comunisti, ci intre un nomenclaturist, Traian Basescu, si un comunist, Adrian Nastase.


Domnule Constantinescu, ati facut ceva mai devreme o afirmatie: ati spus ca persoanele care au colaborat cu Securitatea sau cu regimul comunist se simt confortabil cu presedintele Basescu.
Sa nu fie chiar nici o persoana, cinstita si fara trecut, apropiata sau simpatizanta a presedintelui Basescu?


Noi traim intr-o literatura a absurdului care s-a transferat in politica. Numai in Romania este posibil ca un fost nomenclaturist, Traian Basescu, sa fie tranformat intr-un simbol al luptei impotriva comunismului, sa fie facut simbol al luptei impotriva Securitatii un fost colaborator al Securitatii. Daca asta nu-i absurd, cum s-ar numi? Manipulare? Intr-adevar, istoria postdecembrista este una a manipularii. Au existat patru mari manipulari ale opiniei publice, dupa 1989, pentru ca reprezinta culmea manipularii, cind s-a tranformat albul in negru si negrul in alb. Prima: transformarea presedintelui Iliescu, chiar in 22 decembrie 1989, in simbol al democratiei. A doua: transformarea lui Teodor Stolojan dintr-un fost nomenclaturist, care se ocupa direct de conturile lui Ceausescu, sub supravegherea unei unitati speciale a Securitatii, intr-o persoana cu viziune liberala. A treia manipulare: transformarea presedintelui Basescu dintr-un nomenclaturist intr-un simbol al anticomunismului.


O furie impotriva adevarului

Domnule presedinte, nu dati dreptul unei persoane sa se schimbe, sa se transforme, sa aiba revelatii?


Da. Dar in urma marturisirii, daca privim partea de morala crestina. Schimbarea fara marturisire nu are nici o relevanta morala. Aceasta condamnare a comunismului s-a facut fara marturisire, fara asumarea propriilor noastre compromisuri. Manipularea politica, in cazurile enuntate, a favorizat ascensiunea politica a acelor persoane.

A patra manipulare?


A patra manipulare ma priveste.

Nu mi-ati raspuns la intrebare. Cunosc oameni de buna-credinta care il admira pe presedintele Basescu. De ce spuneti ca doar cei care au colaborat cu presedintele Basescu sau cu regimul comunist se simt confortabil cu presedintele Basescu?


E vorba despre confuzia sentimentelor cu faptele. Nu ma opun sentimentelor. Dragostea nu trebuie sa fie justificata. Toata literatura lumii arata pasiuni extreme pentru persoane „usoare“ sau „foarte grele“ prin pacatele lor. In domeniul literaturii, totul este minunat. Lucrurile incep sa devina deranjante, pentru mine, cind tratam viata ca literatura, cind evitam recursul la un adevar la care avem acces. La coliziunea dintre sentimente si fapte exista un referential: adevarul. Nu numai ca adevarul este exclus ca un domeniu de referinta, dar, aprioric, s-a creat un adevar opus. Este un refuz al adevarului si o acceptare a unor teze manipulatorii lansate inca din 1990, este o furie impotriva adevarului. Presa a fost manipulata prin trei elemente: prin ofiteri acoperiti, prin fosti colaboratori ai Securitatii, santajati sau santajabili, si prin cei „exploatati in orb“, cei care cred sincer. Se creeaza o anumita stare si cei „exploatati in orb“ merg pe o idee care le-a fost indusa. Revin. Cheia intelegerii comportamentelor de pe scena romaneasca este urmatoarea: sint oameni care au facut compromisuri in viata lor si se simt confortabil in prezenta unor oameni care au facut compromisuri mai mari decit ei. In acelasi timp, sint respinsi cei care, dintr-un motiv sau altul, nu au facut aceste compromisuri. Daca nu pot ataca direct un om care n-a facut compromisuri, se comporta ca si cind n-ar fi existat. Situatia mea este urmatoarea: am fost, sint si voi fi atacat, in ciuda unor elemente clare de adevar, care pot fi probate cu decizii, acte consemnate, creindu-mi-se o alta realitate decit cea existenta. Sau a doua raportare la mine: se considera ca nici n-as fi existat.
Existati! Traian Basescu v-a atacat cu doua zile inainte de inceperea summitului NATO, facindu-va „sluga absoluta“, v-a acuzat de lasitate si duplicitate, a spus ca „v-ati dat tara pe nerasuflate“ semnind tratatul cu Ucraina. Intr-un fel a sugerat ca v-ati vindut ucrainenilor; e foarte grav, asta ar insemna subminarea interesului national. Or, acel tratat cu Ucraina a slujit interesului national, inclusiv cind s-a analizat varianta ca Romania sa devina membru NATO si UE un asemenea tratat a contat. In plus, a fost o pozitionare comuna a Romaniei si Ucrainei dincolo de sfera de influenta ruseasca.

Afirmatiile presedintelui Basescu, atit de adulat de o parte din liderii de opinie, poate fi perfect interpretat in aceasta teza a absurdului. Presedintele Basescu se afla in cea mai minunata situatie in care se poate afla un presedinte de a beneficia de o conjunctura exceptionala a unui eveniment exceptional. Era beneficiarul de necontestat. Din solidaritatea pe care o au fostii oameni de stat, eram pregatit sa sustin solidar pozitia Romaniei reprezentata de presedintele Basescu. Nimic nu poate sa explice absurdul acestei situatii: un atac gratuit impotriva mea, un atac nedemn, cu jigniri grosolane, cu un limbaj suburban.


Despre lasitate si duplicitate

Imi permit o parere: Traian Basescu vorbeste de nevoia ca Ucraina sa fie in NATO, iar acel tratat dintre Romania si Ucraina arata pozitionarea, sa spunem spre NATO, a celor doua tari. Tratatul de acum 11 ani este o anticipare a tezei de acum a lui Traian Basescu despre prezenta Ucrainei in NATO.


Exact, presedintele Basescu spune „da“ si „nu“ in aceeasi fraza: spune ca Ucraina dicteaza Romaniei, mai spune ca Romania si Ucraina trebuie sa fie impreuna in NATO. El a intrat cu mine intr-o polemica, nu avea nevoie de ea, dar polemica a dezvaluit, in acelasi timp, incompetenta sa in politica externa; imi reprosa ca in tratat sint incluse niste prevederi privind delimitarea platoului continental si a zonei economice. Acest tratat este public si aceste prevederi nu exista in tratat. Sint in anexe. In al doilea rind: presedintele Basescu spune ca am fost obligati sa ajungem la Curtea Internationala de la Haga. In anexe se specifica faptul ca s-a creat o comisie interguvernamentala care sa negocieze si, la esuarea negocierilor, sa ajungem la Curtea Internationala de la Haga. Aceasta prevedere din anexe era pozitiva, nu negativa, deoarece a adus Ucraina in situatia sa accepte arbitrajul Curtii Internationale de la Haga. Partea cea mai absurda si de clara incompetenta a presedintelui Basescu in ceea ce priveste politica externa este data de faptul ca domnia sa n-a aflat, pina in acest moment, ca orice tratat de buna vecinatate nu este infinit, ca are un termen de valabilitate.

Termenul de valabilitate era zece ani, deci pina in 2007. Tratatul se prelungea automat doar daca nici una dintre parti nu denunta tratatul cu un an inainte. Presedintele Basescu avea posibilitatea, in 2006, daca avea vreo problema cu acest tratat, sa-l denunte. In 2006, presedintele Basescu n-a aratat nici o dorinta sa denunte tratatul. Asta inseamna ca ori presedintele Basescu habar n-are de prevederile tratatului, ori nu l-a interesat. Tratatul cu Ucraina din 1997 a transformat Europa Centrala, cu Polonia, Ungaria, Romania si Ucraina, intr-o placa de stabilitate. Romania s-a dovedit un model de rezolvare a problemelor interetnice si a relatiilor cu vecinii. Polonia, care, de fapt, a reprezentat piatra de incercare a NATO si a Uniunii Europene, incheiase acest tratat cu Ucraina, care i-a folosit in negocierile ulterioare. In plus, Tratatul cu Ucraina reglementa situatia minoritatii romane din Ucraina, exact ca in Tratatul cu Ungaria, care acorda drepturi minoritatii maghiare din Romania. Cel mai substantial articol este 13, in care se acorda drepturi si garantii pentru minoritatea romana din Ucraina. Si as mai vrea sa spun un lucru: tratatul a fost discutat la toate nivelurile politice. In 1997, Traian Basescu era ministru, vicepresedinte al PD, tratatul fusese negociat de ministrul de Externe, Adrian Severin, membru PD. Traian Basescu putea sa protesteze atunci, si nu acum, cind nu face decit sa-si arate lasitatea si duplicitatea. Retineti: Traian Basescu era ales in Parlament pe listele PD. Reprezentantii PD din Parlament au votat, in unanimitate, in favoarea tratatului. Si ca lider al PD, si ca ministru, si ca parlamentar, Traian Basescu putea protesta, dar atunci a tacut milc, a aprobat tratatul.

 

Interviu realizat de Ovidiu SIMONCA