Magyar Hirlap: Constantinescu n-ar diviza Europa- 3 decembrie 2007

 

Emil Constantinescu, fostul preşedinte al României, nu sprijină autonomia teritorială a secuilor. Crede că există pericolul ca, urmând exemplul Kosovo, să se răspândească un val de independenţă în toată Europa. În cadrul conferinţei organizate de Institutul pentru Transformarea Democrată ne-a declarat că garanţiile legale pentru asigurarea identităţii naţionale a maghiarilor din România există deja, el însuşi contribuind la formarea acestora la vremea respectivă.

 

 

- Cu ce explicaţi prezenţa slabă la votul pentru alegerile europarlamentare din 25 noiembrie? Şi care poate fi explicaţia faptului că alegătorii din judeţele secuieşti au fost mai semnificativ mai activi decât media pe ţară?

- Comparativ cu ţările care trimit un număr asemănător de europarlamentari, prezenţa la vot nu poate fi considerată slabă. Iar participarea maghiarilor din România este proeminentă. Dar maghiarii au avut un interes special, şi mobilizarea lor s-a făcut la nivel înalt. Această comunitate a arătat din nou că poate să-şi apere drepturile. Acest fapt îi deosebeşte de majoritatea română, care, ca şi maghiarii din Ungaria, nu s-au agitat din cauza evenimentelor europene. Mai mult, în amândouă ţări s-au ivit conflicte politice cu ocazia integrării europene, în loc de concentrarea energiilor. Merită de menţionat faptul că în timp ce minoritatea română din ţările învecinate se divizează, minoritatea maghiară poate fi mobilizată în mod exemplar.

 

- În zilele noastre nici maghiarimea din România nu poate fi caracterizată prin unitate politică...

- Aceste alegeri dovedesc posibilitatea activizării minorităţii şi în situaţia divizării. Scopul lor primordial a fost reprezentarea maghiarilor din România în Parlamentul European. Al doilea scop a fost referendumul. Scopul referendumului a fost – şi acest fapt n-a fost deloc ascuns de preşedintele Băsescu – ca prin introducerea votului uninominal să excludă UDMR-ul de pe scena politică. Preşedintele a lansat şi un atac direct împotriva acestuia, descriind acesta ca o formaţiune depăşită, falsă, menită pentru dizolvare. Divizarea şi neutralizarea politică a minorităţii maghiare a fost scop prezidenţial. Este vorba despre răzbunarea preşedintelui pentru faptul că UDMR-ul n-a sprijinit confirmarea sa ca şi şef de stat, şi a rămas în coaliţie cu liberalii. Băsescu întotdeauna pune în faţa interesului public scopurile lui personale. Maghiarimea însă a realizat ceea ce a vrut.

 

- Lumea întreagă este preocupată de viitorul lui Kosovo. Nu este un secret că acesta este amintit în cadrul minorităţii maghiare ca şi exemplu pentru autonomia ţinutului secuiesc.

- Ar trebui să păşim puţin în trecut, ca legătura dintre evenimente să fie clară. Şi eu personal sunt afectat de această chestiune. Atunci când Milosevic a fost preşedintele Iugoslaviei şi a destrămat ţara cu războaiele lui, eu am fost şeful de stat al României. În cele mai importante două ţări din regiune – pentru că Iugoslavia şi România astea au fost din punct de vedere al teritoriului şi a populaţiei – problematica minorităţilor a fost abordată diferit. În timpul comunismului chestiunea minorităţilor naţionale a fost stopată peste tot, şi schimbarea regimului a creat o situaţie foarte periculoasă. Conflictele etnice au izbucnit prima dată în România, nu în Iugoslavia: în Târgu-Mureş – în oraşul din centrul ţării, populat în aceeaşi proporţie de români şi  maghiari –, unde în primăvara anului 1990 au fost conflicte sângeroase. La vremea respectivă am fost rectorul proaspăt ales al Universităţii din Bucureşti: cu ajutorul atitudinii profesorilor noştri, ai studenţilor noştri şi ai intelectualilor români democratici, am reuşit să înfrânăm conflictul. De menţionat este faptul că în anul 1994 – tot în calitatea mea de rector universitar – am făcut o propunere la Budapesta şefului statului, Göncz Árpád, cu privire la împăcarea naţională. După două ani, în campania pentru alegerile prezidenţiale tabăra adversă a folosit unealta instigării etnice puternice.

 

- Noi am considerat că cercurile postcomuniste din România au folosit iarăşi „cartea maghiară”

- Aşa este, şi de aceea în anul 1996, înainte de alegerea mea ca şi preşedinte, m-am înţeles cu UDMR-ul care mă sprijinea, să participe în guvernare în spiritul întăririi încrederii reciproce. Acest lucru s-a şi întâmplat. Este o mare satisfacţie pentru mine faptul că din acel moment UDMR-ul participă în continuu la guvernare, chiar şi în situaţia guvernelor de stânga. Ori prin miniştri şi secretari de stat, ori ca un partid exterior care sprijină guvernul.

 

- În perioada cât aţi fost preşedinte aţi luat dispoziţii importante. Vorbiţi-ne despre acestea, dar să nu uităm că întrebarea originală se referea la autonomia secuilor, în paralel cu situaţia din Kosovo.

- În 1997, am sprijinit aprobarea a două norme de drept foarte importante: primul a făcut posibil folosirea limbii maghiare în administraţie şi justiţie, iar al doilea a făcut posibil învăţământul în limba maghiară la toate nivelele, inclusiv dreptul la înfiinţarea universităţii maghiare. Nu există standard european la nivel mai înalt. Iar în vremea respectivă au fost analişti care au prevestit războaie etnice în Transilvania. Dar cu excepţia mâzgălirii a unor indicatori de localitate scrise în limba maghiară, nu s-a întâmplat nimic.

 

- Nu credeţi că autonomia minorităţilor este un standard la nivel mai înalt?

- Ajungem şi la tematica autonomiei. Dar este important de menţionat, că eu, ca şef de stat, am sprijinit intervenţia NATO-ului în Kosovo. Datorată acestei decizii m-am izolat complet pe scena politică română – naţionaliştii n-au fost de acord cu faptul ca un conflict etnic dintr-o ţară suverană să fie soluţionată din exterior.

Indexul meu de popularitate a scăzut cu 25%, însă am obţinut un respect internaţional pentru România, şi am primit şi ajutor financiar pentru a ne alinia alături de celelalte ţări. Ungaria – indiferent de guvern – ne-a sprijinit în relaţia noastră cu NATO şi UE. Foarte puţini români au îndrăznit să spere că ne vom integra.

 

- Deci situaţia din Kosovo...

- Acum însă, într-o situaţia schimbată, sunt de părere că singura soluţie corectă în scopul stabilizării pentru ţările din regiunea balcanică este integrarea în NATO şi UE. Pentru că dacă se încurajează ambiţiile de independenţă ale Kosovo-ului, atunci mâine şi sârbii din Bosnia şi croaţii vor vrea independenţă totală. Mai multe state mici ar apărea în Balcan, şi valul de independenţă s-ar putea răspândi şi Europa de Vest. Ar urma separarea Corzicii de Franţa, şi nu este sigur că fenomenul s-ar opri aici. Strămoşii mei sunt din Bretagne, şi ştiu că nici localnicii de acolo nu se consideră francezi, ci bretoni de origine celtă.

 

- Deci nu sprijiniţi aspiraţiile de autonomie a maghiarilor din Transilvania.

- Aşa trebuie tratată şi autonomia ţinutului secuiesc. Sprijin orice formă de autonomie care are ca scop conservarea identităţii naţionale. Secuii dispun deja de acestea, şi cu ocazia alegerilor din 25 noiembrie, au dovedit că pot să-şi rezolve şi reprezentarea europeană.

 

- Deci credeţi că autonomia teritorială nu se poate propune.

- Cred că încercările teritoriale ulterioare de independenţă nu pot fi sprijinite, pentru că acestea ar conduce la crearea unei ţări secuieşti independente.