Mediafax- Constantinescu:

Regimul Băsescu, parodie dâmboviţeană a regimului Putin

16 septembrie 2007

 

Reporter: Suntem la nouă luni de la intrarea în UE. Cum caracterizaţi funcţionarea politică şi instituţională a României? Democraţia s-a consolidat sau asistăm la interferenţe ale politicului în funcţionarea instituţiilor, mă refer inclusiv la Justiţie, având în vedere că Preşedinţiei i s-a cerut de către DNA aprobarea pentru începerea urmăririi penale în cazul foştilor demnitari Adrian Năstase şi Miron Mitrea? Consideraţi că este vorba de presiune politică sau că, în cazul acestora, este vorba de cursul firesc al justiţiei?

          Emil Constantinescu: Suntem deja la nouă luni de la integrarea de facto în UE şi, deşi ne-am fi aşteptat în acest timp ca România să cunoască o evoluţie instituţională şi politică în sensul adaptării la exigenţele europene pentru care am primit un permis de intrare, constatăm, după părerea mea, o evoluţie în sens invers, o tentativă de depărtare de ceea ce înseamnă sistemul politic, administrativ şi juridic european. Dacă am încerca să ieşim de sub tirania evenimentelor zilnice care bulversează opinia publică şi să punem cap la cap o serie de evenimente disparate - precum reluarea show-ului mediatic de pe treptele DNA şi moţiunea de cenzură - şi să le punem în ecuaţie cu o serie de evenimente care s-au petrecut în Rusia, între care cel mai recent numirea lui Victor Zubkov ca premier înaintea unor alegeri anticipate propuse de către preşedintele Vladimir Putin, vom înţelege că sensul evenimentelor în România este contrar celui aşteptat prin integrarea europeană şi că, de fapt, el este dirijat înspre modelul regimului Putin din Rusia. Desigur, este vorba doar de o caricatură dâmboviţeană a regimului Putin, atât în ceea ce priveşte instituţiile, cât şi personajele implicate.

          Care sunt argumentele pe care îmi bazez această susţinere? În primul rând, încercarea de consolidare a puterii personale în detrimentul instituţiilor democratice. Putem observa tendinţa celor doi preşedinţi, Vladimir Putin şi Traian Băsescu, de a numi în funcţii cheie persoane total subordonate şi uşor de manipulat. Preşedintele Putin l-a desemnat în urmă cu câteva zile premier pe Victor Zubkov, fostul şef al Oficiului pentru spălarea banilor, iar anterior a numit viceprim-miniştri alte persoane nesemnificative, ca Serghei Ivanov şi Dimitri Medvedev.

          Pe de altă parte, preşedintele Băsescu a încercat de mai multe ori să-l instaleze pe Stolojan prim-ministru, un personaj despre care ne dăm seama că ar fi reacţionat la fel la ordinele Cotroceniului ca şi premierul demisionar Fradkov. Şi preşedintele Băsescu a numit în posturi cheie persoane a căror competenţă şi experienţă profesională nu justificau acest lucru, cum ar fi Claudiu Săftoiu la SIE, George Maior la SRI, Laura Codruţa Kovesi procuror general şi Daniel Morar în funcţia de procuror şef la DNA. În esenţă, vedem o încercare permanentă de subordonare totală a Executivului, reuşită în cazul preşedintelui Putin şi nereuşită, deocamdată, în cazul preşedintelui Băsescu.

          Această nereuşită contrapune, de fapt, imaginea de continuă instabilitate politică din România cu cea de stabilitate totală din Rusia. Pe de altă parte, putem observa că atât preşedintele Putin cât şi preşedinteleBăsescu s-au aflat în permanent conflict cu puterea legislativă. Băsescu încearcă, de la începutul mandatului său, declanşarea unor alegeri anticipate care să-i asigure majoritatea absolută în Parlament. Deocamdată nu a reuşit. Putin însă a reuşit din prima lună a numirii sale în funcţie o reformă prin care a fost schimbat modul de alegere a reprezentanţilor în Camera Superioară a Parlamentului, Consiliul Federaţiei Ruse, ceea ce i-a permis ca în locul vechilor senatori să-şi introducă reprezentanţi fideli ai Kremlinului. În ceea ce priveşte Duma de Stat, Camera inferioară a Parlamentului, echivalentă Camerei Deputaţilor de la noi, aceasta este în prezent dominată de susţinătorii preşedintelui Putin, iar acesta încearcă să-şi întărească dominaţia asupra Parlamentului.

          Prin decret prezidenţial, preşedintele Putin a decis recent ca la 2 decembrie 2007 să aibă loc alegeri pentru Duma de Stat, în condiţiile în  care partidul său, Rusia Unită, este creditat în sondaje cu 45-52% iar partidul Rusia Dreaptă - atenţie, de aşa zisă orientare de dreapta! – o altă formaţiune apropiată preşedintelui Putin, este creditată cu 10%. Este foarte uşor acum să observăm similitudinea cu încercările preşedintelui Băsescu de a relua alegerile anticipate, în condiţiile în care PD este creditat cu 40-45% iar PNG cu 9-10%.

          O altă semnificativă paralelă se poate face între ceea ce putem numi ”oligarhii buni vs. oligarhii răi”. Chiar şi termenul, consolidat în Rusia şi preluat de Traian Băsescu, ne arată că atât acesta, cât şi Vladimir Putin încearcă să-şi consolideze puterea atacând oamenii de afaceri care nu le sunt parteneri sau subordonaţi. Atât preşedintele Băsescu, cât şi preşedintele Putin îi identifică în faţa opiniei publice ca fiind oligarhi, pentru a trezi în mod populist o reacţie împotriva lor. După cum ştim, preşedintele Putin a determinat arestarea lui Mihail Hodorkovski, exilarea lui Boris Berezovski, a lui Vladimir Gusinski şi a unei serii de oligarhi care nu au acceptat să intre în grupul de la Kremlin. Ne amintim că şi preşedintele Băsescu a determinat anchetarea şi arestarea lui Dinu Patriciu şi, aşa cum spuneaţi, recent, încearcă să preseze  asupra unor adversari politici.

          R.: Deci nu credeţi că în cazul lui Adrian Năstase şi al lui Miron Mitrea este vorba de cursul firesc al Justiţiei, ci susţineţi că în spate se ascund presiuni politice?

          E.C.: Cursul firesc al justiţiei ar fi urmat dacă imediat după obţinerea puterii s-ar fi lucrat serios la aceste dosare. Cunosc foarte bine cum merg lucrurile: într-o situaţie în care nu existau legi, nu existau instituţii specializate de tipul DNA, am reuşit - prin criticatul CNAICCO - ca în termen de un an de zile să fie cercetaţi, anchetaţi şi trimişi în judecată o serie de capi ai mafiilor din perioada precedentă, 1990-1996, în doi ani de zile fiind deja condamnaţi la pedepse grele cu închisoare, de 10-15 ani.

          În acelaşi timp, este vorba numai de adversarii preşedintelui Băsescu: uneori folosind interpuşi, chiar exploatând în orb zona politică, sunt vizibile atacurile fără acoperire faptică urmărind compromiterea premierului Tăriceanu şi ameninţarea unor oameni din zona partidului de guvernământ. Niciodată, din zona oamenilor cu dosare grele, asociaţi ai lui Traian Băsescu! Aşa cum am mai spus, Justiţia în România este pentru mine o mascaradă, atât timp cât dosarul în care însuşi preşedintele Băsescu este inculpat penal, în baza unor dovezi indubitabile, anchetat cu aprobarea Comisiei Prezidenţiale, trimis în judecată la Curtea Supremă, cu dosarul returnat la DNA, unde de doi ani de zile este blocat în mod nejustificat.

          Deci, în România nu avem Justiţie! În România avem un instrument politic deghizat în Justiţie. Şi un şef al DNA care declară cu nonşalanţă la posturile de televiziune că vorbeşte la telefon cu preşedintele Băsescu despre dosarul în care acesta este inculpat.

          Atât preşedintele Băsescu, cât şi preşedintele Putin au folosit împotriva adversarilor lor politici sau din mediul de afaceri procurori obedienţi, justificându-şi acţiunile drept luptă împotriva corupţiei. Dar asta este vizibil legată de protejarea oamenilor de afaceri apropiaţi lor.  În cazul lui Putin, Oleg Deripraska, Roman Abramovici, Dimitri Medvedev, în cazul lui Băsescu, grupul Golden Blitz, grupul Bittner, Udrea, Cocoş, Căşuneanu, care au grave neregularităţi.

          Şi nu în ultimul rând, este frapant cum, la fel ca şi preşedintele Putin, preşedintele Băsescu a atacat unul dintre competitorii mari de pe piaţa petrolului, Rompetrolul de pildă, favorizând un altul, RAFO, în condiţiile în care RAFO reprezenta direct capital rusesc, în timp ce Rompetrolul reprezenta capital american. Dar, prin manipularea opiniei publice de către ofiţeri acoperiţi din presă, lucrurile au fost prezentate exact invers.

          O altă trăsătură care-i leagă pe preşedinţii Putin şi Băsescu este conflictul cu presa independentă şi tendinţa de subordonare totală a acesteia. Preşedintele rus şi-a impus controlul în primul rând asupra televiziunilor independente şi, pentru cei care au uitat, să ne amintim cazul NTV-ului. Imediat după alegerile din 2004, preşedintele Băsescu s-a lansat în atacuri extrem de dure la adresa ziariştilor, a trusturilor de presă, a patronilor acestora, încercând să-i subordoneze, să-i anuleze, şi, în mare măsură să anihileze presa de investigaţie şi să o înlocuiască cu o presă pe surse, care foloseşte informaţii confidenţiale transmise prin ofiţerii acoperiţi din presă. La limita absurdului, prezenţa acestora în presa din România a fost, printr-un act incalificabil de incompetenţă, recunoscută de purtătorul de cuvânt şi chiar de directorul SRI.

          În fine, o paralelă poate mai puţin evidentă pentru unii este cea care priveşte folosirea intelectualilor pentru manipularea opiniei publice. A căror intelectuali? Tocmai a intelectualilor care şi-au cucerit un prestigiu naţional şi internaţional ca figuri anticomuniste şi democratice. Îmi amintesc din convorbirile pe care le-am avut în Occident cât de greu le era celor de acolo să înţeleagă cum o serie din vârfurile intelectualităţii liberale pro-occidentale de la începutul anilor ’90 din Rusia, Gleb Pavlovski, Marat Ghelman, Serghei Markov, Serghei Markarov au devenit susţinătorii fervenţi ai regimului Putin.

          Cel mai mare şoc s-a produs acum câteva luni când Alexandr Soljeniţân, simbolul disidenţei ruse şi un idol personal, trebuie să recunosc, a publicat în cotidianul german "Der Spigel" o apologie a actualului preşedinte rus. Sigur, plecând pe filonul naţionalist al modului în care Putin a reuşit să readucă grandoarea Rusiei, înlocuind haosul şi situaţia resimţită ca umilitoare din timpul regimului Elţîn.

          R: Acelaşi lucru se întâmplă, să zicem, la noi cu Gabriel Liiceanu, Andrei Pleşu şi Horia Roman Patapievici?

          E.C: Acelaşi lucru, sigur că da, cu intelectuali – Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici, Vladimir Tismăneanu, Mircea Dinescu... poate şi Mircea Dinescu. Sper că nu va urma şi Mircea Cărtărescu. În România nu este vorba în niciun caz de grandoare, ci de o caricatură dâmboviţeană şi de un preşedinte care evoluează în maniera unui bufon politic.

          Din fericire, putem găsi şi o similitudine pozitivă. Dacă în cazul Rusiei se pot menţiona câţiva lideri de opinie care au rezistat pactului cu puterea lui Putin, ca Gari Kasparov, Vladimir Bucovski, şi în România există câţiva lideri de opinie – e drept, puţini - care se manifestă critic la adresa preşedintelui Băsescu, precum Doina Cornea, Marius Oprea, Renate Weber sau Zoe Petre, dar numărul lor este limitat, iar comunicarea lor cu opinia publică este deseori blocată.

          Un alt element care mi se pare frapant este manipularea şi folosirea tinerei generaţii. În Rusia, din nou, acest lucru se petrece într-un mod foarte evident, fanatizarea tinerilor fiind un element caracteristic al regimului Putin, ca să nu amintesc decât de organizaţia "Ai noştri", finanţată de Guvern şi mai ales de mari companii de stat în frunte cu Gazprom.  Caracteristic pentru această organizaţie este repetarea perseverentă a citatelor din Putin, un nou tip de cult al personalităţii, dar mai ales modul în care aceşti tineri sunt folosiţi împotriva Opoziţiei.  Toate intervenţiile de tipul organizaţiei "Ai noştri”" reprezintă denunţarea în termeni foarte duri, folosind adesea invective, a adversarilor lui Putin. Sau glume obscene despre Kasparov sau Casianov.

          Din nefericire, şi în jurul preşedintelui Băsescu s-a constituit un astfel de grup de tineri fanatizaţi pe care putem să-i observăm nu atât în stradă, cât pe forumurile de pe internet. Putem vedea cum şi în cazuri limită, precum afirmaţiile ”ţigancă împuţită” sau cele referitoare la ”armenii răi”, acţiunile preşedintelui sunt susţinute cu entuziasm. Orice aberaţie rostită de preşedinte este prezentată şi susţinută în acest fel. Dar, mai ales, orice critică, oricât de argumentată şi îndreptăţită la adresa lui Traian Băsescu este urmată de atacuri suburbane şi violente la adresa autorului, pe internet.

          R: Cine e responsabil pentru toate acestea? Cum se pot întâmpla?

          E.C.: Pentru mine este foarte clar: serviciile de informaţii. Preşedintele Putin, fostul şef al FSB-ului (succesorul KGB), şi-a consolidat puterea folosind generaţia tânără din serviciile secrete.  Preşedintele Băsescu a încercat şi el să consolideze puterea serviciilor secrete promovând un pachet de legi ale siguranţei naţionale care dădea acestora puteri discreţionare.  Eu am luat atitudine public, încă din primul moment, pentru că am recunoscut frază cu frază şi literă cu literă documentele provenite de la serviciile secrete care îmi fuseseră prezentate şi mie şi pe care le-am respins de la bun început tocmai pentru că am văzut în ele o posibilitate a preşedintelui de a controla subteran societatea.

          Dimpotrivă, preşedintele Băsescu şi-a făcut din promovarea proiectelor serviciilor secrete un ţel important. Eu văd aici cheia conflictului politic actual. O mare parte a discuţiilor din presă abordează aspecte periferice şi nesemnificative. Criza politică, provocată de retragerea PD-ului din Guvern, care a târât România în actuala confuzie politică de aici pleacă. Faptul că Marius Oprea, consilier al primului-ministru pentru siguranţă naţională şi ordine publică, şi alţi lideri liberali s-au opus puterilor discreţionare acordate prin lege serviciilor secrete au generat conflictul. Aici este problema. Între punctul de vedere al preşedintelui Băsescu şi cel al liberalilor în legătură cu rolul pe care trebuie să-l joace serviciile secrete în stat. Şi nu este vorba numai de serviciile secrete, ci şi de alte instituţii ale statului, pe care preşedintele Băsescu încearcă să le conducă prin agenţii acoperiţi, plasaţi în aceste instituţii.

          De altfel, preşedintele Băsescu şi-a început cariera prezidenţială lăudând – într-o manieră, aş spune, deşănţată – activitatea structurilor de forţă: serviciile secrete, Ministerul de Interne, Armata, Procuratura. În acelaşi timp, acelaşi preşedinte, într-o ţară considerată democratică, atacă permanent instituţiile democratice: Parlament, Guvern, judecători. Să ne amintim că preşedintele Putin intenţionează acum să creeze un Consiliu Naţional de Securitate, pe care preşedintele Băsescu l-a realizat deja prin înfiinţarea Comunităţii Naţionale de Informaţii, pe care şi-a subordonat-o personal.

          R: Pâna la urmă cine controlează pe cine: preşedintele controlează serviciile, serviciile îl controlează pe preşedinte...?

          E.C.: Este o întrebare cheie. Punctul meu de vedere este foarte ferm: serviciile îl controlează pe preşedinte...

          R: ...mă refer la preşedintele Băsescu...

          E.C.: Exact. De fapt, imaginea de forţă a preşedintelui Băsescu este un bluff. Preşedintele Băsescu este o simplă paiaţă în mâna serviciilor secrete şi a fost ales pentru că poate să fie total manipulat. Aici apare deosebirea dintre modelul rusesc şi cel românesc, diferenţa dintre original şi caricatură, caricatura derizorie. Preşedintele Putin controlează ferm noua generaţie a serviciilor secrete, este un personaj cu adevărat dur, neimplicat personal în corupţie şi folosind resursele financiare pentru consolidarea puterii. Această atitudine o putem regăsi în România doar la preşedintele Ion Iliescu, o persoană care a fost interesată exclusiv de putere, nu de banii asociaţi puterii.

          După părerea mea şi preşedintele Putin şi preşedintele Băsescu au fost aleşi de grupul nou, grupul tânăr, de viitor, din servicii, dar modul în care au evoluat după aceea şi raportul lor cu cei care i-au ales este complet diferit.  Similitudini ce ţin de suprafaţă există. Şi preşedintele Băsescu şi preşedintele Putin au aproximativ aceeaşi vârstă. Traian Băsescu e născut în noiembrie 1951, Vladimir Putin în octombrie 1952. Amândoi au activat în structuri de tip militar: Vladimir Putin în KGB, Traian Băsescu în Marină. Amândoi au lucrat şi au locuit în străinătate în perioada comunistă: Vladimir Putin la Oficiul Rusesc de Informaţii pentru statele occidentale din RDG, Traian Băsescu la Agenţia NAVROM din Anvers, amândoi având de foarte tineri legături cu serviciile secrete comuniste.

          Vladimir Putin a aplicat pentru a intra în KGB la 17 ani, Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea încă din perioada studenţiei. Numai că – aici apar şi diferenţele – Vladimir Putin de la început s-a integrat ca ofiţer, Traian Băsescu a parcurs toată calea de la informator în perioada studenţiei, colaborator în perioada activităţii în Marină, pentru a ajunge apoi în fruntea serviciului de la Anvers, deci a trecut printr-o postură pe care ofiţerii adevăraţi o dispreţuiesc şi care poate fi folosită oricând.

          R.: Cum susţineţi toate acestea? Până la urmă un dosar nu a apărut...

          E.C. Dosarul nu a apărut pentru că a fost distrus, a apărut procesul-verbal de distrugere. Este vorba despre interpretarea avansată de colegiul CNSAS, o colecţie penibilă de persoane manipulabile politic, care s-au compromis încă o dată în afacerea dosarului Băsescu, invocând sintagma nefericită "Securitatea ca poliţie politică". Au invocat că nu au găsit persoane care au fost lezate de informaţiile pe care, în calitate de informator sau colaborator, le-ar fi dat preşedintele Băsescu, inducând în eroare opinia publică. S-a folosit pentru intoxicarea opiniei publice o metodă binecunoscută Serviciilor secrete: înecarea peştelui în apă. Au fost aruncate în presă  informaţii privind persoane cu colaborare minoră, de la Mona Muscă până la ceea ce se întâmplă în prezent cu dosarele clericilor.

          Toate pentru a distrage atenţia de la lunga şi penibila carieră în Securitatea comunistă a lui Traian Băsescu. Deci şi aici este vorba de diferenţa dintre un autentic ofiţer şi o persoană total şantajabilă, inclusiv prin procesul verbal de distrugere a dosarului de securitate care, în urma intervenţiei mele, se găseşte, ca şi actele privind toată colaborarea lui Băsescu din timpul securităţii, la CNSAS cu apostila ”conforme cu originalul” a directorului SRI şi ştampila acestei instituţii.

          Î: Credeţi că Băsescu îl copiază pe Putin sau amândoi la un moment dat au fost aleşi de o structură transnaţională?

          E.C: În general nu sunt adeptul teoriei conspiraţiilor acolo unde nu am fapte. Îmi este greu să vorbesc de o structură transnaţională. Ca preşedinte, am putut cunoaşte structuri naţionale şi transnaţionale de informaţii de pe poziţia unei persoane care nu a putut fi nici şantajată, nici cumpărată, nici folosită. Pot recunoaşte scenarii inteligente adecvate unui anume context. În cazul Rusiei, problema care trebuia rezolvată era sentimentul de frustrare al întregii naţiuni în faţa pierderii prestigiului de superputere a Rusiei şi a haosului intern. Acolo era nevoie de o personalitate dură şi sobră, fără vicii vizibile. Preşedintele Putin, după cum ştim, nu bea, nu fumează, nu glumeşte. În cazul României, mai întâi s-a ridiculizat ipostaza unui preşedinte sobru şi demn şi apoi s-a promovat o imagine care corespundea unui trend inoculat populaţiei: un preşedinte "ca noi". Un personaj care bea, fumează, dansează în localuri, hăhăie şi foloseşte un limbaj colorat putea mai degrabă să fie pe placul votanţilor.

R: În România, care ar fi scopul final?

          EC: Scopul final este menţinerea puterii economice în mâinile unui grup de interese controlat de serviciile secrete, folosind instituţiile statului şi manipulând electoratul pentru a se da senzaţia unei alegeri democratice. Aceasta este schema. De aceea a fost ales în acord cu mentalul şi imaginarul colectiv Vladimir Putin pentru Rusia şi Traian Băsescu pentru România. Adaptaţi la un anume tip de psihologie individuală şi colectivă.

          Cu aceasta vreau să pun punctul pe "i" în ceea ce priveşte modul în care noua generaţie din serviciile secrete intenţionează în acest moment să conducă total România păstrând formal aspectul unei democraţii consolidate şi a unei economii de piaţă funcţionale. Această generaţie, în România, nu o cunoaştem ca nume, dar putem s-o identificăm privind grupările beneficiare. Putem înţelege creşterea aiuritoare în sondaje a PD, o structură desprinsă din FSN-ul originar, ca şi PSD-ul, la fel creată în jurul nomenclaturii comuniste, cu o diferenţă de generaţii între PCR şi UTC, cu structuri oligarhice locale perfect similare şi care continuă să funcţioneze împreună în timp, precum şi prăbuşirea în intenţiile de vot din sondaje a PSD.

          După părerea mea, declanşatorul puţin observat în acel moment a fost fuziunea dintre partidul lui Virgil Măgureanu şi PD. Gruparea lui Măgureanu nu a adus niciun fel de intenţii de vot, nici nu exista practic din acest punct de vedere şi nici substanţiale resurse financiare. Dar a adus structuri din reţeaua paralelă creată din foşti ofiţeri de securitate chiar în timpul mandatului meu, după îndepărtarea lui  Măgureanu de la conducerea SRI. Ulterior, am asistat, imediat după alegeri, la o mică punere în scenă, în care fostul şef al SIE şi consilier prezidenţial al preşedintelui Iliescu în ’90-’96 şi în 2000-2004, Ioan Talpeş, a făcut o tentativă publică de a-şi oferi serviciile preşedintelui Băsescu, care a fost respinsă. O respingere formală, după cum aveam să vedem mai târziu, tocmai pentru a-i da timp lui Ioan Talpeş să creeze o structură politică, democrat-creştină şi populară, care avea să-l sprijine activ în timpul referendumului pe Traian Băsescu şi care va primi mulţumirile publice ale acestuia.

          De fapt, în afara acestui spectacol care s-a jucat pe scena publică, ceea ce a contat în realitate a fost aducerea unor structuri SIE în sprijinul lui Traian Băsescu şi al PD-ului. Ulterior, s-a produs, puţin observată, odată cu plecarea generalului Ardelean din funcţie, migrarea către zona PD-ului a celei mai nocive structuri secrte din România, aceea a fostelor servicii ”doi şi un sfert”. Aceasta a acţionat la nivelul unor reţele de informatori, de la baza societăţii. Această reţea s-a implicat nociv în timpul revoluţiei, al mineriadelor şi în campanii electorale.

          Acţiunea serviciilor secrete este în mod periculos completată de acţiunile DNA, care a se comportă de multe ori ca o armă politică a lui Traian Băsescu şi a PD. Dacă acceptăm acest scenariu, care pentru mine este fundamentat, putem să înţelegem şi alte fenomene care aparent sunt de neînţeles, printre care, preluarea de către preşedintele Băsescu a luptei împotriva structurilor comuniste şi ale fostei Securităţi.

          R: Aţi încadra aici şi faptul că preşedintele a condamnat comunismul?

          E.C.: Absolut. În acest moment, noua generaţie din serviciile secrete doreşte să se debaraseze, prin manipularea opiniei publice, de reprezentanţii structurilor vechi, care nu le mai sunt utili. La 18 ani de la Revoluţie, foştii informatori şi colaboratori, ajunşi unii decrepiţi, nu mai sunt necesari în lupta politică şi sunt eliminaţi prin scenariul deconspirării cu voie de la preşedintele Băsescu.

          R: Şi totuşi, a fost un gest aşteptat de populaţie...

          E.C.: Nu, a fost o mascaradă, prin care a fost manipulat electoratul de centru dreapta de acelaşi Traian Băsescu care s-a opus, în timpul mandatului meu, deconspirării Securităţii. S-a opus condamnării comunismului iar apoi, brusc, şi-a schimbat opinia. De ce? Pentru că în acest moment tânăra generaţie doreşte să scape, nu numai de foştii informatori şi colaboratori, dar şi de foştii ofiţeri de Securitate şi în timp vom afla şi numele foştilor ofiţeri şi generali de Securitate, pe măsură ce devin inutili.

          Preşedintele Băsescu este un simplu instrument, uşor manipulabil din cauza defectelor sale, dar care nu poate fi schimbat datorită calităţilor sale mediatice. În momentul în care ar apărea un alt personaj capabil să capteze interesul opiniei publice şi să transforme acest interes în voturi, Traian Băsescu ar fi înlăturat cu aceeaşi viteză cu care Stolojan, de pildă, a fost schimbat printr-o simplă scenetă jucată la televizor.

          R: V-aţi referit la un moment dat la intelectualii care susţin public poziţiile preşedintelui Băsescu. Ce credeţi că îi determină pe aceştia? Au ei un interes al lor, sau sunt pur şi simplu manipulaţi sau, într-un fel sau altul, şantajaţi?

          E.C.: Am trăit toată viaţa în lumea elitelor intelectuale şi îi cunosc. Elitele intelectuale sunt reprezentate prin individualităţi şi pentru atitudinea lor nu poate fi găsită o explicaţie unică. Totuşi, prima lor caracteristică, la noi sau aiurea, este orgoliul nemăsurat. Nu pot fi manipulaţi în parametrii în care sunt manipulate masele, tocmai pentru că sunt elite.

          Orgoliul este o ţintă sigură. În rest, este vorba de un complex de individualităţi în care fiecare poate fi atras şi utilizat într-un alt mod. Nu pot să nu observ că România a produs, în maniera teatrului absurd pe care-l practică intelectualitatea românească prin tradiţie, la nivelul anului 2007, într-un cadru european, o corală omagială Traian Băsescu care n-are în istoria României decât două precedente: grupul omagial al lui Nicolae Ceauşescu şi al lui Carol al II-lea. Şi într-un caz şi în altul, intelectuali de valoare au depăşit cu mult limitele registrului critic în care se manifestă adevăraţii intelectuali.

          R: V-au dezamăgit...

          E.C.: Dezamăgit este puţin spus. După părerea mea, trebuie ca încă de acum să li se pună în faţă responsabilitatea pe care o au pentru dezastrul moral, nu al clasei politice, ci al societăţii civile. Cum s-a ajuns la compromiterea morală a unor lideri de opinie? Imaginaţia nu este calitatea serviciilor secrete: modelul în care s-a creat camarilla intelectuală a lui Traian Băsescu este similar cu cel al lui Ceauşescu. Binomul Liiceanu-Onaca la sediul de campanie a lui Traian Băsescu pregătind slogane şi mititei este, poate, o culme a ridicolului. În mod normal, în asemenea medii, ridicolul ucide. Se pare că nu şi la noi.

          Revenind în registru serios, am să mă refer la un exemplu care ne arată că grupurile care au pretenţia absurdă de a reprezenta toată intelectualitatea românească nu s-au creat spontan, ci au fost pregătite. În perioada post-decembristă, atât modelul aristocraţiei de sânge, cât şi al meritocraţiei a fost focalizat pe Dan Amedeo Lăzărescu şi Constantin Bălăceanu Stolnici, prezentaţi ca ultimii boieri autentici, ca oameni de mare cultură, ceea ce chiar şi erau. Deci nu ni s-a prezentat un fals, ci o realitate. Numai că ceea ce nu ştiam noi era că ei sunt manipulaţi, iar atunci când au încercat să acţioneze în afara indicaţiilor, au fost imediat sancţionaţi public. După ce Valeriu Stoica a încheiat cu Adrian Năstase, în primăvara anului 2000, pactul de cooperare post-alegeri între PNL şi PSD, garanţia pe care Adrian Năstase i-a cerut-o lui Valeriu Stoica a fost aducerea în PNL a lui Theodor Stolojan în postura de lider şi candidat.

          Reprezentarea unui partid istoric şi anticomunist de către o persoană construită în sânul Securităţii, nomenclaturii comuniste şi în slujba preşedintelui Ion Iliescu părea un nonsens. Aceasta însă a fost salvarea politică a PNL-ului. Dan Amedeo Lăzărescu, care se afla în fruntea Colegiului PNL, a demisionat în semn de protest. După câteva zile, dosarul lui murdar de securitate a fost livrat opiniei publice într-o manieră distrugătoare, exploatarea în orb a frustrării ziariştilor şi propriul său orgoliu au dus la compromiterea totală a acestui personaj. În anul 2007, când Constantin Bălăceanu Stolnici nu l-a urmat pe Theodor Stolojan în PLD, a apărut imediat şi dosarul său, livrat pe surse presei. Putem înţelege cum sunt folosite diferite persoane, nu pentru susţinere, ci pentru atacarea adversarilor. Şi, de asemenea, cum cei care nu mai răspund comenzilor sunt distruşi public.

          R: Haideţi să revenim în actualitatea politică. Cum credeţi că se va finaliza subiectul legat de moţiunea de cenzură iniţiată de PSD? Va fi acest partid în stare să o ducă până la capăt, să o impună în Parlament? Sau credeţi că se vor înţelege cu liberalii şi va fi depăşit momentul?

          E.C.: Problema creată de moţiunea de cenzură a PSD ne arată că ceea ce considerăm ticăloşie este, de multe ori, simplă prostie. Prostia este mai periculoasă decât ticăloşia, pentru că dacă ticăloşia de cele mai multe ori urmează o linie logică şi poate fi contracarată, prostia, fiind lipsită de logică şi de sens, poate să ducă la efecte distrugătoare. Pentru toţi.

          R: De ce ziceţi că e prostie?

          E.C.: Pentru că pare iniţiativa unui personaj care gândeşte cu două jumătăţi de creier care nu comunică între ele: o jumătate care gândeşte în tradiţia românească şi alta în tradiţia americană. Modelul românesc şi modelul american pe care l-a cunoscut în cei cinci ani pe care i-a petrecut în Statele Unite.

          R: Vă referiţi la Mircea Geoană?

          E.C.: Mă refer la Mircea Geoană, în care acestea (cele două jumătăţi de creier, n.r.) nu se întrepătrund deloc şi astfel asistăm la o iniţiativă care este catastrofală pentru partidul pe care îl conduce şi, culmea, chiar pentru el însuşi. Dacă ar fi existat un minimum de inteligenţă, s-ar fi autoprotejat cel puţin.

          R: Până la urmă va trece această moţiune? Ce viitor va avea, va fi votată?

          E.C.: Experienţa şi cunoaşterea politicii occidentale şi româneşti pe o perioadă îndelungată mi-au permis de multe ori să dau pronosticuri care, după cum cred că aţi observat şi dumneavoastră, s-au îndeplinit până la nivel de amănunte. De data aceasta nu mă pot pronunţa pentru că nu pot să identific niciun element raţional şi, aşa cum spuneam, prostia este periculoasă pentru toţi.

          R: Indiferent de această moţiune, anul viitor sunt alegeri locale, generale...

          E.C.: Nu este indiferent. Această moţiune are un caracter de iresponsabilitate pentru că bulversează şi mai grav, dacă se mai putea acest lucru, sistemul politic şi nu permite o minimă adecvare la sistemul democratic european.

          R: Cine credeţi că va câştiga alegerile din 2008? Ce nou guvern credeţi că se va forma după alegerile din 2008?

          E.C.: Nu vă pot spune ce cred, vă pot spune ce sper. Sper că în ultimul moment, opinia publică se va trezi, sper că zona elitelor intelectuale va fi capabilă să iasă de sub influenţa grupului slugarnic şi nociv pro-prezidenţial şi să construiască un proiect pentru România.

          R: Dar pe de altă parte Traian Băsescu e în frunte, e în top, indiscutabil PD-ul a crescut foarte mult, Gigi Becali la fel şi partidul lui...

          E.C.: Da, mutaţiile se fac rapid. Nu sunt numai revoluţii în stradă, sunt şi revoluţii în conştiinţă. Ca unul care am trăit Revoluţia pe viu, cine ar fi prevăzut dimensiunile schimbărilor din 1990, sau chiar cine ar fi prevăzut dimensiunile schimbărilor din 1996?

          R: Da, dar au venit pe o erodare relativ constantă. E una când ai o erodare de 4-5 ani în spate şi alta când ai o creştere de 4-5 ani în spate, cum are Băsescu.

          E.C.: Este o creştere artificială care se poate transforma într-o cădere masivă în termen foarte scurt. Au mai fost proiecte care au eşuat, între care proiectul APR-ului, dacă vă amintiţi – proiecte la fel, plecate din aceeaşi sursă. După părerea mea, e obligaţie morală urgentă constituiriea în societatea civilă a unei noi elite intelectuale, preocupată de soarta societăţii româneşti, care să combată influenţa nocivă pe care grupul pro-Băsescu o are acum şi să ofere un proiect coerent, european pentru România.

          R: Dar nu într-un asemenea timp scurt, până anul viitor. Mai e nevoie pentru aceste schimbări de un impuls iniţial, de o surpriză, de o ....

          E.C. Impulsul a apărut în aceste zile. Impulsul este crearea noului pol de centru-dreapta, al cărui scop direct nu este legat de guvernare sau chiar nu este electoral şi al cărui scop este clarificarea ideologică pe scena politică românească. Odată ce această clarificare ideologică se va produce, românii au posibilitatea să aleagă între dreapta reală, bazată pe valori, principii şi modele, şi falsa dreaptă. Pentru că în România, ca şi în Rusia, grupurile oligarhice postcomuniste se revendică în mod fals la dreapta scenei politice.

          R: Dar totuşi, Polul nu e format din partide extrem de vizibile în acest moment şi este acolo şi PNL, care încasează continuu toată erodarea asta şi va mai încasa, urmare a guvernării...

          E.C.: Scopul creării polului de centru-dreapta este să ofere o alternativă societăţii româneşti, alta decât şantajul răului cel mic. Acest pol de centru dreapta doreşte să ofere, în afara alegerii între răul cel mare şi răul cel mic, alegerea binelui. Dacă pe de o parte zonele academice capabile să creeze proiecte politice, strategii – nu se vor implica, dacă noua generaţie de oameni de afaceri – competenţi şi competitivi – nu va înţelege că nu mai depinde nici de un şef de stat, nici de guvern, dacă clasa mijlocie care se dezvoltă în mod accelerat în România nu va reuşi să înţeleagă şi apoi să aleagă corect, eu sunt aici pentru a le spune că vor fi responsabili în faţa istoriei, în faţa societăţii şi în faţa propriilor lor familii şi chiar a respectului de sine pe care trebuie să şi-l poarte. Închei spunând că cei care se vor plânge de gravele costuri sociale, economice şi politice ale instaurării în România a unei caricaturi a regimului personal Putin, trebuie să ştie că toate acestea sunt rezultatul unor alegeri greşite sau întârziate.