Emil Constantinescu: "60% din politicienii de acum au colaborat cu Securitatea!"

 

Interviu acordat saptamanalului Academia Catavencu- 16 august 2006

 

Reporter : Ati fost ales de Securitate sa ne conduceti tara?

Emil Constantinescu: Am fost ales Presedintele Romaniei de 7 milioane de romani, in ciuda unei uriase campanii de manipulare negativa orchestrata impotriva mea de fosta Securitate din 1990 pana in 1996 si care a continuat din 1996 pana in prezent. Domnii Ion Iliescu si Traian Basescu au beneficiat in schimb de o campanie de manipulare pozitiva organizata de Securitate si fosta nomenclatura comunista precum si de sume uriase in campaniile electorale puse la dispozitie de acestea in scopul constituirii si perpetuarii unui sistem oligarhic care sa le apere interesele politice si economice.

Rep : De ce este nevoie de dumneavoastra acum?

E.C.: Pentru ca acum complicitatile, minciunile si coruptia clasei politice apar, in sfarsit, la suprafata si este nevoie de o persoana cu adevarat libera care sa nu poata fi santajata cu nimic din trecut si nici cumparata cu avantaje pentru prezent sau pentru viitor. Cred ca mai ales tinerii au nevoie sa stie ca si in comunism si in tranzitie s-a putut trai in respectul unor valori si fara compromisuri.

Rep : Doriti sa mai candidati la presedentie? Atacurile dvoastra impotriva lui Basescu sint interpretate si astfel.

E.C.: Atat timp cat modelul de Presedinte propus de liderii de opinie si acceptat de populatie este cel neconstitutional źde jucator╗ si tipul de persoana agreat este caracterizat prin vulgaritate si populism, iar pe de alta parte respectarea legii este taxata ca slabiciune, cinstea ca prostie, viziunea istorica, cultura si onorabilitatea ca mofturi - locul meu nu este acolo.