EMIL CONSTANTINESCU
Preşedinte Profesor, Rector Lider civic Geolog, Explorator

   

Articol apărut sub titlul „Întâlnire cu istoria” în Ziarul de Iaşi,

semnat de Val Gheorghiu, 21 octombrie 2003

 

... Întâmplarea făcuse ca, în cadrul fastuos al unei ceremonii ieşene, să-l întâlnesc pe charismaticul Emil Constantinescu. Al cărui nume apare des în însemnările mele din această pagină, când e vorba să numesc un interstiţiu fericit în derularea evenimentelor de după '89. În sensul delimitării unui segment de autentic exerciţiu democratic (1996-2000), sustras, dramatic, criptocomunismului postdecembrist şi, extrem de important!, redându-ne convingerea că viaţa politică a ţării poate spera la normalitate. Cu toate obstrucţiile – brutale sau perfid blânde – ale moştenitorilor comunismului autohton. (...) nimeni, în afară de Emil Constantinescu, nu ar fi reuşit (fie şi temporar) să-l înlăture pe înrăitul maniac al puterii, Iliescu, şi să aşeze România într-un statut european civilizat. (...)

A trebuit, mai întâi, să fiu amuzant – galant şi să-i spun că personajul... anonim cu care dădeam mâna acum vreo zece ani – într-o neaşteptată împrejurare – pare să nu se fi depus anii atâtor încercări dramatice. La care preşedintele mi-a întors galanteria, evocând un moment de vizită prezidenţială în Spania, în cadrul căreia, sustras protocolului şi acompaniat de un nobil cu blazon, a parcurs spaţii expoziţionale în exclusivitate neconvenţioanale... În timp ce făcea plăcuta cozerie a omului de lume aflat într-un spaţiu al artei, îi urmăream mişcarea mâinii drepte, aceeaşi care, cu delicateţea ei incredibilă, mi-o strângea pe a mea atunci, iar mai târziu, în plină putere, îmi întreţinea mirarea că, iată, în plăpânda ei alcătuire stă forţa bărbatului care conduce destinele ţării. Ochii de culoarea pânzelor freatice (atât de des întâlnite în prospectările sale de tinereţe) i-au căzut, la un moment dat, peste fotografia Regelui Mihai, aflată pe peretele vecin şevaletului (...) A avut, spontan, replica aceluiaşi desăvârşit om de lume: Nu, nu, şi eu o ţin în casă... (...) I-am strâns dreapta delicată, l-am condus, şi de la fereastră am urmărit plecarea maşinilor ce-l escortau pe cel care mai avea de spus un cuvânt greu în destinul României.