EMIL CONSTANTINESCU
Preşedinte Profesor, Rector Lider civic Geolog, Explorator

 

 

Articol apărut īn Observatorul cultural, 28 septembrie 2012

 

LUNTRE ŞI PUNTE. Ţara de dincoace de mlaştini- editorial de Radu Călin Cristea.

Īntăresc o apreciere făcută şi cu alte prilejuri: fostul preşedinte Emil Constantinescu (E.C.) este, īn interpretarea mea, cel mai complex om politic al tranziţiei romāneşti. Criza pe care a gestionat-o alături de guvernările CDR a fost incomparabil mai dură decīt aceea administrată, īn condiţiile şi cu efectele ştiute, de Traian Băsescu şi regimul lui.

La preluarea mandatului de către E.C., īn 1996, inflaţia urcase la 120%. Cu doar cīteva luni īnaintea unui vīrf al plăţii datoriei externe de circa 2 miliarde de dolari, rezerva BNR era de 540 de milioane de dolari (faţă de, īn prezent, circa 50 de miliarde de dolari). Īntreg sistemul bancar a scăpat ca prin urechile acului de o prăbuşire datorată megaescrocheriilor de la Bancorex, Columna, BIR, Dacia Felix, Banca Agricolă, Credit Bank, Albina, Bankoop, BID, BRS, Banca Turco-Romānă, Banca Populară etc. Martie 1999 avea să fie, prin acţiunile politico-militare iniţiate şi girate de E.C., luna marii răscruci a postcomunismului romānesc.

Administraţia E.C. a interzis atunci survolarea spaţiului aerian al Romāniei de către aparatele de zbor militare ale Rusiei, aflate īn drum spre fosta Iugoslavie. S-a acordat, īn schimb, dreptul de survol pentru aviaţia NATO ale cărei bombardamente au provocat căderea regimului Miloşevici. Perso­nalităţi occidentale de notorietate (īntre acestea – fostul secretar de stat american Madeleine Albright) consideră că acele decizii asumate de E.C. au dus, după eşecul Acordului de la Rambouillet, la evitarea unor confruntări īn paradigma „Războiului Rece“, īn regiunea Priştina, pentru tranşarea, manu militari, a conflictului sīrbo-albanez din Kosovo.

E.C. a jucat īn forţă şi īntr-o expunere internaţională de risc extrem. Au fost mutări pe muchie de cuţit ale unui lider care a produs un şoc pozitiv īn mediile politice şi de securitate occidentale, grăbind astfel cu cīţiva ani integrarea Romāniei īn NATO şi UE. Aş menţiona doar invitarea Romāniei, īn decembrie 1999, la Consiliul European de la Helsinki, pentru īnceperea negocierilor de aderare la UE. După terminarea mandatului prezidenţial, E.C. şi-a continuat cariera academică, conservīnd şi dezvoltīndu-şi relaţiile cu impunătoare figuri ale politicii şi militantismului civic, devenind cea mai cunoscută personalitate romānească īn elita think tank-urilor internaţionale focalizate asupra evoluţiei democraţiei pe glob. Principiile şi viziunea care i-au ghidat īntreprinderile politice au fost reproiectate de E.C., mai ales īn exterior, īn spaţiul societăţii civile, unde activitatea sa, poate prea puţin cunoscută īn Romānia, se desfăşoară la vīrfurile selecte ale ONG-urilor de profil din lume. Apariţiile sale publice īn Romānia sīnt, cum se ştie, destul de rare şi tratează de obicei subiecte ataşate unor diverse conexiuni externe. (...)