EMIL CONSTANTINESCU
Preşedinte Profesor, Rector Lider civic Geolog, Explorator

 

Emil Hurezeanu în emisiunea „Ediţie specială” difuzată de Realitatea TV,

4 noiembrie 2012

 

 

Geolog şi jurist, profesor universitar, este rectorul Universităţii din Bucureşti care în primăvara anului 1990, prin decizia transformării balconului central în tribuna protestului civic anticomunist deschide, într-un fel, şi la propriu şi la figurat, calea spre pluralism prin acţiunea politică directă. De aici la alternanţa democratică din 1996 au fost mulţi şi dramatici paşii făcuţi. Rectorul Constantinescu i-a parcurs cu tenacitate, gravitate şi răspundere, devenind, rând pe rând, lider civic, alături de Ana Blandiana, lider politic al opoziţiei în succesiunea directă a lui Corneliu Coposu, o voce a libertăţii dar şi a toleranţei, şi apoi chiar autorul primei alternanţe la puterea supremă în stat în noiembrie 1996. Preşedintele Emil Constantinescu a moştenit o Românie în faliment şi a lăsat-o în pragul creşterii economice şi al integrării euroatlantice. A ajuns la conducerea unui stat cu o orientare externă echivocă în favoarea Estului şi s-a retras în anul 2000 de la cârma unei Românii vădit pro-occidentale. A fost un om al principiilor dar şi un adept al negocierii şi găsirii compromisurilor democratice necesare. N-a divizat ci a unificat. Primul preşedinte român ales în dispreţul contra selecţiei cadriste a establishmentului politic românesc postbelic, nu a avut o viaţă uşoară. I s-au reproşat multe. A avut poate şi destule slăbiciuni care însă prin trecerea timpului şi prin comparaţia cu punctele forte, uzate şi abuzate de succesori par azi calităţi neobişnuite. Emil Constantinescu a fost faţa nouă a României pentru Kohl, Chirac, Tony Blair sau Bill Clinton. Prin el România a intrat în configuraţia Europei Centrale cu lideri educaţi, toleranţi, emancipaţi de biotopul nomenclaturii comuniste precum Jeliu Jelev, Lech Walesa sau Vaclav Havel. În doar patru ani, între 1996 şi 2000, în România condusă de Emil Constantinescu până şi stânga a devenit alta. Constantinescu şi guvernele sale succesive Ciorbea, Radu Vasile şi Mugur Isărescu au ridicat atât de sus baremul opţiunilor proeuropene şi proatlantice atât în interior cât şi în exterior încât după anul 2000 Ion Iliescu şi Adrian Năstase au fost obligaţi să asume consecinţele programului prooccidental al predecesorilor. Statutul Regelui Mihai, bunăoară, invitat prima oară oficial de Emil Constantinescu şi apoi restaurat de Ion Iliescu este indicatorul cel mai sigur al ştafetei normalităţii regăsite. Efectele pe termen lung al mandatului Constantinescu durează în continuare aşadar, până azi, mai mult decât cei patru ani efectivi petrecuţi de domnia sa la Cotroceni.