EMIL CONSTANTINESCU
Preşedinte Profesor, Rector Lider civic Geolog, Explorator

 

Fragment din discursul prof.dr. Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerţ

şi Industrie Bucureşti, cu ocazia decernării Trofeului Hermes 2012 preşedintelui

Emil Constantinescu, Bucureşti, 7 noiembrie 2012

 

(...) După cum cunoaşteţi, începând cu anul 2010, Camera de Comerţ şi Industrie a Municipiului Bucureşti decernează, anual, Trofeul Hermes unor personalităţi din afara sistemului cameral. Anul acesta, în urma hotărârii Colegiului de Conducere a CCIB, trofeul revine unei distinse personalităţi a mediului academic, politic, social şi economic din România, Excelenţei Sale domnului profesor univ. dr. Emil Constantinescu, fost preşedinte al României. (...) Îmi face o reală plăcere ca astăzi, ca oamgiu adus contribuţiei sale la consolidarea comunităţii de afaceri şi în semn de respect pentru efortul de a cultiva – cu stăruinţă şi tenacitate – valorile civilizaţiei europene şi principiile societăţilor democratice în viaţa politică, cultirală şi socială românească, să-i înmânez Excelenţei Sale domnului preşedinte Emil Constantinescu Trofeul Hermes.