Declaraţii după
anunţarea rezultatului votului reprezentanţilor formaţiunilor din CDR
pentru stabilirea candidatului unic al Convenţiei Democratice la
alegerile prezidenţiale din 1992 şi la conferinţa de presă organizată cu
această ocazie, Bucureşti, 27 iunie 1992
Mulţumesc colegiului
de electori
Cele două ore în care
am răspuns la întrebările celor 67 de electori reprezentând cele 17
partide politice şi asociaţii civice din componenţa CDR, au fost
examenul cel mai greu şi cel mai plin de învăţăminte din viaţa mea.
Faptul că, prin votul electorilor s-a exprimat opţiunea unor formaţiuni
de o mare diversitate, dă acestui act o greutate care obligă.
Participarea la
această selecţie a unor personalităţi politice de anvergură ilustrează
capacitatea Convenţiei Democratice de a oferi electoratului valori.
Voi încerca să
reprezint în continuare un element de coeziune pentru Convenţia
Democratică, pentru toţi cei care cred în democraţie, în vocaţia de
schimbare a României.
Voi lupta pentru ca
singura putere să fie cea a legilor
şi singura voinţă –
cea a naţiunii
În această clipă, în
care am fost investit să intru în competiţia alegerilor pentru
Preşedinţia României, în care mulţi văd un vârf al puterii, vă
mărturisesc că m-am numărat şi mă voi număra întotdeauna printre cei
care cred că adevărata putere este a celor fără putere, mai mult, că
singurul fel în care puterea poate să nu fie periculoasă este de a o
împărţi la cât mai mulţi. Voi lupta, deci, nu pentru a ajunge eu sau
alţii la putere, ci pentru a ajunge în acel punct în care singura putere
va fi cea a legilor şi singura voinţă – cea a naţiunii.
Schimbarea în bine
depinde de noi
Mă aflu în faţa
dumneavoastră pentru a marca începutul unui drum pe care va trebui să
înaintez în numele celor care vor ca societatea românească să se schimbe
radical. De felul şi de măsura în care vom reuşi să convingem societatea
de necesitatea acestei schimbări, va depinde dacă schimbarea va fi
posibilă, dacă ea se va produce într-adevăr. Trebuie să vă spun de la
început că mijloacele materiale pe care le avem la dispoziţie spre a ne
face cunoscute ideile şi pentru a le da astfel posibilitatea să convingă
sunt extrem de reduse. Dar, avem de partea noastră exasperarea în faţa
minciunii şi a suspiciunii, durerea în faţa dezbinării şi revolta în
faţa corupţiei. Avem de partea noastră oboseala în faţa provocărilor la
intoleranţă şi ură. Avem de partea noastră nevoia de stabilitate şi de
claritate dorite nu numai de poporul român, ci şi de opinia publică
internaţională care vrea să vadă în România o parte a Europei.
Cu toţii ştim că
lunile care vor urma vor fi determinante nu numai pentru următorii ani,
dar şi pentru următoarele decenii ale istoriei noastre. Oricât de greu
ne-ar fi – şi ne va fi foarte greu – rezultatul pe care-l vom obţine va
depinde de noi, de capacitatea noastră de a fi convingători în
analizarea problemelor şi în găsirea soluţiilor, în curajul şi puterea
noastră de a spune toate adevărurile până la capăt. Reuşita noastră va
depinde însă şi de presă, de cea de-a patra putere a oricărei democraţii,
singura care – după părerea mea – funcţionează, deocamdată, satisfăcător
în România.
Sunt imun la presiuni
şi şantaj
Acesta este pe scurt
răspunsul la prima dumneavoastră întrebare: sunt imun la presiuni şi
şantaj. Voi răspunde la fel de concis şi celorlalte întrebări pe care mi
le-aţi adresat:
Am fost propus de
Alianţa Civică şi de Solidaritatea Universitară şi m-am bucurat de
sprijinul celorlalte asociaţii civice încă din primul tur. Rezultatul
final îl datorez însă şi partidelor care m-au onorat cu încrederea lor.
Sunt profund mişcat de declaraţiile de susţinere ale celorlalţi
candidaţi şi sunt convins că vom conlucra perfect până la alegeri şi
după alegerile prezidenţiale.
Voi face o campanie
electorală constructivă.
Nimeni nu se
defineşte prin negare, ci prin afirmarea propriei personalităţi.
Ceea ce contează este
responsabilitatea individuală.
Situaţia de criză din
ţară, suferinţele şi disperarea a milioane de oameni sunt atât de mari
încât a sta deoparte, astăzi, în România, delegând implicit veleitarilor,
incapabililor sau corupţilor conducerea urbei şi a societăţii este mai
mult decât indiferenţă, este o crimă. Şi, poate, ar trebui să ne amintim
că, în Infernul lui Dante, chinurile cele mai cumplite erau rezervate
celor indiferenţi...