Discurs la Mitingul Alianţei Civice, Bucureşti, 15 noiembrie 1991 

 

Marşul cămăşilor albe

Aniversăm astăzi un an de la marşul luminos şi paşnic din 15 noiembrie ’90, care va însoţi în memoria noastră afectivă debutul Alianţei Civice. El marca dorinţa zecilor de mii de participanţi de a construi împreună o societate nouă în care oamenii să nu mai reacţioneze ca elemente ale unei mase amorfe, ci cu răspunderea proprie persoanelor care simt că au devenit cetăţeni.

Alianţa Civică s-a născut ca o ultimă speranţă a societăţii civile, o speranţă ţesută din disperare, după acea zi de 14 iunie 1990, când gloatele de mineri cu bâte, dirijate prin megafoane, erau mânate să şteargă amintirea celei mai ample manifestaţii pentru democraţie care s-a desfăşurat fără întrerupere, timp de 45 de zile, în „zona liberă de comunism” din Piaţa Universităţii. Instigaţi „să facă ordine”, minerii au pătruns în clădirile Universităţii şi ale Institutului de Arhitectură, distrugând laboratoare şi biblioteci; au luat cu asalt sediile partidelor istorice şi ale asociaţiilor revoluţionarilor din decembrie 1989. Violenţa acestei mulţimi de români, asmuţiţi împotriva altor români, avea ceva grotesc şi tragic. Înspăimântător era amestecul de brutalitate şi lipsă totală de discernământ al acelor mineri capabili să creadă orice aberaţie despre existenţa unor bancnote false şi stupefiante în sediile partidelor istorice sau despre organizarea unei rebeliuni legionare. Asemenea informaţii aberante li se transmiteau metodic prin agenţii Puterii, deghizaţi în mineri, care îi ghidau de la un sediu la altul, pe care minerii veniţi din Valea Jiului era evident că nu le cunoşteau.

Greu se vor şterge din mintea noastră şi a unei Europe consternate aceste scene, dar şi mai greu imaginea isterizată a femeilor care aplaudau cu satisfacţie pe cei care loveau bestial alte femei, bătrâni şi adolescenţi fără apărare. Sinistră victorie pentru cei care, timp de decenii, îndoctrinaseră poporul împotriva ideilor de libertate şi democraţie şi îi serviseră modele de supunere prin arestări şi execuţii politice, prin experimente inumane de „reeducare”, prin delaţiuni şi demascări publice pentru anihilarea oricărei posibile opoziţii.

 

Reconstrucţia începe cu oamenii

Ne-am dat seama atunci, în iunie ’90, când tinerii şi-au pierdut speranţa şi mulţi au părăsit ţara, că reconstrucţia trebuie începută cu oamenii: rând pe rând, cu fiecare om. Ei fuseseră capabili să dărâme zidurile şi sârmele ghimpate cu care comunismul îi separase de lumea liberă, dar de-abia când am fost liberi, când euforia victoriei s-a risipit, au ieşit dureros la iveală alte ziduri: zidurile dintre oameni şi din ei înşişi, construite din frică, suspiciune, invidie, ură şi mai ales neînţelegere.

Alianţa Civică s-a născut pentru a dărâma aceste ziduri, pentru a ajuta să redescoperim noi înşine binele din noi. Nimic nu va fi posibil fără înţelegerea grelei poveri a reziduurilor pe care le-a lăsat comunismul în oameni. Bazat pe o utopie pentru mulţi atrăgătoare, dar construit împotriva naturii umane, sistemul comunist s-a menţinut prin teroare, dar şi prin mistificare. A deteriorat economii funcţionale şi instituţii fundamentale ale statului democratic, s-a folosit de parlament,  armată, biserică, justiţie, învăţământ şi cultură, a distrus demnitatea cetăţeanului. Pentru ca o mică parte a societăţii, incompetentă, lacomă şi agresivă să guverneze, era nevoie de uniformizarea gândirii, de distrugerea personalităţii individuale.

Lovind în biserică, comunismul a diminuat sentimentul credinţei şi al toleranţei; lovind în armata tradiţională, a subminat sentimentul datoriei, onoarei şi identităţii naţionale; lovind în justiţie, a degradat încrederea în adevăr şi spiritul de dreptate; lovind în învăţământ şi cultură, a afectat respectul faţă de valoare; lovind economia privată, a distrus spiritul de iniţiativă şi preocuparea pentru lucrul bine făcut.

Oricând şi oriunde există oameni care doresc putere, avere, privilegii. Un sistem democratic realist trebuie construit având în vedere şi aceste tendinţe astfel ca echilibrul social, drepturile omului şi legea să fie apărate împotriva oricărui abuz. Aşa cum nu poate fi acceptată o ţară bogată cu oameni săraci, tot astfel o societate democratică nu se poate baza pe o mulţime manevrabilă.

 

Exerciţiul demnităţii, exerciţiul alegerii

Redobândirea conştiinţei de sine, a demnităţii cetăţeanului este un proces lung şi dificil. Dar indispensabil. Exerciţiul demnităţii presupune cultură civică, dorinţa de a înţelege şi capacitatea de a judeca realitatea cu mintea proprie, pentru a alege varianta optimă. În acest sens, putem spune că Alianţa Civică este mai interesată de cei care aleg decât de cei care vor fi aleşi. Numai atunci când mentalitatea celor care aleg se va schimba, ei vor şti să pretindă celor aleşi transparenţa, corectitudinea, adevărul şi răspunderea pentru faptele lor.

Când majoritari vor fi oamenii care cunosc menirea şi obligaţiile instituţiilor fundamentale ale statului, care-şi cunosc drepturile şi obligaţiile, atunci, abia atunci, vom putea vorbi despre rolul societăţii civile în funcţionarea statului de drept.

Când competenţa va lua locul incompetenţei, când cinstea va fi stopat înaintarea corupţiei, când forţa lăuntrică va rupe sentimentul  inutilităţii omului obişnuit, atunci responsabilitatea va prevala asupra indolenţei, efortul personal asupra demagogiei iar cetăţeanul se va bucura în fine de respect, de demnitate şi de bunăstare.

Este un drum lung şi greu, dar singurul posibil. Ştiu că numai împreună putem reuşi şi vom reuşi.