Discursul de închidere a conferinței internaționale

,,30 DE ANI DE LA PRĂBUȘIREA COMUNISMULUI ÎN

EUROPA DE EST - ROLUL DIPLOMAȚIEI CULTURALE ÎN

DEZAMORSAREA CONFLICTELOR ÎNGHEȚATE''

București, Sala cu Oglinzi, Palatul Regal

2 aprilie 2019

 

 

Diplomaţia culturală: pace şi progres prin înţelegerea celuilalt

 

 

De ce este nevoie de diplomaţie culturală - acest concept nou, pe care Institutul de la Berlin încearcă să-l promoveze cu atâta pasiune şi angajament? Răspunsul meu: pentru că lumea se schimbă. Şi dacă lumea se schimbă, şi politica în sensul ei înalt de slujire a intereselor comunităţii trebuie să se schimbe. Ilustrul strateg german Clausewitz considera că războiul este o continuare a politicii cu alte mijloace. Eu cred că şi pacea poate să fie un rezultat al politicii, dus cu alte mijloace. Unul dintre acestea este diplomaţia culturală, care fără să-şi propună să înlăture diplomaţia tradiţională a dialogului între interese diferite, susţinut prin diferite tipuri de presiuni şi ameninţarea cu forţa, să-l poată completa cu un element nou: dialogul bazat pe înţelegerea celuilalt şi, într-un sens mai larg, este vorba de o înţelegere mai bună a lumii în care trăim. Primul pas al diplomaţiei culturale ar trebuie să fie, după părerea mea, construirea unei hărţi conceptuale a universului poilitic internaţional pe care să desenăm lumile diferite care populează planeta noastră, cea post-modernă, cea modernă şi cea pre-modernă. Numai pe această bază putem construi politici şi strategii de securitate adecvate unei lumi în schimbare rapidă şi contradictorie.

Vocaţia preventivă va constitui cheia de boltă a diplomaţiei în viitorul imediat. Aceasta implică o complexitate crescândă a analizelor şi mijloacelor de acţiune. Crizele repetate au arătat că, din păcate, intervenţiile preventive punctuale nu sunt suficiente şi trebuie inserate într-un complex de acţiuni pe termen lung care să ia în considerare ansamblul unor regiuni şi ansamblul problemelor care le pot destabiliza, de la dificultăţile economice la stereotipurile ancorate în mentalităţi divergente, de la precaritatea căilor de comunicare la riscurile neconvenţionale de securitate.

Diplomaţia culturală poate funcţoiona ca un laborator unde se creează cultura politică a securităţii globale prin încredere reciprocă, negociere şi cooperare. Ea poate identifica riscurile majore, poate formula şi pune în practică programe de întărire a încrederii reciproce, atât în interiorul ţărilor cu un grad ridicat de risc cât şi în zonele cu potenţial conflictual.

În acest laborator cred că există un loc privilegiat pentru foştii preşedinţi din perioada tranziţiei de la dictaturile comuniste la statele democratice. Cu experienţa lor civică şi de oameni de stat reformatori, folosindu-se de relaţiile reciproce şi de prestigiul câştigat, ei pot juca un rol atât în dezamorsarea unor conflicte, cât şi în regândirea unor strategii pe termen lung.

Marea contribuţie a diplomaţiei culturale preventive la arhitectura de securitate a lumii va fi, fără îndoială, aceea a războaielor care nu vor fi avut loc datorită creării unor mecanisme democratice de dialog şi întăririi colaborării cu societatea civilă.

Doresc în încheiere să mulţumesc tuturor participanţilor pentru contribuţia pe care au adus-o la succesul conferinţei noastre. Acest succes nu ar fi fost posibil fără sprijinul pe care l-am primit din partea autorităţilor române, cărora le mulţumesc, dar el nu ar fi fost posibil şi fără efortul excepţional al celor care au contribuit la organizarea evenimentului: Fundaţia Română pentru Democraţie, Institutul de Studii Avansate pentru Cultura şi Civilizaţia Levantului, Universitatea din Bucureşti, Baltic Black Sea Forum.