INIŢIATIVA LEVANT PENTRU PACE GLOBALĂ, FUNDAŢIE PENTRU O NOUĂ CULTURĂ A PĂCII 

 

Emil Constantinescu

Preşedintele României 1996-2000

Preşedintele Academiei de Diplomaţie Culturală din Berlin

 

 

            În 2011, când Academia de Diplomaţie Culturală din Berlin a lansat la conferinţa anuală a Institutului de Diplomaţiei Culturală din Berlin proiectul unui nou tip de relaţii între naţiuni şi state bazate pe înţelegerea celuilalt în locul celor bazate pe presiuni militare sau economice, m-am gândit care ar putea fi laboratorul în care această nouă abordare ar putea fi experimentată. Răspunsul nu s-a lăsat aşteptat. Mi se pare evident că acest tip de relaţii care oferă o şansă păcii în lumea globalizată poate găsi o sursă de inspiraţie în vechea lume a Levantului. Aceasta nu numai pentru că Levantul este de milenii leagănul diplomaţiei culturale, dar şi pentru că civilizaţiile egipteană, iudaică, asiriană, babiloniană, feniciană, greacă, arabă, imperiile Roman, Bizantin şi Otoman au creat, fiecare într-un fel propriu, un spaţiu extins de schimburi – de la mărfuri până la idei.  Zona de Sud-Est a Europei a fost timp îndelungat în contact cu zona Africii de Nord şi Orientul Apropiat şi popoarele care trăiesc aici au o lungă şi vastă experienţă în dialogul intercultural.

           

În anul 2012, Inter-Parliamentary Coalition for Global Ethics a preluat The Levant Initiative for Global Peace in the Middle East şi a extins-o la nivel global. În 2013, la finalul conferinţei organizată la Bucureşti cu o largă reprezentare a mediilor religioase, academice şi parlamentare, s-au pus bazele unor proiecte comune capabile să edifice un spaţiu de cunoaştere şi respect reciproc. Parlamentul României şi-a asumat această iniţiativă printr-un mesaj de susţinere către Global Summit - United Nations Headquarters în 24 iunie 2013. Considerând că Iniţiativa Levant pentru Pace Globală poate servi drept punct de reper şi ca model pentru a obţine pacea în toate zonele de conflict de pe glob, în 24 – 25 iunie 2013, Coaliţia Inter - Parlamentară pentru o Etică Globală organizează la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York o conferinţă dedicată promovării acestei iniţiative. În martie 2014, Inter-Parliamentary Coalition for Global Ethics organizează o nouă conferinţă la New York împreună cu Fundaţia pentru Cultura Păcii, condusă de Federico Mayor.  În perioada următoare , iniţiativa Levant pentru Pace Globală va fi prezentată  în Congress-ul Statelor Unite ale Americii, în Parlamentul britanic, la Tokyo, în Knesset-ul din Israel şi Palestina şi în mai multe alte parlamente.

Iniţiativa Levant pentru Pace Globală a fost susţinută de mai mulţi lideri religioşi şi din mediul academic din mai multe ţări din Europa şi Asia iar 38 de parlamentari ai Adunării Parlamentare din Consiliul Europei au susţinut Iniţiativa Levant pentru Pace Globală în parlamentele mai multor ţări din Europa şi Asia.

            Toate aceste considerente m-au determinat să mă gândesc la oportunitatea unui proiect dedicat promovării unei culturi a păcii la care sunt invitaţi să participe cercetători în ştiinţele umaniste, savanţi, teologi, scriitori, artişti, arhitecţi, muzicieni, o cultură a păcii capabilă să edifice un spaţiu de cunoaştere şi înţelegere prin cooperare şi respect reciproc.

            Cultura păcii se bazează pe un nou tip de relaţii între state, dar mai ales pe relaţiile dintre oameni care împărtăşesc valori comune, născute cu mult înaintea actualelor state-naţiuni. Este un bun moment pentru diplomaţia culturală şi pentru a ne aminti de moştenirea pe care vechiul Levant ne-a lăsat-o.

Este motivul pentru care Iniţiativa Levant pentru pace globală propune o altă lectură a istoriei acestei regiuni, văzută până acum mai ales prin războaie şi conflicte milenare. Ea oferă o nouă abordare, care să urmărească ce avem în comun şi ce ne poate uni: principiile, valorile şi abilităţile exersate în trecut, care pot fi acum valorificate pentru a asigura nu numai stabilitatea acestei regiuni în ansamblul ei, dar şi construirea unui model de cooperare şi încredere pentru toate statele lumii. Nu înseamnă că trebuie să ne negăm trecutul, ci doar să ni-l asumăm în dimensiunea sa tragică.

            Cred că o mare conversaţie a omenirii trebuie acum încurajată pentru ca grupuri cât mai largi de oameni obişnuiţi să dezvolte un flux liber de idei şi cunoştinţe în întreaga lume. Prevenirea conflictelor şi gestionarea situaţiilor postconflict cer o viziune comprehensivă şi echilibrată care să aibă în vedere interesele diferitelor comunităţi etnice şi religioase, îndatoririle statelor şi drepturile fireşti ale cetăţenilor lor, interesele conjuncturale şi de perspectivă ale actorilor regionali. Ea nu poate fi conturată fără participarea reprezentanţilor acestora capabili să exprime pluralitatea de voci, de întrebări şi de aspiraţii a miliarde de oameni.

            Neînţelegerea motivaţiilor Celuilalt a dus în istorie la multe decizii greşite de politică externă care au declanşat conflicte, multe încă îngheţate. Iată de ce obiectivul valorilor comune mi se pare astăzi atât de important în noua structură a relaţiilor internaţionale. Numai politica valorilor comune ca bază de dialog poate aduce stabilitate. Numai o economie de piaţă funcţională şi un stat de drept se pot opune unui stat oligarhic generator de corupţie generalizată. Lărgirea spaţiului unei democraţii reale, şi nu a unei democraţii de faţadă, înseamnă lărgirea spaţiului păcii.

            Mişcările populare pentru libertate, democraţie şi drepturile omului din Nordul Africii şi Orientul Mijlociu vor schimba nu numai faţa ţărilor din zonă dar, în viitorul apropiat, şi faţa întregii lumi. Am în vedere posibilitatea instaurării unui sistem de securitate şi de garantare a păcii bazat în mai mare măsură pe ceea ce obişnuim astăzi să numim soft power, ca opus al politicii de forţă.

            Este adevărat că politica internaţională, ca şi diplomaţia clasică, a fost construită pe raporturi de putere şi de forţă şi multă vreme va continua să fie aşa. Conceptul soft power este încă departe de a fi funcţional, iar diplomaţia culturală este abia la început. Aş vrea să fiu bine înţeles. Nu pledez pentru înlocuirea diplomaţiei clasice cu cea culturală. Ar însemna să susţin o utopie periculoasă. Pledez însă pentru asocierea lor. Cu experienţa pe care am câştigat-o ca om de ştiinţă, om de cultură şi om de stat, pot spune că diplomaţia culturală se află în acelaşi raport cu diplomaţia clasică în care se află geometria neeuclidiană faţă de geometria euclidiană, fizica relativistă faţă de fizica newtoniană, principiul terţului inclus faţă de principiul terţului exclus al logicii aristotelice, modernismul şi postmodernismul faţă de clasicism şi neoclasicism în literatură, muzică şi artă. Adică deschide un alt câmp de înţelegere a unor fenomene aflate sub semnul incertitudinii fără a-l nega pe cel construit pe baza realităţilor cunoscute anterior.

            De o bună bucată de timp organizaţiile internaţionale precum ONU, UNESCO sau societatea civilă încearcă se creeze o cultură politică a securităţii prin negociere şi cooperare. Pentru promovarea păcii şi înţelegerii în lume se caută cel mai mic numitor comun în jurul căruia să putem să cădem de acord. Este un demers corect şi binevenit mai ales pentru contracararea ameninţărilor imediate.

Convingerea mea este că trebuie să ne propunem mult mai mult. Dacă vrem să realizăm o pace şi o înţelegere adevărată între oameni trebuie să ne concentrăm nu asupra celui mai mic numitor comun, ci să ne raportăm la cel mai înalt numitor comun – credinţa.

 

            Societatea modernă şi postmodernă a secolului 20 a promovat drepturi egale şi libertăţi rasiale şi etnice, drepturi şi şanse egale pentru femei, respectarea celor care vor să fie diferiţi. Dar toate acestea au divizat societatea riscând chiar o atomizare a ei. Găsirea unui ideal comun peren care să depăşească solidarizarea conjuncturală împotriva a ceva este un ţel dificil. Un astfel de ideal ar putea fi Pacea. Nu o pace impusă sub presiunea fricii, ci o pace  izvorâtă din adâncul conştiinţei a milioane de oameni. Ceea ce poate aduce tezaurul filosofic, literar, artistic milenar al Levantului în această revoluţie spirituală este o profundă cunoaştere a fiinţei umane măcinate de milenii în lupta dintre tendinţa de a folosi puterea pentru a-i asupri pe ceilalţi în folosul propriu şi aspiraţia iubirii aproapelui. Putem transforma această vastă Pedagogie a suferinţei într-o Pedagogie a reconcilierii.

            În urmă cu douăzeci de ani, în Estul Europei milioane de oameni, cu mâinile goale, au fost gata să lupte şi să moară pentru libertate şi democraţie făcând să se prăbuşească cea mai mare maşinărie de război din istoria omenirii. Într-un mileniu nou, putem redescoperi credinţa. Nu pentru a o folosi, ca într-o lungă istorie a omenirii, împotriva altora, ci pentru a înţelege menirea noastră pe Pământ. Pacea este numele lui Dumnezeu, fie că suntem creştini, musulmani, iudei sau credincioşi ai religiilor asiatice. Numai aroganţa omului l-a făcut pe acesta să uite mesajul Domnului, indiferent de numele pe care i-l dăm în limba sau credinţa noastră. 

            Dacă în spaţiul Levantului, leagănul marilor religii monoteiste, se va realiza un proiect politic vizionar adaptat marilor provocări ale prezentului, el va contribui nu numai la o nouă identitate a acestei zone, dar şi la crearea unui alt concept asupra lumii viitorului pus sub semnul unui nou umanism.