Alocutiune cu ocazia depunerii juramantului de catre judecatoarele promovate la Curtea Suprema de Justitie, Bucureşti, 8 decembrie 2000 

 

Nimeni nu suporta nedreptatea

Justitia nu este o chestiune abstracta, un pretext pentru dezbateri teoretice sau polemici tehniciste. Dimpotriva, ea trebuie sa fie o prezenta cotidiana si benefica pentru mersul inainte al societatii. Pentru ca, de multe ori, oamenii pot suporta saracia, frigul si chiar foamea, dar nimeni nu suporta nedreptatea. De aceea, Justitia reprezinta o cerinta concreta, pe care dumneavoastra si colegii dumneavoastra sunteti primii care aveti datoria de a o intrupa.

Curtea Suprema de Justitie are o misiune pe cat de fireasca, pe atat de grava: aceea de a da cetatenilor incredere in valorile statului de drept prin fermitatea, impartialitatea si promptitudinea cu care se administreaza finalitatea actului de justitie.

Devenind judecatori la Curtea Suprema de Justitie, intrati intr-un corp de elita al magistraturii romane. De acum inainte, veti pronunta solutii definitive asupra unor cazuri deosebit de dificile si veti fi, la randul dumneavoastra, judecate in functie de prestatia pe care o veti avea. Am speranta ca nu veti uita nici un moment ca apartenenta la o elita presupune, intotdeauna, mai mult responsabilitati decat privilegii.

 

Cand justitia este negata, riscul social este enorm

S-a spus ca acolo unde justitia este negata, unde predomina ignoranta si unde oamenii ajung sa creada ca societatea nu este altceva decat o conspiratie organizata pentru a-i oprima, a-i jefui si a-i degrada, nici persoanele si nici proprietatile lor nu vor mai fi in siguranta. Iata o sentinta cutremuratoare prin actualitatea sa. Sta in puterea dumneavoastra, in calitate de reprezentante ale unei institutii fundamentale a statului de drept, sa oferiti concetatenilor nostri acel sens al dreptatii care deosebeste civilizatia libertatii de haos si barbarie.

Am incercat, in toata viata mea, in mod deschis in ultimii unsprezece ani si, pe cat am putut, exercitandu-mi la maximum prerogativele, in ultimii patru ani, sa subliniez si sa conving ca esentiale pentru functionarea unei societati civilizate sunt suprematia legii, respectarea ei si acceptarea de catre intreaga societate a faptului ca dreptatea se face prin Justitie. Din pacate, am constatat ecoul extrem de redus pe care l-a avut demersul meu. Si chiar daca am ales, in loc de a face bilantul complet al mandatului meu, sa dezvolt numai aceasta idee, am constatat inca o data ca ecoul a fost minim.

 

Lupta impotriva agresiunilor si nedreptatilor de orice fel

Ramane in mana dumneavoastra, a colegilor dumneavoastra, a Curtii Supreme de Justitie, a judecatorilor, in general, ca, prin fapte, prin decizii si argumente, sa restabiliti increderea romanilor in Lege si in Justitie. Chiar daca aveti inamovibilitate pentru un timp limitat, care transcende schimbarile politice, aveti tot cadrul necesar pentru a va putea pronunta raportandu-va numai la lege, la nevoia de dreptate si la constiinta dumneavoastra. Echilibrul si progresul societatii romanesti nu pot fi cladite si aparate fara o temelie serioasa, din care improvizatia, abuzul, teama si eludarea raspunderii se cuvin excluse cu desavarsire. Restabilirea increderii in Lege si in Justitie depinde in buna masura si chiar in primul rand de competenta, corectitudinea si prestigiul magistratilor. Aveti dreptul de a decide asupra vietii si libertatii oamenilor, asupra demnitatii, integritatii si bunurilor lor. Aveti insa si datoria de a va onora statutul de magistrat printr-o lupta continua impotriva agresiunilor si nedreptatilor de orice fel. Inclusiv a celor care lezeaza sau viciaza autoritatea judecatoreasca.