Discurs la promulgarea Legii Sportului, Bucureşti, Palatul Cotroceni, 27 aprilie 2000 

 

Promulgarea Legii sportului

In urma cu cateva momente, am promulgat Legea sportului, o lege pe care au dorit-o si au asteptat-o atatia ani sportivii si oamenii de sport din Romania. Adoptarea de catre Parlamentul Romaniei a proiectului de lege prefigurat de Ministerul Tineretului si Sportului, reprezinta o recunoastere a rolului si a locului ocupat de sport intr-o societate care isi pretuieste sanatatea si viitorul.

Prin aceasta lege se infaptuieste, mai intai de toate, un autentic act de dreptate fata de cei care si-au dedicat viata activitatii sportive. De acum inainte, sportivii, performerii si antrenorii vor beneficia de prevederile unei legi moderne, care le consfinteste un binemeritat statut in societate, un statut la care au aspirat cu deplina legitimitate. Educatiei fizice si sportului li s-a confirmat, prin lege, rangul de activitati de interes national sprijinite de stat. Toate acestea ma determina sa afirm ca ziua de 27 aprilie 2000 va ramane o data importanta in istoria sportului romanesc.

S-a spus deseori ca marii nostri sportivi sunt valorosi ambasadori ai Romaniei, care au facut cunoscut in toata lumea numele tarii noastre si au dat titluri de noblete sportului romanesc. La jocurile olimpice, la campionatele europene si mondiale, sportivii nostri s-au situat mereu in primele randuri, iar Romania a ajuns, datorita lor, una dintre marile puteri ale sportului din lume.

Sportul a fost mereu prezent in viata multora dintre noi. I-am admirat si pretuit intotdeauna pe sportivi. Ei au reusit sa ne aduca bucurie in suflete si sa ne faca sa fim mandri ca suntem romani. Fiecare retraieste cu intensitate momentele de bucurie, atunci cand isi aminteste de succese, dar si tristetea insucceselor, uneori necuvenite.

Este, poate, de inteles ca noi, ceilalti, nu realizam intotdeauna ce inseamna sport de performanta, ca nu ne gandim si la anii de antrenament, la viata pe care sportivii si-o petrec in cantonamente, la eforturile si la privatiunile la care sunt supusi in drumul lor spre podium si urale. Este insa inacceptabil si trist ca multi dintre cei care ne-au adus odata satisfactie prin performantele lor isi petrec restul vietii in anonimat, confruntandu-se cu serioase dificultati financiare sau cu probleme de sanatate. Arareori, ecourile acestor greutati razbat pana la noi, atunci cand in mass-media apar comentarii cu privire la situatia dramatica in care se gasesc unii dintre cei care au dat glorie sportului romanesc.

 

Drepturi binemeritate si conditii mai bune pentru sportivi

De acum inainte, medaliatii la Jocurile Olimpice, campionii mondiali si europeni vor beneficia, dupa retragerea din activitatea sportiva, de o renta lunara neimpozabila in cuantum de 1,5 salarii medii brute pe economie, asigurata prin bugetul de stat. De asemenea, pentru sportivii, antrenorii, tehnicienii si alti specialisti aflati in activitate, legea prevede scutirea de impozite asupra veniturilor realizate din premii, prime si indemnizatii sportive.

Ministerul Tineretului si Sportului, Comitetul Olimpic Roman si federatiile sportive nationale sunt scutite de plata taxelor vamale la import si de plata TVA la achizitii de pe piata interna pentru echipament sportiv si materiale sportive. Aceleasi scutiri se aplica si in cazul achizitionarii de instalatii si aparatura specifica, necesare activitatii de pregatire, reprezentare si participare a sportivilor si echipelor componente ale loturilor sportive nationale si olimpice la competitiile internationale oficiale.

Cunosc atat succesele, cat si aspiratiile si uneori neimplinirile sportivilor de performanta si a celor care activeaza in domeniu. Tot atat de bine stiu ca foarte mult timp dificultatile de ordin economic si lipsa de fonduri au constituit un impediment real in adoptarea Legii sportului. S-a dovedit, insa, ca vointa politica nu se poate impiedica la nesfarsit de scuze in spatele carora s-au ascuns cei care s-au dovedit dezinteresati de situatia sportului si a sportivilor, in general. De aceea, imi permit sa afirm ca Legea sportului este o realizare cu care ne putem mandri.

Multumesc tuturor celor care s-au implicat in acest demers, pentru perseverenta si eforturile pe care le-au depus in activitatea de elaborare, promovare si sustinere a acestui proiect, grupurilor parlamentare din coalitia de guvernare, precum si tuturor parlamentarilor din opozitie sau independenti care au votat in favoarea acestei legi.

Dar, mai ales, tin sa va multumesc dumneavoastra, oamenilor de sport din Romania, pentru ca nu ati incetat sa va luptati pentru drepturile dumneavoastra si sa credeti in ele. Ati facut acest lucru asa cum numai dumneavoastra puteati sa o faceti, impunandu-va prin ce ati realizat in numele si spre gloria sportului romanesc.

Romania a dovedit, prin legea pe care am promulgat-o astazi, ca abordeaza cu seriozitate si cu responsabilitate situatia si viitorul sportului. De mult timp prezenta in elita marilor puteri ale sportului, Romania patrunde acum, cu fruntea sus, si in randul tarilor care au o lege moderna a sportului.

Am promulgat Legea sportului cu sentimente de pretuire fata de toti oamenii de sport din Romania. Gandurile mele de iubitor al sportului se indreapta astazi, ca intotdeauna, spre marii nostri campioni, cativa dintre ei prezenti la aceasta intalnire. Am convingerea ca viitorul va demonstra ca tara noastra este intr-adevar un izvor de tinere talente si sportivi de exceptie. Ei vor sti sa gaseasca putere si incredere, urmand exemplul pe care l-au dat lumii intregi fostii nostri campioni si toti cei care i-au precedat pe drumul catre gloria sportiva. Marea familie a sportului romanesc va fi astfel intregita pentru totdeauna.