Discurs la intalnirea cu organizaţiile britanice de caritate care desfăşoară programe in Romania,

Londra, 9 februarie 2000 

 

Grija pentru banii donatorului

Cand exista intr-o sala mai multa lume si un microfon, inseamna ca Presedintele trebuie sa tina un discurs, indiferent despre ce este vorba si cati vor fi aceia care, la sfarsit, vor aplauda.

In cursul vizitei de stat in Marea Britanie, inceputa acum trei zile, am avut ocazia sa intalnesc persoane si grupuri de persoane cu preocupari dintre cele mai diferite si sa vorbesc despre probleme de asemenea foarte diferite. Sigur ca, intotdeauna, trebuie sa fiu cat mai  convingator, dar de aceasta data vreau  sa vorbesc mai mult din suflet.

Am sa va spun o amintire. La inceputul anului 1990, la cateva luni dupa caderea regimului comunist, am primit la biroul meu de la Universitatea din Bucuresti invitatia de a participa la o conferinta stiintifica, impreuna cu geologi din fostele tari comuniste. Fusese ales cate un geolog din fiecare dintre aceste tari. Asa am ajuns sa calatoresc pentru prima data in celebra insula britanica. Am incercat atunci sa compar stereotipurile mentale (care se gasesc pretutindeni si de care intelectualii nu se pot dezbara) cu realitatea. Am vazut multe lucruri interesante in tara dumneavoastra, dar lucrul pe care nu l-am uitat si care m-a impresionat cel mai mult s-a petrecut la intoarcere. Avionul companiei romanesti era plin de reprezentanti ai unor asociatii britanice de caritate care se duceau in Romania. Alesesera avionul romanesc pentru ca era mai ieftin. Atunci am parcurs o lectie importanta: am inteles ce inseamna grija pentru banii donatorilor.

 

Sfintele Pasti cu copiii bolnavi

Era in preajma Sarbatorilor de Pasti si acesti oameni, cu varste si ocupatii diferite, alesesera sa le petreaca departe de casa si de familie, lucrand pentru oameni in suferinta din Romania.

Dupa o saptamana a fost Pastele ortodox, romanesc, si m-am dus sa petrec cateva ore cu o o ruda apropiata, internata intr-un spital pentru oligofreni. Am constatat ca, in vreme ce personalul roman isi luase vacanta ca sa petreaca sarbatorile acasa, cateva doamne din Marea Britanie le tineau locul spaland copii bolnavi. N-am uitat niciodata acest lucru.

Ma bucur ca sunt aici in calitate de  Presedinte al Romaniei, pentru ca aceasta imi da dreptul de a vorbi in numele poporului roman. Am privilegiul ca, dupa zece ani, sa va multumesc pentru tot ce ati facut, fiecare dintre dumneavoastra si toti impreuna, pentru cei mai saraci si neajutorati dintre romani. Am si aceasta bucurie, ca, potrivit traditiei diplomatice, sa socotesc sediul Ambasadei ca fiind un petec de pamant romanesc in inima Londrei si sa va spun „Bun venit”, din toata inima.

 

Reanimarea reflexului de intrajutorare

Activitatea dumneavoastra a avut mereu un scop nobil si obiective concrete si sunt impresionat sa aflu ca aveti cateva noi proiecte umanitare in Romania. Dar, dincolo de realizari concrete, dumneavoastra ati avut, fara sa banuiti, si un alt rol. Comunismul, intre multele nenorociri pe care ni le-a adus, se face vinovat si de anestezierea reflexului de ajutorare intre oameni. Dupa ce am trait 50 de ani intr-un sistem in care minciuna era o regula si tot ce nu convenea era ascuns, primele imagini pe care le-au vazut romanii la televizor si in ziare despre unii semeni ai lor aflati in suferinta au produs un dublu efect: pe de-o parte, o tendinta de culpabilizare, pe de alta parte, o atitudine de respingere a realitatii. Multi au inteles cu greu ca persoanele defavorizate trebuie sa beneficieze de o discriminare pozitiva. Adaptarea la economia de piata este dificila, saracia si lipsurile au lovit multe paturi ale populatiei si pe parcurs a aparut, treptat, un alt tip de izolare a indivizilor. Iesiti dintr-un sistem colectivist, in care oamenii erau pusi alaturi cu forta, ei si-au folosit libertatea pentru a se departa de ceilalti. Au dobandit un handicap grav, dupa parerea mea, si anume, lipsa sentimentului apartenentei la o comunitate.

De aceea, in afara de economie si suprastructura, in afara de justitie si proprietate, a trebuit sa reconstruim in acesti ani chiar si umanitatea oamenilor. Acest lucru nu se poate face nici prin lege, nici prin ordin, ci doar cu devotament si sacrificii, cu rabdare si blandete si, mai ales, cu multa dragoste.

 

Dialog respectuos si amical

Organizatiile de caritate care au participat la alinarea suferintelor in Romania au constituit un model concret, vizibil si functional de soli-daritate. Intre organizatiile de caritate care actioneaza in Romania, cele din Marea Britanie se numara printre cele mai active.

Stiu ca experienta dumneavoastra este foarte diferita. Uneori ati primit, in schimbul dragostei si devotamentului, dragoste si devotament; alta data v-ati lovit de birocratie, de nepasare sau de suspiciune. Toate fac parte din viata. Stiu ca, de multe ori, v-ati intors cu un gust amar. Dar nici experienta noastra nu a fost intotdeauna fericita. De multe ori, printre cei devotati actiunilor umanitare s-au strecurat si escroci sau oameni care vroiau sa profite. Alteori, din exces de zel pentru strangerea fondurilor, s-au exagerat unele aspecte, care au lovit in demnitatea oamenilor, si mai ales a copiilor. Toate acestea ne arata ca dialogul trebuie sa continue.

Intre timp, tot cu ajutorul multora dintre dumneavoastra, in Romania s-a dezvoltat o puternica structura a organizatiilor neguvernamentale.

Inca o data, vreau sa va multumesc si sa va spun ca, oriunde ati fi, in Romania, in Regatul Unit, de-a lungul si de-a latul lumii, gandurile noastre va insotesc.