Discurs la ceremonia punerii pietrei de temelie a Bisericii Ortodoxe Romane de la Ierihon, 5 ianuarie 2000

 

Pelerini in Tara Sfanta

Mult timp de acum inainte oamenii vor vorbi despre ctitorirea de astazi; dupa cum, mult timp, oamenii nu vor osteni sa vorbesca despre semnificatia acestor locuri. Ne aflam pe un pamant binecuvantat de Dumnezeu, intre Desertul Neghev si Marea Moarta, pamant pe care mii de ani oamenii l-au ravnit unii de la altii, construind ziduri si cetati care au infruntat timpurile pana in ziua de azi. Aici se afla cea mai veche constructie pe care omul a ridicat-o vreodata. Este Stalpul Lumii, a carui vechime se apreciaza a fi de unsprezece mii de ani. Dar acest pamant este mai ales locul in care credinta in Dumnezeu a inflorit ca nicaieri in alta parte.

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al pacii si al intelegerii intre oameni. Chemarea pelerinului catre locurile sfinte vine din smerenie si aduce inaltare. Dar si intelepciunea dobandita de-a lungul unui drum in care inveti din incercari, din primejdii, din faptele si vorbele oamenilor pe care-i intalnesti in cale.

Drumul parcurs de noi astazi a fost usor datorita pasarilor uriase care ne-au purtat deasupra drumurilor de apa si uscat care durau altadata luni si chiar ani de zile. Gandul nostru se indreapta spre toti acei pelerini romani care, de-a lungul secolelor, au infruntat si distanta, si arsita, pentru a se ruga aici, in locurile sfinte.

Pentru romani, calatoria in Tara Sfanta a fost totdeauna un vis. Un vis calauzitor prelungit de-a lungul istoriei acestui vechi popor crestin dintru inceputuri. Un vis cutezator in ultimele decenii, in anii de ateism oficial si de siluire a spiritului. Iata ca astazi, cu ajutorul lui Dumnezeu, romanii au bucuria de a veni liberi aici, la Ierihon, nu numai ca vizitatori sau pelerini, ci si ca prieteni si frati.

 

Biserica romanesca din Ierihon

Biserica a fost si a ramas axul spiritualitatii romanesti. Din mosi stramosi, ctitorirea unei biserici a insemnat o implinire a unei comunitati unite sub semnul credintei.

Eu vad biserica din Ierihon ca o ctitorie a intregii tari si ca o implinire a destinului Romaniei, la doua mii de ani de la Nasterea Mantuitorului.

Lacasul ce se va ridica aici va fi, pentru toti crestinii ortodocsi din Romania, un semn al participarii la o lucrare a Domnului si, in acelasi timp, acea casa a rugaciunii in care ne regasim, ca oameni, in fata lui Dumnezeu.

Multumesc Autoritatii Palestiniene pentru sprijinul dat, pentru ca a inteles ce importanta are pentru noi acordarea si apoi marirea suprafetei acestui teren, pentru ca, langa biserica, sa putem construi si asezaminte de odihna pentru pelerini.

 

Pace si intelegere, pentru toti, deopotriva

Am convingerea ca asezamantul ortodox romanesc de la Ierihon va contribui la raspandirea tolerantei, intelegerii si linistei care sa apartina tuturor oamenilor, deopotriva. Si poate ca aceasta constructie va avea si ea o contributie la instaurarea pacii pe acest pamant supus atata vreme, atator restristi.

Inainte de a ma inchina, gandul meu se indreapta inca o data spre cei care au sperat, au trait si s-au sfarsit visand la aceasta biserica; spre primul monah roman care s-a stabilit aici, donandu-si apoi putinul sau pamant pentru viitoarea constructie a unei biserici ortodoxe. Il mai amintesc, cu recunostinta, pe Parintele Arhimandrit care nu a ostenit pentru ca acesta idee sa prinda chip si faptura. Multumesc Preafericitului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane, membrilor Sfantului Sinod, care sunt aici de fata, si tuturor celor care au propovaduit aceasta idee extraordinara. Si, nu in cele din urma, imi indrept gandul si vreau sa multumesc muncitorilor care au venit aici, departe de casa, si care trudesc pentru ca acest vis sa devina adevarat, iar noi si generatiile urmatoare sa ne putem bucura de el.

Ma inchin, alaturi de dumneavoastra, Tatalui, Fiului si Sfantului Duh. Amin.