Discurs la ceremonia de primire a soliilor provinciilor istorice, Alba Iulia, 1 decembrie 1999 

 

Semnificatia prezentarii credentialelor de catre

delegatii provinciilor istorice veniti la Alba Iulia

De multe ori, participand la manifestari simbolice, uitam tocmai sensul profund a ceea ce aniversam. Aceasta manifestare la care participam acum incearca sa ne readuca in minte momentul prezentarii credentialelor de catre delegatii din Transilvania, din Banat, din Crisana, din Maramures, precum si din Tara Romaneasca si Moldova, veniti la Alba Iulia in 1918.

In fond, ce au insemnat aceste credentiale, documente care sunt pastrate cu pioasa grija chiar in acest muzeu? Ce inseamna aceste inscrisuri? Poate putini stiu si poate pe putini ii mai intereseaza cu adevarat. Ele contin semnaturile unor tarani, muncitori, intelectuali ai poporului roman care aveau incredere si isi exprimau increderea in cei care urmau sa-i reprezinte si in ceea ce urmau sa consfiinteasca: unirea intr-o singura tara a romanilor care traisera despartiti de hotare si stapaniri straine. Conducatorii lor au urmat cu sfintenie acest mesaj al credentialelor.

 

Incredere si respect atunci

Sensul acestui demers ramane si azi la fel de profund. Conteaza, desigur, si rezultatul, faptul ca traim intr-o tara independenta, a carei suveranitate nu o mai pune nimeni in discutie. Conteaza si calea. Si aceasta cale, daca o urmam, poate asigura viitorul si demnitatea noastra ca romani. Increderea si credinta ne-au facut sa dainuim peste veacuri.

In 1918, in urma cu 81 de ani, romanii au avut incredere in reprezentantii lor. In acelasi timp, prin mesajul pe care l-au transmis celor care reprezentau minoritatile din Transilvania, in special ungurilor, nemtilor, dar si celorlalte minoritati din diferite zone ale Banatului, ei le-au dat incredere ca vor trai intr-o tara care le va respecta drepturile. Au avut incredere unii in altii si s-au respectat unii pe altii.

Acel moment de implinire, din 1 Decembrie 1918, venea dupa un razboi in care pierisera sute de mii de romani, de multe ori pentru ca nu erau bine inarmati si echipati. Era un moment in care lumea traia extrem de greu dupa un razboi pustiitor. Erau atunci multa suferinta, multa mizerie, multa nenorocire. Clasa politica fusese dezbinata doi ani ii trebuise ca sa ia o hotarare de partea cui sa lupte. Situatia s-a mentinut chiar si in timpul razboiului, cu consecinte dramatice. Si, totusi, in acele conditii grele, economice si sociale, in care nimeni nu a putut da asigurari ca unirea se va realiza si va fi consfintita mai tarziu de catre marile puteri, romanii au avut incredere.

 

Identificarea libertatii cu lipsa de respect acum

Suntem la 81 de ani de la acel eveniment si nu cred ca avem cu ce sa ne mandrim prin felul in care, la Alba Iulia, s-a sarbatorit astazi Ziua Nationala. Am dovedit inca o data ca suntem stapaniti de patimi pe care nu le putem depasi, ca suntem dezbinati, ca, in locul respectului, punem, de multe ori, violenta sau chiar ura si ca, in locul unirii, preferam dezbinarea.

Este greu de inteles de ce, cand traim intr-o tara democratica, in care, timp de 364 de zile pe an, oricine poate exprima orice, oricand si aproape oricum, alegem Ziua Nationala pentru a da frau unor patimi politice. Oare trei ani nu au fost de ajuns? Oare inca un an nu va fi de ajuns? Trebuia ca si Ziua Nationala sa fie transformata in acest teatru grotesc, in care, pe langa adversitatea unora impotriva altora, s-a gasit cu cale sa nu se respecte nici slujba religioasa si nici momentul depunerii juramantului de catre tinerii militari? Pana unde impingem aceasta lipsa de incredere? Ea poate sa fie inteleasa in ceea ce priveste conducerea statului. Dar si Armata, si Biserica, si celelalte institutii tre-buie sa faca obiectul contestarilor galagioase, chiar de Ziua Nationala?

Suntem intr-un moment in care idealurile, pentru care au luptat cei din 1918, pentru care si-au varsat sangele si pentru care s-au unit, sunt garantate mai deplin ca oricand in istoria poporului roman. Niciodata statul roman nu a avut mai asigurata independenta, suveranitatea si integritatea teritoriului sau, care acum sunt aparate de marile puteri ale lumii si prin parteneriatul cu NATO. Nici un stat, nici o forta din lume nu mai pun in discutie independenta, suveranitatea, integritatea si unitatea Romaniei. Oare acest lucru nu conteaza? Nu conteaza in nici un fel? Ceea ce a avut valoare acum 81 de ani, astazi nu mai are nici un fel de valoare?

Am cercetat cu atentie documentele de atunci si am inteles ca acei oameni, sfasiati de lipsuri si de razboi, nu-si puneau problema bunastarii sau, in nici un caz, nu o considerau prioritara. Aveau alte idealuri. Astazi chiar nu mai avem nici un fel de ideal? Astazi, cand avem sansa ca, dupa marele eveniment din 1 Decembrie 1918, sa putem trai un alt eveniment, integrarea europeana, pe care au visat-o toate mintile luminate ale romanilor incepand din 1848. Oare cum ne pregatim noi pentru a realiza acest al doilea vis al romanilor, visul de a fi recunoscuti drept o natiune europeana mandra, demna si respectata? Poti sa fii res-pectat de altii daca tu nu respecti nimic in propria ta tara? Poti sa fii respectat daca nu te respecti chiar pe tine insuti? Daca, chiar de Ziua Nationala, nu reusesti sa dai cel mai mic semn de respect, care inseam-na cel putin o liniste demna?

 

Altii ne respecta, mai ramane sa ne respectam si noi

Sper ca multi romani vor medita si este momentul sa o faca la ceea ce s-a intamplat astazi. Nu este prima data. Dupa ce romanii, cu mare demnitate, si-au cucerit singuri eliberarea de sub o dictatura cumplita si au realizat acea extraordinara unitate in zilele de 21-22 decembrie 1989, la numai un an de zile, in 1990, Alba Iulia, simbolul unitatii romanesti, a fost, ca si astazi, teatrul unor contestari violente si rusinoase.

Am reusit sa depasim acea jalnica tentativa de instaurare a dictaturii majoritatii prin manipulare si violenta si sa ne ridicam in ochii Europei si ai lumii care astazi cinstesc in Romania o tara demna, o tara stabila, o tara pe care ei o respecta. Mai ramane sa ne mai respectam si noi, pe noi insine si sa intelegem ca ura nu va fi niciodata un material din care sa se poata construi ceva.

Nimic nu se poate construi prin ura. Se poate darama din ura, dar de construit nu se poate. Si sta numai in puterea noastra ca, din nou, la sfarsitul acestui secol si mileniu, sa redescoperim ceea ce am descoperit rareori in lunga noastra istorie: unirea pe care o cinstim astazi.