Alocuţiune la deschiderea Programului Europa - un patrimoniu comun,

Bucureşti, Ateneul Roman, 11 septembrie 1999 

 

Puterea mintii si a mainii

Acum mai bine de doua veacuri, in 1798, arhimandritul Grigore, cunoscut prin stradania lui pentru introducerea limbii romane in cantarile bisericesti, elogia „oamenii Europei”, „care au biruit toate celelalte neamuri ale lumii cu puterea mintii lor, a limbii si a mainii”. Elogiat sau contestat, simbolul Europei s-a situat in permanenta in centrul confruntarilor ideologice, al optiunilor politice si al dezbaterilor culturale. Pentru romani, Europa a reprezentat, pe rand, un focar al luminilor, un model al demnitatii umane, o legitimare a autodeterminarii natiunilor, un imbold al progresului.

Un elev care priveste o harta fizica a Pamantului isi da seama pe data ca spatiul european este relativ mic la scara planetara. El are, geografic, cea mai slaba identitate continentala. Europa nu se defineste  atat prin granitele ei fizice, ci mai degraba prin devenirea ei in planul istoriei civilizatiilor. Europa nu este un dat natural. Europa este, inainte   de toate, un fapt de cultura.

Si astazi, cand continentul trece printr-un proces de transformare geopolitica fara precedent, Europa inseamna, cum a insemnat si in trecut, mai multe lucruri deodata.

 

Spiritul de toleranta

Dincolo de orice perceptii divergente, daca exista o Europa care sa poata ingloba zecile de Europe ale diferentei specifice, aceasta exista ca un continent cultural. Aceasta configuratie europeana, de realitate virtuala in permanenta miscare, s-a construit incurajand cu premeditare spiritul de toleranta in contrast cu infinitele ipostaze maligne ale fanatismului si acceptand fara teama alteritatea nu ca pe o amenintare a identitatii, ci ca pe o ipostaza posibila a acesteia. Cultura, ca expresie a potentialului creator, a format liantul cel mai solid pentru o identitate europeana, in spiritul pluralismului care ii este propriu.

Initiativa Consiliului Europei, care da o substanta novatoare aniversarii a 50 de ani de la constiturea sa, are o semnificatie aparte. Se confirma ca Europa se defineste cel mai bine ca un set de valori comune, consolidate in timp, ce au putut transgresa granitele naturale, pe cele lingvistice, confesionale sau de orice alta natura, unificand spatiul culturii europene ca pe un continent de sine statator. Este chiar interesant de observat cum identitatea europeana – situata in interior la limita paradoxala dintre consubstantialitate si conflict – este in asa masura expresia unei solidaritati obiective incat a creat un nou continent cultural-politic, cum ar putea fi considerat cel euro-atlantic.

 

Identitatea culturii romane

Romania este intr-un anume sens o paradigma a acestui paradox european. Auto-perceptia noastra ca parte integranta a continentului cultural european este bazata pe fapte incontestabile, de la apartenenta noastra la aria civilizatiei latine, la contributia romaneasca la patrimoniul spiritual al Europei contemporane prin opere celebre semnate de Constantin Brancusi, Eugen Ionescu sau Henri Coanda. In acelasi timp, suntem adesea descoperiti de altii ca pitoresti, ca un epitom al alteritatii proxime, spre deosebire de Africa sau de Orient, locuri ale alteritatii exotice. Acceptam cu umor sau cu furie, dupa cum ne e firea si vremea, sa ne descoperim si noi altfel decat Europa clasica, cea a demult apusului Imperiu de Apus.

Stim insa, ca valorile culturale, cu amprenta lor individuala sau locala, sunt cea mai buna cale de conversie a tensiunilor in dialog si conlucrare. Faptul ca Bucuresti, capitala Romaniei, a fost ales pentru inaugurarea Programului Europa – un patrimoniu comun atesta, o data in plus, identitatea solida a culturii romane si vocatia ei pluralista.

Bazele latine; iradierile ulterioare dinspre Bizant si dinspre lumea slava; incrucisarea frecventa, in spatiul nostru cultural, a influentelor venite din Vest si din Est; persistenta indelungata a schimbului de forme de expresie dintre cultura populara si cea citadina; configuratiile culturale regionale, stimulate de un ambient multietnic si multilingvistic, dovedesc elocvent disponibilitatea culturii romanesti de a combina voci multiple intr-o partitura unica si de neconfundat.