Discursul
principal la Conferinţa de la Salonic, Grecia,
1 septembrie 1999
Lectia tragica a
secolului XX
Suntem aici, reuniti
de un gand inalt: acela ca, impreuna, cu credinta si cu forta cugetului,
cu solidaritate si intelepciune, putem cladi o lume a pacii si a bunei
intelegeri, chiar si acolo unde o infruntare pe cat de cumplita, pe atat
de absurda, a dus la varsare de sange, la lupte fratricide si la
tragedii pe care le credeam irepetabile. Multi dintre noi ne-am rugat
impreuna la Bled, Washington sau in alte parti ale lumii pentru pace,
pentru intelegere intre oameni, grupuri etnice si religioase, minoritati
si popoare. Am simtit atunci, ca si acum, ca Dumnezeu ne poate calauzi
spre o lume mai buna daca credem in El si in capacitatea noastra de a fi
mai buni si mai curati.
Suntem reuniti in
fata unei intrebari cruciale pentru viitorul Europei si pentru viitorul
lumii. Aceasta intrebare ar putea suna astfel: Suntem oare capabili sa
intelegem in profunzime lectia amara, tragica, a secolului XX – macar
acum, cand el sta sa se incheie? Avem oare, noi, impreuna, forta si
credinta care sa ne ajute sa auzim, dincolo de vuietul evenimentelor,
glasul adevarat al lui Dumnezeu, sa intelegem ce adevar teribil ne
transmite El, ca o porunca adresata odinioara de prooroci, prin
cumplitele vremi pe care le-am trait? Caci daca nu vom intelege mesajul
acesta fundamental, de unde vom avea noi taria de a imagina si de a
construi o lume mai aparata de cataclisme? Cred ca acum si aici, in
aceste taramuri incarcate de istorie si sfasiate de crize, avem datoria
de a judeca trecutul si de a sanctiona raul pe care l-am trait pentru a
nu-l repeta.
Secolul acesta
inspaimantator a inceput cu o baie de sange: primul razboi mondial, iar
pe ruinele sale s-au nascut doua forme cumplite ale Raului suprem in
istorie: nazismul si totalitarismul bolsevic. Oricat ar fi parut ele ca
se infrunta, aveau si continua sa aiba o radacina comuna. Este ambitia
trufasa de a supune lumea si de a impune tuturor propria ordine prin
violenta. Numitorul comun al acestor forme ale Raului a fost ura si
negarea dreptului la viata al dusmanului pe care l-au inventat. Cosmarul
unei lumi uniforme, ca un fel de masinarie implacabila, exclusivista si
aducatoare de moarte, a alterat profund pacea lumii.
Trufia nemasurii
Nu degeaba cel dintai
pacat capital pe care il denunta Cartea Sfanta este trufia. Aici, pe
pamantul Greciei, se cuvine, poate, sa amintim ca un gand asemanator a
fost rostit de poetii tragici atenieni, care intelesesera ca trufia
nemasurii, hybris, ii pierde pe muritori.
Nesocotirea trufasa a
alcatuirilor lumii, asa cum divinitatea a lasat-o sa fie – aspra, dar
oferind omului, in schimbul trudei zilnice, hrana si adapost; mereu
perfectibila, dar niciodata perfecta, ci doar pastrand in ea taina
mantuirii –, nesocotirea acestei extraordinare diversitati si incercarea
necugetata de a o distruge in numele unei lumi a „ordinii” perfecte,
cladite doar de mana omeneasca, aceasta trufie a inecat in sange si
moarte istoria secolului XX.
Singura cale catre un
veac mai bun nu poate incepe fara un gand de umilinta in fata lui
Dumnezeu. Doar asa, intelegand cu dreapta masura ca lumea cunoscuta noua
azi si toate lumile pe care poate le vom cunoaste odata se inscriu
intr-un sistem care ne depaseste si ne inglobeaza, doar respectand ceea
ce natura si istoria au creat inainte de noi ca pe o mostenire pe care
trebuie s-o ingrijim cum putem mai bine – doar asa vom putea scrie o
istorie mai blanda, despre o lume mai pasnica si mai luminoasa.
Ca toate tarile si
popoarele Europei, romanii au mostenit din istoria mai veche sau mai
recenta o suma de daruri, dar si o suma de contradictii: o tara candva
foarte bogata, care va putea sa-si valorifice bogatiile daca va izbuti
s-o faca cu inteligenta si harnicia unui popor renascut dupa decenii de
opresiune; o cultura straveche si nobila, care a dat omenirii mari
savanti si mari artisti; o spiritualitate elevata, care a izbutit sa
supravietuiasca dincolo de vicisitudinile istoriei recente. Toate
acestea reprezinta o zestre pe care ne-o asumam fara orgolii, dar si
fara complexe de inferioritate.
Istoria recenta, insa,
ne-a impus si conditii care puteau duce la conflicte: un teritoriu
mutilat de razboaie, un numar relativ mare de comunitati vorbind alta
limba si avand credinte diferite. Poporul roman a inteles, cu o
intelepciune care nu va fi niciodata indeajuns elogiata, ca acest fruct
al istoriei trebuie asumat si el. Am fi putut incerca, cu trufie, sa
negam acest trecut. Dimpotriva, noi ni l-am asumat si am decis sa
construim mai departe. Am reusit o integrare democratica a diferitelor
identitati in institutiile de decizie: minoritatile etnice sunt
reprezentate politic in parlament si in guvern, au dreptul de a-si
cultiva si dezvolta propria identitate prin educatie la toate nivelele
si prin cultura; reprezentantii minoritatii maghiare fac parte din
coalitia de guvernare. Nu pretindem ca am atins perfectiunea, ci doar ca
am deschis larg portile dialogului democratic si respectului reciproc.
O istorie a impacarii
si dreptei masuri
Pe acelasi temei, am
cladit un sistem de cooperare si de dialog cu toate statele vecine sau
apropiate. Prin tratate bilaterale si prin structuri de cooperare
trilaterala, prin participarea activa la organizatii de colaborare
multilateral complementare cum sunt cooperarea central-europeana si cea
a Marii Negre, OSCE si Consiliul Europei, ONU si Parteneriatul pentru
Pace am reusit sa transformam un dat al istoriei, pozitia geostrategica
a Romaniei la Dunare si Carpati, intre Europa Centrala, Europa de
Sud-Est si Europa Rasariteana, intr-un principiu activ, generator de
pace si de stabilitate. Aceasta este zestrea politica pe care Romania o
ofera partenerilor sai in procesul de integrare europeana si
euro-atlantica pe care il considera prioritatea sa politica fiindca
poarta cu sine si dezvolta valorile democratiei, ale pacii si ale
progresului.
Aceasta traiectorie,
pentru care cetatenii Romaniei si ai celorlalte tari ale fostului lagar
comunist au optat cu fermitate, dovedeste ca pacea poate triumfa in
Europa si in lume, daca exista o vointa comuna de promovare a
institutiilor si practicilor democratice. Cand spun „vointa comuna”, nu
ma gandesc doar la statele si popoarele noastre, din Europa Centrala si
de Sud-Est, ci la intreaga comunitate a statelor democratice. Ma gandesc
la faptul ca eforturilor noastre, nu o data dramatice si istovitoare, de
a consolida statul de drept, democratia si economia libera, se cuvine sa
le raspunda increderea tarilor dezvoltate in capacitatea noastra de
reconstructie. Avem nevoie de sustinerea Uniunii Europene si a statelor
membre ale NATO, avem nevoie de sustinerea tarilor dezvoltate din G7,
dar avem nevoie, mai presus de orice, de respectul si de increderea lor.
Avem nevoie ca societatile si oamenii lumii libere, care au avut sansa
de a se dezvolta in libertate, sa creada ca putem deveni egalii lor. Nu
exista nici o fatalitate istorica in virtutea careia Sud-Estul european
ar fi condamnat la inapoiere si violenta. Aceasta parte a lumii, care a
dat nastere civilizatiei europene a trecutului, poate si trebuie sa fie
un factor activ in civilizatia euro-atlantica a viitorului. Consideram
reuniunea de azi de la Salonic o expresie si o garantie a faptului ca
Occidentul democratic nu ne analizeaza cu trufie, ca pe niste invinsi ai
istoriei si stie sa ne fie alaturi ca prieten si frate intru speranta de
pace si credinta in Dumnezeu.
Acum doar cateva luni,
Romania a trait un eveniment istoric cu o semnificatie exceptionala.
Pentru prima oara, dupa aproape 800 de ani de separatie, Suveranul
Pontif al Bisericii Catolice a fost oaspetele de onoare al unui popor
apartinand in majoritate religiei ortodoxe. Am convingerea ca, in acele
zile, o stare de gratie a cuprins intreaga lume crestina. In acele zile,
a inceput, de fapt, istoria mileniului al III-lea al erei noastre. O
istorie a impacarii, a depasirii obstacolelor stravechi din calea
dialogului, o istorie a dreptei masuri. Nu putem cladi o lume perfecta,
caci nu-i e dat omului sa se intreaca cu miracolul creatiei, dar putem
lucra impreuna, cu credinta si cu iubire, pentru un veac mai bun si mai
aproape de vointa de bine a Creatorului.