Discursul principal  la Conferinţa de la Salonic, Grecia,

1 septembrie 1999 

 

Lectia tragica a secolului XX

Suntem aici, reuniti de un gand inalt: acela ca, impreuna, cu credinta si cu forta cugetului, cu solidaritate si intelepciune, putem cladi o lume a pacii si a bunei intelegeri, chiar si acolo unde o infruntare pe cat de cumplita, pe atat de absurda, a dus la varsare de sange, la lupte fratricide si la tragedii pe care le credeam irepetabile. Multi dintre noi ne-am rugat impreuna la Bled, Washington sau in alte parti ale lumii pentru pace, pentru intelegere intre oameni, grupuri etnice si religioase, minoritati si popoare. Am simtit atunci, ca si acum, ca Dumnezeu ne poate calauzi spre o lume mai buna daca credem in El si in capacitatea noastra de a fi mai buni si mai curati.

Suntem reuniti in fata unei intrebari cruciale pentru viitorul Europei si pentru viitorul lumii. Aceasta intrebare ar putea suna astfel: Suntem oare capabili sa intelegem in profunzime lectia amara, tragica, a secolului XX – macar acum, cand el sta sa se incheie? Avem oare, noi, impreuna, forta si credinta care sa ne ajute sa auzim, dincolo de vuietul evenimentelor, glasul adevarat al lui Dumnezeu, sa intelegem ce adevar teribil ne transmite El, ca o porunca adresata odinioara de prooroci, prin cumplitele vremi pe care le-am trait? Caci daca nu vom intelege mesajul acesta fundamental, de unde vom avea noi taria de a imagina si de a construi o lume mai aparata de cataclisme? Cred ca acum si aici, in aceste taramuri incarcate de istorie si sfasiate de crize, avem datoria de a judeca trecutul si de a sanctiona raul pe care l-am trait pentru a nu-l repeta.

Secolul acesta inspaimantator a inceput cu o baie de sange: primul razboi mondial, iar pe ruinele sale s-au nascut doua forme cumplite ale Raului suprem in istorie: nazismul si totalitarismul bolsevic. Oricat ar fi parut ele ca se infrunta, aveau si continua sa aiba o radacina comuna. Este ambitia trufasa de a supune lumea si de a impune tuturor propria ordine prin violenta. Numitorul comun al acestor forme ale Raului a fost ura si negarea dreptului la viata al dusmanului pe care l-au inventat. Cosmarul unei lumi uniforme, ca un fel de masinarie implacabila, exclusivista si aducatoare de moarte, a alterat profund pacea lumii.

 

Trufia nemasurii

Nu degeaba cel dintai pacat capital pe care il denunta Cartea Sfanta este trufia. Aici, pe pamantul Greciei, se cuvine, poate, sa amintim ca un gand asemanator a fost rostit de poetii tragici atenieni, care intelesesera ca trufia nemasurii, hybris, ii pierde pe muritori.

Nesocotirea trufasa a alcatuirilor lumii, asa cum divinitatea a lasat-o sa fie – aspra, dar oferind omului, in schimbul trudei zilnice, hrana si adapost; mereu perfectibila, dar niciodata perfecta, ci doar pastrand in ea taina mantuirii –, nesocotirea acestei extraordinare diversitati si incercarea necugetata de a o distruge in numele unei lumi a „ordinii” perfecte, cladite doar de mana omeneasca, aceasta trufie a inecat in sange si moarte istoria secolului XX.

Singura cale catre un veac mai bun nu poate incepe fara un gand de umilinta in fata lui Dumnezeu. Doar asa, intelegand cu dreapta masura ca lumea cunoscuta noua azi si toate lumile pe care poate le vom cunoaste odata se inscriu intr-un sistem care ne depaseste si ne inglobeaza, doar respectand ceea ce natura si istoria au creat inainte de noi ca pe o mostenire pe care trebuie s-o ingrijim cum putem mai bine – doar asa vom putea scrie o istorie mai blanda, despre o lume mai pasnica si mai luminoasa.

Ca toate tarile si popoarele Europei, romanii au mostenit din istoria mai veche sau mai recenta o suma de daruri, dar si o suma de contradictii: o tara candva foarte bogata, care va putea sa-si valorifice bogatiile daca va izbuti s-o faca cu inteligenta si harnicia unui popor renascut dupa decenii de opresiune; o cultura straveche si nobila, care a dat omenirii mari savanti si mari artisti; o spiritualitate elevata, care a izbutit sa supravietuiasca dincolo de vicisitudinile istoriei recente. Toate acestea reprezinta o zestre pe care ne-o asumam fara orgolii, dar si fara complexe de inferioritate.

Istoria recenta, insa, ne-a impus si conditii care puteau duce la conflicte: un teritoriu mutilat de razboaie, un numar relativ mare de comunitati vorbind alta limba si avand credinte diferite. Poporul roman a inteles, cu o intelepciune care nu va fi niciodata indeajuns elogiata, ca acest fruct al istoriei trebuie asumat si el. Am fi putut incerca, cu trufie, sa negam acest trecut. Dimpotriva, noi ni l-am asumat si am decis sa construim mai departe. Am reusit o integrare democratica a diferitelor identitati in institutiile de decizie: minoritatile etnice sunt reprezentate politic in parlament si in guvern, au dreptul de a-si cultiva si dezvolta propria identitate prin educatie la toate nivelele si prin cultura; reprezentantii minoritatii maghiare fac parte din coalitia de guvernare. Nu pretindem ca am atins perfectiunea, ci doar ca am deschis larg portile dialogului democratic si respectului reciproc.

 

O istorie a impacarii si dreptei masuri

Pe acelasi temei, am cladit un sistem de cooperare si de dialog cu toate statele vecine sau apropiate. Prin tratate bilaterale si prin structuri de cooperare trilaterala, prin participarea activa la organizatii de colaborare multilateral complementare cum sunt cooperarea central-europeana si cea a Marii Negre, OSCE si Consiliul Europei, ONU si Parteneriatul pentru Pace am reusit sa transformam un dat al istoriei, pozitia geostrategica a Romaniei la Dunare si Carpati, intre Europa Centrala, Europa de Sud-Est si Europa Rasariteana, intr-un principiu activ, generator de pace si de stabilitate. Aceasta este zestrea politica pe care Romania o ofera partenerilor sai in procesul de integrare europeana si euro-atlantica pe care il considera prioritatea sa politica fiindca poarta cu sine si dezvolta valorile democratiei, ale pacii si ale progresului.

Aceasta traiectorie, pentru care cetatenii Romaniei si ai celorlalte tari ale fostului lagar comunist au optat cu fermitate, dovedeste ca pacea poate triumfa in Europa si in lume, daca exista o vointa comuna de promovare a institutiilor si practicilor democratice. Cand spun „vointa comuna”, nu ma gandesc doar la statele si popoarele noastre, din Europa Centrala si de Sud-Est, ci la intreaga comunitate a statelor democratice. Ma gandesc la faptul ca eforturilor noastre, nu o data dramatice si istovitoare, de a consolida statul de drept, democratia si economia libera, se cuvine sa le raspunda increderea tarilor dezvoltate in capacitatea noastra de reconstructie. Avem nevoie de sustinerea Uniunii Europene si a statelor membre ale NATO, avem nevoie de sustinerea tarilor dezvoltate din G7, dar avem nevoie, mai presus de orice, de respectul si de increderea lor. Avem nevoie ca societatile si oamenii lumii libere, care au avut sansa de a se dezvolta in libertate, sa creada ca putem deveni egalii lor. Nu exista nici o fatalitate istorica in virtutea careia Sud-Estul european ar fi condamnat la inapoiere si violenta. Aceasta parte a lumii, care a dat nastere civilizatiei europene a trecutului, poate si trebuie sa fie un factor activ in civilizatia euro-atlantica a viitorului. Consideram reuniunea de azi de la Salonic o expresie si o garantie a faptului ca Occidentul democratic nu ne analizeaza cu trufie, ca pe niste invinsi ai istoriei si stie sa ne fie alaturi ca prieten si frate intru speranta de pace si credinta in Dumnezeu.

Acum doar cateva luni, Romania a trait un eveniment istoric cu o semnificatie exceptionala. Pentru prima oara, dupa aproape 800 de ani de separatie, Suveranul Pontif al Bisericii Catolice a fost oaspetele de onoare al unui popor apartinand in majoritate religiei ortodoxe. Am convingerea ca, in acele zile, o stare de gratie a cuprins intreaga lume crestina. In acele zile, a inceput, de fapt, istoria mileniului al III-lea al erei noastre. O istorie a impacarii, a depasirii obstacolelor stravechi din calea dialogului, o istorie a dreptei masuri. Nu putem cladi o lume perfecta, caci nu-i e dat omului sa se intreaca cu miracolul creatiei, dar putem lucra impreuna, cu credinta si cu iubire, pentru un veac mai bun si mai aproape de vointa de bine a Creatorului.