Cuvant de bun
venit la sosirea Sanctităţii Sale Papa Ioan Paul al II-lea in Romania,
Bucureşti-Otopeni,
7 mai 1999
Speranta unitatii
crestine
Vizita pe care o
incepeti astazi este perceputa pretutindeni ca un eveniment istoric. Ea
are o dimensiune simbolica de prim ordin consolidand speranta unitatii
noastre crestine. Numai Dumnezeu cunoaste, acum, roadele pe care
comuniunea interecleziala, deocamdata intrezarita, le va oferi, candva,
tuturor. Putem insa admite de pe acum ideea ca, prin consecintele lor,
conflictele religioase din Vestul si Estul continentului sunt cele mai
rusinoase exemple de dizarmonie europeana. Diferentele economice,
prapastiile ideologice, contrastele culturale au cauze umane si
explicatii profane. Dezbinarile intre crestini nu pot fi justificate si
nici macar explicate, pentru ca ele se opun vointei divine exprimate de
Domnul nostru Iisus Hristos. Este limpede ca Bisericile crestine au, cu
atat mai mult acum, in pragul noului mileniu, datoria de a-si purifica
memoria si de a cauta impreuna sursele apostolice ale unitatii lor
originare. Daca acest ideal va fi realizat, constructia europeana va
avea din nou un suflet. Nu este vorba despre o metafora sau de
sacrificarea pragmatismului politico-economic in favoarea unui entuziasm
psihologic gratuit. Am in vedere urgenta de a reumaniza viata politica,
practica relatiilor internationale si exercitarea drepturilor fiecarei
persoane in contextul unui crestinism viu, plural si capabil de noi
imbogatiri spirituale. Crestinismul nu este un muzeu, ci un liant
spiritual fara de care intelegerea trecutului, organizarea prezentului
si configurarea unui viitor vrednic de vocatia ultima a omenirii nu pot
fi concepute.
Vizita cu care
Sanctitatea Voastra onoreaza intregul popor roman ilustreaza triumful
spiritului evanghelic asupra prejudecatilor ostile pe care istoria le-a
intretinut spre paguba Bisericii.
Puterea convertirii
inimilor
Am convingerea ca
Sanctitatea Voastra a contribuit in chip providential la prabusirea
comunismului pe care, ca fiu al Poloniei, L-a cunoscut nemijlocit. Stim
ca, inca din secolul trecut, Biserica Catolica a condamnat marxismul,
comunismul real si mai apoi chiar pe cei care, inselati sau intimidati,
au aderat la aceasta doctrina politica atee. Ingaduiti-mi sa cred ca, in
spiritul Conciliului II Vatican, Sanctitatea Voastra nu a privit
comunismul ca pe un dusman exterior, ci mai degraba ca pe o maladie
spirituala care poate fi depasita prin afirmarea marilor principii
crestine. Nu a fost nevoie de un asediu, ci de o convertire a inimilor.
Ati reusit sa insuflati aceasta mutatie launtrica tuturor natiunilor
captive in spatele atator ziduri vazute sau nu.
Actiunea Sfantului
Scaun nu a provocat razboaie, ci a indeplinit, in acei ani tulburi, un
binefacator ritual de exorcizare. Iata de ce putem spune ca sistemul
comunist nu a pierdut o lupta, ci si-a atins pur si simplu limitele,
dizolvandu-se in confruntarea cu umanitatea esentiala a invataturilor
evanghelice.
Urmarile lui continua
insa. In imediata noastra vecinatate se poarta un razboi devastator. De
fapt, orice razboi, indiferent pe ce continent s-ar desfasura, are loc
in apropierea noastra. In calitate de fii ai lui Dumnezeu ne simtim
raspunzatori pentru fiecare viata intrerupta violent, pentru fiecare
incalcare a libertatii si demnitatii omului. Nu putem asista
nepasatori atunci cand oamenii sunt alungati din casele lor, cand casele
altor oameni sunt distruse de bombe, cand numarul mortilor si ranitilor
creste din zi in zi. In calitate de crestini suferim cu
totii alaturi de sarbii si de albanezii care sufera acum.
Cei doi plamani ai
Europei
Stiti, desigur,
Sfinte Parinte, ca majoritatea romanilor sunt fii ai Bisericii Ortodoxe,
dar exista la noi si o consistenta comunitate de credinciosi catolici
care apartin ritului latin sau aceluia bizantin. Legile statului nu fac
nici o deosebire intre unii si ceilalti. Cu totii sunt cetateni liberi,
cu drepturi egale, care inteleg sa sprijine, prin competenta lor
devotata, refacerea morala si propasirea societatii romanesti. Intre
majoritatea ortodoxa si minoritatea catolica au existat motive de
tensiuni pe care nu le ignoram. Sunt convins ca dialogul si sentimentul
superior al interesului national vor izbuti sa aplaneze cat mai grabnic
litigiile si aprecierile divergente.
Reconcilierea este
posibila pentru ca Bisericile din Romania poseda o experienta ecumenica
verificata. Reconcilierea este totodata necesara, pentru ca pe ea se va
sprijini pacea sociala, bunavointa si spiritul de sacrificiu de care
Romania are nevoie pentru a iesi la liman. Vizita Sanctitatii Voastre va
impulsiona acest proces, conferindu-i o dimensiune imperativa si
responsabila.
Ilustrul Vostru
predecesor, Papa Paul al VI-lea vorbea despre catolicism si ortodoxie ca
despre cei doi plamani ai Europei. Pentru prima oara acestia respira
impreuna aerul normalitatii fraterne si al sperantei comune. Fie ca
aceasta experienta sa devina traditie, spre folosul tuturor
credinciosilor intru Iisus Hristos!
Urez Sanctitatii
Voastre bun venit pe pamantul Romaniei si, in numele tuturor fiilor
acestei natiuni, cer Sanctitatii Voastre binecuvantarea apostolica sub
semnul careia ne bucuram sa va primim.