Cuvant de bun venit la sosirea Sanctităţii Sale Papa Ioan Paul al II-lea in Romania,

Bucureşti-Otopeni, 7 mai 1999 

 

Speranta unitatii crestine

Vizita pe care o incepeti astazi este perceputa pretutindeni ca un eveniment istoric. Ea are o dimensiune simbolica de prim ordin consolidand speranta unitatii noastre crestine. Numai Dumnezeu cunoaste, acum, roadele pe care comuniunea interecleziala, deocamdata intrezarita, le va oferi, candva, tuturor. Putem insa admite de pe acum ideea ca, prin consecintele lor, conflictele religioase din Vestul si Estul continentului sunt cele mai rusinoase exemple de dizarmonie europeana. Diferentele economice, prapastiile ideologice, contrastele culturale au cauze umane si explicatii profane. Dezbinarile intre crestini nu pot fi justificate si nici macar explicate, pentru ca ele se opun vointei divine exprimate de Domnul nostru Iisus Hristos. Este limpede ca Bisericile crestine au, cu atat mai mult acum, in pragul noului mileniu, datoria de a-si purifica memoria si de a cauta impreuna sursele apostolice ale unitatii lor originare. Daca acest ideal va fi realizat, constructia europeana va avea din nou un suflet. Nu este vorba despre o metafora sau de sacrificarea pragmatismului politico-economic in favoarea unui entuziasm psihologic gratuit. Am in vedere urgenta de a reumaniza viata politica, practica relatiilor internationale si exercitarea drepturilor fiecarei persoane in contextul unui crestinism viu, plural si capabil de noi imbogatiri spirituale. Crestinismul nu este un muzeu, ci un liant spiritual fara de care intelegerea trecutului, organizarea prezentului si configurarea unui viitor vrednic de vocatia ultima a omenirii nu pot fi concepute.

Vizita cu care Sanctitatea Voastra onoreaza intregul popor roman ilustreaza triumful spiritului evanghelic asupra prejudecatilor ostile pe care istoria le-a intretinut spre paguba Bisericii.

 

Puterea convertirii inimilor

Am convingerea ca Sanctitatea Voastra a contribuit in chip providential la prabusirea comunismului pe care, ca fiu al Poloniei, L-a cunoscut nemijlocit. Stim ca, inca din secolul trecut, Biserica Catolica a condamnat marxismul, comunismul real si mai apoi chiar pe cei care, inselati sau intimidati, au aderat la aceasta doctrina politica atee. Ingaduiti-mi sa cred ca, in spiritul Conciliului II Vatican, Sanctitatea Voastra nu a privit comunismul ca pe un dusman exterior, ci mai degraba ca pe o maladie spirituala care poate fi depasita prin afirmarea  marilor principii crestine. Nu a fost nevoie de un asediu, ci de o convertire a inimilor. Ati reusit sa insuflati aceasta mutatie launtrica tuturor natiunilor captive in spatele atator ziduri vazute sau nu.

Actiunea Sfantului Scaun nu a provocat razboaie, ci a indeplinit, in acei ani tulburi, un binefacator ritual de exorcizare. Iata de ce putem spune ca sistemul comunist nu a pierdut o lupta, ci si-a atins pur si simplu limitele, dizolvandu-se in confruntarea cu umanitatea esentiala a invataturilor evanghelice.

Urmarile lui continua insa. In imediata noastra vecinatate se poarta un razboi devastator. De fapt, orice razboi, indiferent pe ce continent s-ar desfasura, are loc in apropierea noastra. In calitate de fii ai lui Dumnezeu ne simtim raspunzatori pentru fiecare viata intrerupta violent, pentru fiecare incalcare a libertatii si demnitatii omului. Nu putem asista nepasatori atunci cand oamenii sunt alungati din casele lor, cand casele altor oameni sunt distruse de bombe, cand numarul mortilor si ranitilor creste din zi in zi. In calitate de crestini suferim cu totii alaturi de sarbii si de albanezii care sufera acum.

 

Cei doi plamani ai Europei

Stiti, desigur, Sfinte Parinte, ca majoritatea romanilor sunt fii ai Bisericii Ortodoxe, dar exista la noi si o consistenta comunitate de credinciosi catolici care apartin ritului latin sau aceluia bizantin. Legile statului nu fac nici o deosebire intre unii si ceilalti. Cu totii sunt cetateni liberi, cu drepturi egale, care inteleg sa sprijine, prin competenta lor devotata, refacerea morala si propasirea societatii romanesti. Intre majoritatea ortodoxa si minoritatea catolica au existat motive de tensiuni pe care nu le ignoram. Sunt convins ca dialogul si sentimentul superior al interesului national vor izbuti sa aplaneze cat mai grabnic litigiile si aprecierile divergente.

Reconcilierea este posibila pentru ca Bisericile din Romania poseda o experienta ecumenica verificata. Reconcilierea este totodata necesara, pentru ca pe ea se va sprijini pacea sociala, bunavointa si spiritul de sacrificiu de care Romania are nevoie pentru a iesi la liman. Vizita Sanctitatii Voastre va impulsiona acest proces, conferindu-i o dimensiune imperativa si responsabila.

Ilustrul Vostru predecesor, Papa Paul al VI-lea vorbea despre catolicism si ortodoxie ca despre cei doi plamani ai Europei. Pentru prima oara acestia respira impreuna aerul normalitatii fraterne si al sperantei comune. Fie ca aceasta experienta sa devina traditie, spre folosul tuturor credinciosilor intru Iisus Hristos!

Urez Sanctitatii Voastre bun venit pe pamantul Romaniei si, in numele tuturor fiilor acestei natiuni, cer Sanctitatii Voastre binecuvantarea apostolica sub semnul careia ne bucuram sa va primim.