Mesaj cu ocazia Zilei Solidarităţii Naţionale Impotriva Dictaturii, Bucureşti,

Palatul Cotroceni, 16 decembrie 1998 

 

Respect pentru cei ce s-au sacrificat

Omagiem astazi, pentru prima oara, Ziua Solidaritatii Nationale Impotriva Dictaturii. Cu cateva zile in urma, cand am semnat decretul de promulgare a legii prin care s-a nascut aceasta zi a solidaritatii, m-am intrebat daca mai avem nevoie de o noua sarbatoare oficiala.

Raspunsul meu este simplu: de sarbatori de protocol in plus nu este  nevoie. Dar avem nevoie de memorie si de respect fata de cei ce au luptat si s-au sacrificat pentru ca noi sa traim in libertate.

Dupa ce Romania a trecut prin mai multe dictaturi este nevoie sa consacram o zi anume solidaritatii nationale impotriva dictaturii, sa avem macar o data pe an un prilej de reflectie lucida si cinstita asupra tot ceea ce au reprezentat acei ani pentru istoria noastra si pentru sufletul nostru.

Avem nevoie de o cunoastere adevarata pentru a asuma cu demnitate greselile, a indrepta urmarile lor si a duce mai departe ceea ce am construit bine.

Fireste, libertatea confera posibilitatea de a avea imagini diferite, optici diferite despre trecut, prezent si viitor. Aceasta zi este dedicata tocmai solidaritatii celor care accepta diferenta, impotriva celor care vor sa ne faca pe toti sa gandim la fel.

In aceasta zi dedicata memoriei, cateva intrebari simple sunt inevitabile. Am uitat oare? Am uitat deja anii in care nu puteam spune ceea ce gandeam decat in soapta, anii in care public nu exista decat un singur cuvant – al dictatorului? Anii in care aveam televiziune doua ore pe zi si, practic, un singur ziar cu o singura opinie? Anii in care taranii nu puteau vinde sau cumpara pamant si nu aveau voie sa-si taie propriile animale; anii cand bisericile erau demolate si credinta in Dumnezeu blamata, cand orasele erau inchise, cand frontierele erau inchise, cand oamenii erau inchisi daca isi exprimau nemultumirile?

Pentru ca raul sa nu se repete

Astazi ne confruntam cu probleme noi. Lipsa marfurilor a fost inlocuita de lipsa banilor, munca si valoarea nu sunt inca rasplatite si recunoscute asa cum se cuvine, ritmul miscarii spre mai bine nu este atat de rapid pe cat il dorim. Dar raul pe care l-am inlaturat din vietile noastre odata cu caderea dictaturii nu poate fi uitat, nu poate fi minimalizat. Democratia este ca sanatatea: iti dai seama de valoarea ei abia atunci cand nu o mai ai. Impotriva unei asemenea primejdii, precum cea a restauratiei unei dictaturi, memoria adevarului este cel mai eficient remediu.

Dictaturile s-au nascut si s-au mentinut prin ura. In 1989 am crezut ca vom scapa de ura. Dar acum, noua ani mai tarziu, stim ca n-am scapat de acest blestem. Exista inca oameni care folosesc ura ca arma politica; cei care seamana astazi ura sunt atat profitori ai ultimei dictaturi, cat si profitori ai anilor care au urmat. Pentru a supravietui, asemenea oameni au nevoie de teama si confuzia altora, de haos. Intr-o societate in care domneste legea, ei ar fi infranti de oamenii cinstiti si muncitori. Pentru a crea si intretine confuzie si haos, ei lovesc in armata, in justitie, in biserica, in institutiile capabile sa apere viata linistita a oamenilor, siguranta persoanelor si a bunurilor.

De aceea avem nevoie de adevarul intreg din cei 45 de ani de comunism, avem nevoie de adevarul din decembrie 1989, avem nevoie de adevarul de dupa revolutie.

Solidaritatea impotriva dictaturii nu trebuie sa fie simbolica. Ea are valoare practica atata timp cat vechile dictaturi au lasat urme adanci in noi si printre noi. Asemenea urme sunt birocratii care umilesc cetateanul, uitand ca acesta ii intretine din proprii lui bani, traficul de influenta, santajul, intimidarea prin calomnii monstruoase sau ideea unei mari parti a justitiabililor ca trebuie sa li se faca “dreptate” chiar daca se incalca legile. Nici un cetatean roman nu poate fi sigur de drepturile lui daca vom permite ca drepturile unui singur cetatean sa fie nesocotite, indiferent ca este vorba despre proprietate sau de prezumtia de nevinovatie.

Voi apara si voi sprijini consolidarea institutiilor statului democratic. Cred in aceste institutii. Le critic uneori, atunci cand practicile lor nu mi se par drepte. Dar singura autoritate morala care are dreptul sa exercite presiuni asupra Parlamentului, a Executivului sau a Justitiei este cea a cetatenilor solidari care, dincolo de interese individuale, apara un principiu in numele interesului comun.

Nici o greseala a democratiei nu justifica apologia dictaturii

In aceasta zi vreau sa atrag atentia inca o data asupra faptului ca, in chiar interiorul clasei politice parlamentare, exista voci care fac apologia dictaturii, care propun deschis incalcarea Constitutiei si a drepturilor cetateanului. A te impotrivi unor asemenea tendinte nu inseamna doar a face alta politica, ci este o problema de constiinta, de responsabilitate pentru siguranta fiecaruia dintre noi. Fiindca dictatura incepe prin incalcarea drepturilor unui cetatean, continua prin incalcarea drepturilor a o suta, o mie, un milion, douazeci de milioane de oameni.

Este adevarat ca democratia romaneasca post-revolutionara a facut si face destule greseli. Dar nici o greseala a democratiei nu justifica promovarea ideii de dictatura.

Ziua Solidaritatii Nationale Impotriva Dictaturii a fost stabilita pe 16 decembrie pentru ca, acum noua ani, la 16 decembrie 1989, in Timisoara, a inceput sfarsitul ultimei dictaturi din Romania. Acum noua ani, pe Bega, cadeau primele victime ale unei revolutii anticomuniste pentru adevar si libertate. Romania se arata in sfarsit lumii cu fata ei adevarata. Curajul si sacrificiul timisorenilor au declansat despartirea sangeroasa de un trecut tragic. Atunci s-a dovedit, inca o data, cat de multi oameni datoreaza aproape totul catorva oameni care intr-un moment decisiv au curajul sa ne schimbe destinul. Indiferent de dificultatile prezentului sau ale viitorului, nu avem dreptul sa-i uitam nici pe ei, nici solidaritatea care i-a unit in lupta impotriva dictaturii.