Alocuţiune cu ocazia lansării Strategiei de prevenire şi combatere a sărăciei in Romania,

Bucureşti, 17 octombrie 1998 

 

De la abordari conjucturale la o strategie nationala

Evolutiile din Romania ultimelor decenii ne-au aratat ca, din perspectiva clasei politice si a administratiei, au existat diferite moduri de abordare a fenomenului saraciei. Sistemul comunist l-a folosit pe cel mai simplu dintre ele: negarea saraciei ca realitate, chiar si conjuncturala, chiar si ca exceptie. La adapostul unei asemenea atitudini, decenii de-a randul au fost aplicate strategii nerealiste de dezvoltare, care au generat premisele unei societati nu numai sarace in ansamblul ei, dar si lipsite de orice structuri capabile sa lupte cu saracia.

Dupa decembrie 1989, s-au facut auzite numeroase discursuri politice despre saracie si despre solutiile care pot fi utilizate pentru lupta impotriva ei. De exemplu: saracia ca efect al comunismului, deci nevoia unei reforme rapide; saracia ca efect al reformei rapide, deci nevoia de a incetini procesele reformiste; saracia ca efect al unui complot mai mult sau mai putin international, deci nevoia de a ne izola sau de a ne lupta unii cu altii.

Din nefericire, toate abordarile politice ale fenomenului au pacatuit prin conjuncturalitate si prin tratarea saraciei ca efect al unor cauze neanalizate decat simplist si izolat.

N-am tinut sa amintesc toate aceste lucruri in ideea unui demers polemic, ci pentru a sublinia cat mai clar cu putinta importanta documentului emis si pus la dispozitia noastra de Comisia Nationala de Prevenire si Combatere a Saraciei, cu sprijinul generos al Programului Natiunilor Unite pentru Dezvoltare.

Documentul este relevant, in primul rand, pentru ca el este  corect in date si onest in evaluari. El arata unde ne aflam din perspectiva nivelului de trai si a calitatii vietii, cum am ajuns aici si ce avem de facut de aici inainte.

Nu este prima incercare de a studia fenomenul saraciei din acesti ani; studii valoroase elaborate in ultimul timp au stat la baza unor capitole din Strategia nationala de combatere a saraciei, dar este prima data cand subiectul este abordat multidisciplinar, din toate perspectivele si cu clare implicatii practice.

In al doilea rand, strategia lansata acum este importanta pentru ca elaborarea ei a fost sprijinita de factorii administrativi si politici care isi asuma concluziile finale. Nu este, deci, o carte care va ramane in biblioteci inspirand, poate, alte carti si atat. Este o baza serioasa pentru o actiune concreta, politica si administrativa impotriva saraciei, vazuta ca provocare nationala. Acest lucru este cu atat mai important cu cat Strategia nu pleaca de la idei preconcepute, de la o doctrina politica care marcheaza o guvernare sau alta, ci de la realitatea rece, de la statistici, de la analize fara culoare ideologica.

 

Dezvoltare economica sanatoasa si durabila

Cand afirm ca lupta impotriva saraciei este o provocare nationala, vreau sa spun ca este nevoie de o unitate politica in sustinerea acestor programe: o unitate in cadrul coalitiei de guvernamant, dar si un demers unitar, pe probleme concrete, al tuturor partidelor parlamentare. Si, de fapt, al intregii societati in ansamblul ei.

Prevenirea si combaterea saraciei sunt probleme greu de rezolvat, cu eforturi implicand multi ani, infrangeri dureroase si victorii modeste. Ele nu pot fi confiscate de nimeni si nu trebuie manipulate si folosite in scopuri electorale.

Realitatile din Europa Centrala si de Est arata ca este nevoie de mai multe guverne de sacrificiu pentru ca o tara in tranzitie sa opreasca degradarea nivelului de trai, sa asigure un sistem educational corespunzator si o egalitate reala a sanselor pentru tineri.

Mai mult, spre deosebire de tarile Occidentului, noi nu ne putem permite azi sa discutam despre solutii doctrinare in lupta impotriva acestui fenomen; despre, sa spunem, solutii social-democrate sau liberale. Este evident pentru orice observator cat de cat atent si avizat al fenomenului social romanesc ca saracia din aceasta tara nu poate fi rezolvata acum prin transfer social, ci prin dezvoltare economica durabila; prin acumulare, la nivelul infrastructurilor, a capitalului; prin structurarea unei legislatii coerente; prin dobandirea unei baze solide de know-how in managementul economic si social.

Azi nu putem sa ne bazam strategia pe redistribuirea bogatiei in conditiile in care nu avem, de fapt, ce sa redistribuim.

Exista in Europa cazuri binecunoscute de tari care au acumulat decenii in sir capitaluri, au construit infrastructuri si au dobandit experienta si traditie manageriala si au ajuns apoi la rezultate sociale spectaculoase prin redistribuirea echitabila a acestor acumulari.

 

Constructia unei societati post-industriale

Noi ne aflam de-abia la inceputul unui asemenea drum. Putem discuta despre amanunte, prioritati si ritmuri, dar nu putem pune in discutie ideea esentiala: pentru a reduce saracia avem nevoie de o dezvoltare economica durabila. O asemenea dezvoltare nu poate avea drept tinta decat constructia directa, sarind peste etape, a unui tip de societate complet nou, o societate postindustriala. De aceea, strategia pe care o avem acum la dispozitie se refera pe larg nu numai la asigurari sociale, salarii, pensii sau sanatate, ci si la habitat, invatamant, sistem fiscal. In cadrul unei asemenea strategii, asistenta sociala este un element complementar si se adreseaza persoanelor care au nevoie acuta de un ajutor la un moment dat.

Stiu ca exista in tara numeroase persoane si numeroase institutii de stat sau private care ii ajuta pe oamenii saraci, iar aceste demersuri, niciodata usoare, merita tot respectul nostru. Insa ele combat doar efecte. Fara a rezolva cauzele, efectele se vor multiplica la nesfarsit. Rolul statului este de a combate cauzele, de a preveni saracia prin dezvoltare. Cand vorbesc de dezvoltare ma refer la dezvoltare sociala si economica prin demers guvernamental, dar si la dezvoltare comunitara prin demersul autoritatilor locale care trebuie sa aiba din ce in ce mai multe mijloace si competente in acest scop.

 

Schimbarea mentalitatii

Experienta dureroasa pe care am acumulat-o in ultimul timp arata ca, in primul rand, trebuie sa producem mai mult pentru a avea mai mult. In al doilea rand, sa realizam un sistem fiscal care sa nu mareasca nivelul taxelor, dar sa le distribuie mai echitabil si intr-o maniera mai eficienta. In al treilea rand, este imperios necesar sa schimbam mentalitatea foarte raspandita a tuturor celor care cred ca pot sa-si rezolve problemele personale pacalind statul si uitand ca astfel pacalesc domeniile esentiale ale ocrotirii sociale, ale educatiei. Prin evaziune fiscala ei favorizeaza economia subterana si lovesc, de fapt, in parintii si in bunicii lor pensionari, in copiii lor, care au nevoie de o educatie mai buna; lovesc in propria lor familie.

In sfarsit, un lucru pe care nu obosesc sa-l spun este sa punem zagaz risipei. Experienta intregii lumi arata ca statele bogate si popoarele bogate sunt cele care economisesc cel mai mult, iar statele sarace si popoarele sarace sunt cele care risipesc cel mai mult. De aceea, cred ca orice program de combatere a saraciei trebuie sa fie insotit de un program coerent de actiuni impotriva risipei de orice fel: de bani, de timp, de apa, de energie, de materiale.

Dincolo de orice privire generala asupra fenomenului saraciei, sa ne amintim mereu ca viata traita in saracie este o drama individuala si familiala. Este saracia pe care o intalnim pe strada, saracia copiilor fara adapost, a batranilor cu pensii infime, a bolnavilor care nu isi pot permite tratamente costisitoare. Existenta acestor oameni, lipsurile si suferinta lor trebuie sa fie principalul motiv care sa ne adune unul langa altul intr-o lupta comuna impotriva saraciei, a efectelor si a cauzelor ei.

In numele acestor oameni care stiu ce inseamna sa ai nevoie urgenta de ajutor, vreau sa multumesc celor care au lucrat la elaborarea Programului National de Prevenire si Combatere a Saraciei, dar si  celor care vor lucra in continuare pentru aplicarea lui.