Discurs la deschiderea celei de a XII-a Reuniuni Internaţionale Oameni şi Religii, Bucureşti, Palatul Parlamentului, 30 august 1998 

 

Dumnezeu, Omul, Popoarele

Vom fi alaturi cateva zile, pentru a ne ruga, pentru a medita asupra unei teme generoase: Dumnezeu, Omul, Popoarele. O astfel de intalnire in Romania, o tara aflata in centrul Europei post-comuniste, intr-o zona care parcurge o tranzitie dificila si de multe ori dureroasa, poate avea o semnificatie ecumenica aparte.

Nu numai Europa de Est se afla intr-o faza de tranzitie. Intr-un fel de tranzitie se afla de fapt toata omenirea. Aliante strategice se reaseaza in constelatii fragile. Prioritati diplomatice se modifica in functie de o configuratie geopolitica mereu schimbatoare. De altfel, mutatiile acestui sfarsit de mileniu nu exclud nici un domeniu al vietii: formele si substanta cunoasterii evolueaza vertiginos, efectele cotidiene ale revolutiei tehnologice sunt mereu mai palpabile, sfera telecomunicatiilor inglobeaza, practic, planeta. Practicile economice si instrumentele financiare evolueaza sub impulsul unei dinamici galopante iar fluctuatiile pietelor de capital se declanseaza dupa o logica aproape imprevizibila. In acelasi timp, modelele traditionale sunt eclipsate de aparitia unor comportamente insolite si tot mai des trebuie sa raspundem unor dileme bioetice de neimaginat acum cateva decenii.

 

Paradoxuri si istorii paralele

Lumea de azi se confrunta cu o serie de paradoxuri: subdezvoltarea nu exclude inarmarea, democratia nu lichideaza coruptia, economia de piata nu reuseste sa evite dezastrele ecologice si somajul. Dupa 50 de ani de la adoptarea ei, Declaratia universala a drepturilor omului este sistematic sfidata, fie sub pretexte ideologice, fie sub povara endemica a saraciei.

Ar fi nepotrivit sa omitem din aceasta sumara analiza ceea ce s-ar putea numi globalizarea viciului. Crima organizata, traficul de droguri, de arme, substante radioactive sau organe umane, prostitutia infantila, pedofilia, economia subterana, frauda fiscala si emigratia fortata sunt cele mai frapante, dar nici pe departe singurele aspecte ale unui rau mondial in fata caruia guvernele, fortele de ordine sau, dupa caz, organizatiile umanitare, se declara adesea neputincioase.

Trecutul ne invata ca nici un tip de civilizatie afirmat in istorie nu a disparut pur si simplu, asemenea miticei Atlantida. Sursa dezordinilor amintite tine mai degraba de timp, decat de spatiu. Pe o planeta mereu mai mica, se infrunta durate colective profund eterogene. Occidentul a pasit in asa-numita epoca postmoderna si postindustriala. Statele Europei de Est traverseaza, ca pe un desert, perioada postcomunista menita sa le asigure deplina instalare in modernitate. Pe de alta parte, numeroase societati actuale isi sprijina existenta pe o mentalitate premoderna.

Politica si economia au reusit sa organizeze spatiul, dar nu si timpul planetei. Fenomenul mi se pare pe deplin explicabil stiind ca spatiul ramane domeniul de predilectie in care actioneaza protagonistii vietii politice si economice. Prin acorduri, guvernele pot invecina tari aflate la enorme distante geografice. La randul lor, actorii economiei mondiale pot construi infrastructuri care asigura orice tip de legatura intre comunitatile umane. Se relativizeaza astfel distantele fizice, dar nu si decalajele de perceptie asupra timpului. Decalajele despre care vorbesc genereaza orizonturi de asteptare contradictorii. Omul de afaceri occidental isi doreste o vacanta “ecologica”, in vreme ce indianul din padurea amazoniana, intr-un mediu natural nepoluat, viseaza o barca motorizata. Unul vrea sa se intoarca la natura, iar celalalt incearca sa se civilizeze. Daca diversitatea perceptiilor asupra timpului ar antrena numai diferentierea idealurilor noastre intime, nimeni nu ar avea obiectii. Din pacate insa, de aici se bifurca nu numai dezideratele personale, ci si atitudinile comunitare, exprimate prin optiuni politice ofensive. Neintelegeri de toate naturile apar astazi mai ales pentru ca diferitele ramuri ale lumii traiesc inauntrul unor istorii paralele. Marea provocare a mileniului urmator pare a fi legata de intrebarea: ce putem face pentru ca toti locuitorii planetei sa devina cu adevarat contemporani?

Cum putem explica unei societati conservatoare faptul ca Occidentul se elibereaza treptat de sub fascinatia modernitatii si ca se afla in cautarea unei alternative spirituale care nu mai exclude dialogul cu valorile traditionale? Cum putem convinge Occidentul ca societatile premoderne sau cele postcomuniste ar putea trece direct in post-modernitate, fara a mai cunoaste excesele erei industriale? Suntem confruntati cu o problema de comunicare si cred ca, in acest plan, religiile lumii au un rol fundamental.

 

Identificarea raului

Locuim relativ in aceeasi lume a secolului 20, gratie dreptului international si in virtutea progresului tehnologic. Nu vom dialoga cu adevarat decat atunci cand vom si trai in acelasi timp. Dar, pentru a fi prezenti unii in fata altora, cu particularitatile si afinitatile noastre, e nevoie sa instituim un consens universal in jurul acelor valori morale care protejeaza umanitatea fiecarei persoane si demnitatea fiecarei comunitati.

E riscant sa instituim un atare consens in jurul ideii de bine. Putem banui ca, pentru secole de acum inainte, fiecare societate va avea propria conceptie despre bunastarea sa terestra sau spirituala. A incerca standardizarea acestor conceptii inseamna a pleda pentru instaurarea gandirii unice si a inmulti zadarnic focarele de tensiune. Doctrinele politice, contextele simbolice, traditiile locale si sistemele de credinta sunt ireductibile. Exista, prin urmare, suspiciuni legitime fata de orice proiect sincretist capabil sa relativizeze unicitatea acestor discursuri si reprezentari. Nimeni – politician, ganditor, lider religios sau om obisnuit – nu e dispus sa-si sacrifice identitatea pentru un ecumenism care ar sterge diferentele. Nu putem dialoga eficient daca interlocutorul resimte pericolul de a-si mutila identitatea. Si nimic nu ne autorizeaza sa pretindem ca oferta noastra este superioara, in absolut, celei pe care o fac ceilalti. Pe de alta parte, nimeni nu mai poate nutri astazi pretentia de a reduce ansamblul familiei umane la numitorul propriilor optiuni politice, economice, culturale sau religioase. De aceea, mi se pare mai rezonabil sa identificam, inainte de orice, raul pe care sa il combatem impreuna. Este in interesul tuturor natiunilor sa se intalneasca pe terenul respingerii a ceea ce socotesc a fi intolerabil.

Sunt sigur ca toti cei prezenti aici refuza din capul locului razboiul, terorismul, tortura, poluarea, delictul de opinie, xenofobia, rasismul si manipularea genetica, exploatarea minorilor, excluziunea sociala, foametea, discriminarea profesionala pe criterii de sex, religie sau apartenenta etnica. Avem datoria de a diagnostica impreuna aceste patologii, asa cum putem vindeca laolalta ranile pe care ele continua sa le provoace.

 

O cultura a solidaritatii

Chiar daca obiectivul nostru este in aparenta modest, atingerea lui presupune laborioasa inchegare a unei culturi a solidaritatii, conturarea unui stil pragmatic, in care nu declaratiile detin ponderea, ci actiunile efective. Faptul ca atati distinsi reprezentanti ai opiniei publice mondiale, lideri religiosi, politicieni, diplomati si personalitati culturale se afla astazi la Bucuresti constituie o asemenea actiune. Prezenta dumneavoastra demonstreaza ca, la aproape un deceniu de la prabusirea comunismului, Europa de Est nu mai este un teritoriu inchis in sine si nici un spatiu pe care restul lumii il izoleaza sau il ignora. Romania doreste sa-si afirme – inclusiv prin intermediul acestui important forum al dialogului inter-religios – vointa de a coopera, in mod sincer si consecvent, cu toti cei dispusi sa cunoasca si sa pretuiasca alte culturi, alte traditii, alte destine istorice si alte sensibilitati.

Pentru societatea romaneasca, majoritar ortodoxa, tema reuniunii Oameni si Religii de la Bucuresti este un excelent prilej de a sublinia necesitatea unei Europe unite, fara clivaje economice, politice sau confesionale insurmontabile si care sa stabileasca relatii consistente cu toate celelate arii de civilizatie.

Noi, romanii, suntem primii care avem de invatat dintr-o asemenea experienta a dialogului generalizat. Nu putem uita ca aici, in orasul in care va aflati, ca si in restul Romaniei, frica de a-ti exprima opiniile era, pana nu demult, moneda curenta. Nu putem, de asemenea, uita ca eliminarea regimului comunist, care a incercat sa ne instraineze de naturala noastra vocatie europeana, a fost platita cu pretul a sute si sute de vieti omenesti. Se cuvine sa amintim ca libertatea redobandita prin sacrificiu ne-a creat tuturor nu numai drepturi, ci si responsabilitati cu care ne familiarizam treptat, in conditii sociale si psihologice adeseori dificile.

Iata de ce am convingerea ca libertatea de a ne intalni va fi dublata de gravitatea asumarii responsabilitatii de a ne respecta patrimoniul national, angajamentele internationale si semenii de pretutindeni, a  responsabilitatii de a participa dupa puterile noastre la efortul global in favoarea unei lumi mai sigure, mai juste si pasnice.