Discurs la Conferinţa internaţională Viitorul Europei, Montreal, 27 mai 1998 

 

1990: începutul unei curse dificile din Est spre Vest

O Conferinţă internaţională cu tema Viitorul Europei, desfăşurată în Canada, favorizează o oarecare detaşare şi distanţare necesare unei analize obiective. În acest context voi prezenta viziunea statului român asupra rolului României şi al statelor vecine ei, în cadrul evoluţiilor recente din Europa.

La scurt timp după 1989, anul prăbuşirii Zidului Berlinului, ţările din Europa de Est au realizat că obstacolul ce le despărţea de Vest nu era un simplu zid, că exista o importantă inadecvare între structuri şi sisteme.

Pe scurt, 1990 a fost începutul unei curse dificile în care s-au angajat ţările din Est. Nu toate au pornit în acelaşi moment şi de la aceeaşi linie de start.

Dar, în această cursă, toţi concurenţii sunt legaţi între ei, uneori prin fire invizibile. Nici unul nu se poate depărta prea mult de pluton fără ca legăturile să se rupă şi să apară riscul unei busculade. Situaţiile tensionate şi stările conflictuale din ultimii ani sunt neplăcute dovezi ale acestei realităţi.

Decizia Uniunii Europene, de deschidere a procesului de extindere spre Estul Europei, ca şi decizia anterioară, a Summit-ului NATO de la Madrid, de a invita trei state din fostul bloc comunist să adere la Tratatul Nord-Atlantic au reprezentat momente istorice de maximă importanţă ale acestui sfârşit de mileniu.

Aceste procese de extindere, simultane şi complementare, au şi vor avea o contribuţie decisivă la dezvoltarea complexului instituţional occidental în direcţia Europei de Est.

Pentru România, acesta este drumul spre o Europă unită, garant al valorilor de pace, democraţie, stabilitate şi prosperitate.

Demararea proceselor de integrare semnifică, în primul rând, depăşirea stării de divizare a vechii Europe.

1997, Luxemburg: strategie şi parteneriat de aderare

pentru toate statele-candidate

România are vocaţie europeană, la fel ca şi celelalte ţări din Europa Centrală şi de Est. Noi toţi înţelegem că o Europă lărgită înseamnă interdependenţă, dar şi solidaritate sporită. Suntem, de aceea, pregătiţi să cooperăm astfel încât, pentru promovarea intereselor sale, Europa să poată da un răspuns adecvat evenimentelor din aria sa, dar şi pe plan internaţional, în general.

Abordarea politică de la Luxemburg răspunde orizontului de aşteptare al României şi depăşeşte viziunea excesiv de tehnicistă, de până atunci, a Comisiei Europene.

Optând pentru o formulă de integrare „fără valuri”, pe baza unui start deschis şi cu evaluări periodice individuale, Uniunea Europeană a ales o cale acceptabilă pentru toate statele-candidate. Un instrument deosebit de util, de sprijin al proceselor globale de reformă din ţările candidate în vederea obţinerii calităţii de membre ale Uniunii Europene, îl constituie Strategia consolidată de pre-aderare, iar, în cadrul acestei strategii, Parteneriatul de aderare.

Pe ansamblu, rezultatul acestor noi abordări va fi o diferenţiere fără discriminare, care va permite fiecărei ţări să înainteze spre aderare în ritmul pe care îl consideră cel mai potrivit, conform cu posibilităţile şi interesele proprii.

 

1998, Londra: extindere cuprinzătoare în formula 10+1+1

La 30 martie 1998, la Londra, s-a lansat procesul lărgirii Uniunii Europene cu formula 10+1+1, respectiv cele 10 candidate din Est + Cipru + Turcia. Întregul pachet de mecanisme, stabilit în ultimii doi ani, are drept scop asigurarea unei lărgiri cuprinzătoare şi graduale cu evitarea oricărei linii de diviziune între ţările candidate.

Instituţionalizarea Conferinţei Europene a fost concepută pentru a întări solidaritatea statelor membre şi a statelor candidate în domenii esenţiale pentru viitorul lor comun: cooperarea în vederea combaterii crimei organizate şi a traficului de droguri, protecţia mediului, cooperarea regională, dezvoltarea unor economii competitive în ţările candidate la aderare, cooperarea în materie de politică externă şi de securitate.

Procesele de screening şi de examinare analitică, elaborarea itinerariilor (road maps) pentru identificarea şi urmărirea permanentă a progreselor, precum şi reevaluarea anuală a acestora vor permite evitarea apariţiei sindromurilor de tip „zonă gri” sau „copil părăsit”.

Toate aceste mecanisme pot asigura pentru fiecare stat o cunoaştere permanentă, atât a obiectivelor strategice, cât şi a evoluţiei proprii şi a vecinilor, ceea ce echivalează cu flexibilizarea şi ordonarea legăturilor între participanţii la cursa pentru integrare.

Discriminarea între statele candidate a reprezentat mult timp un motiv de teamă. Dacă după Luxemburg şi Londra acest sentiment a fost depăşit, este necesar să admitem, totuşi, că diferenţierile inevitabile între grupuri de state trebuie urmărite permanent, pentru a nu se ajunge la marginalizări şi tensiuni generatoare de insecuritate şi/sau stagnare economică.

 

Atuurile ţărilor din Europa Central-Estică

Ţările din Centrul şi Estul Europei şi, implicit, România, vin, la întâlnirea cu Occidentul, cu mai multe atuuri: avem spaţii şi resurse naturale importante, dar, mai ales, avem resurse umane compatibile. Aceasta este pentru noi cel mai important capital. Suntem profund ataşaţi unui model cultural şi suntem, prin tradiţie, europeni. Preţuim învăţătura şi educaţia şi, chiar dacă era comunistă a însemnat un regres într-un anume sens, avem datele esenţiale de disciplină a muncii şi a gândirii.

Nu împărtăşesc părerile acelor analişti care susţin că integrarea ţărilor din Europa de Est va fi un bolovan agăţat de gâtul ţărilor occidentale. Şi Uniunea Europeană, şi NATO dispun de înţelepciunea, forţa şi mecanismele necesare atât pentru lărgirea, cât şi pentru adâncirea structurilor lor actuale. Desigur, dificultăţi vor fi. Poate, în anumite cazuri, vor exista domenii afectate. Dar, în măsura în care integrarea noastră va fi temeinic pregătită şi sprijinită, sunt convins că beneficiile Uniunii Europene şi ale NATO vor fi considerabile. Fac această pledoarie aici, la Montreal, deoarece Canada a fost şi va rămâne, sperăm, un sprijin pentru progresul Europei de Est şi un partener cu totul special pentru ţara mea.

 

Ora României se apropie

România nu doreşte să se integreze nepregătită în Uniunea Europeană sau în NATO. Elaborăm un Program naţional de aderare la Uniunea Europeană, participăm activ la operaţiile internaţionale de menţinere a păcii, intensificăm contactele cu ţările occidentale, dezvoltăm relaţiile şi parteneriatul cu vecinii. Nu în ultimul rând, pe plan intern, luptăm pentru reforma economică, pentru armonizarea legislaţiei şi a politicilor sociale, pentru reforma administraţiei publice, a justiţiei şi a armatei.

Avem multe de făcut, dar aş dori să subliniez că, în sondajele de opinie, dintre ţările din Est, România este în top în ceea ce priveşte adeziunea populaţiei la linia politică de integrare în NATO şi Uniunea Europeană. Ora României se apropie.