Alocuţiune la Colocviul Sibiu – Confluenţe europene, organizat sub patronajul Preşedintelui României, cu sprijinul UNESCO, Consiliului Europei şi Marelui Ducat de Luxemburg, la deschiderea campaniei pentru restaurarea oraşului vechi şi a cetăţilor săseşti din împrejurimi, Sibiu, 12 mai 1998 

 

Sibiu – un oraş simbol al Europei

Sibiul este un oraş a cărui istorie este rezultatul unei convieţuiri de secole între români, saşi, maghiari şi alte naţionalităţi pe care destinul le-a făcut să trăiască împreună aici. Hermannstadt sau Nagyszeben, aşa cum este el numit de către germani şi maghiari, Sibiul a fost şi continuă să fie un oraş simbol al Europei, al Europei străvechi şi al Europei de mâine. Este incitant pentru serioase cercetări multidisciplinare care îi relevă o unicitate fascinantă din punct de vedere al interferenţelor, al confluenţelor culturale şi al convieţuirii etnice. De aceea, Colocviul Sibiu – confluenţe europene are toate atributele unui eveniment cultural şi de conştiinţă civică. El aduce în discuţia specialiştilor şi în atenţia opiniei publice un subiect pe cât de incitant, pe atât de actual.

La fel de important este, în opinia mea, faptul de a fi înţeles că nimeni nu are dreptul să nu ia în seamă sau să asiste cu o condamnabilă indiferenţă la degradarea şi la distrugerea patrimoniului cultural şi istoric. În condiţiile în care aspirăm cu deplină legitimitate la integrarea în Uniunea Europeană, avem datoria de a acţiona pentru salvarea acestui tezaur care nu ne aparţine doar nouă, cetăţenii României de astăzi, şi urmaşilor noştri, ci face parte din patrimoniul comun al naţiunilor europene.

Conservarea, restaurarea şi valorificarea patrimoniului cu care ne mândrim sunt priorităţi cu caracter de urgenţă. Nimic nu este mai dezolant decât priveliştea unor monumente arhitectonice neîngrijite sau chiar căzute în paragină. Este de datoria noastră să redăm strălucire acestor vechi construcţii, demne de cele mai frumoase oraşe din Europa. Timpul, dar şi nepăsarea oamenilor le-au pus în pericol frumuseţea şi durabilitatea.

România dispune de un uriaş potenţial, prea puţin valorificat, în domeniul turismului cultural şi rural, care poate contribui la o mai bună cunoaştere a remarcabilei civilizaţii care s-a dezvoltat de-a lungul secolelor în această zonă.

 

Restaurarea monumentelor prin efort comun, în interes comun

Dincolo de uzanţele protocolare care m-au determinat să accept patronajul acestui colocviu, prezenţa mea aici se datorează unui fapt pe care doresc să-l mai mărturisesc o dată, şi anume că acest oraş ocupă un loc aparte în sufletul meu şi în istoria familiei mele. Soţia mea s-a născut aici şi pot spune că aparţine în egală măsură comunităţii româneşti, cât şi comunităţii germane din Sibiu; fiul şi fiica mea şi-au petrecut copilăria aici şi au fost influenţaţi, în bine, de atmosfera acestui oraş, după cum şi tinereţea mea a purtat puternica amprentă a acelei iradiaţii culturale pe care Sibiul a reuşit să o păstreze chiar şi în timpul dictaturii comuniste.

Cunoaşteţi, cei mai mulţi dintre dumneavoastră, legenda podului pe care tinerii sibieni obişnuiau, şi poate o mai fac şi astăzi, să îşi jure unul celuilalt iubire veşnică, chiar dacă, în glumă, unii au numit apoi acel pod Podul minciunilor. Pentru mulţi s-a dovedit însă, că era vorba de adevăruri şi, până la urmă, iubirea este lucrul cel mai adevărat. De aceea, sunt convins că toţi cei care au contribuit la organizarea acestui colocviu nu au făcut-o ca o sarcină de serviciu, ci pentru că iubesc cu adevărat acest oraş. Ei vor putea oricând să păşească cu încredere pe acest pod al iubirii fără să se teamă că şi-au luat astăzi angajamente pe care mâine să le dea uitării. Lăsând metafora unui „pod al minciunii” în seama cercetătorilor pasionaţi de legende, noi, cei responsabili de prezentul şi viitorul ţării, avem obligaţia de a păstra şi dezvolta acest oraş-simbol al Europei pe care istoria l-a ales în chiar centrul României.

Este semnificativ, şi acest colocviu o demonstrează, că nu suntem singuri în efortul de salvare a centrului istoric al oraşului Sibiu. Doresc în mod special să mulţumesc domnului Federico Mayor, Director general al UNESCO, domnului Daniel Tarschys, Secretar general al Consiliului Europei şi Alteţei Sale Regale Maria Tereza de Luxemburg, Ambasadoare de Bunăvoinţă a UNESCO, pentru interesul  şi sprijinul consistent acordate organizării acestui colocviu. Faptul că, după opt secole, urmaşii saşilor imigraţi în Transilvania se pot înţelege fără interpret cu urmaşii strămoşilor lor din Luxemburg face posibilă stabilirea unor noi legături culturale şi ştiinţifice. Cercetători, artişti sau turişti vor fi surprinşi să descopere mărturii ale aceleaşi concepţii arhitecturale care a stat la baza cetăţilor ridicate în Sibiu şi împrejurimi, după model luxemburghez.

Doresc să mulţumesc oamenilor de cultură şi specialiştilor români care s-au implicat cu toată inima şi priceperea, făcând mari eforturi pentru ca oraşul Sibiu să-şi recapete strălucirea de altădată. Exemplul lor va fi urmat, de bună seamă, de mulţi alţii. Numai dacă fiecare dintre noi va contribui la realizarea acestui mare proiect, acesta va putea fi cu adevărat dus la îndeplinire. Numai astfel România îşi va putea valorifica aşa cum se cuvine întreaga sa zestre de patrimoniu cultural şi istoric care îi dă identitate în civilizaţia europeană.

În numele valorilor care definesc spiritul european, în numele tradiţiilor şi creativităţii care au dat forţă culturii româneşti, dorim ca România să contribuie la conservarea şi valorificarea patrimoniului naţional ca parte integrantă a civilizaţiei pe care Europa şi-a construit-o prin efort comun, în interes comun, în beneficiul lumii.