Cuvânt de deschidere a Conferinţei preşedinţilor Parlamentului European şi ai Parlamentelor ţărilor asociate Uniunii Europene, Bucureşti, 24 martie 1998 

 

Să acţionăm gândind la „Europa celor 26”

Vreau să vă spun că ţara mea este deosebit de onorată că poate găzdui, la Bucureşti, cea de-a cincea întâlnire a preşedinţilor Parlamentului European şi Parlamentelor din statele Europei Centrale şi de Sud-Est, asociate la Uniunea Europeană.

Faptul că această reuniune se desfăşoară la scurtă vreme după Conferinţa Europeană de la Londra, dedicată acţiunilor comune de combatere a crimei organizate, conferă o nouă dimensiune cooperării dintre Parlamentele ţărilor noastre. Reuniunea şefilor de stat şi de guvern de la Londra a marcat, de fapt, existenţa unei noi instituţii politice: Europa celor 26. În cadrul acesteia, statele asociate au putut aborda, împreună cu statele membre ale Uniunii Europene, câteva dintre problemele principale ce stau în faţa Europei la acest sfârşit de mileniu. Sunt situaţii dificile, probleme complexe, care adaugă o greutate în plus celor cu care ne confruntăm noi, cei care ne-am angajat într-o profundă schimbare, în această perioadă a tranziţiei.

 

Rolul şefilor de stat în întărirea autorităţii Parlamentelor naţionale

În rezolvarea problemelor tranziţiei, Parlamentul, instituţia principală a democraţiei, are un rol deosebit de important. Permiteţi-mi, totuşi, să mă refer mai întâi la rolul nostru, al şefilor de stat. Convingerea mea este că rolul principal al preşedinţilor din noile democraţii este de a întări prestigiul Parlamentelor. Pentru că am trăit o experienţă comună, ştim că în mentalitatea popoarelor noastre este mai uşor să se accepte conducerea unipersonală, a preşedintelui, mai ales atunci când situaţia economică sau lupta împotriva corupţiei relevă nevoia de autoritate. În opinia mea, orice tentativă a unui şef de stat, de a ceda unui asemenea curent de opinie, ar fi o imensă eroare şi un precedent extrem de periculos.

Este necesar ca, în această perioadă, preşedinţii să vegheze la creşterea autorităţii Parlamentului şi să încerce chiar să-şi limiteze propria autoritate instituţională în favoarea autorităţii morale. Pentru a ilustra că este posibil, o să dau un exemplu concret. Conform Constituţiei României, remanierea guvernamentală se poate conveni între preşedinte şi primul ministru. Atunci când în mandatul meu s-a ivit o asemenea situaţie, am cerut primului ministru să se adreseze Parlamentului pentru ca viitorii miniştri să fie audiaţi de comisiile parlamentare, să fie votaţi în aceste comisii şi apoi să primească votul plenului. După părerea mea, aplicarea acestei proceduri, care nu era obligatorie după Constituţie, a condus la o întărire atât a autorităţii Parlamentului, cât şi a autorităţii Guvernului.

 

Adoptarea legislaţiei comunitare

În statele asociate, sarcina Parlamentelor pe care le conduceţi dumneavoastră este cu adevărat dificilă. În ultimii opt ani, în România, au fost abrogate zeci de legi, cele rămase au fost modificate şi, în plus, au fost adoptate sute de legi noi în domenii pentru care nu exista nici un precedent normativ. Acum, una dintre priorităţile reintegrării europene îl constituie adoptarea legislaţiei comunitare. Este o misiune la fel de grea şi cred că schimbul de experienţă pe care îl puteţi face cu această ocazie la Bucureşti va fi util pentru toţi.

Cred că, pentru România, această Conferinţă va fi şi o ocazie pentru un schimb de informaţii. Cunoscându-ne mai bine, considerându-ne nu concurenţi, ci parteneri, putem folosi această perioadă de integrare europeană pentru a consolida relaţiile dintre ţările noastre, spre binele acestei regiuni, pentru stabilitatea şi prosperitatea ei.