Discurs la proclamarea Zilei Tricolorului, Bucureşti, 24 februarie 1998

 

Tricolorul românesc acum 150 de ani

Se împlinesc astăzi 150 de ani de când Tricolorul românesc a fost arborat pentru prima oară pe clădirea Primăriei din Paris, Hôtel de Ville. Alături de steagurile altor naţiuni europene, tricolorul roşu, galben şi albastru sărbătorea acolo, în Franţa, prima victorie a Revoluţiei de la 1848. Imensa speranţă a Europei de a găsi calea spre democraţie era astfel exprimată, deopotrivă cu imensa speranţă a celor mai luminaţi dintre români de a găsi calea spre modernizare şi progres.

Curând, toată suflarea românească avea să se ridice la luptă pentru valorile democrat-liberale ale paşoptiştilor, pentru „dreptate şi frăţie”, în acel avânt care va sta la temelia întregii dezvoltări ulterioare a naţiunii române şi a statului pe care aceasta şi-l va construi, îl va întregi şi apăra.

Simbolul etern al acestei Românii la care generaţia paşoptistă a visat, pentru care a trăit şi a creat, pentru care s-a jertfit, dând un nobil exemplu generaţiilor următoare, este Tricolorul. Căci nu există simbol mai sfânt şi mai aproape de sufletul nostru decât acest drapel.

 

Simbolul unităţii, suveranităţii şi integrităţii statului român

Furtunile istoriei sau necugetarea oamenilor au făcut ca imnul naţional să se schimbe de mai multe ori în ultimul veac, dar nimeni, nici o vremelnică stăpânire, nici o voinţă arbitrară, nu a îndrăznit măcar să se atingă, vreme de un secol şi jumătate, de cele trei culori sacre ale drapelului nostru naţional. Pentru aceste trei culori, oameni ai acestui pământ au murit în războaie şi în revoluţii. Pentru că au apărat principiile de căpătâi pe care acestea le simbolizează, mulţi români au ajuns în închisori. Mai presus de orice, tricolorul este simbolul unităţii, al suveranităţii şi al integrităţii statului român – iar aceste valori supreme merită din plin un ceas de celebrare comună.

La întrebarea dacă avem nevoie de încă o sărbătoare acum, într-un ceas de cumpănă pentru istoria noastră şi dacă mai avem timp pentru a ne aminti împreună fapta înaintaşilor acum, când timpul nu mai are răbdare, aş răspunde din toată inima DA. Da, pentru că semnificaţiile acestei zile a Tricolorului sunt de nedespărţit de valorile de care  avem nevoie şi de care vom avea totdeauna nevoie pentru a nu uita cine suntem şi încotro vrem să ne îndreptăm.

 

Libertate, dreptate şi frăţie

În decembrie 1989, ne-am ridicat împotriva tiraniei. Sub faldurile tricolorului am luptat pentru libertate şi democraţie. Ne-am câştigat libertatea, am instaurat democraţia.

Azi, mai mult ca oricând, avem nevoie de dreptate şi frăţie.

Azi, mai mult ca oricând, avem nevoie de unitate.

Azi, mai mult ca oricând, suntem datori să privim, dincolo de clipă, către marile valori ale interesului naţional. Suntem datori să le respectăm prin gestul nostru şi prin truda noastră; suntem datori să le slujim fără prea multe vorbe, prin ceea ce înfăptuim. Suntem datori să ne apărăm libertatea.

Mi se pare extrem de îmbucurător faptul că sărbătoarea de azi nu urmează unei iniţiative strict guvernamentale. Guvernul a răspuns  unei propuneri bine susţinute şi bine argumentate din interiorul societăţii civile. Al acelei societăţi civile care se dovedeşte, încă o dată, liberă, matură şi aptă să acţioneze, atât pentru apărarea identităţii individuale a fiecăruia, cât şi pentru dezvoltarea identităţii noastre colective, a memoriei noastre comune, a sentimentului de unitate care face din noi, cetăţeni ai aceleiaşi patrii, fii ai aceluiaşi popor.

La mulţi ani, pentru Tricolor! La mulţi ani, pentru România!

Aici şi astăzi, vreau să reînnoiesc această chemare. O adresez tuturor şi fiecăruia dintre români. Nu mai avem voie să lăsăm istoria pe seama celor mari, puternici şi bogaţi.

Fiecare dintre noi trebuie să devină, pe măsura propriilor sale forţe, autor al istoriei româneşti. Aşa cum strămoşii, la 1848, au afirmat idealurile naţiunii noastre într-un context în care cele mai multe popoare europene se ridicaseră pentru libertate, şi astăzi trebuie să ne afirmăm ca o naţiune democratică în acord cu celelalte state ale Europei democratice.

Privind spre cei 150 de ani scurşi de la Marea Adunare de aici, de la Blaj, putem să spunem, fără a păcătui prin trufie, că multe dintre credinţele strămoşilor noştri au fost duse mai departe şi chiar împlinite. Câmpia Libertăţii, ca şi întreaga Transilvanie, se află de multă vreme între aceleaşi hotare cu Bucureştiul şi Iaşiul şi aşa vor rămâne pe veci. Aşa s-au împlinit cuvintele de acum 150 de ani ale lui Simion Bărnuţiu: „Adevărata libertate a oricărei naţiuni nu poate fi decât cea naţională”.

După trei războaie grele şi peste patru decenii de comunism devastator, românii au dovedit din nou, în 1989, că sunt capabili de sacrificii pentru credinţa lor în libertate şi într-o viaţă mai bună.