Declaraţie privind situaţia politică a ţării, Bucureşti, Palatul Cotroceni, 17 ianuarie 1998 

 

Disputele politice au creat un blocaj artificial

Disputele din coaliţia guvernamentală din ultimele săptămâni au consecinţe îngrijorătoare. Ele afectează mersul reformei, cursul leului şi volumul tranzacţiilor, ca şi interesul partenerilor străini de a investi în România. Din informaţiile pe care le-am obţinut de la instituţiile reprezentative ale României în străinătate am constatat că situaţia politică creată în ultimul timp aduce grave prejudicii României pe plan internaţional, atât în ceea ce priveşte cota de risc a investiţiilor, cât şi în ceea ce priveşte imaginea de stabilitate pe care România şi-a creat-o în regiune. În acelaşi timp, în ţară oamenii îşi exprimă îngrijorarea şi cer insistent ieşirea din acest impas.

Marea majoritate a populaţiei a realizat că suntem de fapt într-o situaţie de blocaj artificial, nejustificat, care putea fi evitat. Cei mai mulţi au convingerea că această situaţie serveşte doar unor interese de grup, opuse interesului general de progres al democraţiei, al economiei şi al relaţiilor de cooperare internaţională ale României. Realitatea este că, în România, există asemenea grupuri de interese care nu vor reforma sau care vor reforma numai pentru ele. Există cercuri alarmate de lupta împotriva corupţiei, a economiei subterane şi a structurilor de tip mafiot. Există, de asemenea, cercuri ostile intereselor de colaborare şi cooperare internaţională ale României. Existenţa acestor grupuri de interese nu poate fi ignorată de nici unul dintre factorii de decizie răspunzători de soarta ţării.

Înainte de a vorbi în calitate de Preşedinte al României, vreau să vă spun că, în calitate de cetăţean al acestei ţări, sunt consternat de modul în care, în numai câteva săptămâni, opinia publică din România a putut să fie profund manipulată, cu consecinţe dramatice sau care pot deveni dramatice pentru soarta ţării.

 

Ipoteza alegerilor anticipate: nejustificată

În mediile politice şi în presă se vorbeşte despre o criză politică gravă şi despre posibilitatea unor alegeri anticipate. Se face o gravă confuzie între schimbarea opiniilor le nivelul unor partide şi schimbarea opiniilor cetăţenilor.

În fond, ce înseamnă o gravă criză politică? Bazele unei reale crize politice apar atunci când între opiniile cetăţenilor care au ales prin vot un parlament, care a dat un guvern, şi au ales un preşedinte – deci instituţiile de conducere ale ţării – şi situaţia opţiunilor cetăţenilor la un moment ulterior există o modificare dramatică, iar încrederea populaţiei se îndreaptă majoritar spre centre politice cu alte opţiuni privind dezvoltarea economică, socială şi a politicii externe a ţării.

S-a întâmplat aşa ceva în România? După un an de la alegeri, putem afirma cu toată certitudinea că opţiunile populaţiei nu s-au schimbat radical, astfel că perspectiva unor alegeri anticipate despre care se vorbeşte nu are obiect.

Nu suntem, aşadar, într-o situaţie de criză politică care să justifice alegeri anticipate. Ne confruntăm însă, şi asta este perfect adevărat şi foarte grav, cu un conflict între politicieni, cu un conflict determinat mai ales de interese de partid, de ambiţii şi orgolii personale, amplificate, din păcate, de un spectacol mediatic non-stop oferit de aceştia la televiziuni, radiouri şi în paginile ziarelor.

 

Ritmul reformei: nesatisfăcător

Ce există atunci în realitate? Există, într-adevăr, premisele unei crize guvernamentale. Aceasta este o realitate şi un obstacol serios în calea reformei şi a stabilităţii politice, dar care poate fi depăşit.

Analiza primului an de guvernare a dus la concluzia că rezultatul reformei nu a fost satisfăcător, că au fost numeroase erori şi că ritmul reformei trebuie accelerat. În această situaţie, am cerut Guvernului să procedeze la o schimbare care să nu se limiteze la o simplă remaniere, să asigure o restructurare a Guvernului şi, în special, o restructurare a ministerelor decisive pentru progresul reformei în România.

Ca urmare, la începutul lunii decembrie, restructurarea şi remanierea au fost finalizate, iar noii miniştri au primit votul de încredere al Parlamentului. Deşi Constituţia României nu prevede în mod expres necesitatea unui vot de încredere şi a unei aprobări de către Parlament în cazul unor remanieri, am considerat necesar ca schimbarea miniştrilor din sectoarele–cheie pentru viaţa economică şi socială: miniştrii reformei, privatizării, finanţelor, industriei şi comerţului, sănătăţii şi educaţiei naţionale, să aibă girul Parlamentului. Cu această ocazie, toţi parlamentarii din coaliţia guvernamentală şi o mare parte dintre parlamentarii Opoziţiei au votat miniştrii propuşi apreciind statutul lor de specialişti de mare valoare în domeniile încredinţate spre administrare. La fel s-a procedat cu ocazia desemnării noului ministru de externe, când iarăşi, deşi se putea ocoli Parlamentul, acesta a fost chemat din vacanţă şi noul ministru de externe a fost audiat în comisii şi votat în Parlament.

 

Timpul declaraţiilor polemice să devină timp de lucru

După părerea mea, este cazul ca timpul dedicat declaraţiilor, acuzaţiilor şi insinuărilor să devină timp de lucru, timp de muncă: în Guvern, în Parlament, în toate instituţiile publice. În ultimele două săptămâni, Guvernul a fost paralizat. Reforma nu poate progresa fără efort şi muncă şi fiecare trebuie să ştie să-şi facă datoria de manager al unei societăţi cu capital de stat sau al unei societăţi private, de membru în Guvern, de parlamentar sau deţinător al oricărei alte funcţii publice.

Este momentul să avertizez şi pe toţi cei care au uitat că un Guvern există atâta timp cât se sprijină pe votul de încredere al Parlamentului. Guvernele se schimbă în Parlament şi nu la televizor.

Guvernul Ciorbea trebuie să-şi facă datoria promovând legile de accelerare a reformei şi să ia măsurile de bună gestionare a economiei şi a administraţiei ţării. Mai rapid, mai ferm, cu mai multă consecvenţă.

 

De la Parlament ţara aşteaptă iniţiativă şi eficienţă

Mult mai eficient va trebui să lucreze şi Parlamentul. Aici este locul unde senatorii şi deputaţii îşi îndeplinesc mandatul. Fără a fi prezenţi la fiecare şedinţă, fără a participa la dezbaterea fiecărei legi, ei nu îşi pot îndeplini obligaţia de a-i reprezenta pe cei ce i-au ales, într-o situaţie în care numai o parte din legile necesare pentru armonizarea cu legislaţia Uniunii Europene au fost abordate. Este un fals motiv de apărare că nu au fost trimise legi de la Guvern. Iniţiativa parlamentară este deschisă oricărui grup parlamentar. Cine i-ar opri pe parlamentari să propună proiecte de legi, să le analizeze şi să le voteze, dacă şi-ar fi îndeplinit misiunea cu adevărat?

La fel, este de datoria Preşedintelui să-şi îndeplinească toate prerogativele consituţionale. Obligaţia mea, conform articolului 80 din Constituţie, este să veghez la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest sens, înţeleg să mă folosesc de dreptul pe care mi-l conferă articolul 63 din Constituţie şi să cer Parlamentului să se întrunească în sesiune extraordinară, miercuri, 21 ianuarie, anul curent. Solicit preşedinţilor celor două Camere – Senat şi Camera Deputaţilor – să asigure convocarea acestora în şedinţă comună.

Am solicitat expres primului ministru ca, în şedinţele de Guvern programate pentru astăzi şi săptămâna viitoare, să supună dezbaterii şi aprobării un set de proiecte de legi care să reglementeze cele mai importante aspecte ale reformei şi să asigure accelerarea reformei în toate componentele sale.

După cum ştiţi, am respins promulgarea legii care crea o inechitate între modul de salarizare a diferitelor categorii de bugetari. Am considerat că legea votată în Parlament pentru demnitari determină un decalaj nedrept şi inacceptabil între aceştia şi alte categorii de persoane plătite din bugetul de stat. De aceea, am cerut Guvernului să asigure completarea legislaţiei astfel ca şi salariile personalului bugetar din învăţământ, sănătate, cultură, cercetare, administraţie publică să fie calculate pe baza salariului mediu brut pe totalul economiei în aceleaşi condiţii în care este calculată indemnizaţia demnitarilor.

 

Angajarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului

Am propus primului ministru Victor Ciorbea să angajeze răspunderea Guvernului în faţa Parlamentului asupra principalului proiect din legile reformei. Dacă, în termen de trei zile de la prezentarea proiectului de lege, Parlamentul votează o moţiune de cenzură, Guvernul va fi demis. Dacă, însă, nu se depune o moţiune de cenzură sau aceasta este respinsă, legea se consideră adoptată, iar Guvernul este abilitat să-şi continue activitatea.

Această procedură constituţională oferă posibilitatea de a afla în mod direct şi fără nici o îndoială dacă Parlamentul îşi menţine sau îşi retrage încrederea acordată Guvernului. Ea va arăta, totodată, care este ataşamentul (sau lipsa de ataşament) a majorităţii şi de fapt a fiecărui parlamentar, pentru reformă şi echitate socială: un ataşament demonstrat clar, prin vot liber şi deschis, care să depăşească nivelul simplelor declaraţii de intenţie.

Am accentuat şi accentuez rolul Parlamentului nu numai pentru că el este organul reprezentativ suprem al cetăţenilor, dar şi pentru că de bunul mers al reformei, de conţinutul şi de ritmul reformei nu este răspunzător doar Guvernul. Rădăcinile coaliţiei guvernamentale sunt în Parlament. Parlamentul este cel pe care electoratul l-a ales, iar Parlamentul, la rândul lui, a votat componenţa şi programul Guvernului, legile şi ordonanţele promovate de Guvern şi este răspunzător pentru ele: pentru cele pe care le-a aprobat, cât şi pentru cele pe care le-a întârziat.

Parlamentul şi Guvernul sunt două autorităţi separate ale statului care reflectă rezultatul alegerilor. Să respectăm această opţiune şi să ne respectăm cu toţii obligaţiile faţă de cei care ne-au ales.

 

1998, an decisiv pentru economia şi istoria României

În ultimele zile am fost în contact direct cu o serie întreagă de factori de decizie din domeniile politic, economic şi financiar în plan internaţional. Dacă va continua această situaţie de instabilitate şi de discuţii sterile, credibilitatea şi şansele noastre se vor pierde pentru foarte mult timp de acum înainte. Suntem obligaţi să recuperăm greşelile extrem de grave pe care clasa politică, şi nu numai ea, le-a făcut în primele săptămâni ale anului 1998, an care trebuia şi trebuie să devină un an decisiv, nu numai pentru acest mandat, ci pentru istoria României.

Niciodată România nu a fost luată în considerare la nivelul centrelor de decizie politică şi economică pe plan mondial aşa cum a fost luată în anul 1997, an în care s-au creat cele mai favorabile premise pentru ceea ce putem construi în anul 1998. Nimic nu ne împiedică să construim în interiorul ţării, depinde numai de noi.

Dacă vom continua tragica noastră tradiţie medievală şi interbelică, de intrigi şi scandaluri care nu ţin seama de interesul naţional, această şansă se va pierde pentru mult timp de acum înainte, pentru această generaţie şi pentru generaţiile viitoare.

De aceea, mă adresez nu numai clasei politice, nu numai celor de la Putere, ci şi celor din Opozitie, mă adresez cetăţenilor României ca, prin toată influenţa de care pot da dovadă, să nu permită în acest moment o destabilizare politică a ţării, o destabilizare fără sens, în acest moment decisiv.

 

Refuz să particip la jocuri de culise

S-a discutat destul despre reformă la timpul trecut. Ea trebuie construită în prezent şi pentru viitor. Să-i lăsam pe cei răspunzători de reformă să lucreze în baza unui calendar foarte precis, şi, desigur, dacă se va dovedi că nu sunt în stare, să-i schimbăm utilizând căile legale şi autorităţile care sunt răspunzătoare să facă acest lucru.

Am făcut, chiar în aceste săptămâni, mai multe apeluri la înţelegere şi responsabilitate şi chiar demersuri directe. Refuz însă să particip la jocuri de culise care să ocolească dezbaterea directă a problemelor ţării în Guvern şi în Parlament. S-a pierdut prea mult timp pentru discuţii în afara Guvernului şi a Parlamentului. De aceea, apelez din nou la toţi cei implicaţi să înceteze războiul inutil şi nefericit al declaraţiilor şi să treacă serios la treabă.

Adevăraţii adepţi ai unei reforme radicale, dacă se declară şi se consideră aşa, trebuie să aibă curajul şi înţelepciunea de a-şi reforma propriile lor vanităţi, să renunţe la interesele personale şi de partid, să înţeleagă că astfel nu vor pierde, ci, dimpotrivă, vor câştiga sacrificându-se acum pentru interesul general; să înţeleagă că toţi cei care vor încerca să profite de situaţia grea a ţării vor fi sancţionaţi nu numai de istorie, ci şi de opinia cetăţenilor României de azi.